Solida sau lichida?

Scientific Question:

Poate o substanta sa fie, in acelasi timp, si lichida si solida la temperatura camerei?


Despre Amidon

Amidonul este raspandit in tot regnul vegetal, fiind polizaharida de rezerva a plantelor. In cantitate mare se gaseste sub forma de granule in semintele plantelor ce contin clorofila, ca de exmeplu in cereale, porumb si tuberculii cartofului. Se formeaza in celulele plantei, in rpezenta clorofilei, si sub influenta luminii, dioxidul de carbon si apa dau glucoza. Glucoza, prin eliminare de apa, se transforma in amidon sau in celuloza. Procesul se numeste fotosinteza.

Amidonul serveste atat ca hrana necesara in perioada de maturizare a plantei, cat si ca substanta de rezerva in fructe, seminte, tulpini sau radacini.

Amidonul nu este o substanta unitara, fiind format din amiloza (10% - 20%) si amilopectina (80% - 90%). Ambele componente sunt polizaharide, a caror molecula contine un numar mare de resturi de glucoza. Amidonul se prezinta ca o pulbera alba insolubila in apa rece.

Amiloza are o structura neramificata, in care numarul de resturi de glucoza are valori cuprinse intre 300 – 1200, in functie de specia vegetala. Amilopectina are o structura ramificata, mai complexa, si un numar de resturi de glucoza cuprins intre 6000 – 3600.

Cele doua componente ale amidonului se comporta diferit in reactia cu iodul:
- Amiloza se coloreaza in albastru indigo intens
- Amilopectina se coloreaza mult mai slab in purpuriu

Este o reactie de recunoastere a amidonului. Indiferent de ce provenienta are amidonul, el este o substanta alba, fara miros, fara gust insolubila in apa rece si alcol etilic. Cu apa calda, amidonul formeaza o masa apa lipicioasa (coca de amidon) numita clei de amidon sau scrobeala.

Prin incalzire de 200° C, amidonul se transforma in dextrina, o substanta solida putin galbuien solubila in apa. Dextrina se gaseste in coaja painii, dandui un gust placut.

Problem: Este posibil ca un cui sa fie batut pe bucata de lemn ce pluteste pe coca de amidon si cum va reactiona comparativ cu apa?

Hypothesis: Noi credem ca va fi posibil sa batem cuiul, avand in vedere caracteristicile neobisnuite ale amidonului, fiind alcatuit din doi compusi, unul ramificat si unul neramificat.

Materials:

- 2 boluri, capacitate ~5L
- 6 cutii amidon alimentar, 200g o cutie
- 2 bucati lemn slefuit, 10x2x10cm
- 2 cuie
- 1 ciocan

Procedure

1. Pregatiti materialele, situandu-le pe masa.
2. Asezati cele doua boluri una langa alta. Umpleti unul dintre boluri cu apa.
3. Puneti pulberea de amidon in celalalt bol, adaugand treptat apa, acordand multa atentie amestecului obtinut. La 6 cutii de amidon, nu trebuie adaugat mai mult decat 10 pahare de apa!
4. Incercati sa combinati in asa fel amidonul cu apa incat sa se obtina o substanta omogena cleioasa.
5. Plasati cate o bucata de lemn in fiecare bol, lasand-o sa pluteasca.
6. Plasati un cui asupra placii de lemn care pluteste pe apa, incercand sa bateti acesta cu un ciocan. Notati observatiile.
7. Plasati un cui asupra placii de lemn care pluteste pe coca de amidon, incercand sa bateti acesta cu un ciocan. Notati observatiile.

Observations

Cand am incercat sa batem cuiul pe bucata de lemn plasata in bolul cu apa, am observat ca datorita faptului ca apa este lichida, ii permite bucatii de lemn sa pluteasca pe suprafata ei, insa nu ii ofera sustinere la soc, bucata de lemn scufundandu-se. Asta demonstreaza ca nu este posibil sa batem un cui pe o bucata de lemn plasata pe apa.

Insa, cand am incercat sa batem cuiul pe bucata de lemn plasata in bolul cu solutie de amidon, am reusit sa batem cuiul, avand in vedere ca desi solutia este lichida, ea isi schimba starea de agregare in solida la soc, oferind suport bucatii de lemn. Astfel am demonstrat ca este posibil sa batem un cui pe o bucata de lemn plasata pe solutie de amidon, desi substanta este lichida.

Data

Solutie Posibilitatea de a bate un cui pe o bucata de lemn care pluteste pe solutie
Apa Imposibil
Amidon Posibil

Results and Conclusion

Scopul experimentului a fost de a demonstra ca amidonul este si lichid si solid in acelasi timp. Am reusit sa aratam asta, comparand amidonul cu apa pentru ca ambele sunt lichide, dar am observat ca amidonul are o caracteristica speciala, acea de a actiona ca o substanta solida la soc. Acest lucru fiind usor de demonstrat, incecand sa batem un cui pe bucata de lemn din boloul cu apa dar nu am reusit, iar dupa incercand sa facem acelasi lucru in bolul cu substanta de amidon reusind. Rezultatele se potrivesc cu ceea ce am prevazut, deoarece am reusit sa batem cuiul pe bucata de lemn.
Reactia amidonului la soc a fost aceea de solidificare, care a fost impusa de catre cei doi compusi ai amidonului, care sunt ramficati si neramificati.

Lucrare de atestat - Fluidele Minerale

Lucrare de atestat





Fluidele Minerale




Elev:






Profesor indrumator:


Clasa a XI-a E




Argument

Fluidele minerale sunt fluide obtinute din rafinare,disitlarea petrolului(titeiului).Din titei otbinem lubrifianti lichizi,solizi, combustibili,petrol,petrol lampant etc.Aceste produse le folosim si in viata de zi cu zi.Alimentarea masinilor cu combustil,shimbarea uleiurilor de motor,ungerea pieselor cu vaseline etc.Acestea au devenit atat de obisnuiti in viata omului incat omul modern nu ar putea trai fara aceste produse.Aceste produse sunt produse comercializate de firme specializate in domeniu cu multa experienta.Aceste produse sunt duse cat mai aproape de perfectiune pentur a satisface cerintele constructorilor cat si cerintelor de piata.


Obtinerea fluidelor minerale

Fluidele minerale se obtin din:Petrol(titei)

Petrol
Titeiul sau petrolul brut constituie una dintre principalele bogatii naturale ale tarii noastre. Zacaminte mari de de titei se gasesc in judetele :Bacau,Prahova, Arges si Gorj.

COMPOZITIE

Din punctul de vedere al compozitiei chimice ,titeiul este un amestec complex de hidrocarburi gazoase si solide dizolvate in hidrocarburi lichide. De aceea el se prezinta in natura in stare lichida . titeiul mai contine compusi organici cu oxigen (fenoli,acizi naftetici),cu sulf(tiofen,mercaptani),cu azot (chinolina). In titei se gasesc hidrocarburi aciclice saturate (alcani sau parafine), hidrocarburi ciclice saturate(cicloparafine sau naftene) si hidrocarburi aromatice.aceste trei clase de hidrocarburi in proportii diferite se gasesc in toate tipurile de titei.

ORIGINEA TITEIULUI

Asupra modului de formare a titeiului in scoarta pamantului s-au emis mai multe teorii. Unele dinte acesteconsidera titeiul ca fiind de origine anorganica ,altele ii atribuie origine organica. 28452dcs62loz7k
Teoria anorganica asupra originei titeiului a fost formulata de M.Berthelot si a fost completata si sustinuta de D.I. Mendeleev.
Aceasta teorie afirma faptul ca titeiul s-a format in straturile adanci ale scoartei prin actiunea apei asupra carburilor metalice: CaC2 ,Al4C3 etc.,care in contact cu apa se descompun rezultand acetilena ,metan si alte hidrocarburi si sub actiunea temperaturii si presiunii inalte din interiorul pamantului si in prezenta catalizatorilor naturali(oxizi si saruri metalice),hidrocarburile nesaturate s-au polimerizat formand titeiul de astazi.
Teoria organica se fundamenteaza pe mai multe ipoteze , si anume :
• titeiul este de origine vegetala (Figuier),formandu-se din plante prin putrezirea acestora si transformarea lor in metan,dioxid de carbon si acizi grasi etc. co452d8262looz
• titeiul este de origine animalica (Engler),rezultand din transformarea grasimilor animalelor marine ,in special a pestilor ,la temperaturi si presiuni mari in scoarta pamantului ;
• titeiul este de origine mixta ,vegetala –animala (Potonie) si prin transformarea unor plante si animale marine microscopice (microplanton), acoperite de namol ,si sub actiunea unor bacterii anaerobea rezultat o materieorganica ,numita ‘sapropel’ care a imbibat namolul.Datorita transformarilor geologice ale scoartei pamantului ,namolul cu ‘sapropropel’ a fost acoperit cu alte straturi de pamant .Sub influenta temperaturii si a presiunii inalte ‘sapropelul’ din namol a suferit apoi transformari chimice rezultand titeiul.
In majoritatea cazurilor ,titeiul astfel format n-a ramas in locul de formare printer rocile permeabile adunandu-se sub forma de zacaminte in straturile de nisip inconjurate de straturi de argila impermeabila sau marna.
PROPRIETATI
Titeiul brut, este un lichid vascos ,de culoare bruna-neagra ,cu reflexe albastrui,rareori galbui. Are miros caracteristic ,este insolubil in apa si mai usor decat apa ,densitatea lui variind intre 0,700 si 0,930 g/cm3 . Nu are temperatura de fierbere fixa ,fiind un amestec complex de hidrocarburi.
Extractia si prelucrarea titeiului
Pentru exploatarea titeiului sunt necesare doua operatii succesive : forajul sondelor si extractia titeiului. Prin sonda intelegem o gaura cilindrica ,sapata in scoarta Pamantului cu ajutorul unor dispozitive mecanice ,caracterizata printr-o sectiune foarte mica in comparatie cu lungimea ei care poate ajunge la cateva mii de metri(pana la 15000 m). Deschiderea de la suprafata se numeste gura sondei (cu diametrul de aproximativ 60 cm), iar fundul gaurii cilindrice poarta numele de talpa (cu diametrul minim de 10 cm).
Forajul sondei reprezinta ansamblul operatiilor care se fac in vederea obtinerii unei gauri de sonda cum sunt : saparea (forarea) propriuzisa,care consta in dislocarea rocilor intalnite ,cu ajutorul unui instrument numit sapa sau trepan, eliminarea detritusului (curatirea gaurii de sfaramaturile de teren rezultate din sapare), tubarea gaurii (consolidarea peretilor gaurii de sonda prin introducerea unor burlane de otel,insurubate cap la cap care se fixeaza prin cimentare), inchiderea apelor ,etc. saparea unei sonde se poate executa umed (eliminarea detritusului se realizeaza cu ajutorul noruiului de foraj) folosind sistemul de foraj percutant(cand sapa avanseazaprin cadere libera, percutie sau bataie pe talpa sondei) si rotativ(la care sapa avanseaza prin apasare si rotire continua ,ca un burghiu)sau uscat (numai percutant).S-a creat si o noua metoda de foraj(de sapare a sondelor) caracterizata prin folosirea unor motoare (masini de forta) care se introduc in sonda ,la talpa si actioneaza direct asupra sapei.motoarele care actioneaza direct sapa sunt amplasate imediat deasupra sapei.ele sunt hidraulice(ansamblul motor-sapa numindu-se electrobur sau motor electric de fund).
Sistemele de extractie a titeiului din tara nostra sunt foarte diferite, ele depinzand de adancimea ,pozitia si de presiunea titeiului sau a gazelor pe care le contine. Astfel, din zacamintele fara presiune el trebuie extras cu dispozitive corespunzatoare.sistemele de extractie a titeiului utilizate ,dupa ce forarea a ajuns pana la stratul de titei,sunt :
• Prin eruptie , daca in zacamant titeiul este insotit de op cantitate mare de gaze naturale, presiunea exercitata de acestea asupra titeiului poate fi destul de mare pentru a ridica titeiul pana la suprafata .
• Prin eruptir artificiala (gaz-lift), cand presiunea gazelor a scazut in asa masura incat eruptia naturala nu mai poate avea loc si in acest caz se provoaca sifonarea fortata a titeiului la suprafata,prin introducerea in gaura sondei a gazelor sub presiune, cu ajutorul compresoarelor.
• Extractia prin pompare, cu ajutorul pompelor de adancime se aplica sondelor neeeruptive ,izolate si putin adanci(pana la 1000 m).
Titeiul extras prin sistemele mentionate este amestecat cu apa si nisip. Nisipul se separa prin sedimentare iar daca insa ,apa formeaza cu titeiul o emulsie ,atunci se adauga titeiului anumite substante cu actiune dezemulsionanta pentru a se separa de apa. Titeiul extras este supus in continuare ,unor tratamente speciale in instalatii de prelucrare a titeiului numite rafinarii.Prin incalzirea progresiva a titeiului, la presiunea atmosferica sau la presiune joasa ,se separa componentii sai dupa temperatura lor de fierbere. Operatia aceasta se numeste distilare fractionata si hidrocarburile care se separa in intervale diferite de temperatura se numesc fractiuni de distilare. Se considera ‘fractiuni usoare’ cele cu punct final de distilare de 2000 C si ‘fractiuni medii’ cele care au acest punct final intre 200 si 3600 si ‘fractiuni grele’ cele cu punctul final de distilare peste 3600 C.
DERIVATELE TITEIULUI
Principalele derivate ale titeiului sunt urmatoarele
Benzina usoara ;
Benzina grea ;
White-spirit,Gaze de cracare ;
Titei,Petrol lampant,Benzine ;
Motorina,Uleiuri ;
Pacura prin cracare Bitum
Parafina
Cocs de petrol
Pacura de cracare
Inainte de a fi supus operatie de distilare fractionata , titeiul este supus unui tratament preliminar ,pentru indepartarea gazelor de sonda care insotesc intotdeauna titeiul.in urma acestui tratamentse obtin :gaze sarace, alcatuite din hidrocarburisaturate gazoase cu 1-4 atomide carbon ,gazolina, o fractiune lichida ,foarte volatila ,care contine in special alcani cu 5 atomi de carbon (pentan+izopentan) si titeiul dezbinat. Din gazele sarace se separa propanul si butanul , care comprimate in butelii ,sunt consumate in gospodarie sub denumirea de aragaz. Instalatiile speciale ,folosite pentru separarea titeiului in fractiuni,prin distilare sunt alcatuite din coloane de distilare prevazute cu talere si cu clopote. Fiecare taler (etaj) are orificii prin care vaporii componentelor mai volatile urca in susul coloanei. Doua talere consecutive sunt unite prin tevi(preaplinuri) prin care lichidul dintr-un taler superior se poate scurge in unul inferior. In felul acesta ,titeiul brut se fractioneaza, in talerele superioare aglomerandu-se fractiunile mai usoare (hidrocarburile cu mase moleculare mai mici si puncte de fierbere mai scazute),iar in talerele din partea inferioara a coloanei se aduna fractiunile mai grele.

La prima distilare (distilare primara)se obtin urmatoarele fractiuni mai importante :
• benzinele intre 30-1500 (contin hidrocarburi C5-C10 ) ;
• petrolul lampant intre 150-2500 (cu peste 10 atomi de C in moleculele hidrocarburilor) ;
• motorina intre 250-3600 (cu 12-20 atomi de C in molecula) ;
• pacura care este reziduul ramas in cazan dupa distilarea primara(cu mai mult de 20 atomi de C in moleculele hidrocarburilor) .
Importanta !!!

• Benzinele se intrebuinteaza ca dizolvanti si drept carburanti la automobile, avioane ,etc.
• Benzinele sintetice se formeaza in anumite conditii (temperatura,presiune,catalizatori) prin hidrogenarea carbunilor de pamant (procedeul Bergius) sau a oxidului de carbon (procedeul Fischer-Tropsch). Amestecul de hidrocarburi rezultat se distila fractionat.
• Petrolul lampant se intrebuinteaza la iluminat si drept carburant la tractoare si avioane turboreactoare .
• Motorina este un lichid galben-brun,care se intrebuinteaza drept carburant pentru motoarele Diesel si ca materie prima in industria petrochimica, in procesele de cracare.
• Pacura reprezinta cam circa 45% din cantitatea initiala de titei supusa distilarii fractionate. Se utilizeaza ca materie prima pentru obtinerea uleiurilor de uns ,numite si uleiuri minerale, a parafinei, a asfaltului, si in industria petrochimica.
• Parafina se prezinta sub forma unei mase albe , semiopace ;este un amestec de hidrocarburi cu mai mult de 20 de atomi de carbon in molecula. Se intrebuinteaza ca izolant electric ,la impermeabilitatea tesaturilor ,a hartiei, la fabricarea cerurilor, lumanarilor,etc.
• Uleiurile de uns sunt fractiuni lichide-vascoase,alcatuite dintr-un amestec de hidrocarburi cu 20-50 de atomi de C in molecula. Se obtin din pacura prin distilarea fractionata la presiune joasa (in vid). Se intrebuinteaza la ungerea unor piese ,ca lagare, rulmenti, roti dintate, supape la motoare, pompe, turbine, compresoare ,etc. ,precum si la izolarea e lectrica in transformatoare etc.
• Asfaltul (bitumul),denumit si smoala de petrol ,este o substanta solida-vascoasa de culoare inchisa. Este format dintr-un amestec de hidrocarburi grele,mai ales aromatice. Se obtine sub forma unui reziduu la distilarea fractionata a pacurii sau prin oxidareapacurii asfaltoase. Se intrebuinteaza la impregnarea lemnului, a cartonului, la asfaltarea drumurilor, ca liant pentru brichete,ca izolant in constructia cladirilor etc.
Procesul de cracare
Prin incalzire la peste 4000 a fractiunilor mai grele de titei(motorina sau pacura) are loc procesul decracare, obtinandu-se fractiuni mai usoare (benzinele de cracare). In functie de conditiile in care lucreaza,se deosebesc : procedee de cracare termica si procedee de cracare catalitica.
a. Cracarea termica se poate realiza in faza lichida sau in faza de vapori :
• In faza lichida ,motorina sau pacura este incalzita la 450-5500 sub o presiune de 15-45 at ;
• In faza de vapori, motorina sau pacura se incalzeste la temperaturi de 500-6000 si la presiuni joase de 1-3 at. Benzinele de cracare astfel obtinute se deosebesc de benzinele rezultate prin distilarea fractionata a titeiului ,prin continutul lor mare mai mare de alchene si hidrocarburi aromatice.
b) Cracarea catalitica se realizeaza in faza de vapori. Motorina sau pacura ,la 4800 si 1-2,5 at, este trecuta peste un strat de catalizatori (ortosilicat de aluminiu). La cracarea catalitica se obtin randamente mai mari de benzina si cu caracter mai saturat. Benzinele de cracare , in comparatie cu cele obtinute la distilarea fractionata a titeiului sunt mai bune si au o cifra octanica (C.O.) mai mare.


Uleiul

Uleiul motor este un lubrifiant pentru motoarele cu ardere interna.
Rolul lui primar este de a unge piesele motorului,a preveni frecare a doua piese fara film de ulei si reducerea frecarii.Mai are rolul de a prelua temperaturilor,intretinerea motorului,si protejarea pieselor impotriva coroziunii.ROLUL SI FUNCTIA LUBREFIANTILOR

Funcţionarea motorului cu ardere internă se caracterizează prin existenţa mai multor suprafeţe aflate sub sarcină şi în mişcare relativă unele faţă de altele, în aceste condiţii este necesar pentru a diminua frecările dintre suprafeţe. Deci, să se introducă între acestea un fluid care să adere la suprafeţe, să fie vâscos ca prin presiunea internă care ia naştere să menţină suprafeţele la o anumită distanţă.
Lubrifiantul prezent între suprafeţele în mişcare relativă trebuie să îndeplinească următoarele funcţii:

2.2 Funcţia mecanică.

Uleiul trebuie înainte de toate să ungă asamblajul, adică să formeze între cele două suprafeţe o peliculă de ulei pentru a evita contactul metal pe metal.

2. 3 Funcţia termică.

Uleiul are ca rol secundar limitarea temperaturii în anumite organe care nu pot fi răcite prin alte procedee.


• Componenti:uleiul motor se compune din uleiul de baza si aditivi
Uleiul de baza hotaraste calitatile uleiului.Aceste calitati se pot modifica,imbunatati cu aditivi.Adidtivi ajuta la mentinerea calitatii uleiurilor chiar si daca sunt exploatati la capacitatea maxima.De obicei in uleiuri sunt folosite urmatoarele aditivi:
• anticorozivi
• antispumanti
• crestere vascozitati
• cresterea punctului de inghet
Uleiurile pot fii calasificati in: -uleiuri minerale
-uleiuri semi-sintetice
-uleiuri sintetice
• Uleiurile minerale:sunt uleiuri naturale amestecate cu aditivi.Uleiul de baza este un ulei rafinat.

• Uleiurile semi-sintetice:baza uleiurilor semi-sintetice este tot un ulei rafinat dar este un ulei care a trecut printr-un process de rafinare hidrogenat.Dupa acest proces este obtinut un ulei care prezinta calitati de ulei sintetic.Ex:
MOL Dynamic Max 10W-40 - ulei semi-sintetic de motor

Ulei semi-sintetic, cu performanţe de vârf, pentru motoarele celor mai moderne autoturisme. Asigură protecţie şi curăţenie deosebită precum şi perioadă lungă de funcţionare pentru motoarele pe benzină, diesel şi cu gaz, cu alimentare normală şi turbo.
Clasa de viscozitate SAE 10W-40
Nivele de performanta. Aprobari ACEA A3/B4-04
API SL/CF
MB 229.3
VW 502 00/505 00
Viscozitate la 100°C [mm2/s] 14 Viscozitate la 40°C [mm2/s] 95 Densitate la 15°C [g/cm3] 0,866 Punct de curgere °C -33


Uleiurile sintetice:aceste uleiuri sunt obtinute in laboratoare din uleiuri de baza sintetizate.Datorita structurei moleculare stabile si bine calculate pe dinainte prezinta o calitate mai buna.Prezinta un avans fata de uleiurile naturale pentru ca sunt proiectate de la inceput pentru ungere,deci producatorul se poate concentra mai bine pe produsul finit decat la cele produse din uleiuri naturale.Ex: MOL Dynamic Star 5W-30 - ulei sintetic de motor


Ulei sintetic, cu performanţe de vârf, ce asigură un consum optim de combustibil pentru motoarele celor mai moderne autoturisme. Datorită proprietăţilor favorabile de curgere la rece şi conţinutului scăzut de SAPS (cenuşă sulfat, sulf şi fosfor) corespunde celor mai severe standarde ACEA (Asociaţia Producătorilor de Autovehicule din Europa) precum şi prevederilor ecologice. Asigură durată lungă de exploatare şi nivel înalt de protecţie pentru cele mai noi motoare pe benzină şi diesel prevăzute cu catalizator şi filtru de particule Diesel. Special formulat pentru cele mai moderne motoare Ford şi Mazda.
Clasa de viscozitate SAE 5W-30 Nivele de performanta. Aprobari ACEA C1-04
ACEA A5/B5-04
Ford WSS M2C934-A

Proprietati

Viscozitate la 100°C [mm2/s] 9,9 Viscozitate la 40°C [mm2/s] 54 Densitate la 15°C [g/cm3] 0,850 Punct de curgere °C -39


Avantajele uleiurilor sintetice:

• Arata un bun avantaj fata de uleiurile minerale.

Performanţa uleiurilor sintetice şi în special a Mobil 1 este mai robustă, mai ales în ceea ce priveşte capacitatea de pompare la temperaturi scăzute, stabilitatea la temperaturi înalte şi protecţia împotriva depunerilor. Aceste caracteristici înseamnă mai puţină uzură a motorului, economie crescută de combustibil şi o viaţă mai lungă a motorului.
Uleiurile sintetice au fost dezvoltate special pentru a face faţă condiţiilor extreme care se regăsesc în motoarele moderne. Acestea sunt mult mai fluide decât uleiurile minerale tradiţionale. Cel mai mare beneficiu este că acestea cresc semnificativ protecţia motorului. Atunci când un motor este pornit pentru prima dată, durează ceva timp pentru ca un ulei mineral să circule, frecarea dintre piesele nelubrifiate cauzând uzură. În contrast, un lubrifiant sintetic începe să circule imediat, protejând fiecare piesă mobilă din motor.
Uleiurile sintetice pot de asemenea îmbunătăţi semnificativ economia de combustibil. În perioada de încălzire a unei călătorii obişnuite cu maşina, uleiurile minerale sunt mai groase şi se mişcă mai greu, motorul fiind mai uscat şi mai puţin eficient. Deoarece uleiurile sintetice acţionează mult mai rapid, motorul atinge eficienţa optimă de operare mai repede.
Un alt avantaj al uleiurilor sintetice este că acestea, faţă de uleiurile minerale, sunt mai curate şi mai ecologice - ajută la reducerea emisiilor motorului. Uleiurile minerale convenţionale conţin de asemenea cantităţi mai mari de impurităţi, cum ar fi sulf, hidrocarburi reactive şi instabile, precum şi alţi contaminanţi nedoriţi ce nu pot fi îndepărtaţi în întregime prin rafinarea convenţională a petrolului.
Datorită acestor aspecte, lubrifianţii sintetici depăşesc cu mult uleiurile minerale în ceea ce priveşte performanţa. Ulei sintetic 100%, Mobil 1 oferă avantaje importante faţă de uleiurile de motor obişnuite, cum ar fi:
• Protecţie remarcabilă
• Degradare redusă a uleiului
• Lubrifiere mai rapidă la pornire în cazul temperaturilor scăzute
• Protecţie excelentă la temperaturi ridicate
• Rezistenţă excepţională la temperaturi ridicate
• Curăţenia motorului
• Protecţie remarcabilă împotriva depunerilor dăunătoare
• Motoare care funcţionează mai curat
• Eficienţa motorului
• Rezistenţă mai mare la oxidarea uleiului (îngroşare), ceea ce reduce frânarea motorului
• Consum mai mic de ulei în condiţii de viteză mare
• Operarea mai eficientă a motorului într-un interval mare de temperatură

La racire:Datorita structurii moleculare omogene uleiurile sintetice au o anumita viteza de flux.Uleiurile naturale au structura moleculara incalcita si n-au o viteza stabila de a curge,au o viteza mai mica de a prelua caldura de pe punctele foarte fierbinti.Racirea motorului este asigurat de instalatia de racire dar un ulei sintetic completeaza sistemul de racire si ajuta la racirea motorului,mai bine ca un ulei mineral.

• Pornirea la rece:La pornirea la rece uleiurile sintetice nu sunt chiar asa de buni ca uleiurile minerale.Uleiurile de 5W si 0W nu pot fii preparati din uleiuri minerale,dar aceste uleiuri sunt cele care curg cel mai bine la temperaturi scazute.Acesta este foarte critic mai ales iarna cand motorul si uleiul ajung la temperatura optima de lucru.Vascozitatea mica pentru uleiurile de iarna asigura ca motorul sa ramana cat mai putin timp fara ungere dupa o pornire la rece.

• In perioada exploatari sa nu-si piarda calitatile:Uleiurile multi grad nu trebuie sa-si piarda vascozitatea la trecerea de la o temperatura scazuta la o temperatura mare.Uleiurile multigrad se pot fabrica din uleiuri minerale dar trebuie adaugati aditivi care modifica vascozitatea uleiului.Problema este ca in urma exploatarii mototrului(uleiului) acesti adetivi isi pierd calitatitile si nu isi pot indeplini sarcina,dar la apropierea perioadei de schimb uleiul minerale multigrad ajunge sa fie un ulei cu un singur grad.In schimb uleiurile sintetice nu necesita aditivi de acest gen ca vascozitate sa ramana stabil.Sunt cazuri in care chiar uleiul sintetic de baza prezinta aceste calitati.Datorita acestor calitati uleiurile sintetice chiar si in apropierea perioadei de schimb prezinta o stare foarte buna.

• Vascozitatea:La uleiuri vascozitatea este rezistenta la curgere.Asteptarile fata de uleiuri este ca si iarna sa aiba destula vascozitate ca sa poata circula si sa asigure o ungere cat mai buna,si sa nu aiba vascozitatea mica nici la tepmratura optima de lucru a motorului.

1. Clase da vascozitate:Pentru ca vascozitatea uleiurilor se schimba in functie de temperatura nu sunt clasate dupa vascozitate ci dupa calasa de vascozitate alcatuite de Society of Automotive Engineers(SAE).Grupurile SAE se clasifica in doua clase:vascozitate de ianra si vascozitate de vara.
Vascozitatea de iarna este important pentru pornirea la rece,iar vascozitate de vara este important pentru sarcina si viteza mare,cand motorul este solicitat mai intens.

Uleiuri multigrad si monograd:Ca uleiul sa aiba o performanta cat mai buna si la temperaturi mari si mici este necesar ca vascozitatea sa nu se schimbe mult la schimbarile de temperatura.Uleiurile care au vascozitatea scazuta si nu se pot incadra in cerintele sezonului rece si cald.Aceste uleiuri se pot incadra numai intr-o clasa de vascozitate de aceea se numesc uleiurimonograd.Uleiurile care au vascozitatea mai ridicata si pot satisface cerintele sezonului de iarna si de vara se numesc uleiuri multigrad.EX: MOL Dynamic Super Diesel 15W-40 - ulei multigrad pentru motoare diesel

Ulei cu nivel ridicat de performanţă pentru motoarele Diesel ale vehiculelor comerciale uşoare şi heavy-duty. Asigură un nivel înalt de protecţie a motorului şi curăţenia acestuia chiar şi în cele mai grele condiţii de operare. Se recomandă în special pentru motoarele Diesel cu alimentare naturală şi turbo ale autobuzelor, camioanelor şi maşinilor agricole moderne.
Clasa de viscozitate SAE 15W-40 Nivele de performanta. Aprobari ACEA E3-96 Issue 4
MB 228.3
Tatra TDS 40/16
API CG-4/CF/SJ
MAN M 3275
Volvo VDS
MTU Type 2

Proprietati
Viscozitate la 100°C [mm2/s] 15 Viscozitate la 40°C [mm2/s] 113 Densitate la 15°C [g/cm3] 0,885 Punct de curgere °C -30

Ex: MOL Standard S 40 - ulei monograd pentru motoare diesel

Uleiuri de motor, monograde, pentru ungerea motoarele Diesel de capacitate mică şi medie, cu alimentare naturală, ale utilajelor industriale, autoutilitarelor, maşinilor agricole, de terasare şi de construcţii drumuri. Asigură protecţie împotriva uzurii şi presiune de ulei corespunzătoare chiar şi în condiţii grele de exploatare.

Clasa de viscozitate SAE 40 Nivele de performanta. Aprobari API CC
MIL-L-2104B

Proprietati

Viscozitate la 100°C [mm2/s] 15,4 Viscozitate la 40°C [mm2/s] 177 Densitate la 15°C [g/cm3] 0,901 Punct de curgere °C -18



• Standarde de uleiuri:Cele mai cunoscute standarde de uleiuri sunt cele de la American Petroleum Institute(API) si cele de la ACEA.In afara de astea mai multe marci de automobile si autocamioane si-au facut o gama proprie de uleiuri,ex:BMW,Mercedes etc. care sunt date in folosinta pentru automobilele proprii.Pentru un motor uleiul optim este cel care este prescris de producator pentru a indeplinii conditiile cerute de producator.

• Perioada de schimb:Schimbul se face intr-o perioada bine stabilita.Perioada este stabilita de producator.Perioada este stabilita ca timp si ca km parcursi si se executa atunci cand una dintre conditi este impilnit.La cele mai multe masini schimbul este la 15.000 de km si la max 1 an de la ultimul schimb .La motoarele mai moderne calculatorul decide daca uleiul a pierdut sau nu din calitati si daca trebuie sau nu schimbat.Tot la motoarele moderne producatorii prescriu data schimbului de ulei.De ex masinile fabricate de grupul Volkswagen combinati cu intervalul optim de service pot parcurge si 50.000 km intre cele 2 perioade de schimb.

Reciclarea uleiurilor: Uleiul de motor:

Uleiul de motor este folosit drept combustibil in anumite industrii. Reciclarea uleiului uzat se face numai in rafinarii. Prin reciclare, sunt obtinuti lubrifianti, cu doar o treime din energia folosita pentru rafinarea titeiului. Bateriile auto si uleiul de motor sunt printre cele mai nocive deseuri. Ele contin substante toxice, care polueaza mediul si ne afecteaza sanatatea.
Un litru de ulei de motor uzat poate contamina un milion de litri de apa. Uleiul de motor aruncat in natura afecteaza panza freatica mai multe zeci de ani.

Arderea uleiului uzat in soba produce particule cancerigene, care iti pot afecta sanatatea

Vopsirea gardurilor din lemn cu ulei uzat este daunatoare. Dupa ploaie, substantele nocive din ulei ajung in sol si contamineaza panza freatica.

Depozitare uleiurilor:
Instructiuni privind depozitarea uleiurilor


Este preferabil ca lubrifiantii sa fie depozitati in interior, intr-un depozit special amenajat pentru acest scop si care sa asigure urmatoarele conditii:
• o temperatura constanta( optim 15-18 C)
• conditii bune de ventilatie si protectie impotriva contaminarii uleiului cu apa, praf, sau alte produse petroliere.
• Posibilitati de acces pentru autovehiculele care fac aprovizionare.
• Ambalajele trebuie asezate in pozitie verticala pe paleti si acoperite, sau pe stelaje orizontale la 15-20 cm de podea.Astfel manipularea ambalajelor este mult mai usoara.

Se pot aseza maximum 4 paleti unul peste altul.
Daca paletii cu butoaie sint depozitati afara, acestia trebuie acoperiti cu o husa.
Daca butoaiele nu sint paletizate, acestea se pot aseza in pozitie orizontala, dar nu mai mult de 3 unul peste altul.
Daca depozitarea in aer liber dureaza mai multe luni, vopseaua ambalajului se poate degrada, iar identificarea produsului devine dificila.
Nu se admite depozitarea butoaielor in aer liber in zone expuse razelor solare sau surse de caldura si cu ventilatie.
Daca ambalajele sint depozitate in cladiri cu acoperis metalic, acoperisul trebuie udat cu apa pentru ca temperatura incaperii sa nu depasasca 50 C.

Nu pot fi depozitate niciodata in exterior:
• uleiurile electroizolante;
• uleiurile pentru compresoarele frigiderelor;
• uleiurile albe si medicinale;
• unsorile ;
• uleiurile pentru prelucrari metalice, care contin produsi ce se pot solidifica si separa cand temperaturile sint foarte scazute;

In cazuri extreme lubrifiantii pot fi depozitati afara temporar, desi nu este de preferat aceasta varianta, pentru ca ambalajuleste supus unei deteriorari mai rapide, iar posibilitatea contaminarii este mai mare.
La aceasta se adauga variatiile de temperatura, care pot conduce la separarea ireversibila a unor componenti din lubrifiant.
In aceste conditii de depozitare, calitatea si stabilitatea produselor este garantata trei ani pentru uleiurile de motor cu baza minerala sau sintetica, uleiurile hidraulice si uleiurile pentru angrenaje, uleiuri albe, unsori auto; un an pentru uleiurile emulsionabile, de protectie antirugina,unsori cu aplicatii industriale, lubrifianti cu utilizari speciale.
Dupa expirarea acestui termen, trebuie verificata periodic calitatea acestor produse.
Uleiurile emulsionabile nu pot fi depozitate la temperaturi mai mici de 0 C, deoarece contin apa.
Lichidele speciale, ca de exemplu Antifreeze nu este afectat de temperaturile extreme, dar trebuie protejat impotriva contaminarii.
Fluidele pentru sistemele de frinare sint sensibile la formarea amestecurilor.

Primul ajutor:

Ingerare
Nu este impus un tratament special.
In cazul unor complicatii chemati un doctor.

Aspirare ( aspirarea produselor in plamini)
Majoritatea uleiurilor lubrifiante sint destul de viscoase, de aceea nu exista pericululul ca ele sa fie inhalate.
Lubrifiantii cu viscozitatea cinematica sub 7 cSt la 40C, pot prezenta anumite riscuri.
Aspirarea acestor produse poate provoca pneumonie chimica.
In caz de voma spontana, persona respectiva trebuie dusa de urgenta la spital.

Inhalare (vapori sau ceata)
In cazul expunerii la concentratii ridicate de vapori si ceata, persoana trebuie scoasa afara .
Daca este cazul chemati asistenta medicala.

Contactul cu ochii
In cazul contactului cu ochii, spalati din abundenta cu apa.
Daca iritatia continua, chemati asistenta medicala.

Contactul cu pielea
In cazul contactului cu pielea, spalati cu apa si sapun.
A nu se utiliza kerosen, motorina sau solventi in general.

Pierderi prin scurgere
In cazul scurgerilor de produs pe pardoseala sau pe pamint, acestea se indeparteaza prin presararea de material absorbant ( nisip), care apoi este colectat si transportat din zona contaminata.
In cazul scurgerilor in apa, acestea se indeparteaza cu ajutorul unor substante absorbante sau a unor dispozitive mecanice.

Instructiuni privind manipularea uleiurilor
Prevenirea incendiilor

Majoritatea lubrifiantilor au un punct de inflamabilitate mai mare de 200 C, dar daca sint corect depozitati si utilizati nu constituie pericol de incendiu.

Citeva produse, de exemplu cele de protectie, care contin distilate de petrol cum ar fi white spirit sau kerosen, daca sint depozitate in conditii necorespunzatoare pot constitui pericol de incendiu.

Scurgerile de produs de pe pardoseala sau pamant se indeparteaza prin presararea de material absorbant ( nisip), care apoi este colectat si transportat din zona contaminata de catre firme specializate in acest domeniu.

Depozitul de lubrifianti trebuie echipat obligatoriu cu extinctoare cu dioxid de carbon, cu spuma sau cu pudra chimica uscata, precum si cu galeti umplute cu nisip.

Apa nu va fi utilizata pentru stingerea incendiilor, pentru ca uleiul arzind poate pluti la suprafata si astfel focul se imprastie.

Depozitul de lubrifianti va fi desemnat zona in care fumatul este strict interzis.

Manipularea butoaielor sau a recipientiilor destinate depozitarii uleiurilor se manipuleaza cu utilaje adecvate si personal calificat,autorizat.

Ambalarea si comercializarea



Ambalarea se face in rafinarii pe linni de amablare speciale in conditii de maxima siguranta a mediului respectand conditiile de protectia muncii.Ambalare se face in diferite recipienti de diferite culori si mondele,etanse in fuctie de firma producatoare,dar proprietatiile fizico-chimice incadranduse in standardele internationale convenite mentionate pe eticheta ambalajului.

Comercializare uleiurilor se face de firma producatoare si magazine sau agenti comerciai specializati si autorizati.

ULEIURI INDUSTRIALE SI ALTE PRODUSE SIMILARE
Uleiuri si Fluide Hidraulice
- Uleiuri minerale hidraulice
- Uleiuri hidraulice pentru ghidaje
- Fluide hidraulice rezistente la foc
- Uleiuri si fluide hidraulice speciale
Lubrifianti pentru reductoare industriale
Lubrifianti pentru reductoare deschise si cabluri suspendate
Lubrifianti pentru lanturi
Uleiuri pentru compresoare
Uleiuri pentru scule pneumatice
Fluide pentru transfer termic
Uleiuri pentru transformator
Produse pentru decofrare
Alti lubrifianti pentru uz industrial

ULEIURI SI FLUIDE PENTRU PRELUCRAREA METALELOR
Fluide pentru prelucrarea metalelor miscibile in apa
- Uleiuri minerale miscibile in apa
- Ulei conventional
- Uleiuri conventionale pentru aliaje galbene
- Fluide semisintetice miscibile in apa
- Uleiuri minerale libere miscibile in apa
- Uleiuri sintetice miscibile in apa
Alte produse pentru prelucrarea metalelor

Uleiuri de prelucare
- Active
- Non-active
Uleiuri pentru electroeroziune
Lubrifianti de formare
Uleiuri pentru tratamente termice

FLUIDE ANTICOROZIVE TEMPORARE
Uleiuri minerale
Uleiuri minerale cu solventi
Emulsii

VASELINE AUTO SI INDUSTRIALE
Vaseline pentru rulmenti si tehnica liniara
Vaseline pentru rulmenti si tehnica liniara pentru heavy duty
Vaseline pentru sisteme centralizate
Vaseline pentru aplicatii speciale
Vaseline pentru echipamente navale
Vaseline biodegradabile


Motorina

Motorinele(combustibili Diesel): sunt fractiuni petroliere cu densitate cuprinsa intre
850 – 890 kg/cm3 si cu temperatura de fierbere cuprinsa intre 200 – 370 C.
Ele provin, in general, de la distilarea atmosferica a titeiului si constau din amestecuri de hidrocarburi ce au in moleculele lor de la 12 pana la 18 atomi de carbon.
Combustibilii pentru motoarele Diesel se caracterizeaza prin proprietati opuse benzinei, respectiv, hidrocarburile componente trebuie sa se oxideze cu usurinta cu
formare de peroxizi si alte produse de oxidare incompleta, pentru ca autoaprinderea
sa se produca usor.
Motorina EVO Diesel Euro 5
Motorina EVO Diesel este recomandata atat celor mai noi autovehicule Turbo Diesel, cat si vehiculelor mai vechi. Datorita continutului de sulf practic nul (sub 10 ppm) si a vascozitatii scazute, motorina EVO Diesel este un carburant ecologic, care satisface normele EURO 5.

Caracteristici Unitate de masura Standard in vigoare EVO Diesel Numar cetanic min. 51 >51 Punct de distilare 95% °C 350 <350 Hidrocarburi aromatice policiclice % m/m 11 <11 Continut de sulf mg/kg max.10 <10 Temperatura limita de filtrabilitate (iarna) °C -26 <-30* Lichid vâscos obținut prin distilarea petrolului, a gudroanelor cărbunilor de pământ sau a unor produse sintetice, folosit drept combustibil la anumite motoare sau ca materie primă în industria chimică Motorina este un fluid motor care este utilizat pentru motoarele cu ardere interna cu aprindere prin compresie(diesel).Motorina este obtinuta din rafinarea petrolului in marile rafinarii(OMV,SHELL etc).Dupa rafinare este depozitat in depozite speciale de unde se va scoate la vanzare. Caracteristici ale motorinelor: Motorinele trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: rezistenta mica la autoaprindere; vaporizare usoara; punct de congelare scazut. ADITIV MOTORINA: Aditivi pentru motorine: aditivi acceleratori (maresc cifra cetanica,micsoreaza temperatura de autoaprindere si favorizeaza procesul de ardere). aditivi anticongelanti (impiedica formarea si dezvoltarea procesului de cristalizare a hidrocarburilor parafinice). aditivi contra fumului (fac ca emisia de fum sa fie mult mai redusa iar consumul de combustibil sa se reduca si el) Aditivul pentru motorina este un amestec lichid de substante chimice care au roluri multiple ca: • imbunatatirea cifrei cetanice a motorinei; • imbunatatirea capacitatii de curgere a motorinei la temperaturi scazute (antigeluire); • inhibitor de coroziune; • epurator. Efectul principal dorit al utilizarii aditivului pentru motorina este o imbunatatire a arderii si implicit a randamentului motor direct. Un alt efect extrem de important al aditivului de motorina antigeluire este cresterea lichiditatii acesteia la temperaturi scazute (sub 18 grade Celsius) cand motorina tinde sa transforme intr-un gel. Datorita continutului destul de ridicat de sulf, aditivii anticoroziune au, de asemenea un rol important in mentinerea indelungata in folosinta a motorului. Totusi aceste produse trebuiesc utilizate sub rezerva garantiei producatorului autoturismului unde sunt folosite, deoarece unii producatori interzic folosirea de aditivi pentru combustibi Cifră cetanică Cifra cetanică (CC) caracterizează uşurinţa la autoaprindere a combustibilului pentru motoare cu aprindere prin comprimare.[1] Este unul dintre principalii indicatori care caracterizează calitatea unui combustibil pentru motoarele diesel. Cifra cetanica(sau indicele cetanic).valoarea numerica care reprezinta procentul ,in volume ,de cetan(n-hexadecan,C16H34)intr-un amestec al acestuia cu a-Metilnaftalina. Pentru aprecierea cifrei cetanice s-a ales o scara arbitrara(analog cifrei octanice)potrivit careia s-a atribuit cetanului (C16H34 ), valoarea 100 iar a-Metilnaftalinei (C10H7-CH3) ,valoarea 0(zero).Cifra cetanica arata tendinta spre aprindere a combustililor (ex. Motorinei etc.)folositi in motoarele Diesel, cu auto-aprindere. Cu cat cifra cetanica a unui combustibil este mai mare cu atat mai usor se aprinde combustibilul. La combustibilii obisnuiti folositi la motoarele Diesel , cifra cetanica variaza intre 35 si 55. Definiţie Cifra cetanică a unui combustibil se defineşte prin compararea comportării combustibilului cu cea a unui amestec etalon, format din hidrocarburi cu calităţi de autoaprindere opuse. Drept hidrocarbură care se aprinde uşor, adică are rezistenţă la autoaprindere mică, se foloseşte cetanul (C16H34 ), căruia i se atribuie, în mod convenţional cifra cetanică CC = 100. Drept hidrocarbură care se aprinde greu, adică are rezistenţă la autoaprindere mare, se foloseşte α-metil-naftalina (C10H7CH3 ), căruia i se atribuie, în mod convenţional cifra cetanică CC = 0. Cifra cetanică este definită de procentul de cetan în volumul amestecului etalon.[1] Benzina Benzinele: din punct de vedere chimic sunt un amestec de hidrocarburi C5 – C10 din clasa alcanilor (parafinice),cicloalcanilor (naftenice) aromatice si nesaturate liniare (olefinice). In benzina procentul de carbon este de 80 – 82% iar cel ce hidrogen de 14 – 15%. Benzina, este un amestec lichid derivat din petrol, care este compus în principal din hidrocarburi lichide (având între şase şi zece atomi de carbon în moleculă) şi care este imbunătăţit cu benzenuri, pentru a mări cifra octanică, folosit ca şi combustibil în motoare cu combustie internă. Benzina EVO Benzina EVO este recomandata atat celor mai noi autovehicule (cu sau fara supraalimentare), cat si vehiculelor mai vechi care functioneaza cu benzina fara plumb. Datorita continutului de sulf practic nul, EVO Benzina este un carburant ecologic, care satisface normele EURO 5. Combustibilul indeplineste cele mai stricte standarde de calitate ale Federatiei Internationale a producatorilor de automobile si se incadreaza in specificatiile Uniunii Europene ce vor deveni obligatorii in anul 2008. Caracteristici Unitate de masura Standard in vigoare Benzina EVO Cifra octanica "research" min. 95 >99* Continut de hidrocarburi aromatice aromatice % v/v max. 42 <42 Continut benzen % v/v max. 1 <1 Continut de sulf mg/kg max.10 <10 Punct de fierbere °C max. 210 <205


Aditiv benzina


Aditivi pentru benzine:
aditivi antidetonanti (impiedica autoaprinderea, maresc cifra octanica)
aditivi anticorozivi (reduc coroziunea pieselor metalice ce intra in contact cu benzinele)
aditivi degivranti (au rolul de a impiedica formarea ghetii pe carburator,
produsa de evaporarea benzinei).

Aditiv benzina - amestec lichid de substante chimice care au roluri multiple ca:

imbunatatirea cifrei octanice a benzinei
inhibitor de coroziune
epurator

Efectul principal dorit al utilizarii aditivului pentru benzina este o imbunatatire a arderii si implicit a randamentului motor direct.

Producatorii de aditivi pentru combustibil au specializat foarte mult acest domeniu existand in mod curent aditiv pentru benzina cu rol de curatare a sistemului de admisie sau cu rol de anticoroziune etc.

Totusi aceste produse trebuiesc utilizate sub rezerva garantiei producatorului autoturismului unde sunt folosite, deoarece unii producatori interzic folosirea de aditivi pentru combustibil.

Cifra octanică (CO) a unei benzine reprezintă rezistenţa la autoaprindere a combustibilului, adică rezistenţa la detonaţie.

Cifra octanica
Principalul criteriu pentru determinarea calitatii antidetonante a benzinelor este cifra octanica (CO). Cu cat valoarea cifrei octanice este mai mare, cu atat benzina are o rezistenta mai mare la detonatie.Cifra octanica se determina prin compararea benzinei cu un combustibil etalon cu o cifra octanica cunoscuta.

Cifra octanica (C.O.) sau indicele octanic aratarezistenta la detonatie a unui combustibil (ex. benzina)pentru motoarele cu aprindere din exterior. S-a constat ca hidrocarburile care intra in compozitia benzinelor se comporta diferit in motor in ce priveste fenomenul de detonatie ;in timp ce alcanii normali produc detonatie puternica in motor ,izoalcanii si hidrocarburile aromatice impiedica aparitia acestui fenomen. Pentru a aprecia tendinta la detonatie a unei benzine se compara comportarea ei intr-un motor experimental si in conditii standard cu a amestecurilor formate din hidrocarburile n-heptan (C7H16 ), considerat ca avand cifra octanica zero( care produce detonatie puternica in motor) si izooctan (2, 2, 4- trimetil-pentan),caruia i s-a atribuit cifra octanica 100(putin sensibil la autoaprindere). Datorita proprietatilor sale antidetonante , izooctanul a fost luat ca substanta de referinta. In felul acesta se stabileste o scara (aleasa arbitrar) cu limite cuprinse intre 0 si 100 in care benzinele cu o cifra octanica anumita ,de exemplu C.O. 86, se comporta in acest motor ca un amestec format din 86% izooctan si 14% n-heptan.
Definiţie
Cifra octanică se defineşte prin compararea comportării benzinei cu cea a unui amestec etalon, format din hidrocarburi cu proprietăţi antidetonante opuse. Drept hidrocarbură care detonează uşor, adică are rezistenţă la autoaprindere mică, se foloseşte normal heptanul (C7H16 ), căruia i se atribuie, în mod convenţional cifra octanică CO = 0. Drept hidrocarbură care detonează greu, adică are rezistenţă la autoaprindere mare, se foloseşte izooctanul (2,2,4-trimetilpentan) (C8H18 ), căruia i se atribuie, în mod convenţional cifra octanică CO = 100. Cifra octanică este definită de procentul de izooctan în volumul amestecului etalon.[1]
Definirea cifrei octanice a fost făcută în jurul anului 1926 de chimistul Russell Marker de la Ethyl Corporation. Alegerea n-heptanului s-a datorat posibilităţii de a se obţine substanţa foarte pură, fără urme de alţi izomeri ai heptanului sau octanului, prin distilarea răşinii de pin Jeffrey. Obţinerea heptanului din alte surse, de exemplu din ţiţei nu se poate face la puritatea necesară unei substanţe etalon.

















Poluarea mediului


In hidrosfera, hidrocarburile ajung mai ales din scurgerile de titei sau ale produselor de prelucrare a lui, la care trebuie adaugate cantitatile de titei provenite din accidente ale vaselor petroliere.Se precizeaza ca din aceasta ultima sursa, patrunde anual in oceane circa 200000 tone titei.Mari cantitati de petrol provin si din operatiile normale legate de extractia titeiului(prin sonde terestre si marine), de incarcarea, transportul si descarcarea lui etc.O alta cantitate de produse petroliere patrunde in apa, din scurgerile industriale si rafinarii.Pe toate aceste cai ajung in apele oceanice, annual o cantitate de 5-10 milioane tone petrol.

Petrolul si poluarea aerului


Utilizarea petrolului provoaca poluari masive ale aerului in multe orase. Gazele de esapament evacuate de autoturisme si de alte masini cu combustie interna contin gaze otravitoare cum ar fi monoxidul de carbon, hidrocarburi nearse, oxizi de azot si plumb. Unii dintre acesti agenti de poluare reactioneaza cu lumina soarelui producand acel smog neplacut, fotochimic, care pluteste deasupra multor oras, cum ar fi Los Angeles sau Mexico City. Atunci cand acizii de azot se combina cu picaturile de apa din nori, ia nastere ploaia acida care polueaza lacurile si raurile, distrugand si padurile. S-au facut pasi importanti pentru a micsora efectul gazelor de esapament. Se produce benzina fara plumb, iar unele masini sunt dotate cu filtre catalitice care transforma gazele nocive in gaze inofensive. Insa eficienta acestor imbunatatiri este diminuate de cresterea consumului de petrol.

POLUAREA CU PETROL

De fapt, problema raportului dintre om si mediul ambiant nu este noua.Ea a aparut o data cu cele dintai colectivitati omenesti, caci omel cu inteligenta si spiritul creator care il definesc, nu s-a multumit cu natura asa cum era ea, ci a pornit cu curaj si tenacitate la opera de transformare a ei potrivit nevoilor sale.Multiplicandu-se neincetat, specia umana a adaugat peisajului natural privelisti noi, prefacand mlastini si pamanturi intelenite in vai roditoare, tinuturi aride in oaze de verdeata, a creat noi soiuri de plante de cultura si a domesticit animale salbatice.Pana aici, echilibrul natural nu a avut de suferit decat, poate, pe arii foarte restranse, care nu puteau afecta ansamblul.
Cotitura a intervenit o data cu revolutia industriala si, mai cu seama, cu noua revolutie tehnico-stiintifica, gratie careia avioane si rachete brazdeaza, astazi, vazduhul si strapung norii, nave tot mai mari si mai puternice despica luciul marilor si al oceanelor, cascade de hidrocentrale transorma puterea apelor in salbe de lumina, in energie ce alimenteaza parcul de masini in crestere vertiginoasa.Intr-un cuvant, stiinta si tehnica moderna, sporind nemasurat puterea omului, au ridicat, in medie, nivelul de viata de pretutindeni.Dar reversul civilizatiei industriale este contemporane, al progresului material a fost si este inrautatirea mediuluinatural.Sub impactul dezvoltarii economice au fost poluate, mai mult sau mai putin grav, solul, apa si aerul, au disparut sau sunt pe cale de disparitie multe specii de plante si animale, iar omul este confruntat la randul lui cu diverse maladii cauzate de poluare, fenomen ce cuprinde astazi toate tarile si continentele.Efectele eisunt resimtite pana si peintinderile, pana ieri imaculate, ale Antarcticii.S-a calculat ca in timp de un deceniu, devierile civilizatiei au provocat mediului natural pagube mai mari decat intr-un mileniu.
La inceputul erei neolitice, numai aproximativ zece milioane de oameni actionau asupra naturii, cu unelte primitive care practic nu lasau urme cat de cat sesizabile.La mijlocul secolului trecut, deci nu la mult timp dupa declansarea revolutiei industriale, numarul locuitorilor globului ajunge la un miliard, dar deteriorarea mediului nu cunoaste inca manifestari preocupante, cu exceptia anumitor perimetre din unele tari occidentale - incepand cu Anglia - care au urcat primele in "trenul industrializarii", gratie in primul rand masinii cu abur.
Poluarea ca problema globala este apanajul secolului nostru, mai precis al ultimelor trei decenii, timp in care populatia lumii a crescut de la 5 la 6 miliarde de locuitori.Sunt multi sau putini ? Exercita oare numarul lor cu adevarat o "presiune demografica" asupra mediului inconjurator ? Iata intrebari ce-i framanta deja pe demografi, economisti, medici si alti specia-listi, ca si pe oamenii politici.Problema care i-a preocupat pe specialisti de-a lungul timpului a fost, de fapt, aceea daca se poate asigura hrana suficienta populatiei si doar in ultimile decenii si-au indreptat atentia asupra unui aspect care s-a dovedit a fi la fel de important : degradarea mediuluiambiant prin poluare, eroziune si alte fenomene, datorate actiunii, voite sau nu, a omului, proces ce afecteaza nu numai posibilitatile de procurare a hranei, ci si alte aspecte ale existentei umane, incepand cu sanatatea.
Nu incape indoiala ca solul este capitalul cel mai pretios de care omul dispune pentru satisfacerea nevoilor si ambitilor sale.La urma urmelor, cel putinpana la inventarea fotosintezei artificiale, cu totii depindem de stratul subtire si roditor de la suprafata Pamantului, de unde se extrag totalitatea resurselor necesare vietii.Or, unul din marile paradoxuri este acela ca omul tinde sa-si pericliteze izvorul vietii si al fortei din nestiinta, lacomie, neglijenta sau din alte cauze.Asa se face ca, in timp ce tehnicile moderne ii ingaduie sa introduca in circuitul productiv milioane de hectare de teren, cepana ieri erau socotite inerte pe vecie, in paralel alte milioane de hectare dintre cele aflate in productie devin improprii cultivarii, datorita tot actiunii omului.De cand omul a inceput sa lupte impotriva naturii, suprafata deserturilor a crescut cu un miliard de hectare si procesul avanseaza intr-un ritm accelerat.Se cuvine sa adaugam ca, in fiecare an, zeci de milioane de hectare de soluri productivesunt "devorate" de drumuri, de uzine si de orase, tot atatea secvente ale duelului inegal dintre frunza verde si asfalt.
De cand primul topor primitiv a doborit intaiul arbore, padurile au pierdut jumatate din intinderea lor, in timp ce omenirea in acest rasimp s-a multiplicat de sute sau chiar mii de ori.Distrugerea padurilor, carora li se datoreste in cel mai inalt grad stabilitatea si calitatea a trei elemente fundamentale ale vietii oamenilor - solul,aerul si apa - s-a soldat de-a lungul timpului cu efecte dezastruoase.Padurilor le revine un rol insemnat in fixarea stratului, relativ subtire, de sol fertil, mediul germinativ al masei vegetale.
Despaduririle masive au inmormantat sub dune de nisip infloritoare civilizatii nu numai in nordul Africii, ci si in Asia, iar in unele parti ale Europei au impins dezgolirea muntilor si dealurilorpana la limite vecine cu calamitatea.
Reimpadurirea e inca un cuvant prea nou si efectele ei prea mici pentru a rascumpara greseala multimilenara care a determinat disparitia a jumatate din arborii planetei.Desigur, in aceasta privinta calculelesunt foarte precare.Recurgem totusi la unele, care, indiferent cat de mare e aproximatia, ne spun cate ceva.La sfarsitul Imperiului roman, Peninsula Iberica era acoperita cu paduri viguroase de la Biscayapana la stramtoarea Gibraltar si ar fi avut o populatie aproape dubla fata de cea de azi, cand au ramas doar vreo cinci la suta din fostele paduri.
In afara de protejarea solului, padurea exercita cea mai puternica actiune purificatoare asupra aerului , absorbind bioxidul de carbon si restituindu-l sub forma atat de necesarului oxigen.Din cele 14-16 miliarde de tone de bioxid de carbon lansate anual in atmosfera prin arderea combustibililor, plus cele provenite din respiratia oamenilor si animalelor, doua treimisunt absorbite de paduri, acei "plamani verzi" ai Pamantului, carora le datoram atat de mult.
Nu mai putin important este rolul padurii ca factor de regularizare a cursurilor raurilor.De asemenea, padurea este menita sa asigure cerintele de agrement si turism, tot mai accentuate in conditiile vietii moderne, ambianta biofizica indispensabila localitatilor balneoclimaterice, conservarea multor specii deplante si animale foarte utile etc.
Intr-un cuvant, fara paduri suficiente, dezvoltarea si, la urma urmelor, viata insasi nu sunt posibile.Astazi, cand padurile ocupa cam o treime din suprafata uscatului (circa 4 miliarde de hectare), pe plan modial isi face loc parerea ca aceasta reprezinta un minimum necesar,sub care omenirea nu-si poate permite sa coboare.In conditiile cand raman de rascumparat fata de padure greseli multe si vechi, cand un singur automobil, parcurgand 1000 de kilometri, consuma o cantitate de oxigen suficienta unui om pe timp de un an, iar raurile dezlantuite fac tot mai mari ravagii, spaland nemilos ce a mai ramas din fertilitatea solului, exploatarea nerationala a resurselor forestiere a devenit un lux preascump.
Paleta surselor de degradare a solului este vasta, insa partea cea mai vizibila si aflata la indemana intelegerii oricui priveste acumularea unei enorme cantitati de reziduri de tot felul.Imaginea haldelor de deseuri din jurul uzinelor si impresionanta productie de gunoi din centrele urbanesunt numai doua din aspectele acestui fenomen nociv.Gunoi a existat dintotdeauna, dar notiunea aceasta, ca si atatea altele, si-a modificat serios continutul.Pentru gospodariile taranesti traditionale si deci pentru localitatile rurale, gunoiul insemna aproape exclusiv resturi vegetale nefolosite deanimale , care putrezeau in cateva luni, pentru ca iarna sau primavara sa fie imprastiate pe camp pentru fertilizare.Exista practic o reciclare naturala completa ce se consuma aproape la fel si in perimetrul oraselor, ale caror periferii nu se deosebeau cine stie cat de felul de viata de la sate.
Cu totul altfel stau lucrurile intr-o lume a industrializarii si urbanizarii vertiginoase , cand doi din cinci locuitori ai globului traiesc deja in orase - fata de unul din sapte la inceputul secolului.In plus, prolifereaza orasele mari si foarte mari, ajungandu-se ca acela cu peste un milion de locuitori sa depaseasca 200.Or, dupa calcule aproximative, fiecare locuitor din orasele europene "produce" mai bine de 1.5 Kg de gunoi pe zi, iar in S.U.A de vreo trei ori mai mult.De obicei, drumul gunoiului sfarseste la periferia orasului, in gropi existente sau pe locuri virane, unde se acumuleaza in gramezi imense, acceptate ca servituti inevitabile, uratind peisajul, poluand solul, aerul si apele subterane.Si mai grav e ca o buna parte din aceste gunoaie, indeosebi materialele plastice, sunt extrem de rezistente la actiunea bacterii-lor si, practic, nu se recicleaza pe cale naturala.
Evacuarea rudimentara a gunoaielor a inceput sa puna serioase proble-me in zonele puternic urbanizate din Occident inca de acum mai bine de o suta de ani.In 1870, in Anglia, si in 1892, in Germania, pentru marile orase s-a introdus incinerarea gunoaielor, cu valorificarea partiala a caldurii pentru producerea de abur si curent electric.Sistemul de incinerare s-a extins si per-fectionat mult, optandu-se pentru arderea centralizata in mari uzine, mai avantajoasa pentru marile orase.
Preocupanta ramane nu numai problema asigurarii salubritatii in perime-trele urbane si in vecinatatea lor.Astazi, plugurile tractoarelor scot deseori la iveala ambalaje de plastic si cutii de conserve, in primul rand pe terenurile arabile din jurul centrelor urbane, dar si in alte parti.Prezenta acestor obiecte aruncate si a multor altora se intalneste, din pacate, si in poienile muntilor, si pe malul raurilor sau pe litoralul marin, cam peste tot unde oraseanul "eva-deaza" in sanul naturii, fara a renunta macar pentru scurt timp la comodita-tile locuintei si la gestul reflex de a arunca resturile.
Prin arderea a aproape opt miliarde de tone de combustibil conventional se arunca anual in atmosfera aproximatim un miliard si jumatate tone de cenusa, praf si gaze.Pe langa arderea combustibililor - carbune, petrol, lemn, gaze naturale - probleme asemanatoare creeaza si alte industrii, indeosebi chimica, metalurgica, unele ramuri constructoare de masini, industria ali-mentara etc. - ca si circulatia automobilelor, avioanelor, trenurilor,vapoa-relor etc.
Abstractie facand de unele unitati industriale plasate in plina natura, grosul poluarii atmosferice provine din orase, caci aparitia industriei fie ca are loc in orase, fie creeaza ulterior orase.Asa ca primele victime sunt orasenii.Exista de acum un numar apreciabil de "infernuri ecologice", perimetre urbane unde noxele industrializarii se fac simtite prin efecte combinate : aer viciat, zgomot, aglomeratie.In asemenea locuri - cum sunt orasele San Paulo, Ciudad de Mexico, Detroit, Callacuta, Los Angeles, New York - procentul de imbolnaviri ale cailor respiratorii, inclusiv cancerul pul-monar, este de cateva ori mai mare, inregistrandu-se, de asemenea diversi alti factori de risc pentru sanatatea oamenilor, si nu numai a acelora ce locuiesc la orase.Abordand aceasta problema, specialistii considera ca, pe langa reducerea prin toate mijloacele a surselor de poluare, si, daca se poate, chiar eliminarea totala a unora dintre ele, insanatosirea aerului este de neconceput fara aportul decisiv al ariilor verzi.
Dar daca aerul, asa cum este, deocamdata poate fi respirat pretutindeni pe gratis, nu acelasi lucru se intampla cu apa potabila, care pentru citadini are de mai multa vreme un pret.Si inca in continua crestere.Caci apa, acest al doilea element in ordinea urgentelor omenesti, dupa aer, a devenit si el un produs industrial.In preajma marilor orase si unitati industriale apar instalatii uriase de "tratare" a apelor naturale, prin decantare, filtrare, serilizare de mai multe feluri etc.
La prima vedere, pare paradoxal sa vorbim de nevoia asigurarii apei pe o planeta care dispune de atata apa, incat s-ar putea inunda complet cu un strat de 3 km grosime.Chestiunea e ca 97 la suta din apa globului este sarata, iar din restul de 3 la suta cea mai mare parte se afla in ghetari.Rezulta ca populatia lumii are la dispozitie pentru consumul personal si pentru activi-tatile sale economice numai in jur de 1 la suta din volumul de apa dulce, respectiv cea din rauri, fluvii, lacuri si din unele panze freatice.Chiar si asa, ar fi mai mult decat suficient pe ansamblu, numai ca, asa ca si la alte capitole ale inzestrarii naturale, apa e foarte neuniform repartizata pe intinderea globului, iar o mare parte din ea este de acum puternic poluata.In ansamblul poluarii, ponderea apelor uzate - menajere si industriale - este covarsitoare.
Daca la poluarea aerului imaginea-simbol este oferita de arborii "perforati" de "ploile acide", la poluarea apei expresia caracteristica ar putea fi considerate "mareele negre", adica poluarea, practic continua, cu petrol a marilor si oceanelor lumii, avand efecte dezastroase asupra florei si faunei marine.
Analizele necesare cunatificarii efectelor negative asupra mediului generate de contaminarea cu hidrocarburi a invelisului edafic, se constituie in analize deosebit de complexe. Astfel au fost utilizate tehnologii complexe ca: analize spectrale in UV-VIZ, GC – MS, analize gravimetrice.
Pentru realizarea acestor analize Centrul de Cercetare a Mediului si Efectuare a Studiilor de Impact a colaborat cu Catedra de Chimie Analitica a Facultatii de Chimie din Universitatea din Bucuresti. 26683snj82gsi2s



Transportare si depozitarea fluidelor petroliere



Colectarea, tranportul şi depozitarea petrolului brut, a produselor petroliere şi a gazelor, constituie o activitate de mare importanţă prin care se asigura alimentarea cu materie primă a rafinăriilor sau a combinatelor petrochimice precum şi distribuirea produselor finite ale acestora catre beneficiari.
Activitatea de colectare are drept scop economic acumularea produselor de ţiţei brut a mai multor sonde. Din punct de vedere tehnic, acesta se realizează prin intermediul conductelor de legătură dintre sondele productive şi parcul de separatoare şi rezervoare.
Activitatea de depozitare răspude cerinţelor tehnico – economice de acumulare şi păstrare a produselor petroliere în spaţii special amenajate în vederea transportului sau distribuirii catre beneficiar. Din punct de vedere tehnic aceasta se realizează prin intermediul rezervoarelor de acumulare de diferite capacităţi.
Transportul produselor petroliere reprezintă activitatea economica cu ponderea cea mai mare in cadrul general amintit, având drept scop economic deplasarea produselor petroliere şi a gazelor asigurând legătura dintre producatori şi consumatori. Alegerea modalităţilor de efectuare a transportului se face pe baza unui studiu tehnico – economic care are în vedere în primul rând costul total al transportului precum şi volumul total de transport.
Transportul prin conducta reprezintă o serie de avantaje: continuitate şi regularitate în transport, capacitate mare de transport, posibilitate mare de automatizare, fiabilitate în exploatare, cost redus la capacităţi mari de transport în raport cu alte mijloace. Totuşi, transportul prin conducte necesită un efort financiar mare din punct de vedere al investiţiilor care trebuiesc justificate economic.
Obiectul disciplinei constă în studiul legilor care guvernează produsele de transport şi depozitare a hidrocarburilor fluide sau în drumul lor între producator şi consumator, în vederea cunoaşterii metodologiei de proiectare şi exploatare în condiţii optime a instalaţiilor de transport.
Datorită necesarului tot mai ridicat de combustibil în viaţa economică şi industrială a întregii omeniri, transportul hidrocarburilor are pentru viaţa economică aceeaşi importanţă pe care o are sistemul circulator pentru organismul uman.
1. TEMA PROIECTULUI
În cadrul unei brigăzi de producţie petrolieră pe un câmp petrolier se extind x sonde care se racordează la un parc de separatoare nou. Producţia acestui parc este transportată la depozitul central (DC) împreună cu producţia a încă patru parcuri conform schemei:
unde notaţiile au următoarea semnificaţie:
P1, ,P5 -parcuri de sonde;
La -lungimea conductei de apă;
qa -debitul sursei de apă;
za -cota topografică a sursei de apă;
Lij -lungimea conductei pe porţiunea ij;
Lt -lungimea conductei de transport ţiţei între depozitul central şi rafinărie;
DC -depozit central;
R -rafinărie;
zi -cote topografice ale parcurilor i, i=1 5;
SA -sursa de apă;
Qi -debitul de ţiţei de la parcurile Pi.
2. DATE CUNOSCUTE
INTRODUCERE
Colectarea, tranportul şi depozitarea petrolului brut, a produselor petroliere şi a gazelor, constituie o activitate de mare importanţă prin care se asigura alimentarea cu materie primă a rafinăriilor sau a combinatelor petrochimice precum şi distribuirea produselor finite ale acestora catre beneficiari.
Activitatea de colectare are drept scop economic acumularea produselor de ţiţei brut a mai multor sonde. Din punct de vedere tehnic, acesta se realizează prin intermediul conductelor de legătură dintre sondele productive şi parcul de separatoare şi rezervoare.
Activitatea de depozitare răspude cerinţelor tehnico – economice de acumulare şi păstrare a produselor petroliere în spaţii special amenajate în vederea transportului sau distribuirii catre beneficiar. Din punct de vedere tehnic aceasta se realizează prin intermediul rezervoarelor de acumulare de diferite capacităţi.
Transportul produselor petroliere reprezintă activitatea economica cu ponderea cea mai mare in cadrul general amintit, având drept scop economic deplasarea produselor petroliere şi a gazelor asigurând legătura dintre producatori şi consumatori. Alegerea modalităţilor de efectuare a transportului se face pe baza unui studiu tehnico – economic care are în vedere în primul rând costul total al transportului precum şi volumul total de transport.
Transportul prin conducta reprezintă o serie de avantaje: continuitate şi regularitate în transport, capacitate mare de transport, posibilitate mare de automatizare, fiabilitate în exploatare, cost redus la capacităţi mari de transport în raport cu alte mijloace. Totuşi, transportul prin conducte necesită un efort financiar mare din punct de vedere al investiţiilor care trebuiesc justificate economic.
Obiectul disciplinei constă în studiul legilor care guvernează produsele de transport şi depozitare a hidrocarburilor fluide sau în drumul lor între producator şi consumator, în vederea cunoaşterii metodologiei de proiectare şi exploatare în condiţii optime a instalaţiilor de transport.
Datorită necesarului tot mai ridicat de combustibil în viaţa economică şi industrială a întregii omeniri, transportul hidrocarburilor are pentru viaţa economică aceeaşi importanţă pe care o are sistemul circulator pentru organismul uman.
1. TEMA PROIECTULUI
În cadrul unei brigăzi de producţie petrolieră pe un câmp petrolier se extind x sonde care se racordează la un parc de separatoare nou.























Bibliogrtafie:

• http://www.molromania.ro/

• http://www.lubricants.ro/

• http://www.wikipedia.org/

• http://www.google.com

• http://www.e-scoala.ro/

• http://www.referatele.com/














Rezumat

1. Obtinere petrolului
• Compozitie
• Proprietati
• Extractie
• Distilarea
• Procesul de cracare
2. Uleiul

3. Motorina

4. Benzina

5. Poluarea

6. Transportul si depozitarea fluidelor petroliere

Alcoolismul

Genetica comportamentului uman






Bolile genetice sunt determinate inainte de nastere si deci sunt congenitale, prezente la nastere. Totusi unele dintre ele se pot manifesta mai tarziu in alte perioade de viata, inclusiv la adult. De asemenea este important sa punem semnul egalitatii intre congenital si genetic, deoarece exista anomalii congenitale negenetice, produse de agresiuni embrio-fetale exercitate de unii agenti externi (virusul rubeolei, alcoolismul matern sau unele medicamente). Bolile genetice sunt deseori familiale regasindu-se si la alti membri ai familiei bolnavilor. Aceasta nu este o regula absoluta deoarece exista destule boli genetice sporadice, in care bolnavul (ce a suferit o mutatie noua) este singurul membru afectat al familiei, sau exista boli negenetice familiale prezente la mai multe persoane dintr-o familie care au acelasi mediu de viata (de exemplu: alcoolismul).

Alcoolismul este manifestarea constienta sau nu, prin care individul cauta satisfacerea nevoii de a consuma alcool indiferent de mijloace sau consecinte, pentru a evita starile psihice neplacute. Consumul este determinat de dependenta fizica si dependenta psihica. Este o boala cronica influentata de factorii genetici si de mediu. Se caracterizeaza prin pierderea controlului asupra consumului de alcool.
In general se apeleaza la consumul de alcool cand apare teama fata de ceva. Dependenta de alcool cauzeaza in timp tulburarea relatiilor interpersonale, reducerea sentimentelor de responsabilitate,neglijarea educatiei copiilor,intarzierea si absenta de la locul de munca,divort.
Alcoolismul cauzeaza moartea prematura prin supradoza,complicatii organice asupra creierului,ficatului inimii si multor alte organe.
Contribuie la sinucidere,omucidere, accidente de masina si alte evenimente traumatice.
Consumul abuziv poate cauza in timp deteriorari si leziuni organice la nivelul creierului, ajungandu-se la psihosindromul organic, la convulsii, delirium tremens sau la dementa.

Pot sa mai apara:
- neliniste interioara, agresivitate, iritabilitate
- tulburari de somn, cosmaruri,
- lacune de memorie (nu-si mai aduce aminte ce a facut in urma cu doua ore sau doua zile)
- depresie, frica, complexe de inferioritate ascunse uneori in spatele unei fatade de grandomanie
- lipsa de vointa, promite dar nu-si tine promisiunea
- lipsa de igiena, decadere fizica si psihica

Celulele nervoase nu se regenereaza. La fiecare consum de alcool sunt distruse mii de celule nervoase. Distrugerea treptata a neuronilor se observa in timp, mai ales de catre persoanele apropiate alcoolicului. Aceasta reducere a numarului neuronilor cauzeaza si reducerea performantelor creierului, vizibile in scaderea capacitatii de memorizare (apar lacune de memorie), a capacitatii de gandire, de intelegere, pierderea simtului critic si a discernamantului.
Dependenta de alcool cauzeaza in timp tulburarea relatiilor interpersonale, reducerea sentimentelor de responsabilitate, neglijarea educatiei copiiilor, intarzierea si absenta de la locul de munca, accidente de munca si de circulatie, delicventa, divort, pierderea locuintei si a locului de munca.

Preocuparea asociata cu consumul de alcool indica o atentie excesiva, concentrata pe alcool /drog, efectele si /sau consumul acestuia. Valoarea relativa atribuita astfel de catre individ alcoolului, duce deseori la o directionare a energiei departe de problemele importante ale vietii.

Este dependent de alcool cel care consuma alcool in mod repetat si nu se poate opri din consum fara a suferi stari fizice sau psihice neplacute. Consumul de alcool este o metoda rapida si placuta de a modifica emotiile, sentimentele, starile de dispozitie in general. In general se apeleaza la consumul de alcool cand apare teama fata de ceva, in asteptarea unui lucru placut (celebrare, sarbatorire), in asteptarea uni lucru neplacut, temator.

Pentru sistemul nervos central alcoolul actioneaza in functie de cantitatea consumata: in doze mici, pana la 200 ml de bere sau 1 pahar de 100ml de vin, se produce un efect stimulator (creste debitul verbal, dispar inhibitiile, creste gradul de iritabilitate nervoasa), dar consumat in doze mai mari are efect inhibitor (reactii slabe la stimuli durerosi, capacitate de discernamant slaba atentie si memorie alterate).
Efecte daunatoare asupra organismului sunt de asteptat in timp cu mare probabilitate, daca doza medie zilnica depaseste aproximativ 40 de grame de alcool pur.

Betia se transforma in cruzime aproape nemijlocit, caci sanatatea mintii se degradeaza iar cel atins de betie devine dezinteresat, indiferent si superficial.

Alcoolul este un toxic celular. Ajuns in organism se raspandeste si afecteaza aproape fiecare celula.
Cele mai afectate sunt celulele nervoase.

-Alcoolul actioneaza in organism ca factor de stres: creste tesiunea arteriala, sunt eliberate in sange, mai multe substante ca: lipide, zaharuri.
-Organismul foloseste energie pentru inlatuarera alcoolului din organism, energie care ar fi fost necesara pentru buna lor functionare. Metabolizarea alcoolului la nivelul ficatului, "fura" 80% din oxigenul necesar functionarii acestui organ. Astfel alcoolul devine un "parazit metabolic". Celulele cardiace si cele nervoase, au cel mai ridicat consum de oxigen si sufera cel mai mult sub influenta alcoolului.
-Abuzul de alcool, consumul matinal "pe stomacul gol", duce la malnutritie.

Organismul este lipsit de proteine, substante minerale si vitamine. Pe langa reducerea aportului acestor elemente importante din hrana, excesul de etanol are ca efect reducerea progresiva a capacitatii intestinului subtire de a resorbi substante importante ca: vitamina B1, acidul folic, iar mai tarziu sodiu si apa.
-Produsii de inalta toxicitate rezultati din descompunerea alcoolului (de ex. acetaldehida) afecteaza celulele nervoase..
Inflamatiile mucoaselor gastrice si duodenale, precum si fisurile la nivelul inferior al esofagului duc la sangerari grave. Consumul permanent de alcool creste de zece ori mai mult riscul de imbolnavire de cancer esofagian.
Sub incidenta suferintei intra si muschiul cardiac. Imbolnavirea acestui muschi se numeste cardiomiopatie. De patru ori mai multi alcoolici mor din cauza tulburarilor cardiace decat de ciroza.

Efectele alcoolului asupra creierului si sistemului nervos

Celulele nervoase nu se regenereaza. La fiecare consum de alcool sunt distruse mii de celule nervoase. Distrugerea treptata a neuronilor se observa in timp, mai ales de catre persoanele apropiate alcoolicului. Aceasta reducere a numarului neuronilor cauzeaza si reducerea performantelor creierului, vizibile in scaderea capacitatii de memorizare (apar lacune de memorie), a capacitatii de gandire, de intelegere, pierderea simtului critic si a discernamantului. Consumul abuziv poate cauza in timp deteriorari si leziuni organice la nivelul creierului, ajungandu-se la psihosindromul organic, la convulsii, delirium tremens sau la dementa.

Din punct de vedere psihic, dependentul de alcool manifesta o raceala emotionala, o alterare treptata a sentimentelor, indispozitii frecvente si schimbari bruste a opiniilor.
Mai pot sa apara:
- neliniste interioara, agresivitate, iritabilitate
- tulburari de somn, cosmaruri,
- lacune de memorie (nu-si mai aduce aminte ce a facut in urma cu doua ore sau doua zile)
- depresie, frica, complexe de inferioritate ascunse uneori in spatele unei fatade de grandomanie
- lipsa de vointa, promite dar nu-si tine promisiunea
- izolarea si reducerea sferelor de interes
- lipsa de igiena, decadere fizica si psihica


- Efectele alcoolului asupra vietii sociale

Dependenta de alcool cauzeaza in timp tulburarea relatiilor interpersonale, reducerea sentimentelor de responsabilitate, neglijarea educatiei copiiilor, intarzierea si absenta de la locul de munca, accidente de munca si de circulatie, delicventa, divort, pierderea locuintei si a locului de munca.

Se considera ca ceea ce desemneaza in mod comun sub numele de alcoolism, este o alcoolomanie, expresie a unei personalitati anormale, de cele mai multe ori psihopatice. Natura de boala cronica a alcoolismului atrage atentia asupra caracterului permanent al bolii. Persoana dependenta de alcool va ramane toata viata cu aceasta boala.
Alcoolismul este o boala, nu un viciu.
Este o boala progresiva, fizica, mentala si spirituala, incurabila, marcata de obsesia de a bea, in ciuda raului fizic produs de consumul de alcool. Este o boala a negarii. ( "Eu nu sunt alcoolic!"-in ciuda tuturor evidentelor )

Alcoolismul este o boala cronica, de obicei progresiva, cu simptome care include dorinta de a bea, in ciuda efectelor negative. Ca multe alte boli, are un curs in general previzibil, simptome recunoscute si este influentata de factorii genetici si inconjuratori.

Este o boala tratabila, si medicamentatia este de asemenea folosita in prevenirea recaderii, dar un leac nu a fost inca descoperit.

Asta inseamna ca, desi un alcoolic este de mult timp “treaz” si si-a recapatat sanatatea, el/ea poate reveni in orice moment la acest viciu si trebuie sa continue sa evite orice fel de legaturi cu alcoolul.

Tratamentul pentru alcoolism este eficient in multe cazuri. Studiile arata ca o minoritate de alcoolisti raman treji un an dupa tratament, in timp ce altii au perioade in care nu consuma bautura, alternand cu recaderi. Totusi, unii sunt incapabili sa reziste tentatiei si tratamentul este facut in van. Cu cat o persoana se abtine mai mult de la bautura, cu atat este mai probabil ca aceasta sa renunte definitiv la viciu.

Este important sa retinem ca multi oameni recad o data sau de mai multe ori inainte de a elimina pe lung timp nevoia de alcool. Revenirile la acest “narav” sunt foarte comune, dar nu inseamna ca persoana respectiva a esuat sau nu-si poate reveni de pe urma alcoolismului. Daca se intampla o recadere, este foarte importanta incetarea consumarii bauturii din nou si obtinerea ajutorului necesar.

Obiceiul se transmite din generatie in generatie, abia dupa aceea devenind boala, dar factorii genetici explica partial acest tipar. Mediul inconjurator al unei persoane, ca de exemplu influenta prietenilor, nivelul de stres si usurinta de obstinere a alcoolului, de asemenea au impact asupra problemelor legate de bautura si evoluarea acestora. Totusi, alti factori, ca de exmplu suportul social, pot ajuta in evitarea alcoolului chiar si persoanele inclinate spre genul acesta de probleme. Nu este o regula insa. Un copil cu un parinte alcoolic, nu il urmeaza neparat, iar o persoana fara rude cu genul acesta de prbleme, poate deveni dependent.


Alcoolismul ca orice boala nu face discriminari, nu tine cont de varsta, sex, cultura, educatie religioasa, provenienta sociala sau mediu de viata. Alcoolicii Anonimi au aflat acestea pe propria piele, din experienta lor cu alcoolul. Tot pe propria piele au aflat ca, desi e incurabil, alcoolismul poate fi oprit din evolutie. Inca de la infiintare in urma cu 70 de ani Alcoolicii Anonimi, si-au dat seama ca alcoolismul este o boala.
De aceea se spune ca pentru un alcoolic un pahar este prea mult iar o mie sunt prea putine. Deci principala grija a alcoolicului abstinent trebuie sa fie distanta fata de primului pahar.

Alcoolul devine periculos cand se consuma frecvent si in cantitati mari, provocand intoxicatia numita alcoolism. Aceasta situatie se manifesta prin starea de ebrietate (betie), cand alcoolul slabeste reflexele, memoria, atentia si gandirea bautorului. Din aceasta cauza, conducatorii auto care au consumat alcool devin periculosi deoarece reflexele lor sunt mai incete, iar campul vizual redus. De aceea, persoanele implicate in accidente rutiere sunt supuse unui test obligatoriu de masurare a cantitatii de alcool din sange (alcoolemie), stiind ca in mod normal sangele contine 0.1 - 0.3g la mie alcool.
Alcoolicul este un ins dependent, depresiv si autodistructiv, impregnat de rea credinta si instabil. Astfel, alcoolicii nu sunt cei care consuma bauturi alcoolice, dupa cum nu sunt nici aceia care in conditiile unei ingestii ocazionale de alcool reactioneaza disproportionat, ci numai aceia care prezinta o tendinta irezistibila si repetata pentru bauturile alcoolice.

Odata ingerat, alcoolul este repede absorbit in tubul digestiv si in aproximativ o ora si jumatate difuzeaza in sange. El poate fi absorbit de asemenea si prin mucoasa bucala sau prin inspiratia vaporilor de alcool, situatii in care ajunge mai repede in circulatie.

In general, viteza de absorbtie si cantitatea absorbita sunt in functie de:
-natura bauturii (ex: berea, continand unele substante alimentare este mai greu absorbita)
-concentratia bauturii (cand concentratia este prea mare are loc “secretia de mucus”, care incetineste absorbtia)
-bioxidul de carbon din unele bauturi (sampanie, vin spumos), ca si ingestia anterioara de apa, mareste absorbtia
-cantitatea si tipul alimentelor din stomac (glucidele scad absorbtia)
-particularitati constitutionale
Dupa 12 ore de la ingestie, in organism nu mai ramane decat aproximativ 30% din cantitatea de alcool, iar la 24 de ore este eliminat in totalitate


Dependenta de alcool are un caracter predictibil pentru ca cunoaste aceeasi evolutie pentru toti cei care consuma alcool si este progresiva pentru ca persista in timp si netratata se agraveaza iar starea dependentului se inrautateste.

Din pacate alcoolismul este o boala multifazica pentru ca afecteaza individul pe toate planurile - familial, material, intelectual, social, profesional, emotional si al sanatatii - manifestandu-se in toate prin consecinte nefaste.

Deasemenea tot de abatere de la normal este vorba si in ceea ce priveste pierderea autocontrolului si incapacitatea de a fi abstinent, ne mai putand fi posibile anumite procese de franare si control fata de alcool, iar capacitatea de control nu poate fi recastigata nici prin tratament.


Perfidia boli consta in faptul ca nici specialistii nu pot prezice cu certitudine care dintre consumatorii de bauturi vor deveni alcoolici.

Tratamentul alcoolismului se adreseaza, asadar, personalitatii in complexitatea ei, tuturor domeniilor de viata si de comportament ale persoanei in cauza si nu se refera la vindecarea anumitor simptome cum ar fi tulburarile hepatice.


In cazul alcoolismul, desi sunt prezente toate aceste caracteristici, nu avem de a face cu o boala in sens clasic. Aceasta afirmatie este sustinuta de o serie de factori cum ar fi faptul ca, desi apar vatamari grave ale organismului, ele nu sunt nici cauza boli, nici indispensabile diagnosticarii ei.

Nimeni nu se poate contamina de alcoolism si nici nu se poate imbolnavi de el, ca in cazul altor boli.
De fapt alcoolismul este o boala cu propria participare. O alta deosebire consta in faptul ca, in tratamentul altor boli, pacientul suporta pasiv o interventie, cum ar fi in cazul unei apendicite unde vindecarea depinde doar de maiestria chirurgului. Totodata nu exista medicamente specifice impotriva acestei boli. In cazul alcoolismului, vindecarea depinde mai ales de participarea activa a bolnavului.

Istoria francmasoneriei în România

După D. G. R. Şerbănescu şi Jacques Pierre, România şi francmasoneria sunt strâns legate. În dicţionarele despre francmasonerie, România are pagini multe, iar în istoria României francmasonii au un rol determinant. Anecdotic, în epoca "paşoptiştilor" (astfel porecliţi de la revoluţia din 1848) exista în centrul Bucureştilor, alături de actualul Muzeu naţional de Istorie, o "stradă Farmazoană", dispărută odată cu regularizarea Dâmboviţei şi cu reorganizarea urbanistică de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ulterior, actuala stradă Mircea Vulcănescu (fosta stradă Ştefan Furtună) a fost închinată "Francmasonilor", nume pe care l-a avut până în martie 1938. Caz unic în lume, francmasoneria avea în limba română un termen popular, iar în capitala Ţării Româneşti o stradă comemorativă.
În secolul al XVIII-lea, Constantinopolul era pentru românii şcoala învăţăturii universale, la care nu puţini domnitori şi mari boieri şi-au trimis copiii. Acolo se găseau mulţi învăţători şi dascăli de renume, greci, francezi, englezi sau italieni, printre care francmasonii erau prezenţi. Dar chiar înainte de apariţia masoneriei contemporane, câţiva dintre domnitorii români au aplicat ideile şi principiile "epocii luminilor" pe care şi francmasoneria le-a răspândit. În Moldova şi Ţara Românească, Alexandru Lăpuşneanu şi Radu Şerban au întemeiat şcoli domneşti "pentru învăţătura norodului" în 1561 la Cotnari şi în 1603 la Târgovişte. Academia din Bucureşti a apărut în 1688 din cheltuiala domnitorului Şerban Cantacuzino, cea din Iaşi în 1707 sub auspiciile lui Antioh Cantemir, iar cea din Transilvania în 1795 din străduinţa învăţatului Ioan Piuariu-Molnar. Constantin Brâncoveanu, Antioh şi Dimitrie Cantemir au înfăptuit reforme juridice şi fiscale, au deschis şcoli şi spitale, au popularizat ideea "bunului" sau "binelui obştesc". În 1741, Constantin Mavrocordat a introdus în Ţara Românească o constituţie ("Marele Hrisov"), iar în 1746-49 tot el, domnind succesiv la Bucureşti şi la Iaşi, a desfiinţat şerbia (iobăgia) în ambele principate. "Marele Hrisov" a fost publicat ca model juridic de Constituţie în gazeta "Mercure de France" din iulie 1742. În 1780, "Pravilniceasca condică", redactată de domnitorul Alexandru Ipsilanti, a modernizat legislaţia Ţării Româneşti. În 1784, celebrul "Supplex libellus valachorum", redactat în principal de Nicolae Ursu zis "Horea", a prezentat revendicări similare cu cele exprimate zece ani mai înainte în America sau cinci ani mai târziu în Franţa. În ciuda înfrângerii răscoalei şi uciderii lui Horea şi lui Cloşca, împăratul austriac Iosif al II-lea a fost silit să desfiinţeze iobăgia şi în Transilvania. Astfel, ţările române sunt dotate cu constituţii, iar ţăranii români au fost eliberaţi din şerbie, pe când împărăţiile vecine vor rămâne monarhii absolute cu ţărani şerbi, timp de încă un veac şi mai bine.
Unii autori anglo-saxoni nu recunosc vechimea francmasoneriei în ţările române, dar istoricii D.G.R. Şerbănescu şi Jacques Pierre (în Dicţionarul francmasoneriei, Presses universitaires de France, Paris 1991 sub dir. lui Daniel Ligou), afirmă că prima lojă masonă românească fost întemeiată la Iaşi în 1748 de italianul Antonio Maria del Chiaro, care venise în ţările române ca secretar al lui Constantin Brâncoveanu. Nu se ştie dacă şi domnitorul reformator a făcut parte din lojă. A doua lojă apare în 1749 printre saşii de la Braşov, a treia în 1767 printre cei de la Sibiu. A patra lojă a fost inaugurată la Bucureşti de francezul Jean-Louis Carra, secretar al voievodului Grigore Ghica, în 1769. A cincea a apărut în Basarabia, la Chişinău, în 1820, fiind întemeiată de un medic Alzacian, Schaller, venit în Rusia cu Napoleon, ea numără printre membrii săi un însemnat demnitar ortodox: arhimandritul Efremie, care a întemeiat la rândul său o a şasea lojă, "Zorile", majoritar românească, la Silistra, şi apoi încă una, bulgară, la Ruse, în 1830.
Francmasonii şi Biserica Ortodoxă au avut până în 1937 relaţii bune, pe când biserica romano-catolică i-a socotit timp îndelungat eretici şi apostaţi. Ca exemplu, episcopul Dunării de jos şi academicianul Mihail Ştefănescu (1823-1892, cunoscut sub pseudonimul de "Melchisedec") a fost şi un însemnat demnitar francmason.

În 1821, numeroşi au fost românii afiliaţi la "Eteria" masonă condusă de Alexandru Ipsilanti, descendent al domnitorului cu "Pravilniceasca condică", dar devenit general rus şi demnitar mason. Printre ei, Tudor Vladimirescu, executat fiindcă îşi încălcase jurământul faţă de "Eterie". Scopul "Eteriei", bazată la Odesa, era internaţional: dărâmarea puterii religioase şi politice a sultanului otoman în întreaga Peninsulă Balcanică cu ajutorul ţarului Alexandru I al Rusiei şi al patriarhului de la Constantinopol. Însă Tudor Vladimirescu dăduse prioritate obiectivelor locale din Ţara Românească, încurcându-i strategia lui Ipsilanti. În 1825, fraţii Golescu, boieri de rang, au întemeiat la Bucureşti o societate paramasonă, "Societatea filarmonică", la care a aderat jumătate din protipendada politică, economică şi socială din oraş. Dar cea mai mare şi vestită lojă românească a fost a şaptea, "Steaua Dunării", întemeiată la. Bruxelles în 1850, în refugiu, de "fraţii farmazoni" care făcuseră în 1848 revoluţia "paşoptistă" cu tricolorul albastru-galben-roşu însemnând "libertate, dreptate, frăţie", principii de bază ale francmasonilor.
La aceşti "farmazoni vechi" se adaugă o seamă de studenţi români din Franţa, unii iniţiaţi în loja "Athénée des Étrangers" (Ateneul străinilor), alţii în "La Rose du Silence" (Trandafirul Tăcerii): printre ei, Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica, Gheorghe Magheru, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, C.A.Rosetti, Carol Davila, Spiru Haret. Odinioară la Bucureşti se spunea: "începi student, continui farmazon, devii savant sau ministru şi termini călcat în picioare de mulţime sub formă de Bulevard". Multe din bulevardele din centrul oraşelor româneşti au numiri de francmasoni celebri.
Doritori de a stabili un stat de drept bazat pe principiile democraţiei parlamentare şi ale dreptului pământean, francmasonii români au înfiinţat numeroase societăţi şi reviste literare (Junimea), asociaţii filantropice sau chiar societăţi revoluţionare secrete (Frăţia). Prin ele sau individual, au activat intens pentru întregirea României în 1918, atât în consiliile româneşti din Banat, Crişana, Maramureş, Bucovina, Ardeal şi Basarabia (Sfatul Ţării), unde au militat pentru o unire necondiţională cu vechiul regat, cât şi la conferinţa de pace de la Paris, pentru recunoaşterea noilor graniţe, iar în parlamentul României pentru extinderea în vechiul regat a anumitor noi legi mai democrate, atunci votate în noile teritorii (de exemplu reforma agrară, şcoala peste tot obligatorie şi dreptul de vot pentru ambele sexe, sau cetăţenia fără discriminări de credinţă sau de limbă). În aceste dezbateri, în care erau adversari ai naţionaliştilor, ai marxiştilor şi ai partizanilor dreptului strămoşesc, francmasonii nu au avut totdeauna ultimul cuvânt. Dar într-un răstimp de cinci ani, mulţumită activităţii lor, România a devenit o monarhie parlamentară unitară modernă, în care majoritatea problemelor constituţionale, agrare şi de drept erau rezolvate şi a cărei imagine pe scena internaţională era deosebit de pozitivă.
Francmasoneria română care luase o mare dezvoltare în perioada interbelică, fiind uneori implicată şi în câteva afaceri lumeşti, a fost închisă în 1938 printr-o înţelegere (aprig contestată, dar motivată de situaţia politică şi de atacurile legionare) între regele Carol al II-lea şi Marele maestru Jean Pangal. În timpul celui de-al doilea război mondial masoneria se afla în ilegalitate, dar masonii, numeroşi în administraţia Serviciului maritim român, au ajutat refugiaţii şi prigoniţii (majoritar evrei) să fugă de la Constanţa la Istanbul între 1940 şi 1944. Au fost salvate mii de persoane şi ar fi putut salvate mai multe dacă nu ar fi fost torpilele sovietice (episodul tragic al navei "Struma"). Alţi "drepţi între popoare", ca de pildă farmacistul Beceanu din Iaşi şi primarul Cernăuţilor, Traian Popovici, au salvat de asemeni mii de evrei, dar numele lor au fost date uitării, fiindcă deşi Traian Popovici este recunoscut „drept” având o stradă la Bucureşti şi o statuie la Tel Aviv, nici evreii, nici românii nu au cultivat memoria lor (istorici ca Radu Ioanid sau Carol Iancu le reproşează că nu i s-au opus făţiş mareşalului Ion Antonescu, iar naţionaliştii îi socotesc „trădători de neam”).
După război, obedienţele masonice, autorizate din nou, dar ameninţate de partidul comunist care le socotea „organizaţii burghezo-moşiereşti", s-au unit în 1945 într-o „Francmasonerie unită a României", în frunte cu generalul Pandele şi cu scriitorul Mihail Sadoveanu. Dar în ciuda încercărilor acestora de a împăca francmasoneria cu partidul, comuniştii nu puteau tolera o organizaţie necontrolată de ei. În 1948, după arestarea multor francmasoni cunoscuţi sau descoperiţi (în parte mulţumită listelor întocmite de legionari), comuniştii au decis desfiinţarea francmasoneriei în România. Mihail Sadoveanu a scăpat de arestare trecând definitiv în partid şi manifestându-şi făţiş dispreţul pentru fostele sale principii, dând manifestului său proStalinist titlul Lumina vine de la răsărit, care în simbolica masonică înseamnă ceva total potrivnic stalinismului, anume căldura iubirii frăţeşti şi luminarea minţii prin cunoştinţă şi libertate.
La 27 decembrie 1989, la Bucureşti, francmasonii supravieţuitori s-au întâlnit în fostul templu din strada Radu de la Afumaţi şi au pus la cale renaşterea francmasoneriei române. În octobrie 1990, la Paris, francmasonii români din exil au înfiinţat Marea Lojă Naţională a României. Această mare lojă cuprinde trei loji: Steaua Dunării, România Unită şi Solidaritatea. Alexandru Paleologu, atunci ambasador al României la Paris, a fost ales Mare Maestru. În februarie 1991, s-a deschis loja Concordia depinzând de Marea Lojă Naţională Unită din Anglia, prin intermediul Marelui Orient din Italia, a Marii Loji naţionale franceze şi a Marii Loji din Austria. În mai 1991, s-a deschis loja Humanitas a Marelui Orient (din Franţa). În 1992, a avut loc deschiderea altor două loji, la 24 ianuarie 1993 a fost făcută posibilă întemeierea Marii Loji Naţionale din România.
Au apărut şi dezacorduri: 13 loji au creat separat un District Transilvania care, în martie 1996, împreună cu câteva loji de obedienţă franceză, au format Marea Lojă Naţională Unită din România. În 1997 s-au unit cele două Supreme Consilii. În iulie 2000, Marea Lojă a României şi Marea Lojă Naţională din România au tentat să se unească. În 2003, Marea Lojă Naţională a României şi Marea Lojă Naţională din România s-au federat într-o Confederaţie a Marilor Loji din România de Rit Scoţian Antic şi Acceptat.
Astăzi există în România mai multe grupări masone:
• Marele Orient de Rit Scotian Antic si Acceptat din Romania
• Marea Lojă Naţională a României.
• Marea Lojă Naţională din România.
• Marea Lojă a României.
• Marea Lojă Naţională Unită din România.
• Marea Lojă Feminină a României.
• Marele Orient al Romaniei.
• Dreptul Uman din România.
• Marea Lojă a Transilvaniei.
• Marea Lojă Română "UMSOI".
În 2009 francmasonii români sunt aproximativ 7500, dintre care 7000 „regulari" (obedienţele iniţial anglo-saxone ale Marilor Loji naţionale) şi 500 „liberali" (obedienţele franceze ale Marelui Orient şi a Dreptului Uman). Pe lângă şi printre aceastea, există cercuri mai restrânse („gradele superioare") care îşi iniţiază membrii în cunoaşterea mai profundă a simbolisticii şi a istoriei esoterice şi spirituale a omenirii.

Referat Drept - Definitia Dreptului

Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, in scopul reglementari relatiilor sociale conform vointei de stat, a caror respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a statului.
Dreptul ca sistem al normelor creaza raporturi sau relatii juridice. Dreptul ca expresie a vointei de stat reprezinta un obiectiv important al multor curente juridice si este privit ca un fenomen volitional sau nevolitional si il situeaza in sfera normativului si/sau al ralatiilor sociale. Dreptul se prezinta ca o unitate intre continut si forma.
- Continutul conditioneaza formele de exprimare denumite: -izvoare ale dreptului sau izvoare formale ale dreptului.
- Formele de exprimare ale dreptului sunt acte normative si in primul rand legile, obiceiul juridic, precedentul juridic, contractul normativ.
Dreptul cuprinde elemente de natura ideologica relationala si institutionala. Continutul aparitia si dezvoltarea normelor ce sunt realizate prin drept, pot fi intelese numai prin cunoasterea mecanismului factorilor ideologici, a politici. Prin drept sunt aduse la indeplinire cele mai importante masuri politice formulate ca fiind ale statului. Dreptul, constiinta juridica si politica este un fenomen social si psihologic complex de natura rationala, afectiva si volitiva.

Normele tehnice

Actiunea statului asupra relatiilor sociale are loc in cadru unui sistem de reglementare al relatiilor sosiale, compuse dintr-un ansamblu de reguli sau norme sociale. Termenul de norma desemneaza o categorie de baza a stiintelor sociale, cum sunt; stiintele juridice economice sociologice si lingvistice. Exprimarea normei se face in functie de mijloacele cu care opereaza fiecare stiinta in parte: cuvinte, cifre, desene, grafice etc. Cu toate acestea termenul de norma are o semnificatie de baza si o regula generala, o unitate de masura un criteriu de apreciere si un sistem de referinta in comportamentul indivizilor in societate.
Normele tehnice reglementeaza comportarea oamenilor in procesul de productie, fata de natura, fata de mijloacele de productie, unelte de munca, in societate. Ele sunt expresia raportului dintre legile naturii si conduita umana. Scopul normelor tehnice este de a obtine cu minimul de efort maximul de rezultate. Normele tehnice pot fi incalcate sau nesocotite drept urmare se sanctioneaza, deoarece, nerespectarea acesto norme pot cauza pagube materiale si morale oamenilor si proprietatilor acestora.

Morala

Reprezinta un ansamblu de conceptii si reguli, cu privire la bine si la rau, drept sau nedrept, permis sau nepermis. Normele de morala sunt creatia societati sau grupurilor sociale. Morala este un ansamblu de norme izvorate din experienta societati pe parcursul dezvoltarii sale, in stransa legatura, tot o data, cu gradul de cultura, civilizatie, avutie si chiar influenta asupra comunitati, determinand tot o data conceptul despre bine si rau. Normele de morala indica conduita oamenilor in societate si familie indica consecintele nerespectari acestora si sanctiunile morale si punitive.

Normele organizatiilor sociale

Reprezinta transpunerea integral sau parte a vointei si gandiri unor anume categorii sociale grupate in organizatii sociale nestatale, partide politice, organizatii profesionale, economice, culturale, sportive. Normele organizatiilor sociale difera dupa tipul lor si poarta amprenta gradului de organizare si al scopului bine determinat, pe care il urmaresc. Respectarea normelor organizatiilor sociale tine de forta de care dispune aceasta organizatie si de obicei nu depaseste sfera membrilor sai.
Normele organizatiilor sociale sunt stabilite de ele insele si sunt de regula corelate la normele organizatiilor statale. Exista si organizatii sociale cu norme atipice, de obicei sunt interzise sau nu sunt recunoscute oficial de societate. Acestea presteaza activitati oculte, extremiste sau teroriste. In trecut existau organizatii ca biserica, inchizitia, ce aplicau sanctiuni de constrangere fizica ( tortura ). Normele organizatiilor sociale ce emana caracter politic sunt caracterizate ca fiind norme politice. Normele organizatiilor sociale produc efecte juridice atunci cand ele produc acte normative ce sunt cuprinse si aprobate de stat.

Conceptul de norma juridica

Normele juridice constituie structura interna a dreptului. Dreptul este alcatuit din totalitatea normelor juridice organizate in sistem.

Trasaturile normei

Este o regula de conduita generala si impersonala. Este stabilita si recunoscuta de stat, ca expresie a vointei sale. Obligativitatea sa este garantata de forta coercitiva a statului.
Normele au ca trasatura principala , caracterul general, stabilesc drepturile si obligatiile subiectilor raporturilor sociale. Teoretic normele juridice sunt adresate tuturor cetatenilor de pe teritoriul statului indiferent daca sunt autohtoni sau straini indiferent de domiciliu stare civila religie sau etnie. Normele sunt edictate de organele centrale ale puteri de stat si sunt cuprinse in legi, decrete si hotarari guvernamentale. Asemenea norme sunt cuprinse in Consitutie.
• Norme ce se adreseaza unei anumite categorii de cetateni cu anumit statut social; casatoriti, functionari, diplomati.
• Normele care se adreseaza unor organe unipersonale –Presedintele Tari, Procurorul General, Avocatul Poporului-.
• Norme ce se refera la institutii de stat.
Caracterul general, obligatoriu, imperativ al normei este esential pentu asigurarea ordini de drept in societate, stabilind dezvoltarea relatiilor in conformitate cu interasele sociale. Normele juridice sunt grupate in entitati –sistem, ramuri, institutii care se completeaza si dezvolta reciproc.
Normele juridice si dispozitii individuale
Pentru elucidarea normei juridice o insemnatate deosebita o are delimitarea ei de dispozitiile juridice individuale. Norma juridica are caracter general dar in ultima instanta este vorba de un raport intre general si particular. Conduita normei juridice se realizeaza prin intermediul dispozitiilor individuale. O situatie aparte o constituie normele de organizare ce se refera la functionarea unui organ. Dispozitiile ce se refera la organizarea si functionarea unui organ, au caracter normativ.

Structura normei juridice

Norma juridica are o structura interna si una externa
1.Structura interna sau logico-juridica arata din ce elemente componente, ce sun reciproc dependente, este logi organizata prescriptia. Acestea sunt : ipoteza, depozitia si sanctiunea.
a. Ipoteza este acea parte a normei juridice ce stabileste imprejurarile sau faptele in prezenta carora se aplica normele juridice, precum si categoria subiectelor la care se refera prevederile dispozitiei. In functie de precizia cu care este formulata ipoteza normei juridice se disting ipoteze determinate si relativ determinate.
-Ipoteza determinata stabileste exact conditiile de aplicare a dispozitiei
-Ipoteza relativ determinata este acea care indica imprejurarile de aplicare a dispozitiei dar continutul concret este lasat a fi dat de organul de stat abilitat. In dreptul modern se urmareste ca ipotezele sa fie pe cat posibil complet si concret aceasta obiectivitate fiind garantia aplicari in tocmai a dispozitiei.
Ipoteza poate fi simpla si sa prevada o singura imprejurare in care se aplica, sau complexa cuprinzand mai multe imprejurari. Conduita interzice sau permite o anumita comportare. Dispozitia este partea sau elementul normei ce prevede conduita.
b. Norma
-Norma determinata, stabileste categoric fara posibilitati de derogare
-Norma relativ deteminata prevede variante posibile de conduita, intre anumite limite.
2.Structura tehnico-juridica se refera la forma exterioara de exprimare a continutului structuri logice a normei. Normele juridice sunt o parte a unui act normativ care la randul sau este structurat in capitole, sectiuni, articole. Articolul este elementul structural de baza. Un articol nu coincide de cele mai multe ori cu intreg continutul normei. Intelegerea diferita a structuri logice a normei juridice este cauzat de descumpunerea raportului complex dintre norma juridica si formularea ei in text.

Clasificarea normelor juridice

Cunoasterea temeinica a normelor, corecta interpretare, determina necesitatea impartiri normelor de drept in mai multe grupe potrivit unor criterii:
- Dupa obiectul si metoda reglementarii juridice, se disting normele de drept constitutional, civil, administrativ, penal etc.
- Dupa forta juridica a actului normativ in care sunt cuprinse: legi, decrete, hotarari ale guvernlui, ordine si instructiuni ale ministrilor.
- Dupa sfera aplicarii si gradul lor de generalitate: generale, specifice si de exceptie.
- Dupa modul de redactare: complete si incomplete.
- Dupa caractrul conduitei prescrise: onerative, prohibitive si permisive.
1. Normele onerative prescriu in mod expres obligatia unei actuni.
2. Normele prohibitive interzic cu desavarsire anumite actuni
3. Normele permisive permit fara a obliga sau a interzice savarsirea unei actiuni, prevazand posibilitatea ca subiectul sa uzeze de anumite drepturi.

Conceptul de izvor al dreptului

Dreptul constituie un sistem de norme ce imbraca o anumita haina juridica, sunt cuprinse in anumite acte juridice, iau o forma denumita „izvor al dreptului”. In literatura juridica notiunile de izvor de drept si forma a dreptului ar fi sinonime. Mai potrivita ar fi expresia „forma de exprimare a normelor” sau „forma de exprimare a dreptului”.
Izvor de drept are mai multe acceptiuni: „Izvor de drept” in sens material si forma „izvor direct si indirect”, „izvor intern si extern” etc. Se vorbeste despre izvoarele dreptului in sensul cunoasteri surselor de unde provine dreptul cum sunt; izvoarele scrise sau nescrise, date arheologice etc, ce furnizeaza date dintr-o anumita epoca istorica dintr-o anumita tara. Prin izvoare materiale sau interne se are in vedere activitatea organului emitent de stat. Prin izvoare formale sau externe se au in vedere conditiile, activitatea organelor de stat la calitatea juridica.
Obiceiul juridic ocupa primul loc in succesiunea istorica a izvoarelor de drept. Normele obisnuielnice recunoscute de puterea de stat formeaza dreptul obisnuelnic sau dreptul cutumiar. Obiceiul exprima mai bine ca orice alt izvor de drept particularitatile locale, precum si framatarea politica, specifica perioadelor istorice premergatoare unei vieti economice si politice centralizate.
Legea ca izvor de drept : Denumirea de lege a fost folosita in doctrina si politica judiciara pentru a desemna un act normativ adoptat de un organ de stat, unipersonal, sau colegial, indiferent de tipul istoric de drept si regimul social al statului. Primele forme de drept nescrise, dreptul cutumiar, cu timpul nu a mai asigurat reglementarea, conservarea si apararea unor relatii noi. Astfel apar primele acte normative ce au cuprins pe langa cele cutumiare si cele referitoare la relatiile de proprietate, situatia sclavilor si impartirea populatiei dupa caste, cel mai important rol avandu-l LEGEA.
Doctrina judiciara a jucat un rol important in stabilirea trasaturilor definitorii ale legii. Astfel legea apare ca un act normativ ce reglementeaza la un nivel ridicat de generalitate cele mai importante relatii din stat creandu-se continutul ei volitional. O larga circulatie si aplicatie o au termeni ca „lege in sens material” si „lege in sens formal”. Pot fi considerate legi actele normative cu continut general indiferent de organul care le adopta.
Practica judiciara Hotararile judecatoresti nu sunt de regula, izvor de drept ci solutii concrete date in baza unor acte normative si in vederea aplicarii lor. Atunci cand ofera solutii pentru instante sau pentru alte organe ale statului in solutionarea altor cauze asemanatoare ele devin izvor de drept, purtand denumirea de precedent juridic sau practica juridica. Dreptul pretorian cunoscut inca din dreptul roman cuprindea norme ce veneau sa corecteze sa adapteze sau sa completeze vechiul drept civil roman.
Contractul normativ ocupa un loc secundar in comparatie cu celelante izvoare. Este un act ce stabileste drepturile si obligatiile unor subiecte precis determinate, capatand valoare de izvor de drept in cazul in care partile se vor obliga sa actionezre conform lui. In dreptul intern, contractul normativ s-a mai folosit si ca drept constitutional cu prilejul formarii statelor confederative
In timp actele normative sunt adoptate pentru a actiona asupra relatiilor sociale in determinarea conduitei si comportamentului subiectilor de drept. Actul normativ trebuie adus la cunostinta cetatenilor organelor de stat, organizatiilor, tuturor celor ce vor trebui sa le respecte. Aceasta se face prin publicarea in „Monitorul Oficial”.
Intrarea in vigoare : Modalitatile determinari acestui moment pot fi diferite. Actul normativ are o prvedere speciala in cuprinsul sau care specifica data inceperi actiuni, data publicari sale oficiale. Exista posibilitatea ca legiuitorul sa considera ca actului normativ ii trebuie o perioada de timp pentru asigurarea pregatirii organizatorice si atunci se stabileste data intrari invigoare dupa o parioada ce o considera necesara organizari. In tara noastra legile si actele normative intra in vigoare odata cu publicarea lor in „Monitorul Oficial al Romaniei”.
Iesirea din vigoare a actelor normative sau incetarea actiuni lor ia de asemenea mai multe forme. Se disting insa doua situatii:
1. Cand durata de timp a actului normtiv nu a fost limitata si atunci incetarea actiuni sale are loc prin abrogare.
2. Cand durata in timp a unui act normativ i-si inceteaza actiunea prin ajungerea la termen.
Abrogarea este conceptul prin care se exprima incetarea actiuni unui act normativ.

Actiunea actelor normative in spatiu Actul normativ are actiune bine determinata prin faptul ca are aplicatie pe teritoriul unui stat intr-o perioada bine determinata. Se aplica persoanelor aflate pe un teritoriu deoarece obiectul reglementarilor juridice il reprezinta tocmai oameni. Se disting doua aspecte:
1. Latura interna a suveranitati statului. Se ajunge la concluzia obiectivitati legilor si altor acte normative pentru toti cetateni, organismele si organizatiile din stat. Actiunea actelor normative in spatiu este conditionata de competenta teritoriala a organului emitent. Actele normative adoptate de organele locale de stat au o actiune limitata.
Aspectul international constituie obiectul de studiu al unor discipline cum sunt : drept international privat, penal si comercial. Acestea au survenit datorita necesitati reglementari si dezvoltari relatiilor inter state in conditiile egalitati intre ele. Ele reglementeaza si statutul persoanelor straine de pe teritoriu ce au in principiu statut diplomatic. Persoane ce incalca grav legile tarilor de resedinta pot fi declarate „persona non grata”.
Statul nostru acorda persoanelor straine drepturi, pretinde ca cetateni sai aflati pe teritoriul altor state sa aiba aceleas privilegii. Cetatenii statului nostru sunt datori oriunde s-ar afla sa respecte legile organelor de stat ale tari noastre. Codul penal prevede sanctiuni pentru delicte savarsite de romani in strainatate, cat si pentru cetateni straini ce comit delicte, pe teritoriul statului nostru.

Conceptul de raportul juridic

Conceptul de raport juridic : Dreptul nu constituie un scop in sine, el este creat in vederea reglementari conduitei oamenilor. Aceasta functie se realizeaza prin elaborarea unor norme juridice ce sunt obligatorii in compotramentul oamenilor in societate si cuprind deopotriva drepturi si obligatii. Aceste relatii interumane au caracter de relatii sau raporturi juridice. Raporturile juridice sunt o treapta necesara in realizarea functiei dreptului. Astfel participanti la aceste raporturi apar ca titulari de drepturi si obligatii juridice in egala masura.


Trasaturi fundamentale ale raportului juridic
Apartin domeniului relational, faptic al juridicului, au trasaturi generale avand caractere proprii ce se deosebesc de raporturile sociale, politice, morale, obsnuielnice si religioase.
a. Raporturile juridice sunt raporturi sociale.Fiind raporturi dintre oameni, care se manifesta ca indivizi (persoane fizice) fie ca societati sau organizatii colective. Raporturile juridice pot exista intre oameni si/sau intre oameni si lucruri.
b.Raporturile juridice au caracter volitional ca expresie a vointei de stat. Sunt rezultatul reglementarilor sociale. Iau nastetre si se desfasoara potrivit vointei de stat. In lipsa normei juridice nu se pot crea raporturi juridice. Raportul juridic va lua nastere numai prin producerea unor acte de vointa ale subiectilor de drept.
c.Raporturile juridice cuprind o varietate larga de relatii sociale. Acestea sunt relatii de proprietate, relatii de schimb si alte relatii economice; relatii sociale cum ar fi: relatii de munca, de familie, relatii politice de organizare stat. In concluzie, raporturile juridice pot fi definite ca raporturi sociale volitionale.

Subiectele raporturilor juridice

Subiectele raporturilor juridice sunt numai oameni. Acestia sunt luati ca indivizi sau organizatii Obiectul reglementarilor juridice fiind conduita acestora. Dreptul nostru stabileste capacitatea juridica generala si speciala a statului, a organelor de stat a persoanelor juridice, indica sfera drepturilor de care se pot bucura acestia, dar si obligatiile ce si le asuma.
Capacitatea juridica
Pentru ca persoanele sa poata participa intr-un raport juridic, trebuie sa aiba capacitate juridica .Prin aceasta intelegem aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a avea drepturi si obligatii in cadru raportului juridic

Statul

Statul este organizatia politica care detinand monopolul fortei de constrangere, al elaborari si aplicarii dreptului, exercita intr-o comunitate umana, de pe un anumit teritoriu, puterea suverana din societatea data.
-Statul constituie o organizatie politica a puteri suverane
-Statul este unica organizatie politica catre detine monopolul fortei de constrangere si se poate sprijini, in exercitarea functiei, pe aceasta forta coercitiva.
-Statul este organizatia care detine monopolul elaborari si aplicari dreptului a carei respectare este garantata de stat prin forta coercitiva a sa.

Caracteristici definitorii ale statului
1. Existenta puteri publice sau politice organizata in aparatul de stat.
2. Organizarea administrativ-teritoriala a populatiei constituita intr-o forma de comunitate umana.
3. Srangerea de la populatie de impozite si de alte taxe.
4. Elaborarea si aplicarea dreptului.
5. Suveranitatea de stat.

Puterea politica este o caracteristica esentiala a statului si consta in existenta puteri publice, care nu coincide nemijlocit cu populatia. Este posibilitatea de a-si impune vointa , altora si de a determina subordonarea unor legi. Puterea sociala este necesara in orice colectivitate. Ea inlocuieste puterea gintei din comuna primitiva.
Este o caracteristica esentiala prin care organizatia statala a societatii se deosebeste de organizarea gentilio-tribala. Se face prin impartirea societati dupa criterii teritoriale si exercitarea puteri publice pe un anumit teritoriu. In doctrina politico-juridica statul este unitatea a trei elemente: populatia, teritoriul si puterea politica sau suveranitatea. Conceptul de stat este prin excelenta un concept politic.
1. Existenta puteri de stat presupune cheltuieli legate de intretinerea aparatului de stat de catre populatia asupra careia se exercita aceasta putere
2. Dreptul este mijlocul elaborari statului iar principala activitate a organelor de stat imbraca forma actelor juridice, normative sau nenormative. Vointa de stat cunoaste si alte forme de exprimare cum sunt : actele politice, sau masuri nemijlocite ale statului. Statul este un instrument politic, o organizatie de exercitare a conduceri societatii, care dispune de mijloace coercitive pe care le poate folosi la nevoie. Dreptul reprezinta modalitatea prin care se pune la dispozitia societati un sistem de norme de conduita obligatorie pentru toti membri societati.
3. Suveranitatea. Statul este organizatia principala a societati. Intre stat si alte organizatii ca si intre el si cetateni, se stabilesc anumite relatii caracterizate prin faptul ca in cadrul lor statul apare ca o organizatie a puterii politice.

Suprematia este o caracteristica a puteri de stat care se refera la latura interna , ea exprima faptul ca puterea de stat este superioara oricarei alte puteri interioare din stat. Ea se vadeste prin calitatea de a emite acte generale obligatorii in societate. Suprematia puteri de stat se exprima, prin dreptul exclusiv de a decide asupra populatiei care locuieste pe teritoriul sau. Suprematia se manifesta in suveranitatea asupra teritoriului sau integritatea teritoriului si inviolabilitatea frontierelor.
Independenta este al doilea aspect al categoriei univoce a suveranitati. Suprematia puteri de stat presupune in mod necesar neatarnarea fata de puterea altor state. In relatiile internationale statul duce politica pe care singur si-o stabileste. Independenta nu trebuie inteleasa nici ea in mod absolutizant, ci in cadru unor relatii internationale. Realizarea independentei depline si reale se asigura prin independenta politica si economica. Suveranitate si independenta sunt doua notiuni inseparabile care se presupun reciproc si se interconditioneaza.

Premisele aparitiei statului
Schimbarile succesive in domeniul procurarii celor necesare traiului, au dus la inlocuirea principalelor preocupari comune; vanatoarea, pescuitul, culesul, cu altele noi. Astfel omul primitiv face o cotitura de la economia pradalnica la economia productiva devenind producator. Aceste noi preocupari au permis, o dezvoltare mai rapida a fortelor de productie. Descoperirea metalelor mai ales folosirea fierului la confectionarea uneltelor, permit extinderea agriculturi, pe suprafete mai mari. Dezvoltarea schimbului regulat de produse necesare dezvoltari economiei de marfuri si a economiei banesti duce la aparitia unei categorii sociale noi; negustorii. Schimbarile profunde in sfera productiei umane, au dus succesiv la aparitia inegalitatilor sociale. Noile preocupari economice sunt atat de productive incat permit producatorilor sa creeze si un surplus de productie, care poate fi insusit si de alte persoane. Apare posibilitatea transformarii oamenilor liberi in sclavi

Formele de guvernamant

Prin forma de guvernamant se intelege modul de organizare a puteri supreme de stat, competenta organelor supreme de stat, caracterul autoritatii pe care o exercita asupra populatiei.
Cea mai generala clasificare a statelor este in republici si monarhii.
-Monarhia este forma de guvernamant in care seful statului este stabilit pe cale succesorala. O monarhie poate fi de tip nelimitata, cand monarhul are puteri nelimitate si este cazul despotilor sau a monarhiilor feudale si monarhii limitate, cand alaturi de monarhi exista si alte organe ale puteri de stat. Asemenea monarhii limitate sunt monarhia reprezentativa pe stari, in feudalism si monarhia constitutionala in societatea moderna.
-Republica este o alta forma de guveramant in care puterea suprema apartine unui organ ales pe un timp limitat.

Forma de structura

Forma de structura a statului se refera la faptul ca avem de-a face cu o singura entitate statala, sau cu o grupare intr-un stat a mai multor entitati statale, precum si la organizarea teritoriala a puteri de stat.
Formele structuri de stat:
1. Statul simplu sau unitar – care presupune existenta unei singure entitati statale si a unui singur rand de organe legislative.
2. State compuse (complexe) – pe acelas teritoriu exista mai multe entitati statale. Exercitarea puterii este impartita intre organele supreme ale puterii. Cele mai cunoscute sunt federatia si confederatia.
-Prin federatie se intelege statul unional
-Prin confederatie se intelege uniunea statelor.
Forma federativa presupune transferul celor mai importante atributii asupra organelor intregii federatii, existenta a cel putin doua organe ale puterii de stat O dubla legislatie si anume legislatia intregii federatii si legislatia fiecarei formatiuni statale, doua cetatenii.
Confederatia ca forma de structura este o unitate de state fara o coeziune atat de stransa , fiecare pastrandu-si suveranitatea integrala. In cadru confederatiei relatiile intre statele componente, sunt mai slabe decat in statele federale.
Forme ale uniuni complexe sunt si uniunea personala si uniunea reala de date.
-Uniunea personala este rezultatul unei intelegeri intre doua state constand in desemnarea unui sef de stat comun.
-Uniunea reala de date este o uniune mai stransa intre doua state, legate nu numai prin persoana aceluias sef, ci si prin existenta unor institutii comune.
Istoria cunoaste si alte forme de structuri complexe ; vasalitatea, protectoratul, uniunea dintre metropole si teritorii de peste mari (colonii).

Regimul politic al statului

Regimul politic este acea latura a formrei de stat prin care se defineste sistemul metodelor si principiile de infaptuire a puteri de stat. O clasificare generala a regimurilor politice este acea in :
1. Regimuri autocratice
2. Regimuri democratice.
1.Regimul autocratic se concretizeaza prin inexistenta atat a conditiilor juridice formale cat si a conditiilor reale pentru manifestarea vointei poporului. Asemenea regimuri politice au existat in satele antice si feudale si de asemeni in unele state moderne. Astfel in Orientul antic domnea despotismul oriental, in statele grecesti si la Roma, dictatori si tiranii. In epoca moderna sunt cunoscute ca fasciste, profasciste si comuniste.
2.Regimul politic democratic presupune existenta unor conditii care sa faca posibila participarea maselor de cetateni la viata politica, influenta politici interne si externe a statului, exercitarea unui control asupra modului in care organele de stat indeplinesc vointa lor. Ele se impart in doua criterii: democratii directe si indirecte.
-In democratiile directe poporul exercita nemijlocit puterea in stat.
-In democratiile indirecte conducerea de stat se realizeaza prin reprezentanti prin organele alese. Pentru o abordare stiintifica a conceptului democratiei este necesar sa evidentiem trei laturi:
-In interesul cui se exercita puterea de stat.
-Care este modul de exercitare a puteri de stat.
-Care este conditia cetateanului in stat si societate.

Tehnica juridica

Notiunea tehnici juridice , se intelege ansamblul normelor al procedeelor si si regulilor care imbinate cu o anumita maiestrie personala, sunt aplicate in vederea executari unei operatii, sau lucrari in practica unei profesii oarecare. Tehnica juridica are srcina de a gasi mijloacele optime, pentru a transpune in drept, norme juridice vointa de stat careia conducerea politica vrea sa-i dea forta juridica si sa o ridice la rang de lege. O prima sarcina in determinarea conceptului este sa se stabileasca corelatia ei cu stiinta juridica. In literatura juridica s-au depus eforturi pentru a face distinctie intre stiinta juridica si tehnica juridica. S-a ajuns la o delimitare intre cele doua prin conceptul „dat” si „construit”. „Datul” este realitatea existenta, faptul obiectiv pe care stiinta cauta sa il descopere. „Construitul” este rezultatul vointei oamenilor
Tehnica elaborari dreptului
Actul normativ are intotdeauna mai multe parti constructive menite sa-i dea forma finala. Aceasta regula nu este obligatorie ci se adapteaza functie de caracterul si intinderea actului normativ. Actul normativ cuprinde de regula; titlu, preambul si forma introductiva, cand este cazul dispozitii sau principii generale si dispozitii de continut, dispozitii finale, dispozitii tranzitosii.
-Titlul trebuie sa fie concis si sa exprime precis obiectul reglementari.
-Preambulul actului normativ reprezinta o succinta introducere unde se arata consideratiile sociale, economice politice, avute in vedre la elaborarea actului.
-Forma introductiva este acea parte a actului normativ unde se arata temeiul constitutional sau juridic legal in baza caruia este data reglementarea respectiva
-Reglementarea propiuzisa, in functie de volumul reglementarilor, se divide in mai multe parti; o parte este data de „dispozitii” sau „principii generale” si o parte de „dispozitii de continut” care pot fi mult mai numeroase si sa se imparta in „subdiviziuni” .
-Partea finala contine, dispozitii finale propiuzise ce se refera la data intrari in vigoare .
In textul legii pot exista si dispozitii tranzitorii
Elementele de structura ale actelor normative
Elementul structural de baza este „articolul”. Articolul cuprinde mai multe aliniate, cand dispozitia cuprinde mai multe propozitii si contine mai multe variabile. Articolele sunt numerotate cu cifra arabe. Exista si articole unice ce nu cuprind aliniate.
Modificarea actelor normative se face printr-un act normativ sau print-un act de aceeas categorie. Cand se adauga sau se modifica un act normativ astfel incat din vechiul act normativ nu mai ramane nimic sau aproape nimic, este bine sa se inlocuiasca vechiul act normativ.
Stilul si limbajul
O cerinta elementara este claritatea actelor normative. Ele terbui sa fie accesibila maselor prin precizia si termeni folositi cu sensuri de exprimare fara echivoc.
O alta modalitate tehnica folosita pentru reglementarea juridica este aceea a prezumtiilor juridice. Prezumtia juridica presupune ca ceva fara a fi fost dovedit exista cu adevarat. Se disting : prezumtii absolute – irefragabile si prezumtii relative – refragabile.
Un alt procedeu este acela al fictiunilor juridice.
Tehnica sistematizari actelor
Structura interna a dreptului cuprinde urmatoarele parti independente: norma juridica, institutia juridica, ramura de drept. Astfel sistematizarea actelor normative contine o activitate juridica importanta ce se sprijina pe aceasta structura. Elaborarea dreptului consta in primul rand in activitatea normativa a statului. Unitatea de baza a sistemului actelor normative consta in actul normativ in diverse forme ca: lege, decret, hotarare, ordin, instructie. Organizarea actelor normative se fac pe verticala in functie de organele ce le emana si pe orizontala in functie de categoriile sau modalitatile actului normativ.
Formele principale ale sistematizari : acte normative :
-incorporate
-codificate
-In incorporare este considerata ca fiind forma simpla de sistematizare a actelor normative prin care legile decretele, hotararile de guvern si alte acte normative se grupeaza in anumite colectii dupa institutia juridica sau ramura de drept : oficiala, neoficiala.
-Codificarea este forma superioara de sistematizare a actelor normative si se deosebeste de sistematizarea incorporata atat dupa obiectul sistematizari, subiectele sistematizari cat si dupa forta juridica a rezultatului sistematizati.

Fazele aplicari dreptului

Distinctia dintre un act de aplicare al dreptului si un act normativ poate fi formulata prin urmatoarele aspecte:
a. Actele de aplicare a organelor de stat constituie mijloace juridice de infaptuire a prevederilor actelor normative de concretizare la cazuri individuale.
b. Actele de aplicare sunt temeiul legal juridic al aparitiei modificari sau singeri de raporturi juridice, in timp ce publicarea unor acte normative nu creaza de regula automat raporturi juridice.
c. Este diferita actiunea in timp a actelor de aplicare fata de cea a actelor normative. Actiunea actelor normative incepe odata cu publicarea lor in anumite publicatii oficiale iar in cazul actelor de aplicare actiunea lor in timp coincide cu elaborarea lor si comunicarea partilor direct interesate.
d. Comportarea celor doua categorii de acte scoate in evidenta faptul ca fiecare dintre ele au principii care stau la baza legalitatilor .
Clasificarea se face dupa ramura de drept si sunt : acte de aplicare constitutionale, civile, penale , administrative etc. O alta clasificare se face dupa structura normei si sunt acte de aplicare a dispozitiei normei juridice, acte de aplicare a sanctiuni normei juridice.
Fazele procesului de aplicare a dreptului . Varietatea actelor normative presupun mai multe faze de aplicare a dreptului, ce constituie un proces unic deci nu au aceeas succesiune in timp.
a. Stabilirea stari de fapt este prima faza in care se intreprind cercetari pentru a cunoaste situatia concreta a imprejurarilor cauzelor ce trebuie sa capete solutionare juridica. Organul de aplicare, cercetand starea de fapt, trebuie sa cunoasca situatia reala astfel incat cauza ce este supusa solutionari sa fie lamurita din toate punctele de vedre. Concluziile sa fie in perfecta concordanta cu realitatea concreta.
b. Alegerea normei de drept denumita si „critica”. Determinarea mormei la care se refera situatia si asigurarea unei corecte calificari juridice, in temeiul actului de aplicare. Legalitatea normei juridice corespondenta ei fata de actele normative superioare.
c. Implementarea normelor juridice constituie o activitate pe care organul de aplicare recurge pemntru a stabili intelesul adevarat si deplin al normei juridice.
d. Elaborarea actului de aplicare constituie faza finala a procesului de aplicare, constand in elaborarea deciziei juridice, care va atrage dupa sine stabilirea modificarea sau stingerea unor raporturi juridice.

Interpretare a dreptului

In aplicarea dreptului organul de aplicare trebuie sa recurga adesea la unele procedee de analiza logico-rationala sau social-istorica, gramaticala a actului normativ pentru a-i dezvalui si intelesul corect.
Aceasta se explica pentru urmatoarele considerente:
-norma juridica are un caracter general, impersonal, si nu poate oricat de perfecta ar fi exprimarea ei, sa cuprinda toate situatiile.
-norma juridica trebuie sa fie coroborata cu celelalte norme. Nu poate fi pe deplin inteleasa daca este privita in stransa legatura cu reglementarile de principiu din partea generala a codului.
-existenta unor texte normative confuz redactate a caror limbaj si stil nu se ridica la exigentele tehnici normative.

Formele de interpretare a normelor juridice

Interpretarea dreptului constituie o activitate la care participa diferite subiecte, avand fiecare un rol deosebit, solutiile de interpretare la care se ajunge neavand aceeas importanta si forta juridica. Astfel s-a ajuns la cea mai cunoscuta forma de interpretare si anume : interpretarea oficiala si interpretarea neoficiala.
a. Interpretarea oficiala sau obligatorie provine de la un organ de stat competent, ea se subdivide in :
- Interpretarea generala ce se caracterizeaza prin faptul ca este data in forma unui act normativ, este de principiu ca atunci cand o dispozitie sau un act normativ apare neclara sau confuza, organul emitent al actului normativ da acelei dispozitii interpretarea autentica printr-un nou act normativ.
-Inerpretarea cauzala -denumita si cauzala sau judiciara – este acea forma interpretarii oficiale care este facuta de organele de aplicare a dreptului cu prilejul solutionari unei cauze concrete. Subiectele acestei interpretari sunt organele de stat care aplica dreptul
b.Interpretarea neoficiala poarta si denumirea de interpretarea facultativa sau stiintifica sau doctrinara, in functie de faptul daca se au in vedere natura sau sudiectele interpretari.

Metodele interpretarii normelor juridice

Tehnica interpretarii dreptului poarta denumirea de metodologia interpretarii, deoarece procedeele tehnice utilizate au semnificatia unor metode. Au caracter general aplicabil intregului sistem de drept, patru metode tehnice de interpretare:
1. Interpretarea gramaticla, consta in folosirea procedeelor de analiza morfologica si sintactica a textelor normativelor. Intelesul unor termeni si expresii in formularea textului normei de drept poate fi identificat cu cel din limbajul obisnuit sau poate avea un sens specifi juridic.uneori legiuitorul, pentru a asigura intelegerea corecta si uniforma a unor termeni folositi, recurge la explicarea acestor termeni.
2. Interpretarea sistematica, consta in lamurirea unor norme juridice, a textului normativ, prin coroborarea acestei norme sau acestui text cu alte dispozitii normative apartinand aceleias institutii juridice sau ramuri de drept.
3. Interpretarea istorica, consta in stabilirea sensului advarat si deplin al normelor juridice, recurgandu-se la cercetarea conditiilor istorice si social-plitice ce au determinat adoptarea actului normativ
4. Interpretarea logica, constituie procedeul care se bazeaza pe analiza textului actului normativ prin adoptarea legilor logicii formale. Metoda logica poate fi separata de celelante metode sau procedee tehnice, deoarece orice lamurire a sensului normei juridice se sprijina pe utilizarea rationamentelor si judecatilor logice.

Aplicarea dreptului prin analogie

In mai multe sisteme de drept este cunoscuta institutia analogiei, aceasta ofera organului de aplicare a dreptului ca dupa constatarea stari de fapt si a adevarului obiectiv sa gaseasca solutie juridica chiar daca nu se gasesc norme care sa se refere la cauza data. Se recurge astfel la doua forme de analogie:
1. Analogia legii , este procedeul la care se recurge atunci cand se constata lipsa normei juridice, in cazul ce urmeaza a fi solutionat. In dreptul nostru procedeul analogiei legii nu are, in principiu, aplicare, deoarece legislatia nu are lacune. Cerintele legalitatii impun rezolvarea cauzelor supuse reglementarii juridice numai pe baza normelor juridice.
2. Analogia dreptului, constituie o alta forma a analogiei, la care se recurge atunci cand in solutionarea unei cauze lipseste norma juridica si nici nu se pot gasi norme sau texte juridice care sa reglementeze cauze asemanatoare.