Genetica comportamentului uman
Bolile genetice sunt determinate inainte de nastere si deci sunt congenitale, prezente la nastere. Totusi unele dintre ele se pot manifesta mai tarziu in alte perioade de viata, inclusiv la adult. De asemenea este important sa punem semnul egalitatii intre congenital si genetic, deoarece exista anomalii congenitale negenetice, produse de agresiuni embrio-fetale exercitate de unii agenti externi (virusul rubeolei, alcoolismul matern sau unele medicamente). Bolile genetice sunt deseori familiale regasindu-se si la alti membri ai familiei bolnavilor. Aceasta nu este o regula absoluta deoarece exista destule boli genetice sporadice, in care bolnavul (ce a suferit o mutatie noua) este singurul membru afectat al familiei, sau exista boli negenetice familiale prezente la mai multe persoane dintr-o familie care au acelasi mediu de viata (de exemplu: alcoolismul).
Alcoolismul este manifestarea constienta sau nu, prin care individul cauta satisfacerea nevoii de a consuma alcool indiferent de mijloace sau consecinte, pentru a evita starile psihice neplacute. Consumul este determinat de dependenta fizica si dependenta psihica. Este o boala cronica influentata de factorii genetici si de mediu. Se caracterizeaza prin pierderea controlului asupra consumului de alcool.
In general se apeleaza la consumul de alcool cand apare teama fata de ceva. Dependenta de alcool cauzeaza in timp tulburarea relatiilor interpersonale, reducerea sentimentelor de responsabilitate,neglijarea educatiei copiilor,intarzierea si absenta de la locul de munca,divort.
Alcoolismul cauzeaza moartea prematura prin supradoza,complicatii organice asupra creierului,ficatului inimii si multor alte organe.
Contribuie la sinucidere,omucidere, accidente de masina si alte evenimente traumatice.
Consumul abuziv poate cauza in timp deteriorari si leziuni organice la nivelul creierului, ajungandu-se la psihosindromul organic, la convulsii, delirium tremens sau la dementa.
Pot sa mai apara:
- neliniste interioara, agresivitate, iritabilitate
- tulburari de somn, cosmaruri,
- lacune de memorie (nu-si mai aduce aminte ce a facut in urma cu doua ore sau doua zile)
- depresie, frica, complexe de inferioritate ascunse uneori in spatele unei fatade de grandomanie
- lipsa de vointa, promite dar nu-si tine promisiunea
- lipsa de igiena, decadere fizica si psihica
Celulele nervoase nu se regenereaza. La fiecare consum de alcool sunt distruse mii de celule nervoase. Distrugerea treptata a neuronilor se observa in timp, mai ales de catre persoanele apropiate alcoolicului. Aceasta reducere a numarului neuronilor cauzeaza si reducerea performantelor creierului, vizibile in scaderea capacitatii de memorizare (apar lacune de memorie), a capacitatii de gandire, de intelegere, pierderea simtului critic si a discernamantului.
Dependenta de alcool cauzeaza in timp tulburarea relatiilor interpersonale, reducerea sentimentelor de responsabilitate, neglijarea educatiei copiiilor, intarzierea si absenta de la locul de munca, accidente de munca si de circulatie, delicventa, divort, pierderea locuintei si a locului de munca.
Preocuparea asociata cu consumul de alcool indica o atentie excesiva, concentrata pe alcool /drog, efectele si /sau consumul acestuia. Valoarea relativa atribuita astfel de catre individ alcoolului, duce deseori la o directionare a energiei departe de problemele importante ale vietii.
Este dependent de alcool cel care consuma alcool in mod repetat si nu se poate opri din consum fara a suferi stari fizice sau psihice neplacute. Consumul de alcool este o metoda rapida si placuta de a modifica emotiile, sentimentele, starile de dispozitie in general. In general se apeleaza la consumul de alcool cand apare teama fata de ceva, in asteptarea unui lucru placut (celebrare, sarbatorire), in asteptarea uni lucru neplacut, temator.
Pentru sistemul nervos central alcoolul actioneaza in functie de cantitatea consumata: in doze mici, pana la 200 ml de bere sau 1 pahar de 100ml de vin, se produce un efect stimulator (creste debitul verbal, dispar inhibitiile, creste gradul de iritabilitate nervoasa), dar consumat in doze mai mari are efect inhibitor (reactii slabe la stimuli durerosi, capacitate de discernamant slaba atentie si memorie alterate).
Efecte daunatoare asupra organismului sunt de asteptat in timp cu mare probabilitate, daca doza medie zilnica depaseste aproximativ 40 de grame de alcool pur.
Betia se transforma in cruzime aproape nemijlocit, caci sanatatea mintii se degradeaza iar cel atins de betie devine dezinteresat, indiferent si superficial.
Alcoolul este un toxic celular. Ajuns in organism se raspandeste si afecteaza aproape fiecare celula.
Cele mai afectate sunt celulele nervoase.
-Alcoolul actioneaza in organism ca factor de stres: creste tesiunea arteriala, sunt eliberate in sange, mai multe substante ca: lipide, zaharuri.
-Organismul foloseste energie pentru inlatuarera alcoolului din organism, energie care ar fi fost necesara pentru buna lor functionare. Metabolizarea alcoolului la nivelul ficatului, "fura" 80% din oxigenul necesar functionarii acestui organ. Astfel alcoolul devine un "parazit metabolic". Celulele cardiace si cele nervoase, au cel mai ridicat consum de oxigen si sufera cel mai mult sub influenta alcoolului.
-Abuzul de alcool, consumul matinal "pe stomacul gol", duce la malnutritie.
Organismul este lipsit de proteine, substante minerale si vitamine. Pe langa reducerea aportului acestor elemente importante din hrana, excesul de etanol are ca efect reducerea progresiva a capacitatii intestinului subtire de a resorbi substante importante ca: vitamina B1, acidul folic, iar mai tarziu sodiu si apa.
-Produsii de inalta toxicitate rezultati din descompunerea alcoolului (de ex. acetaldehida) afecteaza celulele nervoase..
Inflamatiile mucoaselor gastrice si duodenale, precum si fisurile la nivelul inferior al esofagului duc la sangerari grave. Consumul permanent de alcool creste de zece ori mai mult riscul de imbolnavire de cancer esofagian.
Sub incidenta suferintei intra si muschiul cardiac. Imbolnavirea acestui muschi se numeste cardiomiopatie. De patru ori mai multi alcoolici mor din cauza tulburarilor cardiace decat de ciroza.
Efectele alcoolului asupra creierului si sistemului nervos
Celulele nervoase nu se regenereaza. La fiecare consum de alcool sunt distruse mii de celule nervoase. Distrugerea treptata a neuronilor se observa in timp, mai ales de catre persoanele apropiate alcoolicului. Aceasta reducere a numarului neuronilor cauzeaza si reducerea performantelor creierului, vizibile in scaderea capacitatii de memorizare (apar lacune de memorie), a capacitatii de gandire, de intelegere, pierderea simtului critic si a discernamantului. Consumul abuziv poate cauza in timp deteriorari si leziuni organice la nivelul creierului, ajungandu-se la psihosindromul organic, la convulsii, delirium tremens sau la dementa.
Din punct de vedere psihic, dependentul de alcool manifesta o raceala emotionala, o alterare treptata a sentimentelor, indispozitii frecvente si schimbari bruste a opiniilor.
Mai pot sa apara:
- neliniste interioara, agresivitate, iritabilitate
- tulburari de somn, cosmaruri,
- lacune de memorie (nu-si mai aduce aminte ce a facut in urma cu doua ore sau doua zile)
- depresie, frica, complexe de inferioritate ascunse uneori in spatele unei fatade de grandomanie
- lipsa de vointa, promite dar nu-si tine promisiunea
- izolarea si reducerea sferelor de interes
- lipsa de igiena, decadere fizica si psihica
- Efectele alcoolului asupra vietii sociale
Dependenta de alcool cauzeaza in timp tulburarea relatiilor interpersonale, reducerea sentimentelor de responsabilitate, neglijarea educatiei copiiilor, intarzierea si absenta de la locul de munca, accidente de munca si de circulatie, delicventa, divort, pierderea locuintei si a locului de munca.
Se considera ca ceea ce desemneaza in mod comun sub numele de alcoolism, este o alcoolomanie, expresie a unei personalitati anormale, de cele mai multe ori psihopatice. Natura de boala cronica a alcoolismului atrage atentia asupra caracterului permanent al bolii. Persoana dependenta de alcool va ramane toata viata cu aceasta boala.
Alcoolismul este o boala, nu un viciu.
Este o boala progresiva, fizica, mentala si spirituala, incurabila, marcata de obsesia de a bea, in ciuda raului fizic produs de consumul de alcool. Este o boala a negarii. ( "Eu nu sunt alcoolic!"-in ciuda tuturor evidentelor )
Alcoolismul este o boala cronica, de obicei progresiva, cu simptome care include dorinta de a bea, in ciuda efectelor negative. Ca multe alte boli, are un curs in general previzibil, simptome recunoscute si este influentata de factorii genetici si inconjuratori.
Este o boala tratabila, si medicamentatia este de asemenea folosita in prevenirea recaderii, dar un leac nu a fost inca descoperit.
Asta inseamna ca, desi un alcoolic este de mult timp “treaz” si si-a recapatat sanatatea, el/ea poate reveni in orice moment la acest viciu si trebuie sa continue sa evite orice fel de legaturi cu alcoolul.
Tratamentul pentru alcoolism este eficient in multe cazuri. Studiile arata ca o minoritate de alcoolisti raman treji un an dupa tratament, in timp ce altii au perioade in care nu consuma bautura, alternand cu recaderi. Totusi, unii sunt incapabili sa reziste tentatiei si tratamentul este facut in van. Cu cat o persoana se abtine mai mult de la bautura, cu atat este mai probabil ca aceasta sa renunte definitiv la viciu.
Este important sa retinem ca multi oameni recad o data sau de mai multe ori inainte de a elimina pe lung timp nevoia de alcool. Revenirile la acest “narav” sunt foarte comune, dar nu inseamna ca persoana respectiva a esuat sau nu-si poate reveni de pe urma alcoolismului. Daca se intampla o recadere, este foarte importanta incetarea consumarii bauturii din nou si obtinerea ajutorului necesar.
Obiceiul se transmite din generatie in generatie, abia dupa aceea devenind boala, dar factorii genetici explica partial acest tipar. Mediul inconjurator al unei persoane, ca de exemplu influenta prietenilor, nivelul de stres si usurinta de obstinere a alcoolului, de asemenea au impact asupra problemelor legate de bautura si evoluarea acestora. Totusi, alti factori, ca de exmplu suportul social, pot ajuta in evitarea alcoolului chiar si persoanele inclinate spre genul acesta de probleme. Nu este o regula insa. Un copil cu un parinte alcoolic, nu il urmeaza neparat, iar o persoana fara rude cu genul acesta de prbleme, poate deveni dependent.
Alcoolismul ca orice boala nu face discriminari, nu tine cont de varsta, sex, cultura, educatie religioasa, provenienta sociala sau mediu de viata. Alcoolicii Anonimi au aflat acestea pe propria piele, din experienta lor cu alcoolul. Tot pe propria piele au aflat ca, desi e incurabil, alcoolismul poate fi oprit din evolutie. Inca de la infiintare in urma cu 70 de ani Alcoolicii Anonimi, si-au dat seama ca alcoolismul este o boala.
De aceea se spune ca pentru un alcoolic un pahar este prea mult iar o mie sunt prea putine. Deci principala grija a alcoolicului abstinent trebuie sa fie distanta fata de primului pahar.
Alcoolul devine periculos cand se consuma frecvent si in cantitati mari, provocand intoxicatia numita alcoolism. Aceasta situatie se manifesta prin starea de ebrietate (betie), cand alcoolul slabeste reflexele, memoria, atentia si gandirea bautorului. Din aceasta cauza, conducatorii auto care au consumat alcool devin periculosi deoarece reflexele lor sunt mai incete, iar campul vizual redus. De aceea, persoanele implicate in accidente rutiere sunt supuse unui test obligatoriu de masurare a cantitatii de alcool din sange (alcoolemie), stiind ca in mod normal sangele contine 0.1 - 0.3g la mie alcool.
Alcoolicul este un ins dependent, depresiv si autodistructiv, impregnat de rea credinta si instabil. Astfel, alcoolicii nu sunt cei care consuma bauturi alcoolice, dupa cum nu sunt nici aceia care in conditiile unei ingestii ocazionale de alcool reactioneaza disproportionat, ci numai aceia care prezinta o tendinta irezistibila si repetata pentru bauturile alcoolice.
Odata ingerat, alcoolul este repede absorbit in tubul digestiv si in aproximativ o ora si jumatate difuzeaza in sange. El poate fi absorbit de asemenea si prin mucoasa bucala sau prin inspiratia vaporilor de alcool, situatii in care ajunge mai repede in circulatie.
In general, viteza de absorbtie si cantitatea absorbita sunt in functie de:
-natura bauturii (ex: berea, continand unele substante alimentare este mai greu absorbita)
-concentratia bauturii (cand concentratia este prea mare are loc “secretia de mucus”, care incetineste absorbtia)
-bioxidul de carbon din unele bauturi (sampanie, vin spumos), ca si ingestia anterioara de apa, mareste absorbtia
-cantitatea si tipul alimentelor din stomac (glucidele scad absorbtia)
-particularitati constitutionale
Dupa 12 ore de la ingestie, in organism nu mai ramane decat aproximativ 30% din cantitatea de alcool, iar la 24 de ore este eliminat in totalitate
Dependenta de alcool are un caracter predictibil pentru ca cunoaste aceeasi evolutie pentru toti cei care consuma alcool si este progresiva pentru ca persista in timp si netratata se agraveaza iar starea dependentului se inrautateste.
Din pacate alcoolismul este o boala multifazica pentru ca afecteaza individul pe toate planurile - familial, material, intelectual, social, profesional, emotional si al sanatatii - manifestandu-se in toate prin consecinte nefaste.
Deasemenea tot de abatere de la normal este vorba si in ceea ce priveste pierderea autocontrolului si incapacitatea de a fi abstinent, ne mai putand fi posibile anumite procese de franare si control fata de alcool, iar capacitatea de control nu poate fi recastigata nici prin tratament.
Perfidia boli consta in faptul ca nici specialistii nu pot prezice cu certitudine care dintre consumatorii de bauturi vor deveni alcoolici.
Tratamentul alcoolismului se adreseaza, asadar, personalitatii in complexitatea ei, tuturor domeniilor de viata si de comportament ale persoanei in cauza si nu se refera la vindecarea anumitor simptome cum ar fi tulburarile hepatice.
In cazul alcoolismul, desi sunt prezente toate aceste caracteristici, nu avem de a face cu o boala in sens clasic. Aceasta afirmatie este sustinuta de o serie de factori cum ar fi faptul ca, desi apar vatamari grave ale organismului, ele nu sunt nici cauza boli, nici indispensabile diagnosticarii ei.
Nimeni nu se poate contamina de alcoolism si nici nu se poate imbolnavi de el, ca in cazul altor boli.
De fapt alcoolismul este o boala cu propria participare. O alta deosebire consta in faptul ca, in tratamentul altor boli, pacientul suporta pasiv o interventie, cum ar fi in cazul unei apendicite unde vindecarea depinde doar de maiestria chirurgului. Totodata nu exista medicamente specifice impotriva acestei boli. In cazul alcoolismului, vindecarea depinde mai ales de participarea activa a bolnavului.
miercuri, 13 octombrie 2010
Istoria francmasoneriei în România
După D. G. R. Şerbănescu şi Jacques Pierre, România şi francmasoneria sunt strâns legate. În dicţionarele despre francmasonerie, România are pagini multe, iar în istoria României francmasonii au un rol determinant. Anecdotic, în epoca "paşoptiştilor" (astfel porecliţi de la revoluţia din 1848) exista în centrul Bucureştilor, alături de actualul Muzeu naţional de Istorie, o "stradă Farmazoană", dispărută odată cu regularizarea Dâmboviţei şi cu reorganizarea urbanistică de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ulterior, actuala stradă Mircea Vulcănescu (fosta stradă Ştefan Furtună) a fost închinată "Francmasonilor", nume pe care l-a avut până în martie 1938. Caz unic în lume, francmasoneria avea în limba română un termen popular, iar în capitala Ţării Româneşti o stradă comemorativă.
În secolul al XVIII-lea, Constantinopolul era pentru românii şcoala învăţăturii universale, la care nu puţini domnitori şi mari boieri şi-au trimis copiii. Acolo se găseau mulţi învăţători şi dascăli de renume, greci, francezi, englezi sau italieni, printre care francmasonii erau prezenţi. Dar chiar înainte de apariţia masoneriei contemporane, câţiva dintre domnitorii români au aplicat ideile şi principiile "epocii luminilor" pe care şi francmasoneria le-a răspândit. În Moldova şi Ţara Românească, Alexandru Lăpuşneanu şi Radu Şerban au întemeiat şcoli domneşti "pentru învăţătura norodului" în 1561 la Cotnari şi în 1603 la Târgovişte. Academia din Bucureşti a apărut în 1688 din cheltuiala domnitorului Şerban Cantacuzino, cea din Iaşi în 1707 sub auspiciile lui Antioh Cantemir, iar cea din Transilvania în 1795 din străduinţa învăţatului Ioan Piuariu-Molnar. Constantin Brâncoveanu, Antioh şi Dimitrie Cantemir au înfăptuit reforme juridice şi fiscale, au deschis şcoli şi spitale, au popularizat ideea "bunului" sau "binelui obştesc". În 1741, Constantin Mavrocordat a introdus în Ţara Românească o constituţie ("Marele Hrisov"), iar în 1746-49 tot el, domnind succesiv la Bucureşti şi la Iaşi, a desfiinţat şerbia (iobăgia) în ambele principate. "Marele Hrisov" a fost publicat ca model juridic de Constituţie în gazeta "Mercure de France" din iulie 1742. În 1780, "Pravilniceasca condică", redactată de domnitorul Alexandru Ipsilanti, a modernizat legislaţia Ţării Româneşti. În 1784, celebrul "Supplex libellus valachorum", redactat în principal de Nicolae Ursu zis "Horea", a prezentat revendicări similare cu cele exprimate zece ani mai înainte în America sau cinci ani mai târziu în Franţa. În ciuda înfrângerii răscoalei şi uciderii lui Horea şi lui Cloşca, împăratul austriac Iosif al II-lea a fost silit să desfiinţeze iobăgia şi în Transilvania. Astfel, ţările române sunt dotate cu constituţii, iar ţăranii români au fost eliberaţi din şerbie, pe când împărăţiile vecine vor rămâne monarhii absolute cu ţărani şerbi, timp de încă un veac şi mai bine.
Unii autori anglo-saxoni nu recunosc vechimea francmasoneriei în ţările române, dar istoricii D.G.R. Şerbănescu şi Jacques Pierre (în Dicţionarul francmasoneriei, Presses universitaires de France, Paris 1991 sub dir. lui Daniel Ligou), afirmă că prima lojă masonă românească fost întemeiată la Iaşi în 1748 de italianul Antonio Maria del Chiaro, care venise în ţările române ca secretar al lui Constantin Brâncoveanu. Nu se ştie dacă şi domnitorul reformator a făcut parte din lojă. A doua lojă apare în 1749 printre saşii de la Braşov, a treia în 1767 printre cei de la Sibiu. A patra lojă a fost inaugurată la Bucureşti de francezul Jean-Louis Carra, secretar al voievodului Grigore Ghica, în 1769. A cincea a apărut în Basarabia, la Chişinău, în 1820, fiind întemeiată de un medic Alzacian, Schaller, venit în Rusia cu Napoleon, ea numără printre membrii săi un însemnat demnitar ortodox: arhimandritul Efremie, care a întemeiat la rândul său o a şasea lojă, "Zorile", majoritar românească, la Silistra, şi apoi încă una, bulgară, la Ruse, în 1830.
Francmasonii şi Biserica Ortodoxă au avut până în 1937 relaţii bune, pe când biserica romano-catolică i-a socotit timp îndelungat eretici şi apostaţi. Ca exemplu, episcopul Dunării de jos şi academicianul Mihail Ştefănescu (1823-1892, cunoscut sub pseudonimul de "Melchisedec") a fost şi un însemnat demnitar francmason.
În 1821, numeroşi au fost românii afiliaţi la "Eteria" masonă condusă de Alexandru Ipsilanti, descendent al domnitorului cu "Pravilniceasca condică", dar devenit general rus şi demnitar mason. Printre ei, Tudor Vladimirescu, executat fiindcă îşi încălcase jurământul faţă de "Eterie". Scopul "Eteriei", bazată la Odesa, era internaţional: dărâmarea puterii religioase şi politice a sultanului otoman în întreaga Peninsulă Balcanică cu ajutorul ţarului Alexandru I al Rusiei şi al patriarhului de la Constantinopol. Însă Tudor Vladimirescu dăduse prioritate obiectivelor locale din Ţara Românească, încurcându-i strategia lui Ipsilanti. În 1825, fraţii Golescu, boieri de rang, au întemeiat la Bucureşti o societate paramasonă, "Societatea filarmonică", la care a aderat jumătate din protipendada politică, economică şi socială din oraş. Dar cea mai mare şi vestită lojă românească a fost a şaptea, "Steaua Dunării", întemeiată la. Bruxelles în 1850, în refugiu, de "fraţii farmazoni" care făcuseră în 1848 revoluţia "paşoptistă" cu tricolorul albastru-galben-roşu însemnând "libertate, dreptate, frăţie", principii de bază ale francmasonilor.
La aceşti "farmazoni vechi" se adaugă o seamă de studenţi români din Franţa, unii iniţiaţi în loja "Athénée des Étrangers" (Ateneul străinilor), alţii în "La Rose du Silence" (Trandafirul Tăcerii): printre ei, Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica, Gheorghe Magheru, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, C.A.Rosetti, Carol Davila, Spiru Haret. Odinioară la Bucureşti se spunea: "începi student, continui farmazon, devii savant sau ministru şi termini călcat în picioare de mulţime sub formă de Bulevard". Multe din bulevardele din centrul oraşelor româneşti au numiri de francmasoni celebri.
Doritori de a stabili un stat de drept bazat pe principiile democraţiei parlamentare şi ale dreptului pământean, francmasonii români au înfiinţat numeroase societăţi şi reviste literare (Junimea), asociaţii filantropice sau chiar societăţi revoluţionare secrete (Frăţia). Prin ele sau individual, au activat intens pentru întregirea României în 1918, atât în consiliile româneşti din Banat, Crişana, Maramureş, Bucovina, Ardeal şi Basarabia (Sfatul Ţării), unde au militat pentru o unire necondiţională cu vechiul regat, cât şi la conferinţa de pace de la Paris, pentru recunoaşterea noilor graniţe, iar în parlamentul României pentru extinderea în vechiul regat a anumitor noi legi mai democrate, atunci votate în noile teritorii (de exemplu reforma agrară, şcoala peste tot obligatorie şi dreptul de vot pentru ambele sexe, sau cetăţenia fără discriminări de credinţă sau de limbă). În aceste dezbateri, în care erau adversari ai naţionaliştilor, ai marxiştilor şi ai partizanilor dreptului strămoşesc, francmasonii nu au avut totdeauna ultimul cuvânt. Dar într-un răstimp de cinci ani, mulţumită activităţii lor, România a devenit o monarhie parlamentară unitară modernă, în care majoritatea problemelor constituţionale, agrare şi de drept erau rezolvate şi a cărei imagine pe scena internaţională era deosebit de pozitivă.
Francmasoneria română care luase o mare dezvoltare în perioada interbelică, fiind uneori implicată şi în câteva afaceri lumeşti, a fost închisă în 1938 printr-o înţelegere (aprig contestată, dar motivată de situaţia politică şi de atacurile legionare) între regele Carol al II-lea şi Marele maestru Jean Pangal. În timpul celui de-al doilea război mondial masoneria se afla în ilegalitate, dar masonii, numeroşi în administraţia Serviciului maritim român, au ajutat refugiaţii şi prigoniţii (majoritar evrei) să fugă de la Constanţa la Istanbul între 1940 şi 1944. Au fost salvate mii de persoane şi ar fi putut salvate mai multe dacă nu ar fi fost torpilele sovietice (episodul tragic al navei "Struma"). Alţi "drepţi între popoare", ca de pildă farmacistul Beceanu din Iaşi şi primarul Cernăuţilor, Traian Popovici, au salvat de asemeni mii de evrei, dar numele lor au fost date uitării, fiindcă deşi Traian Popovici este recunoscut „drept” având o stradă la Bucureşti şi o statuie la Tel Aviv, nici evreii, nici românii nu au cultivat memoria lor (istorici ca Radu Ioanid sau Carol Iancu le reproşează că nu i s-au opus făţiş mareşalului Ion Antonescu, iar naţionaliştii îi socotesc „trădători de neam”).
După război, obedienţele masonice, autorizate din nou, dar ameninţate de partidul comunist care le socotea „organizaţii burghezo-moşiereşti", s-au unit în 1945 într-o „Francmasonerie unită a României", în frunte cu generalul Pandele şi cu scriitorul Mihail Sadoveanu. Dar în ciuda încercărilor acestora de a împăca francmasoneria cu partidul, comuniştii nu puteau tolera o organizaţie necontrolată de ei. În 1948, după arestarea multor francmasoni cunoscuţi sau descoperiţi (în parte mulţumită listelor întocmite de legionari), comuniştii au decis desfiinţarea francmasoneriei în România. Mihail Sadoveanu a scăpat de arestare trecând definitiv în partid şi manifestându-şi făţiş dispreţul pentru fostele sale principii, dând manifestului său proStalinist titlul Lumina vine de la răsărit, care în simbolica masonică înseamnă ceva total potrivnic stalinismului, anume căldura iubirii frăţeşti şi luminarea minţii prin cunoştinţă şi libertate.
La 27 decembrie 1989, la Bucureşti, francmasonii supravieţuitori s-au întâlnit în fostul templu din strada Radu de la Afumaţi şi au pus la cale renaşterea francmasoneriei române. În octobrie 1990, la Paris, francmasonii români din exil au înfiinţat Marea Lojă Naţională a României. Această mare lojă cuprinde trei loji: Steaua Dunării, România Unită şi Solidaritatea. Alexandru Paleologu, atunci ambasador al României la Paris, a fost ales Mare Maestru. În februarie 1991, s-a deschis loja Concordia depinzând de Marea Lojă Naţională Unită din Anglia, prin intermediul Marelui Orient din Italia, a Marii Loji naţionale franceze şi a Marii Loji din Austria. În mai 1991, s-a deschis loja Humanitas a Marelui Orient (din Franţa). În 1992, a avut loc deschiderea altor două loji, la 24 ianuarie 1993 a fost făcută posibilă întemeierea Marii Loji Naţionale din România.
Au apărut şi dezacorduri: 13 loji au creat separat un District Transilvania care, în martie 1996, împreună cu câteva loji de obedienţă franceză, au format Marea Lojă Naţională Unită din România. În 1997 s-au unit cele două Supreme Consilii. În iulie 2000, Marea Lojă a României şi Marea Lojă Naţională din România au tentat să se unească. În 2003, Marea Lojă Naţională a României şi Marea Lojă Naţională din România s-au federat într-o Confederaţie a Marilor Loji din România de Rit Scoţian Antic şi Acceptat.
Astăzi există în România mai multe grupări masone:
• Marele Orient de Rit Scotian Antic si Acceptat din Romania
• Marea Lojă Naţională a României.
• Marea Lojă Naţională din România.
• Marea Lojă a României.
• Marea Lojă Naţională Unită din România.
• Marea Lojă Feminină a României.
• Marele Orient al Romaniei.
• Dreptul Uman din România.
• Marea Lojă a Transilvaniei.
• Marea Lojă Română "UMSOI".
În 2009 francmasonii români sunt aproximativ 7500, dintre care 7000 „regulari" (obedienţele iniţial anglo-saxone ale Marilor Loji naţionale) şi 500 „liberali" (obedienţele franceze ale Marelui Orient şi a Dreptului Uman). Pe lângă şi printre aceastea, există cercuri mai restrânse („gradele superioare") care îşi iniţiază membrii în cunoaşterea mai profundă a simbolisticii şi a istoriei esoterice şi spirituale a omenirii.
În secolul al XVIII-lea, Constantinopolul era pentru românii şcoala învăţăturii universale, la care nu puţini domnitori şi mari boieri şi-au trimis copiii. Acolo se găseau mulţi învăţători şi dascăli de renume, greci, francezi, englezi sau italieni, printre care francmasonii erau prezenţi. Dar chiar înainte de apariţia masoneriei contemporane, câţiva dintre domnitorii români au aplicat ideile şi principiile "epocii luminilor" pe care şi francmasoneria le-a răspândit. În Moldova şi Ţara Românească, Alexandru Lăpuşneanu şi Radu Şerban au întemeiat şcoli domneşti "pentru învăţătura norodului" în 1561 la Cotnari şi în 1603 la Târgovişte. Academia din Bucureşti a apărut în 1688 din cheltuiala domnitorului Şerban Cantacuzino, cea din Iaşi în 1707 sub auspiciile lui Antioh Cantemir, iar cea din Transilvania în 1795 din străduinţa învăţatului Ioan Piuariu-Molnar. Constantin Brâncoveanu, Antioh şi Dimitrie Cantemir au înfăptuit reforme juridice şi fiscale, au deschis şcoli şi spitale, au popularizat ideea "bunului" sau "binelui obştesc". În 1741, Constantin Mavrocordat a introdus în Ţara Românească o constituţie ("Marele Hrisov"), iar în 1746-49 tot el, domnind succesiv la Bucureşti şi la Iaşi, a desfiinţat şerbia (iobăgia) în ambele principate. "Marele Hrisov" a fost publicat ca model juridic de Constituţie în gazeta "Mercure de France" din iulie 1742. În 1780, "Pravilniceasca condică", redactată de domnitorul Alexandru Ipsilanti, a modernizat legislaţia Ţării Româneşti. În 1784, celebrul "Supplex libellus valachorum", redactat în principal de Nicolae Ursu zis "Horea", a prezentat revendicări similare cu cele exprimate zece ani mai înainte în America sau cinci ani mai târziu în Franţa. În ciuda înfrângerii răscoalei şi uciderii lui Horea şi lui Cloşca, împăratul austriac Iosif al II-lea a fost silit să desfiinţeze iobăgia şi în Transilvania. Astfel, ţările române sunt dotate cu constituţii, iar ţăranii români au fost eliberaţi din şerbie, pe când împărăţiile vecine vor rămâne monarhii absolute cu ţărani şerbi, timp de încă un veac şi mai bine.
Unii autori anglo-saxoni nu recunosc vechimea francmasoneriei în ţările române, dar istoricii D.G.R. Şerbănescu şi Jacques Pierre (în Dicţionarul francmasoneriei, Presses universitaires de France, Paris 1991 sub dir. lui Daniel Ligou), afirmă că prima lojă masonă românească fost întemeiată la Iaşi în 1748 de italianul Antonio Maria del Chiaro, care venise în ţările române ca secretar al lui Constantin Brâncoveanu. Nu se ştie dacă şi domnitorul reformator a făcut parte din lojă. A doua lojă apare în 1749 printre saşii de la Braşov, a treia în 1767 printre cei de la Sibiu. A patra lojă a fost inaugurată la Bucureşti de francezul Jean-Louis Carra, secretar al voievodului Grigore Ghica, în 1769. A cincea a apărut în Basarabia, la Chişinău, în 1820, fiind întemeiată de un medic Alzacian, Schaller, venit în Rusia cu Napoleon, ea numără printre membrii săi un însemnat demnitar ortodox: arhimandritul Efremie, care a întemeiat la rândul său o a şasea lojă, "Zorile", majoritar românească, la Silistra, şi apoi încă una, bulgară, la Ruse, în 1830.
Francmasonii şi Biserica Ortodoxă au avut până în 1937 relaţii bune, pe când biserica romano-catolică i-a socotit timp îndelungat eretici şi apostaţi. Ca exemplu, episcopul Dunării de jos şi academicianul Mihail Ştefănescu (1823-1892, cunoscut sub pseudonimul de "Melchisedec") a fost şi un însemnat demnitar francmason.
În 1821, numeroşi au fost românii afiliaţi la "Eteria" masonă condusă de Alexandru Ipsilanti, descendent al domnitorului cu "Pravilniceasca condică", dar devenit general rus şi demnitar mason. Printre ei, Tudor Vladimirescu, executat fiindcă îşi încălcase jurământul faţă de "Eterie". Scopul "Eteriei", bazată la Odesa, era internaţional: dărâmarea puterii religioase şi politice a sultanului otoman în întreaga Peninsulă Balcanică cu ajutorul ţarului Alexandru I al Rusiei şi al patriarhului de la Constantinopol. Însă Tudor Vladimirescu dăduse prioritate obiectivelor locale din Ţara Românească, încurcându-i strategia lui Ipsilanti. În 1825, fraţii Golescu, boieri de rang, au întemeiat la Bucureşti o societate paramasonă, "Societatea filarmonică", la care a aderat jumătate din protipendada politică, economică şi socială din oraş. Dar cea mai mare şi vestită lojă românească a fost a şaptea, "Steaua Dunării", întemeiată la. Bruxelles în 1850, în refugiu, de "fraţii farmazoni" care făcuseră în 1848 revoluţia "paşoptistă" cu tricolorul albastru-galben-roşu însemnând "libertate, dreptate, frăţie", principii de bază ale francmasonilor.
La aceşti "farmazoni vechi" se adaugă o seamă de studenţi români din Franţa, unii iniţiaţi în loja "Athénée des Étrangers" (Ateneul străinilor), alţii în "La Rose du Silence" (Trandafirul Tăcerii): printre ei, Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica, Gheorghe Magheru, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, C.A.Rosetti, Carol Davila, Spiru Haret. Odinioară la Bucureşti se spunea: "începi student, continui farmazon, devii savant sau ministru şi termini călcat în picioare de mulţime sub formă de Bulevard". Multe din bulevardele din centrul oraşelor româneşti au numiri de francmasoni celebri.
Doritori de a stabili un stat de drept bazat pe principiile democraţiei parlamentare şi ale dreptului pământean, francmasonii români au înfiinţat numeroase societăţi şi reviste literare (Junimea), asociaţii filantropice sau chiar societăţi revoluţionare secrete (Frăţia). Prin ele sau individual, au activat intens pentru întregirea României în 1918, atât în consiliile româneşti din Banat, Crişana, Maramureş, Bucovina, Ardeal şi Basarabia (Sfatul Ţării), unde au militat pentru o unire necondiţională cu vechiul regat, cât şi la conferinţa de pace de la Paris, pentru recunoaşterea noilor graniţe, iar în parlamentul României pentru extinderea în vechiul regat a anumitor noi legi mai democrate, atunci votate în noile teritorii (de exemplu reforma agrară, şcoala peste tot obligatorie şi dreptul de vot pentru ambele sexe, sau cetăţenia fără discriminări de credinţă sau de limbă). În aceste dezbateri, în care erau adversari ai naţionaliştilor, ai marxiştilor şi ai partizanilor dreptului strămoşesc, francmasonii nu au avut totdeauna ultimul cuvânt. Dar într-un răstimp de cinci ani, mulţumită activităţii lor, România a devenit o monarhie parlamentară unitară modernă, în care majoritatea problemelor constituţionale, agrare şi de drept erau rezolvate şi a cărei imagine pe scena internaţională era deosebit de pozitivă.
Francmasoneria română care luase o mare dezvoltare în perioada interbelică, fiind uneori implicată şi în câteva afaceri lumeşti, a fost închisă în 1938 printr-o înţelegere (aprig contestată, dar motivată de situaţia politică şi de atacurile legionare) între regele Carol al II-lea şi Marele maestru Jean Pangal. În timpul celui de-al doilea război mondial masoneria se afla în ilegalitate, dar masonii, numeroşi în administraţia Serviciului maritim român, au ajutat refugiaţii şi prigoniţii (majoritar evrei) să fugă de la Constanţa la Istanbul între 1940 şi 1944. Au fost salvate mii de persoane şi ar fi putut salvate mai multe dacă nu ar fi fost torpilele sovietice (episodul tragic al navei "Struma"). Alţi "drepţi între popoare", ca de pildă farmacistul Beceanu din Iaşi şi primarul Cernăuţilor, Traian Popovici, au salvat de asemeni mii de evrei, dar numele lor au fost date uitării, fiindcă deşi Traian Popovici este recunoscut „drept” având o stradă la Bucureşti şi o statuie la Tel Aviv, nici evreii, nici românii nu au cultivat memoria lor (istorici ca Radu Ioanid sau Carol Iancu le reproşează că nu i s-au opus făţiş mareşalului Ion Antonescu, iar naţionaliştii îi socotesc „trădători de neam”).
După război, obedienţele masonice, autorizate din nou, dar ameninţate de partidul comunist care le socotea „organizaţii burghezo-moşiereşti", s-au unit în 1945 într-o „Francmasonerie unită a României", în frunte cu generalul Pandele şi cu scriitorul Mihail Sadoveanu. Dar în ciuda încercărilor acestora de a împăca francmasoneria cu partidul, comuniştii nu puteau tolera o organizaţie necontrolată de ei. În 1948, după arestarea multor francmasoni cunoscuţi sau descoperiţi (în parte mulţumită listelor întocmite de legionari), comuniştii au decis desfiinţarea francmasoneriei în România. Mihail Sadoveanu a scăpat de arestare trecând definitiv în partid şi manifestându-şi făţiş dispreţul pentru fostele sale principii, dând manifestului său proStalinist titlul Lumina vine de la răsărit, care în simbolica masonică înseamnă ceva total potrivnic stalinismului, anume căldura iubirii frăţeşti şi luminarea minţii prin cunoştinţă şi libertate.
La 27 decembrie 1989, la Bucureşti, francmasonii supravieţuitori s-au întâlnit în fostul templu din strada Radu de la Afumaţi şi au pus la cale renaşterea francmasoneriei române. În octobrie 1990, la Paris, francmasonii români din exil au înfiinţat Marea Lojă Naţională a României. Această mare lojă cuprinde trei loji: Steaua Dunării, România Unită şi Solidaritatea. Alexandru Paleologu, atunci ambasador al României la Paris, a fost ales Mare Maestru. În februarie 1991, s-a deschis loja Concordia depinzând de Marea Lojă Naţională Unită din Anglia, prin intermediul Marelui Orient din Italia, a Marii Loji naţionale franceze şi a Marii Loji din Austria. În mai 1991, s-a deschis loja Humanitas a Marelui Orient (din Franţa). În 1992, a avut loc deschiderea altor două loji, la 24 ianuarie 1993 a fost făcută posibilă întemeierea Marii Loji Naţionale din România.
Au apărut şi dezacorduri: 13 loji au creat separat un District Transilvania care, în martie 1996, împreună cu câteva loji de obedienţă franceză, au format Marea Lojă Naţională Unită din România. În 1997 s-au unit cele două Supreme Consilii. În iulie 2000, Marea Lojă a României şi Marea Lojă Naţională din România au tentat să se unească. În 2003, Marea Lojă Naţională a României şi Marea Lojă Naţională din România s-au federat într-o Confederaţie a Marilor Loji din România de Rit Scoţian Antic şi Acceptat.
Astăzi există în România mai multe grupări masone:
• Marele Orient de Rit Scotian Antic si Acceptat din Romania
• Marea Lojă Naţională a României.
• Marea Lojă Naţională din România.
• Marea Lojă a României.
• Marea Lojă Naţională Unită din România.
• Marea Lojă Feminină a României.
• Marele Orient al Romaniei.
• Dreptul Uman din România.
• Marea Lojă a Transilvaniei.
• Marea Lojă Română "UMSOI".
În 2009 francmasonii români sunt aproximativ 7500, dintre care 7000 „regulari" (obedienţele iniţial anglo-saxone ale Marilor Loji naţionale) şi 500 „liberali" (obedienţele franceze ale Marelui Orient şi a Dreptului Uman). Pe lângă şi printre aceastea, există cercuri mai restrânse („gradele superioare") care îşi iniţiază membrii în cunoaşterea mai profundă a simbolisticii şi a istoriei esoterice şi spirituale a omenirii.
Referat Drept - Definitia Dreptului
Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, in scopul reglementari relatiilor sociale conform vointei de stat, a caror respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a statului.
Dreptul ca sistem al normelor creaza raporturi sau relatii juridice. Dreptul ca expresie a vointei de stat reprezinta un obiectiv important al multor curente juridice si este privit ca un fenomen volitional sau nevolitional si il situeaza in sfera normativului si/sau al ralatiilor sociale. Dreptul se prezinta ca o unitate intre continut si forma.
- Continutul conditioneaza formele de exprimare denumite: -izvoare ale dreptului sau izvoare formale ale dreptului.
- Formele de exprimare ale dreptului sunt acte normative si in primul rand legile, obiceiul juridic, precedentul juridic, contractul normativ.
Dreptul cuprinde elemente de natura ideologica relationala si institutionala. Continutul aparitia si dezvoltarea normelor ce sunt realizate prin drept, pot fi intelese numai prin cunoasterea mecanismului factorilor ideologici, a politici. Prin drept sunt aduse la indeplinire cele mai importante masuri politice formulate ca fiind ale statului. Dreptul, constiinta juridica si politica este un fenomen social si psihologic complex de natura rationala, afectiva si volitiva.
Normele tehnice
Actiunea statului asupra relatiilor sociale are loc in cadru unui sistem de reglementare al relatiilor sosiale, compuse dintr-un ansamblu de reguli sau norme sociale. Termenul de norma desemneaza o categorie de baza a stiintelor sociale, cum sunt; stiintele juridice economice sociologice si lingvistice. Exprimarea normei se face in functie de mijloacele cu care opereaza fiecare stiinta in parte: cuvinte, cifre, desene, grafice etc. Cu toate acestea termenul de norma are o semnificatie de baza si o regula generala, o unitate de masura un criteriu de apreciere si un sistem de referinta in comportamentul indivizilor in societate.
Normele tehnice reglementeaza comportarea oamenilor in procesul de productie, fata de natura, fata de mijloacele de productie, unelte de munca, in societate. Ele sunt expresia raportului dintre legile naturii si conduita umana. Scopul normelor tehnice este de a obtine cu minimul de efort maximul de rezultate. Normele tehnice pot fi incalcate sau nesocotite drept urmare se sanctioneaza, deoarece, nerespectarea acesto norme pot cauza pagube materiale si morale oamenilor si proprietatilor acestora.
Morala
Reprezinta un ansamblu de conceptii si reguli, cu privire la bine si la rau, drept sau nedrept, permis sau nepermis. Normele de morala sunt creatia societati sau grupurilor sociale. Morala este un ansamblu de norme izvorate din experienta societati pe parcursul dezvoltarii sale, in stransa legatura, tot o data, cu gradul de cultura, civilizatie, avutie si chiar influenta asupra comunitati, determinand tot o data conceptul despre bine si rau. Normele de morala indica conduita oamenilor in societate si familie indica consecintele nerespectari acestora si sanctiunile morale si punitive.
Normele organizatiilor sociale
Reprezinta transpunerea integral sau parte a vointei si gandiri unor anume categorii sociale grupate in organizatii sociale nestatale, partide politice, organizatii profesionale, economice, culturale, sportive. Normele organizatiilor sociale difera dupa tipul lor si poarta amprenta gradului de organizare si al scopului bine determinat, pe care il urmaresc. Respectarea normelor organizatiilor sociale tine de forta de care dispune aceasta organizatie si de obicei nu depaseste sfera membrilor sai.
Normele organizatiilor sociale sunt stabilite de ele insele si sunt de regula corelate la normele organizatiilor statale. Exista si organizatii sociale cu norme atipice, de obicei sunt interzise sau nu sunt recunoscute oficial de societate. Acestea presteaza activitati oculte, extremiste sau teroriste. In trecut existau organizatii ca biserica, inchizitia, ce aplicau sanctiuni de constrangere fizica ( tortura ). Normele organizatiilor sociale ce emana caracter politic sunt caracterizate ca fiind norme politice. Normele organizatiilor sociale produc efecte juridice atunci cand ele produc acte normative ce sunt cuprinse si aprobate de stat.
Conceptul de norma juridica
Normele juridice constituie structura interna a dreptului. Dreptul este alcatuit din totalitatea normelor juridice organizate in sistem.
Trasaturile normei
Este o regula de conduita generala si impersonala. Este stabilita si recunoscuta de stat, ca expresie a vointei sale. Obligativitatea sa este garantata de forta coercitiva a statului.
Normele au ca trasatura principala , caracterul general, stabilesc drepturile si obligatiile subiectilor raporturilor sociale. Teoretic normele juridice sunt adresate tuturor cetatenilor de pe teritoriul statului indiferent daca sunt autohtoni sau straini indiferent de domiciliu stare civila religie sau etnie. Normele sunt edictate de organele centrale ale puteri de stat si sunt cuprinse in legi, decrete si hotarari guvernamentale. Asemenea norme sunt cuprinse in Consitutie.
• Norme ce se adreseaza unei anumite categorii de cetateni cu anumit statut social; casatoriti, functionari, diplomati.
• Normele care se adreseaza unor organe unipersonale –Presedintele Tari, Procurorul General, Avocatul Poporului-.
• Norme ce se refera la institutii de stat.
Caracterul general, obligatoriu, imperativ al normei este esential pentu asigurarea ordini de drept in societate, stabilind dezvoltarea relatiilor in conformitate cu interasele sociale. Normele juridice sunt grupate in entitati –sistem, ramuri, institutii care se completeaza si dezvolta reciproc.
Normele juridice si dispozitii individuale
Pentru elucidarea normei juridice o insemnatate deosebita o are delimitarea ei de dispozitiile juridice individuale. Norma juridica are caracter general dar in ultima instanta este vorba de un raport intre general si particular. Conduita normei juridice se realizeaza prin intermediul dispozitiilor individuale. O situatie aparte o constituie normele de organizare ce se refera la functionarea unui organ. Dispozitiile ce se refera la organizarea si functionarea unui organ, au caracter normativ.
Structura normei juridice
Norma juridica are o structura interna si una externa
1.Structura interna sau logico-juridica arata din ce elemente componente, ce sun reciproc dependente, este logi organizata prescriptia. Acestea sunt : ipoteza, depozitia si sanctiunea.
a. Ipoteza este acea parte a normei juridice ce stabileste imprejurarile sau faptele in prezenta carora se aplica normele juridice, precum si categoria subiectelor la care se refera prevederile dispozitiei. In functie de precizia cu care este formulata ipoteza normei juridice se disting ipoteze determinate si relativ determinate.
-Ipoteza determinata stabileste exact conditiile de aplicare a dispozitiei
-Ipoteza relativ determinata este acea care indica imprejurarile de aplicare a dispozitiei dar continutul concret este lasat a fi dat de organul de stat abilitat. In dreptul modern se urmareste ca ipotezele sa fie pe cat posibil complet si concret aceasta obiectivitate fiind garantia aplicari in tocmai a dispozitiei.
Ipoteza poate fi simpla si sa prevada o singura imprejurare in care se aplica, sau complexa cuprinzand mai multe imprejurari. Conduita interzice sau permite o anumita comportare. Dispozitia este partea sau elementul normei ce prevede conduita.
b. Norma
-Norma determinata, stabileste categoric fara posibilitati de derogare
-Norma relativ deteminata prevede variante posibile de conduita, intre anumite limite.
2.Structura tehnico-juridica se refera la forma exterioara de exprimare a continutului structuri logice a normei. Normele juridice sunt o parte a unui act normativ care la randul sau este structurat in capitole, sectiuni, articole. Articolul este elementul structural de baza. Un articol nu coincide de cele mai multe ori cu intreg continutul normei. Intelegerea diferita a structuri logice a normei juridice este cauzat de descumpunerea raportului complex dintre norma juridica si formularea ei in text.
Clasificarea normelor juridice
Cunoasterea temeinica a normelor, corecta interpretare, determina necesitatea impartiri normelor de drept in mai multe grupe potrivit unor criterii:
- Dupa obiectul si metoda reglementarii juridice, se disting normele de drept constitutional, civil, administrativ, penal etc.
- Dupa forta juridica a actului normativ in care sunt cuprinse: legi, decrete, hotarari ale guvernlui, ordine si instructiuni ale ministrilor.
- Dupa sfera aplicarii si gradul lor de generalitate: generale, specifice si de exceptie.
- Dupa modul de redactare: complete si incomplete.
- Dupa caractrul conduitei prescrise: onerative, prohibitive si permisive.
1. Normele onerative prescriu in mod expres obligatia unei actuni.
2. Normele prohibitive interzic cu desavarsire anumite actuni
3. Normele permisive permit fara a obliga sau a interzice savarsirea unei actiuni, prevazand posibilitatea ca subiectul sa uzeze de anumite drepturi.
Conceptul de izvor al dreptului
Dreptul constituie un sistem de norme ce imbraca o anumita haina juridica, sunt cuprinse in anumite acte juridice, iau o forma denumita „izvor al dreptului”. In literatura juridica notiunile de izvor de drept si forma a dreptului ar fi sinonime. Mai potrivita ar fi expresia „forma de exprimare a normelor” sau „forma de exprimare a dreptului”.
Izvor de drept are mai multe acceptiuni: „Izvor de drept” in sens material si forma „izvor direct si indirect”, „izvor intern si extern” etc. Se vorbeste despre izvoarele dreptului in sensul cunoasteri surselor de unde provine dreptul cum sunt; izvoarele scrise sau nescrise, date arheologice etc, ce furnizeaza date dintr-o anumita epoca istorica dintr-o anumita tara. Prin izvoare materiale sau interne se are in vedere activitatea organului emitent de stat. Prin izvoare formale sau externe se au in vedere conditiile, activitatea organelor de stat la calitatea juridica.
Obiceiul juridic ocupa primul loc in succesiunea istorica a izvoarelor de drept. Normele obisnuielnice recunoscute de puterea de stat formeaza dreptul obisnuelnic sau dreptul cutumiar. Obiceiul exprima mai bine ca orice alt izvor de drept particularitatile locale, precum si framatarea politica, specifica perioadelor istorice premergatoare unei vieti economice si politice centralizate.
Legea ca izvor de drept : Denumirea de lege a fost folosita in doctrina si politica judiciara pentru a desemna un act normativ adoptat de un organ de stat, unipersonal, sau colegial, indiferent de tipul istoric de drept si regimul social al statului. Primele forme de drept nescrise, dreptul cutumiar, cu timpul nu a mai asigurat reglementarea, conservarea si apararea unor relatii noi. Astfel apar primele acte normative ce au cuprins pe langa cele cutumiare si cele referitoare la relatiile de proprietate, situatia sclavilor si impartirea populatiei dupa caste, cel mai important rol avandu-l LEGEA.
Doctrina judiciara a jucat un rol important in stabilirea trasaturilor definitorii ale legii. Astfel legea apare ca un act normativ ce reglementeaza la un nivel ridicat de generalitate cele mai importante relatii din stat creandu-se continutul ei volitional. O larga circulatie si aplicatie o au termeni ca „lege in sens material” si „lege in sens formal”. Pot fi considerate legi actele normative cu continut general indiferent de organul care le adopta.
Practica judiciara Hotararile judecatoresti nu sunt de regula, izvor de drept ci solutii concrete date in baza unor acte normative si in vederea aplicarii lor. Atunci cand ofera solutii pentru instante sau pentru alte organe ale statului in solutionarea altor cauze asemanatoare ele devin izvor de drept, purtand denumirea de precedent juridic sau practica juridica. Dreptul pretorian cunoscut inca din dreptul roman cuprindea norme ce veneau sa corecteze sa adapteze sau sa completeze vechiul drept civil roman.
Contractul normativ ocupa un loc secundar in comparatie cu celelante izvoare. Este un act ce stabileste drepturile si obligatiile unor subiecte precis determinate, capatand valoare de izvor de drept in cazul in care partile se vor obliga sa actionezre conform lui. In dreptul intern, contractul normativ s-a mai folosit si ca drept constitutional cu prilejul formarii statelor confederative
In timp actele normative sunt adoptate pentru a actiona asupra relatiilor sociale in determinarea conduitei si comportamentului subiectilor de drept. Actul normativ trebuie adus la cunostinta cetatenilor organelor de stat, organizatiilor, tuturor celor ce vor trebui sa le respecte. Aceasta se face prin publicarea in „Monitorul Oficial”.
Intrarea in vigoare : Modalitatile determinari acestui moment pot fi diferite. Actul normativ are o prvedere speciala in cuprinsul sau care specifica data inceperi actiuni, data publicari sale oficiale. Exista posibilitatea ca legiuitorul sa considera ca actului normativ ii trebuie o perioada de timp pentru asigurarea pregatirii organizatorice si atunci se stabileste data intrari invigoare dupa o parioada ce o considera necesara organizari. In tara noastra legile si actele normative intra in vigoare odata cu publicarea lor in „Monitorul Oficial al Romaniei”.
Iesirea din vigoare a actelor normative sau incetarea actiuni lor ia de asemenea mai multe forme. Se disting insa doua situatii:
1. Cand durata de timp a actului normtiv nu a fost limitata si atunci incetarea actiuni sale are loc prin abrogare.
2. Cand durata in timp a unui act normativ i-si inceteaza actiunea prin ajungerea la termen.
Abrogarea este conceptul prin care se exprima incetarea actiuni unui act normativ.
Actiunea actelor normative in spatiu Actul normativ are actiune bine determinata prin faptul ca are aplicatie pe teritoriul unui stat intr-o perioada bine determinata. Se aplica persoanelor aflate pe un teritoriu deoarece obiectul reglementarilor juridice il reprezinta tocmai oameni. Se disting doua aspecte:
1. Latura interna a suveranitati statului. Se ajunge la concluzia obiectivitati legilor si altor acte normative pentru toti cetateni, organismele si organizatiile din stat. Actiunea actelor normative in spatiu este conditionata de competenta teritoriala a organului emitent. Actele normative adoptate de organele locale de stat au o actiune limitata.
Aspectul international constituie obiectul de studiu al unor discipline cum sunt : drept international privat, penal si comercial. Acestea au survenit datorita necesitati reglementari si dezvoltari relatiilor inter state in conditiile egalitati intre ele. Ele reglementeaza si statutul persoanelor straine de pe teritoriu ce au in principiu statut diplomatic. Persoane ce incalca grav legile tarilor de resedinta pot fi declarate „persona non grata”.
Statul nostru acorda persoanelor straine drepturi, pretinde ca cetateni sai aflati pe teritoriul altor state sa aiba aceleas privilegii. Cetatenii statului nostru sunt datori oriunde s-ar afla sa respecte legile organelor de stat ale tari noastre. Codul penal prevede sanctiuni pentru delicte savarsite de romani in strainatate, cat si pentru cetateni straini ce comit delicte, pe teritoriul statului nostru.
Conceptul de raportul juridic
Conceptul de raport juridic : Dreptul nu constituie un scop in sine, el este creat in vederea reglementari conduitei oamenilor. Aceasta functie se realizeaza prin elaborarea unor norme juridice ce sunt obligatorii in compotramentul oamenilor in societate si cuprind deopotriva drepturi si obligatii. Aceste relatii interumane au caracter de relatii sau raporturi juridice. Raporturile juridice sunt o treapta necesara in realizarea functiei dreptului. Astfel participanti la aceste raporturi apar ca titulari de drepturi si obligatii juridice in egala masura.
Trasaturi fundamentale ale raportului juridic
Apartin domeniului relational, faptic al juridicului, au trasaturi generale avand caractere proprii ce se deosebesc de raporturile sociale, politice, morale, obsnuielnice si religioase.
a. Raporturile juridice sunt raporturi sociale.Fiind raporturi dintre oameni, care se manifesta ca indivizi (persoane fizice) fie ca societati sau organizatii colective. Raporturile juridice pot exista intre oameni si/sau intre oameni si lucruri.
b.Raporturile juridice au caracter volitional ca expresie a vointei de stat. Sunt rezultatul reglementarilor sociale. Iau nastetre si se desfasoara potrivit vointei de stat. In lipsa normei juridice nu se pot crea raporturi juridice. Raportul juridic va lua nastere numai prin producerea unor acte de vointa ale subiectilor de drept.
c.Raporturile juridice cuprind o varietate larga de relatii sociale. Acestea sunt relatii de proprietate, relatii de schimb si alte relatii economice; relatii sociale cum ar fi: relatii de munca, de familie, relatii politice de organizare stat. In concluzie, raporturile juridice pot fi definite ca raporturi sociale volitionale.
Subiectele raporturilor juridice
Subiectele raporturilor juridice sunt numai oameni. Acestia sunt luati ca indivizi sau organizatii Obiectul reglementarilor juridice fiind conduita acestora. Dreptul nostru stabileste capacitatea juridica generala si speciala a statului, a organelor de stat a persoanelor juridice, indica sfera drepturilor de care se pot bucura acestia, dar si obligatiile ce si le asuma.
Capacitatea juridica
Pentru ca persoanele sa poata participa intr-un raport juridic, trebuie sa aiba capacitate juridica .Prin aceasta intelegem aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a avea drepturi si obligatii in cadru raportului juridic
Statul
Statul este organizatia politica care detinand monopolul fortei de constrangere, al elaborari si aplicarii dreptului, exercita intr-o comunitate umana, de pe un anumit teritoriu, puterea suverana din societatea data.
-Statul constituie o organizatie politica a puteri suverane
-Statul este unica organizatie politica catre detine monopolul fortei de constrangere si se poate sprijini, in exercitarea functiei, pe aceasta forta coercitiva.
-Statul este organizatia care detine monopolul elaborari si aplicari dreptului a carei respectare este garantata de stat prin forta coercitiva a sa.
Caracteristici definitorii ale statului
1. Existenta puteri publice sau politice organizata in aparatul de stat.
2. Organizarea administrativ-teritoriala a populatiei constituita intr-o forma de comunitate umana.
3. Srangerea de la populatie de impozite si de alte taxe.
4. Elaborarea si aplicarea dreptului.
5. Suveranitatea de stat.
Puterea politica este o caracteristica esentiala a statului si consta in existenta puteri publice, care nu coincide nemijlocit cu populatia. Este posibilitatea de a-si impune vointa , altora si de a determina subordonarea unor legi. Puterea sociala este necesara in orice colectivitate. Ea inlocuieste puterea gintei din comuna primitiva.
Este o caracteristica esentiala prin care organizatia statala a societatii se deosebeste de organizarea gentilio-tribala. Se face prin impartirea societati dupa criterii teritoriale si exercitarea puteri publice pe un anumit teritoriu. In doctrina politico-juridica statul este unitatea a trei elemente: populatia, teritoriul si puterea politica sau suveranitatea. Conceptul de stat este prin excelenta un concept politic.
1. Existenta puteri de stat presupune cheltuieli legate de intretinerea aparatului de stat de catre populatia asupra careia se exercita aceasta putere
2. Dreptul este mijlocul elaborari statului iar principala activitate a organelor de stat imbraca forma actelor juridice, normative sau nenormative. Vointa de stat cunoaste si alte forme de exprimare cum sunt : actele politice, sau masuri nemijlocite ale statului. Statul este un instrument politic, o organizatie de exercitare a conduceri societatii, care dispune de mijloace coercitive pe care le poate folosi la nevoie. Dreptul reprezinta modalitatea prin care se pune la dispozitia societati un sistem de norme de conduita obligatorie pentru toti membri societati.
3. Suveranitatea. Statul este organizatia principala a societati. Intre stat si alte organizatii ca si intre el si cetateni, se stabilesc anumite relatii caracterizate prin faptul ca in cadrul lor statul apare ca o organizatie a puterii politice.
Suprematia este o caracteristica a puteri de stat care se refera la latura interna , ea exprima faptul ca puterea de stat este superioara oricarei alte puteri interioare din stat. Ea se vadeste prin calitatea de a emite acte generale obligatorii in societate. Suprematia puteri de stat se exprima, prin dreptul exclusiv de a decide asupra populatiei care locuieste pe teritoriul sau. Suprematia se manifesta in suveranitatea asupra teritoriului sau integritatea teritoriului si inviolabilitatea frontierelor.
Independenta este al doilea aspect al categoriei univoce a suveranitati. Suprematia puteri de stat presupune in mod necesar neatarnarea fata de puterea altor state. In relatiile internationale statul duce politica pe care singur si-o stabileste. Independenta nu trebuie inteleasa nici ea in mod absolutizant, ci in cadru unor relatii internationale. Realizarea independentei depline si reale se asigura prin independenta politica si economica. Suveranitate si independenta sunt doua notiuni inseparabile care se presupun reciproc si se interconditioneaza.
Premisele aparitiei statului
Schimbarile succesive in domeniul procurarii celor necesare traiului, au dus la inlocuirea principalelor preocupari comune; vanatoarea, pescuitul, culesul, cu altele noi. Astfel omul primitiv face o cotitura de la economia pradalnica la economia productiva devenind producator. Aceste noi preocupari au permis, o dezvoltare mai rapida a fortelor de productie. Descoperirea metalelor mai ales folosirea fierului la confectionarea uneltelor, permit extinderea agriculturi, pe suprafete mai mari. Dezvoltarea schimbului regulat de produse necesare dezvoltari economiei de marfuri si a economiei banesti duce la aparitia unei categorii sociale noi; negustorii. Schimbarile profunde in sfera productiei umane, au dus succesiv la aparitia inegalitatilor sociale. Noile preocupari economice sunt atat de productive incat permit producatorilor sa creeze si un surplus de productie, care poate fi insusit si de alte persoane. Apare posibilitatea transformarii oamenilor liberi in sclavi
Formele de guvernamant
Prin forma de guvernamant se intelege modul de organizare a puteri supreme de stat, competenta organelor supreme de stat, caracterul autoritatii pe care o exercita asupra populatiei.
Cea mai generala clasificare a statelor este in republici si monarhii.
-Monarhia este forma de guvernamant in care seful statului este stabilit pe cale succesorala. O monarhie poate fi de tip nelimitata, cand monarhul are puteri nelimitate si este cazul despotilor sau a monarhiilor feudale si monarhii limitate, cand alaturi de monarhi exista si alte organe ale puteri de stat. Asemenea monarhii limitate sunt monarhia reprezentativa pe stari, in feudalism si monarhia constitutionala in societatea moderna.
-Republica este o alta forma de guveramant in care puterea suprema apartine unui organ ales pe un timp limitat.
Forma de structura
Forma de structura a statului se refera la faptul ca avem de-a face cu o singura entitate statala, sau cu o grupare intr-un stat a mai multor entitati statale, precum si la organizarea teritoriala a puteri de stat.
Formele structuri de stat:
1. Statul simplu sau unitar – care presupune existenta unei singure entitati statale si a unui singur rand de organe legislative.
2. State compuse (complexe) – pe acelas teritoriu exista mai multe entitati statale. Exercitarea puterii este impartita intre organele supreme ale puterii. Cele mai cunoscute sunt federatia si confederatia.
-Prin federatie se intelege statul unional
-Prin confederatie se intelege uniunea statelor.
Forma federativa presupune transferul celor mai importante atributii asupra organelor intregii federatii, existenta a cel putin doua organe ale puterii de stat O dubla legislatie si anume legislatia intregii federatii si legislatia fiecarei formatiuni statale, doua cetatenii.
Confederatia ca forma de structura este o unitate de state fara o coeziune atat de stransa , fiecare pastrandu-si suveranitatea integrala. In cadru confederatiei relatiile intre statele componente, sunt mai slabe decat in statele federale.
Forme ale uniuni complexe sunt si uniunea personala si uniunea reala de date.
-Uniunea personala este rezultatul unei intelegeri intre doua state constand in desemnarea unui sef de stat comun.
-Uniunea reala de date este o uniune mai stransa intre doua state, legate nu numai prin persoana aceluias sef, ci si prin existenta unor institutii comune.
Istoria cunoaste si alte forme de structuri complexe ; vasalitatea, protectoratul, uniunea dintre metropole si teritorii de peste mari (colonii).
Regimul politic al statului
Regimul politic este acea latura a formrei de stat prin care se defineste sistemul metodelor si principiile de infaptuire a puteri de stat. O clasificare generala a regimurilor politice este acea in :
1. Regimuri autocratice
2. Regimuri democratice.
1.Regimul autocratic se concretizeaza prin inexistenta atat a conditiilor juridice formale cat si a conditiilor reale pentru manifestarea vointei poporului. Asemenea regimuri politice au existat in satele antice si feudale si de asemeni in unele state moderne. Astfel in Orientul antic domnea despotismul oriental, in statele grecesti si la Roma, dictatori si tiranii. In epoca moderna sunt cunoscute ca fasciste, profasciste si comuniste.
2.Regimul politic democratic presupune existenta unor conditii care sa faca posibila participarea maselor de cetateni la viata politica, influenta politici interne si externe a statului, exercitarea unui control asupra modului in care organele de stat indeplinesc vointa lor. Ele se impart in doua criterii: democratii directe si indirecte.
-In democratiile directe poporul exercita nemijlocit puterea in stat.
-In democratiile indirecte conducerea de stat se realizeaza prin reprezentanti prin organele alese. Pentru o abordare stiintifica a conceptului democratiei este necesar sa evidentiem trei laturi:
-In interesul cui se exercita puterea de stat.
-Care este modul de exercitare a puteri de stat.
-Care este conditia cetateanului in stat si societate.
Tehnica juridica
Notiunea tehnici juridice , se intelege ansamblul normelor al procedeelor si si regulilor care imbinate cu o anumita maiestrie personala, sunt aplicate in vederea executari unei operatii, sau lucrari in practica unei profesii oarecare. Tehnica juridica are srcina de a gasi mijloacele optime, pentru a transpune in drept, norme juridice vointa de stat careia conducerea politica vrea sa-i dea forta juridica si sa o ridice la rang de lege. O prima sarcina in determinarea conceptului este sa se stabileasca corelatia ei cu stiinta juridica. In literatura juridica s-au depus eforturi pentru a face distinctie intre stiinta juridica si tehnica juridica. S-a ajuns la o delimitare intre cele doua prin conceptul „dat” si „construit”. „Datul” este realitatea existenta, faptul obiectiv pe care stiinta cauta sa il descopere. „Construitul” este rezultatul vointei oamenilor
Tehnica elaborari dreptului
Actul normativ are intotdeauna mai multe parti constructive menite sa-i dea forma finala. Aceasta regula nu este obligatorie ci se adapteaza functie de caracterul si intinderea actului normativ. Actul normativ cuprinde de regula; titlu, preambul si forma introductiva, cand este cazul dispozitii sau principii generale si dispozitii de continut, dispozitii finale, dispozitii tranzitosii.
-Titlul trebuie sa fie concis si sa exprime precis obiectul reglementari.
-Preambulul actului normativ reprezinta o succinta introducere unde se arata consideratiile sociale, economice politice, avute in vedre la elaborarea actului.
-Forma introductiva este acea parte a actului normativ unde se arata temeiul constitutional sau juridic legal in baza caruia este data reglementarea respectiva
-Reglementarea propiuzisa, in functie de volumul reglementarilor, se divide in mai multe parti; o parte este data de „dispozitii” sau „principii generale” si o parte de „dispozitii de continut” care pot fi mult mai numeroase si sa se imparta in „subdiviziuni” .
-Partea finala contine, dispozitii finale propiuzise ce se refera la data intrari in vigoare .
In textul legii pot exista si dispozitii tranzitorii
Elementele de structura ale actelor normative
Elementul structural de baza este „articolul”. Articolul cuprinde mai multe aliniate, cand dispozitia cuprinde mai multe propozitii si contine mai multe variabile. Articolele sunt numerotate cu cifra arabe. Exista si articole unice ce nu cuprind aliniate.
Modificarea actelor normative se face printr-un act normativ sau print-un act de aceeas categorie. Cand se adauga sau se modifica un act normativ astfel incat din vechiul act normativ nu mai ramane nimic sau aproape nimic, este bine sa se inlocuiasca vechiul act normativ.
Stilul si limbajul
O cerinta elementara este claritatea actelor normative. Ele terbui sa fie accesibila maselor prin precizia si termeni folositi cu sensuri de exprimare fara echivoc.
O alta modalitate tehnica folosita pentru reglementarea juridica este aceea a prezumtiilor juridice. Prezumtia juridica presupune ca ceva fara a fi fost dovedit exista cu adevarat. Se disting : prezumtii absolute – irefragabile si prezumtii relative – refragabile.
Un alt procedeu este acela al fictiunilor juridice.
Tehnica sistematizari actelor
Structura interna a dreptului cuprinde urmatoarele parti independente: norma juridica, institutia juridica, ramura de drept. Astfel sistematizarea actelor normative contine o activitate juridica importanta ce se sprijina pe aceasta structura. Elaborarea dreptului consta in primul rand in activitatea normativa a statului. Unitatea de baza a sistemului actelor normative consta in actul normativ in diverse forme ca: lege, decret, hotarare, ordin, instructie. Organizarea actelor normative se fac pe verticala in functie de organele ce le emana si pe orizontala in functie de categoriile sau modalitatile actului normativ.
Formele principale ale sistematizari : acte normative :
-incorporate
-codificate
-In incorporare este considerata ca fiind forma simpla de sistematizare a actelor normative prin care legile decretele, hotararile de guvern si alte acte normative se grupeaza in anumite colectii dupa institutia juridica sau ramura de drept : oficiala, neoficiala.
-Codificarea este forma superioara de sistematizare a actelor normative si se deosebeste de sistematizarea incorporata atat dupa obiectul sistematizari, subiectele sistematizari cat si dupa forta juridica a rezultatului sistematizati.
Fazele aplicari dreptului
Distinctia dintre un act de aplicare al dreptului si un act normativ poate fi formulata prin urmatoarele aspecte:
a. Actele de aplicare a organelor de stat constituie mijloace juridice de infaptuire a prevederilor actelor normative de concretizare la cazuri individuale.
b. Actele de aplicare sunt temeiul legal juridic al aparitiei modificari sau singeri de raporturi juridice, in timp ce publicarea unor acte normative nu creaza de regula automat raporturi juridice.
c. Este diferita actiunea in timp a actelor de aplicare fata de cea a actelor normative. Actiunea actelor normative incepe odata cu publicarea lor in anumite publicatii oficiale iar in cazul actelor de aplicare actiunea lor in timp coincide cu elaborarea lor si comunicarea partilor direct interesate.
d. Comportarea celor doua categorii de acte scoate in evidenta faptul ca fiecare dintre ele au principii care stau la baza legalitatilor .
Clasificarea se face dupa ramura de drept si sunt : acte de aplicare constitutionale, civile, penale , administrative etc. O alta clasificare se face dupa structura normei si sunt acte de aplicare a dispozitiei normei juridice, acte de aplicare a sanctiuni normei juridice.
Fazele procesului de aplicare a dreptului . Varietatea actelor normative presupun mai multe faze de aplicare a dreptului, ce constituie un proces unic deci nu au aceeas succesiune in timp.
a. Stabilirea stari de fapt este prima faza in care se intreprind cercetari pentru a cunoaste situatia concreta a imprejurarilor cauzelor ce trebuie sa capete solutionare juridica. Organul de aplicare, cercetand starea de fapt, trebuie sa cunoasca situatia reala astfel incat cauza ce este supusa solutionari sa fie lamurita din toate punctele de vedre. Concluziile sa fie in perfecta concordanta cu realitatea concreta.
b. Alegerea normei de drept denumita si „critica”. Determinarea mormei la care se refera situatia si asigurarea unei corecte calificari juridice, in temeiul actului de aplicare. Legalitatea normei juridice corespondenta ei fata de actele normative superioare.
c. Implementarea normelor juridice constituie o activitate pe care organul de aplicare recurge pemntru a stabili intelesul adevarat si deplin al normei juridice.
d. Elaborarea actului de aplicare constituie faza finala a procesului de aplicare, constand in elaborarea deciziei juridice, care va atrage dupa sine stabilirea modificarea sau stingerea unor raporturi juridice.
Interpretare a dreptului
In aplicarea dreptului organul de aplicare trebuie sa recurga adesea la unele procedee de analiza logico-rationala sau social-istorica, gramaticala a actului normativ pentru a-i dezvalui si intelesul corect.
Aceasta se explica pentru urmatoarele considerente:
-norma juridica are un caracter general, impersonal, si nu poate oricat de perfecta ar fi exprimarea ei, sa cuprinda toate situatiile.
-norma juridica trebuie sa fie coroborata cu celelalte norme. Nu poate fi pe deplin inteleasa daca este privita in stransa legatura cu reglementarile de principiu din partea generala a codului.
-existenta unor texte normative confuz redactate a caror limbaj si stil nu se ridica la exigentele tehnici normative.
Formele de interpretare a normelor juridice
Interpretarea dreptului constituie o activitate la care participa diferite subiecte, avand fiecare un rol deosebit, solutiile de interpretare la care se ajunge neavand aceeas importanta si forta juridica. Astfel s-a ajuns la cea mai cunoscuta forma de interpretare si anume : interpretarea oficiala si interpretarea neoficiala.
a. Interpretarea oficiala sau obligatorie provine de la un organ de stat competent, ea se subdivide in :
- Interpretarea generala ce se caracterizeaza prin faptul ca este data in forma unui act normativ, este de principiu ca atunci cand o dispozitie sau un act normativ apare neclara sau confuza, organul emitent al actului normativ da acelei dispozitii interpretarea autentica printr-un nou act normativ.
-Inerpretarea cauzala -denumita si cauzala sau judiciara – este acea forma interpretarii oficiale care este facuta de organele de aplicare a dreptului cu prilejul solutionari unei cauze concrete. Subiectele acestei interpretari sunt organele de stat care aplica dreptul
b.Interpretarea neoficiala poarta si denumirea de interpretarea facultativa sau stiintifica sau doctrinara, in functie de faptul daca se au in vedere natura sau sudiectele interpretari.
Metodele interpretarii normelor juridice
Tehnica interpretarii dreptului poarta denumirea de metodologia interpretarii, deoarece procedeele tehnice utilizate au semnificatia unor metode. Au caracter general aplicabil intregului sistem de drept, patru metode tehnice de interpretare:
1. Interpretarea gramaticla, consta in folosirea procedeelor de analiza morfologica si sintactica a textelor normativelor. Intelesul unor termeni si expresii in formularea textului normei de drept poate fi identificat cu cel din limbajul obisnuit sau poate avea un sens specifi juridic.uneori legiuitorul, pentru a asigura intelegerea corecta si uniforma a unor termeni folositi, recurge la explicarea acestor termeni.
2. Interpretarea sistematica, consta in lamurirea unor norme juridice, a textului normativ, prin coroborarea acestei norme sau acestui text cu alte dispozitii normative apartinand aceleias institutii juridice sau ramuri de drept.
3. Interpretarea istorica, consta in stabilirea sensului advarat si deplin al normelor juridice, recurgandu-se la cercetarea conditiilor istorice si social-plitice ce au determinat adoptarea actului normativ
4. Interpretarea logica, constituie procedeul care se bazeaza pe analiza textului actului normativ prin adoptarea legilor logicii formale. Metoda logica poate fi separata de celelante metode sau procedee tehnice, deoarece orice lamurire a sensului normei juridice se sprijina pe utilizarea rationamentelor si judecatilor logice.
Aplicarea dreptului prin analogie
In mai multe sisteme de drept este cunoscuta institutia analogiei, aceasta ofera organului de aplicare a dreptului ca dupa constatarea stari de fapt si a adevarului obiectiv sa gaseasca solutie juridica chiar daca nu se gasesc norme care sa se refere la cauza data. Se recurge astfel la doua forme de analogie:
1. Analogia legii , este procedeul la care se recurge atunci cand se constata lipsa normei juridice, in cazul ce urmeaza a fi solutionat. In dreptul nostru procedeul analogiei legii nu are, in principiu, aplicare, deoarece legislatia nu are lacune. Cerintele legalitatii impun rezolvarea cauzelor supuse reglementarii juridice numai pe baza normelor juridice.
2. Analogia dreptului, constituie o alta forma a analogiei, la care se recurge atunci cand in solutionarea unei cauze lipseste norma juridica si nici nu se pot gasi norme sau texte juridice care sa reglementeze cauze asemanatoare.
Dreptul ca sistem al normelor creaza raporturi sau relatii juridice. Dreptul ca expresie a vointei de stat reprezinta un obiectiv important al multor curente juridice si este privit ca un fenomen volitional sau nevolitional si il situeaza in sfera normativului si/sau al ralatiilor sociale. Dreptul se prezinta ca o unitate intre continut si forma.
- Continutul conditioneaza formele de exprimare denumite: -izvoare ale dreptului sau izvoare formale ale dreptului.
- Formele de exprimare ale dreptului sunt acte normative si in primul rand legile, obiceiul juridic, precedentul juridic, contractul normativ.
Dreptul cuprinde elemente de natura ideologica relationala si institutionala. Continutul aparitia si dezvoltarea normelor ce sunt realizate prin drept, pot fi intelese numai prin cunoasterea mecanismului factorilor ideologici, a politici. Prin drept sunt aduse la indeplinire cele mai importante masuri politice formulate ca fiind ale statului. Dreptul, constiinta juridica si politica este un fenomen social si psihologic complex de natura rationala, afectiva si volitiva.
Normele tehnice
Actiunea statului asupra relatiilor sociale are loc in cadru unui sistem de reglementare al relatiilor sosiale, compuse dintr-un ansamblu de reguli sau norme sociale. Termenul de norma desemneaza o categorie de baza a stiintelor sociale, cum sunt; stiintele juridice economice sociologice si lingvistice. Exprimarea normei se face in functie de mijloacele cu care opereaza fiecare stiinta in parte: cuvinte, cifre, desene, grafice etc. Cu toate acestea termenul de norma are o semnificatie de baza si o regula generala, o unitate de masura un criteriu de apreciere si un sistem de referinta in comportamentul indivizilor in societate.
Normele tehnice reglementeaza comportarea oamenilor in procesul de productie, fata de natura, fata de mijloacele de productie, unelte de munca, in societate. Ele sunt expresia raportului dintre legile naturii si conduita umana. Scopul normelor tehnice este de a obtine cu minimul de efort maximul de rezultate. Normele tehnice pot fi incalcate sau nesocotite drept urmare se sanctioneaza, deoarece, nerespectarea acesto norme pot cauza pagube materiale si morale oamenilor si proprietatilor acestora.
Morala
Reprezinta un ansamblu de conceptii si reguli, cu privire la bine si la rau, drept sau nedrept, permis sau nepermis. Normele de morala sunt creatia societati sau grupurilor sociale. Morala este un ansamblu de norme izvorate din experienta societati pe parcursul dezvoltarii sale, in stransa legatura, tot o data, cu gradul de cultura, civilizatie, avutie si chiar influenta asupra comunitati, determinand tot o data conceptul despre bine si rau. Normele de morala indica conduita oamenilor in societate si familie indica consecintele nerespectari acestora si sanctiunile morale si punitive.
Normele organizatiilor sociale
Reprezinta transpunerea integral sau parte a vointei si gandiri unor anume categorii sociale grupate in organizatii sociale nestatale, partide politice, organizatii profesionale, economice, culturale, sportive. Normele organizatiilor sociale difera dupa tipul lor si poarta amprenta gradului de organizare si al scopului bine determinat, pe care il urmaresc. Respectarea normelor organizatiilor sociale tine de forta de care dispune aceasta organizatie si de obicei nu depaseste sfera membrilor sai.
Normele organizatiilor sociale sunt stabilite de ele insele si sunt de regula corelate la normele organizatiilor statale. Exista si organizatii sociale cu norme atipice, de obicei sunt interzise sau nu sunt recunoscute oficial de societate. Acestea presteaza activitati oculte, extremiste sau teroriste. In trecut existau organizatii ca biserica, inchizitia, ce aplicau sanctiuni de constrangere fizica ( tortura ). Normele organizatiilor sociale ce emana caracter politic sunt caracterizate ca fiind norme politice. Normele organizatiilor sociale produc efecte juridice atunci cand ele produc acte normative ce sunt cuprinse si aprobate de stat.
Conceptul de norma juridica
Normele juridice constituie structura interna a dreptului. Dreptul este alcatuit din totalitatea normelor juridice organizate in sistem.
Trasaturile normei
Este o regula de conduita generala si impersonala. Este stabilita si recunoscuta de stat, ca expresie a vointei sale. Obligativitatea sa este garantata de forta coercitiva a statului.
Normele au ca trasatura principala , caracterul general, stabilesc drepturile si obligatiile subiectilor raporturilor sociale. Teoretic normele juridice sunt adresate tuturor cetatenilor de pe teritoriul statului indiferent daca sunt autohtoni sau straini indiferent de domiciliu stare civila religie sau etnie. Normele sunt edictate de organele centrale ale puteri de stat si sunt cuprinse in legi, decrete si hotarari guvernamentale. Asemenea norme sunt cuprinse in Consitutie.
• Norme ce se adreseaza unei anumite categorii de cetateni cu anumit statut social; casatoriti, functionari, diplomati.
• Normele care se adreseaza unor organe unipersonale –Presedintele Tari, Procurorul General, Avocatul Poporului-.
• Norme ce se refera la institutii de stat.
Caracterul general, obligatoriu, imperativ al normei este esential pentu asigurarea ordini de drept in societate, stabilind dezvoltarea relatiilor in conformitate cu interasele sociale. Normele juridice sunt grupate in entitati –sistem, ramuri, institutii care se completeaza si dezvolta reciproc.
Normele juridice si dispozitii individuale
Pentru elucidarea normei juridice o insemnatate deosebita o are delimitarea ei de dispozitiile juridice individuale. Norma juridica are caracter general dar in ultima instanta este vorba de un raport intre general si particular. Conduita normei juridice se realizeaza prin intermediul dispozitiilor individuale. O situatie aparte o constituie normele de organizare ce se refera la functionarea unui organ. Dispozitiile ce se refera la organizarea si functionarea unui organ, au caracter normativ.
Structura normei juridice
Norma juridica are o structura interna si una externa
1.Structura interna sau logico-juridica arata din ce elemente componente, ce sun reciproc dependente, este logi organizata prescriptia. Acestea sunt : ipoteza, depozitia si sanctiunea.
a. Ipoteza este acea parte a normei juridice ce stabileste imprejurarile sau faptele in prezenta carora se aplica normele juridice, precum si categoria subiectelor la care se refera prevederile dispozitiei. In functie de precizia cu care este formulata ipoteza normei juridice se disting ipoteze determinate si relativ determinate.
-Ipoteza determinata stabileste exact conditiile de aplicare a dispozitiei
-Ipoteza relativ determinata este acea care indica imprejurarile de aplicare a dispozitiei dar continutul concret este lasat a fi dat de organul de stat abilitat. In dreptul modern se urmareste ca ipotezele sa fie pe cat posibil complet si concret aceasta obiectivitate fiind garantia aplicari in tocmai a dispozitiei.
Ipoteza poate fi simpla si sa prevada o singura imprejurare in care se aplica, sau complexa cuprinzand mai multe imprejurari. Conduita interzice sau permite o anumita comportare. Dispozitia este partea sau elementul normei ce prevede conduita.
b. Norma
-Norma determinata, stabileste categoric fara posibilitati de derogare
-Norma relativ deteminata prevede variante posibile de conduita, intre anumite limite.
2.Structura tehnico-juridica se refera la forma exterioara de exprimare a continutului structuri logice a normei. Normele juridice sunt o parte a unui act normativ care la randul sau este structurat in capitole, sectiuni, articole. Articolul este elementul structural de baza. Un articol nu coincide de cele mai multe ori cu intreg continutul normei. Intelegerea diferita a structuri logice a normei juridice este cauzat de descumpunerea raportului complex dintre norma juridica si formularea ei in text.
Clasificarea normelor juridice
Cunoasterea temeinica a normelor, corecta interpretare, determina necesitatea impartiri normelor de drept in mai multe grupe potrivit unor criterii:
- Dupa obiectul si metoda reglementarii juridice, se disting normele de drept constitutional, civil, administrativ, penal etc.
- Dupa forta juridica a actului normativ in care sunt cuprinse: legi, decrete, hotarari ale guvernlui, ordine si instructiuni ale ministrilor.
- Dupa sfera aplicarii si gradul lor de generalitate: generale, specifice si de exceptie.
- Dupa modul de redactare: complete si incomplete.
- Dupa caractrul conduitei prescrise: onerative, prohibitive si permisive.
1. Normele onerative prescriu in mod expres obligatia unei actuni.
2. Normele prohibitive interzic cu desavarsire anumite actuni
3. Normele permisive permit fara a obliga sau a interzice savarsirea unei actiuni, prevazand posibilitatea ca subiectul sa uzeze de anumite drepturi.
Conceptul de izvor al dreptului
Dreptul constituie un sistem de norme ce imbraca o anumita haina juridica, sunt cuprinse in anumite acte juridice, iau o forma denumita „izvor al dreptului”. In literatura juridica notiunile de izvor de drept si forma a dreptului ar fi sinonime. Mai potrivita ar fi expresia „forma de exprimare a normelor” sau „forma de exprimare a dreptului”.
Izvor de drept are mai multe acceptiuni: „Izvor de drept” in sens material si forma „izvor direct si indirect”, „izvor intern si extern” etc. Se vorbeste despre izvoarele dreptului in sensul cunoasteri surselor de unde provine dreptul cum sunt; izvoarele scrise sau nescrise, date arheologice etc, ce furnizeaza date dintr-o anumita epoca istorica dintr-o anumita tara. Prin izvoare materiale sau interne se are in vedere activitatea organului emitent de stat. Prin izvoare formale sau externe se au in vedere conditiile, activitatea organelor de stat la calitatea juridica.
Obiceiul juridic ocupa primul loc in succesiunea istorica a izvoarelor de drept. Normele obisnuielnice recunoscute de puterea de stat formeaza dreptul obisnuelnic sau dreptul cutumiar. Obiceiul exprima mai bine ca orice alt izvor de drept particularitatile locale, precum si framatarea politica, specifica perioadelor istorice premergatoare unei vieti economice si politice centralizate.
Legea ca izvor de drept : Denumirea de lege a fost folosita in doctrina si politica judiciara pentru a desemna un act normativ adoptat de un organ de stat, unipersonal, sau colegial, indiferent de tipul istoric de drept si regimul social al statului. Primele forme de drept nescrise, dreptul cutumiar, cu timpul nu a mai asigurat reglementarea, conservarea si apararea unor relatii noi. Astfel apar primele acte normative ce au cuprins pe langa cele cutumiare si cele referitoare la relatiile de proprietate, situatia sclavilor si impartirea populatiei dupa caste, cel mai important rol avandu-l LEGEA.
Doctrina judiciara a jucat un rol important in stabilirea trasaturilor definitorii ale legii. Astfel legea apare ca un act normativ ce reglementeaza la un nivel ridicat de generalitate cele mai importante relatii din stat creandu-se continutul ei volitional. O larga circulatie si aplicatie o au termeni ca „lege in sens material” si „lege in sens formal”. Pot fi considerate legi actele normative cu continut general indiferent de organul care le adopta.
Practica judiciara Hotararile judecatoresti nu sunt de regula, izvor de drept ci solutii concrete date in baza unor acte normative si in vederea aplicarii lor. Atunci cand ofera solutii pentru instante sau pentru alte organe ale statului in solutionarea altor cauze asemanatoare ele devin izvor de drept, purtand denumirea de precedent juridic sau practica juridica. Dreptul pretorian cunoscut inca din dreptul roman cuprindea norme ce veneau sa corecteze sa adapteze sau sa completeze vechiul drept civil roman.
Contractul normativ ocupa un loc secundar in comparatie cu celelante izvoare. Este un act ce stabileste drepturile si obligatiile unor subiecte precis determinate, capatand valoare de izvor de drept in cazul in care partile se vor obliga sa actionezre conform lui. In dreptul intern, contractul normativ s-a mai folosit si ca drept constitutional cu prilejul formarii statelor confederative
In timp actele normative sunt adoptate pentru a actiona asupra relatiilor sociale in determinarea conduitei si comportamentului subiectilor de drept. Actul normativ trebuie adus la cunostinta cetatenilor organelor de stat, organizatiilor, tuturor celor ce vor trebui sa le respecte. Aceasta se face prin publicarea in „Monitorul Oficial”.
Intrarea in vigoare : Modalitatile determinari acestui moment pot fi diferite. Actul normativ are o prvedere speciala in cuprinsul sau care specifica data inceperi actiuni, data publicari sale oficiale. Exista posibilitatea ca legiuitorul sa considera ca actului normativ ii trebuie o perioada de timp pentru asigurarea pregatirii organizatorice si atunci se stabileste data intrari invigoare dupa o parioada ce o considera necesara organizari. In tara noastra legile si actele normative intra in vigoare odata cu publicarea lor in „Monitorul Oficial al Romaniei”.
Iesirea din vigoare a actelor normative sau incetarea actiuni lor ia de asemenea mai multe forme. Se disting insa doua situatii:
1. Cand durata de timp a actului normtiv nu a fost limitata si atunci incetarea actiuni sale are loc prin abrogare.
2. Cand durata in timp a unui act normativ i-si inceteaza actiunea prin ajungerea la termen.
Abrogarea este conceptul prin care se exprima incetarea actiuni unui act normativ.
Actiunea actelor normative in spatiu Actul normativ are actiune bine determinata prin faptul ca are aplicatie pe teritoriul unui stat intr-o perioada bine determinata. Se aplica persoanelor aflate pe un teritoriu deoarece obiectul reglementarilor juridice il reprezinta tocmai oameni. Se disting doua aspecte:
1. Latura interna a suveranitati statului. Se ajunge la concluzia obiectivitati legilor si altor acte normative pentru toti cetateni, organismele si organizatiile din stat. Actiunea actelor normative in spatiu este conditionata de competenta teritoriala a organului emitent. Actele normative adoptate de organele locale de stat au o actiune limitata.
Aspectul international constituie obiectul de studiu al unor discipline cum sunt : drept international privat, penal si comercial. Acestea au survenit datorita necesitati reglementari si dezvoltari relatiilor inter state in conditiile egalitati intre ele. Ele reglementeaza si statutul persoanelor straine de pe teritoriu ce au in principiu statut diplomatic. Persoane ce incalca grav legile tarilor de resedinta pot fi declarate „persona non grata”.
Statul nostru acorda persoanelor straine drepturi, pretinde ca cetateni sai aflati pe teritoriul altor state sa aiba aceleas privilegii. Cetatenii statului nostru sunt datori oriunde s-ar afla sa respecte legile organelor de stat ale tari noastre. Codul penal prevede sanctiuni pentru delicte savarsite de romani in strainatate, cat si pentru cetateni straini ce comit delicte, pe teritoriul statului nostru.
Conceptul de raportul juridic
Conceptul de raport juridic : Dreptul nu constituie un scop in sine, el este creat in vederea reglementari conduitei oamenilor. Aceasta functie se realizeaza prin elaborarea unor norme juridice ce sunt obligatorii in compotramentul oamenilor in societate si cuprind deopotriva drepturi si obligatii. Aceste relatii interumane au caracter de relatii sau raporturi juridice. Raporturile juridice sunt o treapta necesara in realizarea functiei dreptului. Astfel participanti la aceste raporturi apar ca titulari de drepturi si obligatii juridice in egala masura.
Trasaturi fundamentale ale raportului juridic
Apartin domeniului relational, faptic al juridicului, au trasaturi generale avand caractere proprii ce se deosebesc de raporturile sociale, politice, morale, obsnuielnice si religioase.
a. Raporturile juridice sunt raporturi sociale.Fiind raporturi dintre oameni, care se manifesta ca indivizi (persoane fizice) fie ca societati sau organizatii colective. Raporturile juridice pot exista intre oameni si/sau intre oameni si lucruri.
b.Raporturile juridice au caracter volitional ca expresie a vointei de stat. Sunt rezultatul reglementarilor sociale. Iau nastetre si se desfasoara potrivit vointei de stat. In lipsa normei juridice nu se pot crea raporturi juridice. Raportul juridic va lua nastere numai prin producerea unor acte de vointa ale subiectilor de drept.
c.Raporturile juridice cuprind o varietate larga de relatii sociale. Acestea sunt relatii de proprietate, relatii de schimb si alte relatii economice; relatii sociale cum ar fi: relatii de munca, de familie, relatii politice de organizare stat. In concluzie, raporturile juridice pot fi definite ca raporturi sociale volitionale.
Subiectele raporturilor juridice
Subiectele raporturilor juridice sunt numai oameni. Acestia sunt luati ca indivizi sau organizatii Obiectul reglementarilor juridice fiind conduita acestora. Dreptul nostru stabileste capacitatea juridica generala si speciala a statului, a organelor de stat a persoanelor juridice, indica sfera drepturilor de care se pot bucura acestia, dar si obligatiile ce si le asuma.
Capacitatea juridica
Pentru ca persoanele sa poata participa intr-un raport juridic, trebuie sa aiba capacitate juridica .Prin aceasta intelegem aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a avea drepturi si obligatii in cadru raportului juridic
Statul
Statul este organizatia politica care detinand monopolul fortei de constrangere, al elaborari si aplicarii dreptului, exercita intr-o comunitate umana, de pe un anumit teritoriu, puterea suverana din societatea data.
-Statul constituie o organizatie politica a puteri suverane
-Statul este unica organizatie politica catre detine monopolul fortei de constrangere si se poate sprijini, in exercitarea functiei, pe aceasta forta coercitiva.
-Statul este organizatia care detine monopolul elaborari si aplicari dreptului a carei respectare este garantata de stat prin forta coercitiva a sa.
Caracteristici definitorii ale statului
1. Existenta puteri publice sau politice organizata in aparatul de stat.
2. Organizarea administrativ-teritoriala a populatiei constituita intr-o forma de comunitate umana.
3. Srangerea de la populatie de impozite si de alte taxe.
4. Elaborarea si aplicarea dreptului.
5. Suveranitatea de stat.
Puterea politica este o caracteristica esentiala a statului si consta in existenta puteri publice, care nu coincide nemijlocit cu populatia. Este posibilitatea de a-si impune vointa , altora si de a determina subordonarea unor legi. Puterea sociala este necesara in orice colectivitate. Ea inlocuieste puterea gintei din comuna primitiva.
Este o caracteristica esentiala prin care organizatia statala a societatii se deosebeste de organizarea gentilio-tribala. Se face prin impartirea societati dupa criterii teritoriale si exercitarea puteri publice pe un anumit teritoriu. In doctrina politico-juridica statul este unitatea a trei elemente: populatia, teritoriul si puterea politica sau suveranitatea. Conceptul de stat este prin excelenta un concept politic.
1. Existenta puteri de stat presupune cheltuieli legate de intretinerea aparatului de stat de catre populatia asupra careia se exercita aceasta putere
2. Dreptul este mijlocul elaborari statului iar principala activitate a organelor de stat imbraca forma actelor juridice, normative sau nenormative. Vointa de stat cunoaste si alte forme de exprimare cum sunt : actele politice, sau masuri nemijlocite ale statului. Statul este un instrument politic, o organizatie de exercitare a conduceri societatii, care dispune de mijloace coercitive pe care le poate folosi la nevoie. Dreptul reprezinta modalitatea prin care se pune la dispozitia societati un sistem de norme de conduita obligatorie pentru toti membri societati.
3. Suveranitatea. Statul este organizatia principala a societati. Intre stat si alte organizatii ca si intre el si cetateni, se stabilesc anumite relatii caracterizate prin faptul ca in cadrul lor statul apare ca o organizatie a puterii politice.
Suprematia este o caracteristica a puteri de stat care se refera la latura interna , ea exprima faptul ca puterea de stat este superioara oricarei alte puteri interioare din stat. Ea se vadeste prin calitatea de a emite acte generale obligatorii in societate. Suprematia puteri de stat se exprima, prin dreptul exclusiv de a decide asupra populatiei care locuieste pe teritoriul sau. Suprematia se manifesta in suveranitatea asupra teritoriului sau integritatea teritoriului si inviolabilitatea frontierelor.
Independenta este al doilea aspect al categoriei univoce a suveranitati. Suprematia puteri de stat presupune in mod necesar neatarnarea fata de puterea altor state. In relatiile internationale statul duce politica pe care singur si-o stabileste. Independenta nu trebuie inteleasa nici ea in mod absolutizant, ci in cadru unor relatii internationale. Realizarea independentei depline si reale se asigura prin independenta politica si economica. Suveranitate si independenta sunt doua notiuni inseparabile care se presupun reciproc si se interconditioneaza.
Premisele aparitiei statului
Schimbarile succesive in domeniul procurarii celor necesare traiului, au dus la inlocuirea principalelor preocupari comune; vanatoarea, pescuitul, culesul, cu altele noi. Astfel omul primitiv face o cotitura de la economia pradalnica la economia productiva devenind producator. Aceste noi preocupari au permis, o dezvoltare mai rapida a fortelor de productie. Descoperirea metalelor mai ales folosirea fierului la confectionarea uneltelor, permit extinderea agriculturi, pe suprafete mai mari. Dezvoltarea schimbului regulat de produse necesare dezvoltari economiei de marfuri si a economiei banesti duce la aparitia unei categorii sociale noi; negustorii. Schimbarile profunde in sfera productiei umane, au dus succesiv la aparitia inegalitatilor sociale. Noile preocupari economice sunt atat de productive incat permit producatorilor sa creeze si un surplus de productie, care poate fi insusit si de alte persoane. Apare posibilitatea transformarii oamenilor liberi in sclavi
Formele de guvernamant
Prin forma de guvernamant se intelege modul de organizare a puteri supreme de stat, competenta organelor supreme de stat, caracterul autoritatii pe care o exercita asupra populatiei.
Cea mai generala clasificare a statelor este in republici si monarhii.
-Monarhia este forma de guvernamant in care seful statului este stabilit pe cale succesorala. O monarhie poate fi de tip nelimitata, cand monarhul are puteri nelimitate si este cazul despotilor sau a monarhiilor feudale si monarhii limitate, cand alaturi de monarhi exista si alte organe ale puteri de stat. Asemenea monarhii limitate sunt monarhia reprezentativa pe stari, in feudalism si monarhia constitutionala in societatea moderna.
-Republica este o alta forma de guveramant in care puterea suprema apartine unui organ ales pe un timp limitat.
Forma de structura
Forma de structura a statului se refera la faptul ca avem de-a face cu o singura entitate statala, sau cu o grupare intr-un stat a mai multor entitati statale, precum si la organizarea teritoriala a puteri de stat.
Formele structuri de stat:
1. Statul simplu sau unitar – care presupune existenta unei singure entitati statale si a unui singur rand de organe legislative.
2. State compuse (complexe) – pe acelas teritoriu exista mai multe entitati statale. Exercitarea puterii este impartita intre organele supreme ale puterii. Cele mai cunoscute sunt federatia si confederatia.
-Prin federatie se intelege statul unional
-Prin confederatie se intelege uniunea statelor.
Forma federativa presupune transferul celor mai importante atributii asupra organelor intregii federatii, existenta a cel putin doua organe ale puterii de stat O dubla legislatie si anume legislatia intregii federatii si legislatia fiecarei formatiuni statale, doua cetatenii.
Confederatia ca forma de structura este o unitate de state fara o coeziune atat de stransa , fiecare pastrandu-si suveranitatea integrala. In cadru confederatiei relatiile intre statele componente, sunt mai slabe decat in statele federale.
Forme ale uniuni complexe sunt si uniunea personala si uniunea reala de date.
-Uniunea personala este rezultatul unei intelegeri intre doua state constand in desemnarea unui sef de stat comun.
-Uniunea reala de date este o uniune mai stransa intre doua state, legate nu numai prin persoana aceluias sef, ci si prin existenta unor institutii comune.
Istoria cunoaste si alte forme de structuri complexe ; vasalitatea, protectoratul, uniunea dintre metropole si teritorii de peste mari (colonii).
Regimul politic al statului
Regimul politic este acea latura a formrei de stat prin care se defineste sistemul metodelor si principiile de infaptuire a puteri de stat. O clasificare generala a regimurilor politice este acea in :
1. Regimuri autocratice
2. Regimuri democratice.
1.Regimul autocratic se concretizeaza prin inexistenta atat a conditiilor juridice formale cat si a conditiilor reale pentru manifestarea vointei poporului. Asemenea regimuri politice au existat in satele antice si feudale si de asemeni in unele state moderne. Astfel in Orientul antic domnea despotismul oriental, in statele grecesti si la Roma, dictatori si tiranii. In epoca moderna sunt cunoscute ca fasciste, profasciste si comuniste.
2.Regimul politic democratic presupune existenta unor conditii care sa faca posibila participarea maselor de cetateni la viata politica, influenta politici interne si externe a statului, exercitarea unui control asupra modului in care organele de stat indeplinesc vointa lor. Ele se impart in doua criterii: democratii directe si indirecte.
-In democratiile directe poporul exercita nemijlocit puterea in stat.
-In democratiile indirecte conducerea de stat se realizeaza prin reprezentanti prin organele alese. Pentru o abordare stiintifica a conceptului democratiei este necesar sa evidentiem trei laturi:
-In interesul cui se exercita puterea de stat.
-Care este modul de exercitare a puteri de stat.
-Care este conditia cetateanului in stat si societate.
Tehnica juridica
Notiunea tehnici juridice , se intelege ansamblul normelor al procedeelor si si regulilor care imbinate cu o anumita maiestrie personala, sunt aplicate in vederea executari unei operatii, sau lucrari in practica unei profesii oarecare. Tehnica juridica are srcina de a gasi mijloacele optime, pentru a transpune in drept, norme juridice vointa de stat careia conducerea politica vrea sa-i dea forta juridica si sa o ridice la rang de lege. O prima sarcina in determinarea conceptului este sa se stabileasca corelatia ei cu stiinta juridica. In literatura juridica s-au depus eforturi pentru a face distinctie intre stiinta juridica si tehnica juridica. S-a ajuns la o delimitare intre cele doua prin conceptul „dat” si „construit”. „Datul” este realitatea existenta, faptul obiectiv pe care stiinta cauta sa il descopere. „Construitul” este rezultatul vointei oamenilor
Tehnica elaborari dreptului
Actul normativ are intotdeauna mai multe parti constructive menite sa-i dea forma finala. Aceasta regula nu este obligatorie ci se adapteaza functie de caracterul si intinderea actului normativ. Actul normativ cuprinde de regula; titlu, preambul si forma introductiva, cand este cazul dispozitii sau principii generale si dispozitii de continut, dispozitii finale, dispozitii tranzitosii.
-Titlul trebuie sa fie concis si sa exprime precis obiectul reglementari.
-Preambulul actului normativ reprezinta o succinta introducere unde se arata consideratiile sociale, economice politice, avute in vedre la elaborarea actului.
-Forma introductiva este acea parte a actului normativ unde se arata temeiul constitutional sau juridic legal in baza caruia este data reglementarea respectiva
-Reglementarea propiuzisa, in functie de volumul reglementarilor, se divide in mai multe parti; o parte este data de „dispozitii” sau „principii generale” si o parte de „dispozitii de continut” care pot fi mult mai numeroase si sa se imparta in „subdiviziuni” .
-Partea finala contine, dispozitii finale propiuzise ce se refera la data intrari in vigoare .
In textul legii pot exista si dispozitii tranzitorii
Elementele de structura ale actelor normative
Elementul structural de baza este „articolul”. Articolul cuprinde mai multe aliniate, cand dispozitia cuprinde mai multe propozitii si contine mai multe variabile. Articolele sunt numerotate cu cifra arabe. Exista si articole unice ce nu cuprind aliniate.
Modificarea actelor normative se face printr-un act normativ sau print-un act de aceeas categorie. Cand se adauga sau se modifica un act normativ astfel incat din vechiul act normativ nu mai ramane nimic sau aproape nimic, este bine sa se inlocuiasca vechiul act normativ.
Stilul si limbajul
O cerinta elementara este claritatea actelor normative. Ele terbui sa fie accesibila maselor prin precizia si termeni folositi cu sensuri de exprimare fara echivoc.
O alta modalitate tehnica folosita pentru reglementarea juridica este aceea a prezumtiilor juridice. Prezumtia juridica presupune ca ceva fara a fi fost dovedit exista cu adevarat. Se disting : prezumtii absolute – irefragabile si prezumtii relative – refragabile.
Un alt procedeu este acela al fictiunilor juridice.
Tehnica sistematizari actelor
Structura interna a dreptului cuprinde urmatoarele parti independente: norma juridica, institutia juridica, ramura de drept. Astfel sistematizarea actelor normative contine o activitate juridica importanta ce se sprijina pe aceasta structura. Elaborarea dreptului consta in primul rand in activitatea normativa a statului. Unitatea de baza a sistemului actelor normative consta in actul normativ in diverse forme ca: lege, decret, hotarare, ordin, instructie. Organizarea actelor normative se fac pe verticala in functie de organele ce le emana si pe orizontala in functie de categoriile sau modalitatile actului normativ.
Formele principale ale sistematizari : acte normative :
-incorporate
-codificate
-In incorporare este considerata ca fiind forma simpla de sistematizare a actelor normative prin care legile decretele, hotararile de guvern si alte acte normative se grupeaza in anumite colectii dupa institutia juridica sau ramura de drept : oficiala, neoficiala.
-Codificarea este forma superioara de sistematizare a actelor normative si se deosebeste de sistematizarea incorporata atat dupa obiectul sistematizari, subiectele sistematizari cat si dupa forta juridica a rezultatului sistematizati.
Fazele aplicari dreptului
Distinctia dintre un act de aplicare al dreptului si un act normativ poate fi formulata prin urmatoarele aspecte:
a. Actele de aplicare a organelor de stat constituie mijloace juridice de infaptuire a prevederilor actelor normative de concretizare la cazuri individuale.
b. Actele de aplicare sunt temeiul legal juridic al aparitiei modificari sau singeri de raporturi juridice, in timp ce publicarea unor acte normative nu creaza de regula automat raporturi juridice.
c. Este diferita actiunea in timp a actelor de aplicare fata de cea a actelor normative. Actiunea actelor normative incepe odata cu publicarea lor in anumite publicatii oficiale iar in cazul actelor de aplicare actiunea lor in timp coincide cu elaborarea lor si comunicarea partilor direct interesate.
d. Comportarea celor doua categorii de acte scoate in evidenta faptul ca fiecare dintre ele au principii care stau la baza legalitatilor .
Clasificarea se face dupa ramura de drept si sunt : acte de aplicare constitutionale, civile, penale , administrative etc. O alta clasificare se face dupa structura normei si sunt acte de aplicare a dispozitiei normei juridice, acte de aplicare a sanctiuni normei juridice.
Fazele procesului de aplicare a dreptului . Varietatea actelor normative presupun mai multe faze de aplicare a dreptului, ce constituie un proces unic deci nu au aceeas succesiune in timp.
a. Stabilirea stari de fapt este prima faza in care se intreprind cercetari pentru a cunoaste situatia concreta a imprejurarilor cauzelor ce trebuie sa capete solutionare juridica. Organul de aplicare, cercetand starea de fapt, trebuie sa cunoasca situatia reala astfel incat cauza ce este supusa solutionari sa fie lamurita din toate punctele de vedre. Concluziile sa fie in perfecta concordanta cu realitatea concreta.
b. Alegerea normei de drept denumita si „critica”. Determinarea mormei la care se refera situatia si asigurarea unei corecte calificari juridice, in temeiul actului de aplicare. Legalitatea normei juridice corespondenta ei fata de actele normative superioare.
c. Implementarea normelor juridice constituie o activitate pe care organul de aplicare recurge pemntru a stabili intelesul adevarat si deplin al normei juridice.
d. Elaborarea actului de aplicare constituie faza finala a procesului de aplicare, constand in elaborarea deciziei juridice, care va atrage dupa sine stabilirea modificarea sau stingerea unor raporturi juridice.
Interpretare a dreptului
In aplicarea dreptului organul de aplicare trebuie sa recurga adesea la unele procedee de analiza logico-rationala sau social-istorica, gramaticala a actului normativ pentru a-i dezvalui si intelesul corect.
Aceasta se explica pentru urmatoarele considerente:
-norma juridica are un caracter general, impersonal, si nu poate oricat de perfecta ar fi exprimarea ei, sa cuprinda toate situatiile.
-norma juridica trebuie sa fie coroborata cu celelalte norme. Nu poate fi pe deplin inteleasa daca este privita in stransa legatura cu reglementarile de principiu din partea generala a codului.
-existenta unor texte normative confuz redactate a caror limbaj si stil nu se ridica la exigentele tehnici normative.
Formele de interpretare a normelor juridice
Interpretarea dreptului constituie o activitate la care participa diferite subiecte, avand fiecare un rol deosebit, solutiile de interpretare la care se ajunge neavand aceeas importanta si forta juridica. Astfel s-a ajuns la cea mai cunoscuta forma de interpretare si anume : interpretarea oficiala si interpretarea neoficiala.
a. Interpretarea oficiala sau obligatorie provine de la un organ de stat competent, ea se subdivide in :
- Interpretarea generala ce se caracterizeaza prin faptul ca este data in forma unui act normativ, este de principiu ca atunci cand o dispozitie sau un act normativ apare neclara sau confuza, organul emitent al actului normativ da acelei dispozitii interpretarea autentica printr-un nou act normativ.
-Inerpretarea cauzala -denumita si cauzala sau judiciara – este acea forma interpretarii oficiale care este facuta de organele de aplicare a dreptului cu prilejul solutionari unei cauze concrete. Subiectele acestei interpretari sunt organele de stat care aplica dreptul
b.Interpretarea neoficiala poarta si denumirea de interpretarea facultativa sau stiintifica sau doctrinara, in functie de faptul daca se au in vedere natura sau sudiectele interpretari.
Metodele interpretarii normelor juridice
Tehnica interpretarii dreptului poarta denumirea de metodologia interpretarii, deoarece procedeele tehnice utilizate au semnificatia unor metode. Au caracter general aplicabil intregului sistem de drept, patru metode tehnice de interpretare:
1. Interpretarea gramaticla, consta in folosirea procedeelor de analiza morfologica si sintactica a textelor normativelor. Intelesul unor termeni si expresii in formularea textului normei de drept poate fi identificat cu cel din limbajul obisnuit sau poate avea un sens specifi juridic.uneori legiuitorul, pentru a asigura intelegerea corecta si uniforma a unor termeni folositi, recurge la explicarea acestor termeni.
2. Interpretarea sistematica, consta in lamurirea unor norme juridice, a textului normativ, prin coroborarea acestei norme sau acestui text cu alte dispozitii normative apartinand aceleias institutii juridice sau ramuri de drept.
3. Interpretarea istorica, consta in stabilirea sensului advarat si deplin al normelor juridice, recurgandu-se la cercetarea conditiilor istorice si social-plitice ce au determinat adoptarea actului normativ
4. Interpretarea logica, constituie procedeul care se bazeaza pe analiza textului actului normativ prin adoptarea legilor logicii formale. Metoda logica poate fi separata de celelante metode sau procedee tehnice, deoarece orice lamurire a sensului normei juridice se sprijina pe utilizarea rationamentelor si judecatilor logice.
Aplicarea dreptului prin analogie
In mai multe sisteme de drept este cunoscuta institutia analogiei, aceasta ofera organului de aplicare a dreptului ca dupa constatarea stari de fapt si a adevarului obiectiv sa gaseasca solutie juridica chiar daca nu se gasesc norme care sa se refere la cauza data. Se recurge astfel la doua forme de analogie:
1. Analogia legii , este procedeul la care se recurge atunci cand se constata lipsa normei juridice, in cazul ce urmeaza a fi solutionat. In dreptul nostru procedeul analogiei legii nu are, in principiu, aplicare, deoarece legislatia nu are lacune. Cerintele legalitatii impun rezolvarea cauzelor supuse reglementarii juridice numai pe baza normelor juridice.
2. Analogia dreptului, constituie o alta forma a analogiei, la care se recurge atunci cand in solutionarea unei cauze lipseste norma juridica si nici nu se pot gasi norme sau texte juridice care sa reglementeze cauze asemanatoare.
Referat Chimie - Masele plastice
Se numesc mase plastice materialele produse pe baza de polimeri, capabile de a capata la incalzire forma ce li se da si de a o pastra dupa racier. Dupa cantitatea in care se produc ele ocupa primul loc printer materialele polimere. Ele se caracterizeaza printr-o rezistenta mecanica mare, densitate mica, stabilitate chimica inalta, proprietati termoizolante si electroizolante etc. Masele plastice se fabrica din materii prime usor accesibile, din ele pot fi confectionate usor cele mai felurite articole. Toate aceste avantaje au determinat utilizarea lor in diversele ramuri ale economiei nationale si ale tehnicii, in viata de toate zilele.
Aproape toate masele plastice contin, in afara de polimeri (denumiti adesea rasini), componenti care le confera anumite calitati; substanta polimere serveste in ele in calitate de liant. O masa plastica este constituita din materialul de implutura ( faina de lemn, teseturi,azbest, fibre de sticla s.a.), care ii reduc costul si ii imbunatatesc proprietatile mecanice, plastifianti( de exemplu esteri cu punctual de fierbere inalt), care le sporesc elasticitaea, le reduc fragilitatea, stabilizatori (antioxidanti, fotostabilizatori), care contribuie la pastrarea proprietatilor maselor plastice in timpul proceselor de prelucrare si in timpul utilizarii, coloranti, care le dau culoarea necesara, si alte substante.
Polimerii termoplastici( de exemplu polietilena) la incalzire devin moi si in aceasta stare isi schimba usor forma. La racire ele se solidifica din nou si isi pastreaza forma capatata. Din polimerii termoplastici pot fi formate prin incalzire si presiune diferite articole care in caz de necessitate pot fi din nou supuse aceluias mod de prelucrare.
Polimerii termoreactivi la incalzire devin plastici, apoi isi pierd plasticitatea devinind nefuzibili si insolubili, deoarece intre macromoleculele lor liare au loc interactiuni chimice, formindu-se o structura tridimensionala ( ca in cazul vulcanizarii cauciucului). Un astfele de material nu mai poate fi supus prelucrarii a doua oara: el a capatat o structura spatiala si si-a pierdut plasticitatea – proprietate necesara pentru acest scop.
POLIETILENA
In drumul mereu ascendent al materialelor plastice, o deosebita importanta a avut descoperirea facuta de Karl Ziegler, in anul 1954, si anume ca amestecul de combinatii organo-aluminice si tetraclorura de titan catalizeaza polimerizarea etilenei la presiuni joase. Pana la acea data, polietilena se obtinea numai prin polimerizarea radicalica la presiuni de ordinul catorva mii sau chiar zeci de mii de atmosfere (5000-20.000 atmosfere, conducand la asa numita polietilena de presiune inalta si foarte inalta sau polietilena de densitate joasa (0,92 g/cm3). Macromoleculele acestui polimer prezinta numeroase ramificatii, ceea ce face ca materialul plastic sa aiba o cristalinitate de numai 40-50%. Ca urmare, polietilena de densitate joasa se caracterizeaza prin rezistenta termica si mecanica relativ scazute (polietilena moale).
Procedeul Ziegler a revolutionat tehnologia de obtinere a polietilenei, permitand obtinerea industriala a acesteia la presiuni de numai cateva atmosfere.
Polietilena obtinuta prin procedeul Ziegler este cunoscuta sub numele de polietilena de mare densitate, (0,97 g/cm3) sau polietilena dura. Pe langa utilizarile clasice in domeniul ambalajelor, ea are si alte intrebuintari, cum ar fi: conducte de presiune, izolatii electrice, rezervoare foarte mari, ambarcatiuni usoare sau chiar roti dintate.
Descoperirea lui Karl Ziegler a fost dezvoltata cu succes de lucrarile lui Giulio Natta si ale scolii sale. In anul 1955 Giulio Natta pune bazele polimerizarii stereospecifice care permite obtinerea polimerilor stereoregulati, folosind drept catalizator de polimerizare produsii de reactie ai combinatiilor organo-aluminice cu compusii materialelor traditionale (asa numitii catalizatori Ziegler-Natta). Importanta acestor descoperiri rezulta si din faptul ca in 1963, celor doi savanti le-a fost decernat premiul Nobel pentru chimie.
Cu acesti catalizatori au fost polimerizati cei mai diversi momomeri, obtinnandu-se materiale plastice cu proprietati noi. Una din proprietatile de baza este aceea ca sunt apte de a cristaliza, datorita aranjamentului spatial regulat al monomerilor si ai substituentilor acestora, faptul acesta conferindu-le o rezistenta mecanica si termica superioara celor ale materialelor plastice atactice (nestereoregulate). In acest sens o mare realizare a constituit-o obtinerea polipropilenei izotactice cu structura cristalina a carei temperatura de topire este de circa 165°C, pe cand polipropilena atactica, amorfa are intervalul de inmuiere la 100-120°C. Deosebit de interesanta este obtinerea unor polimeri de propilena stereobloc. Sinteza decurge astfel incat in macromolecule se gasesc blocuri cristaline si amorfe. Un asemenea material plastic se topeste intr-un interval larg de temperatura, (100-170°C) ceea ce ii faciliteaza prelucrarea.
Pentru a imbunatati calitatile maselor plastice se recurge si la alte procedee. Materialele plastice izotactice se utilizeaza atat ca atare, cat si sub forma compozitiilor lor ranforsate (cu fibre de sticla, grafit, fibre de azbest etc). Ranforsarea (armarea) materialelor plastice mareste mult rezistenta mecanica si greutatea specifica, dar in acelasi timp creste si pretul lor.
Alte cai e modificare a proprietatilor materialelor plastice constau in formarea de aliaje intre ele, grefari de macromolecule pe un material dat etc. (- CH2-CH2-)n este o substanta solida, de culoare alba, termoplastica, putin grasoasa la pipait, asemanatoare cu parafina. Acesta asemanare poate fi inteleasa daca vom lua in consideratie faptulca acest polimer prezinta prin structura sa o idrocartbura saturata (parafina) cu o masa moleculara mare. De aci se poate trage concluzia despre inflamabilitatea polietilenei si despre stabilitatea ei chimica fata de reagenti. Polietilena arde cu o flacara albastrie luminoasa. Solutiile de acizi, baze si oxidanti( permanganat de caliu) asupra ei nu influenteaza. Acidul azotic concentrat o distruge.
POLIPROPILENA
(-CH2-CH-)n este foarte asemanatoare cu polietilena.
CH3
Ea de asemenea este un material solid, grasos la pipait, de culoare alba, termoplastic. Ca si polietilena ea poate fi considerate hidrocarbura macromoleculara saturata (masa moleculara –80 000 – 200 000). Este un polimer stabil la mediile agresive. Spre deosebire de polietilena, ea devine moale la o temperatura mai inalta( de 160-170 C) si are o rezistenta mai mare. La prima vedere aceasta pare de neinteles. Prezenta in prolipropilena a numeroase grupe laterale - CH3 ar fi trebuit sa impiedice la alipirea macromoleculeleor una de alta. Rezistenta polimerului si temperatura lui de topire in acest caz ar fi trebuit nu sa creasca, ci sa descreasca. Pentru a intelege aceasta “contradictie”, este necesar sa examinam mai profound structura acestei substante.In procesul de polimerizare moleculele de propilena(sau de alt monomer cu o structura asemanatoare)pot sa se uneasca unele cu altele in diferite moduri, de exemplu:
CH2 – CH – CH2 – CH – CH2 – CH – CH2 – CH -
CH3 CH3 CH3 CH3
CH2 – CH – CH – CH2 – CH2 – CH – CH – CH2 –
CH3 CH3 CH3 CH3
Primul procedeu se numeste “cap-coada”, cel de-al doilea procedeu-“coada-cap”. E posibila si o varianta mixta de combinare.Polimerizarea propilenei se realizeaza in prezenta de catalizatori, ceea ce contribuie la formarea dintre toti polimerii posibili a polimerului cu o structura regulata corespunzatoare principiului “cap-coada”, caracterizata printr-o succesiune dreapta a grupelor metil in catena.Grupele- CH3 capata in cazul unei polimerizari de acest fel o orientare spatiala regulata. Daca ne vom inchipui ca atomii de carbon, care formeaza macromolecula zigzag, sint situati intr-un singur plan, atunci grupele metil vor fi situate sau de una si aceeasi parte a acestui plan, sau se vor succeed regulat de ambele parti ale lui.Clorura de polivinil(- CH2 – CH -)n – este un poilimer termoplastic, ale carui macromoleculele au o structura de tipul “cap-coada”(Mr de la 10 000 pine la 150 000). Ea se obtine prin polimerizarea prin radicali a clorurii de vinil CH2=CH. In prezenta de initiatori, din a caror dezintegrare rezulta radicali liberi pentru inceputul cresterii catenei. Faceti schema unei macromolecule crescinde de polimer prin formarea successive de radicali liberi.Pe baza de clorura de polivinil se obtin mase plastice de doua tipuri: viniplast , care are o regiditate considerabila, si plasticat, care e un material ceva mai moale. Pentru a preveni descompunerea acestui polimer, in masele plastice fabricate pe baza lui se introduc stabilizatori, iar pentru a obtine plasticate moi se introduc si plastifianti.Din viniplast se fabrica tevi rezistente la actiunea agentilor chimici, piese pentru aparatajul chimic, cutii de accumulator si multe altele.
POLISTIRENUL
(- CH2 – CH - )n.
C6H5 C6H5
Monomerul acestui polimer este stirenul CH2=CH. El reprezinta o imbinare de hidrocarburi nesaturate cu hidrocarburi saturate, ca si cum ar fi etilena, in a carui molecula un atom de hydrogen este substituit cu un radical de fenil – C6H5, sau benzen, in a carui molecula atomul de hydrogen este substituit cu un radical de vinil CH2=CH-. Polisterenul are o structura liniara, masa moleculara de la 50 000 pana la 300 000. Se obtine prin polimerizarea monomeruluiin prezenta de initiatori.
Spre deosebire de polimerii examinati mai inainte, polistirenul la incalzire se depolimerizeaza foarte usor, adica se dezintegreaza, formind monomerul initial:
-CH2 – CH – CH2 – CH – CH2 – CH - … nCH2=CH
C6H5 C6H5 C6H5 C6H5
Unul din dezavantajele polistirenului este rezistenta relativ mica la lovire, ceea ce-I reduce domeniile de utilizare. In present datorita cauciucului la sintetizarea polimerului se obtine polistiren rezistent la lovire. Acest polistiren este acum cel mai raspindit.O varietate de polimer este penopolistirenul. El se obtine, adaugind in timpul prepararii materialului a unei subtante de spumare. Ca rezultat polistirenul capata o structura asemanatoare cu o spuma solidificata cu porii inchisi. Acesta este un material foarte usor. Penopolistirenul se utilizeaza in calitate de material termo- si fonoizolator, la constructii, in tehnica frigorifica, industria mobilei.
MASELE PLASTICE FENOLFORMALDEHIDE
Rasina fenol- formaldehidica este o substanta macromoleculara care constituie baza maselor plastice ea se sintetizeaza nu prin polimerizare, ci prin reactia de policondensare si dupa proprietati nu e termoplastica, ci termoreactiva. Prin aceste doua particularitati si se deosebeste de celelalte mase plastice.Aceasta rasina se sintetizeaza prin incalzirea fenolului impreuna cu aldehida formica in prezenta de acizi sau de baze in calitate de catalizatori.Rasinele fenolformaldehidice se utilizeaza, de regula, ca parti componente ale diferitelor materiale artificiale. In afara de poilimeri care joaca rolul de lianti, in compozitia lor intra materiale de umplutura, substante de solidificare, coloranti si altele. In procesul de prelucrare la executarea articolelor din ele, de exemplu in timpul presarii la cald, o astfel de masa plastica la inceput e termoplastica, umple bine forma, apoi in timpul incalzirii si sub actiunea presiunii in ea se formeaza structura spatiala si ea devine articol solid monolit.
Articolele produse pe baza de mase plastice fenolformaldehidice se caracterizeaza printr-o rezistenta mecanica, rezistenta termica si stabilitate mare la actiunea acizilor, prin proprietati dielectrice bune.Din masele plastice fenolformaldehidice, la care in calitate de material de umplutura serveste faina de lemn, se prepara pulberi de presare, iar din acestea - prin presare la cald – un larg asortiment de articole electrotehnice, precum si multe aparate de uz casnic.Utilizind in calitate de material de umplutura materiale fibroase, de exemplu linters de bumbac, se obtin materialele cu fibre.Daca in calitate de material de umplutura se foloseste tesatura de bumbac, se obtine o masa plastica rezistenta denumita textolit ( piatra textila). Din ea se executa piese deosebit de importante pentru masini. Sunt foarte cunoscute materialele plastice cu straturi lemnoase. Ele se obtin prin prelucrarea furnirului de lemn cu rasina formaldehidica si prin presarea lui ulterioara. Fiind un material rezistent si ieftin, se folosesc in industria constructoare de masini, in transport, in diverse ramuri ale tehnicii, precum si pentru fabricarea mobilei.
Domenii de aplicare a materialelor plastice
- Industria de ambalaje este si va ramane si in viitor in lume principalul consumator de materiale plastice. Se estimeaza ca rata de dezvoltare a ambalajelor din plastic va fi in continuare in medie de 10% anual in lume, iar pe tari o dezvoltare proportionala cu produsul national brut. Materialele plastice au patruns adanc in domeniile de utilizare ale sticlei, tablelor si foliilor metalice, extinderea si perfectionarea sistemelor de ambalaje.
- In domeniul materialelor de constructii, masele plastice isi vor continua de asemenea ascensiunea, pe plan mondial atingandu-se ritmuri de crestere a productiei si consumului de 10-15%. Principalele categorii de produse sunt profilele din materiale plastice ca inlocuitor ai tablelor ondulate si profilelor metalice, panourile stratificate, elementele prefabricate cu izolatie termica si fonica din spume poliuretanice, retele sanitare si electice cuprinzand tevi din policlorura de vinil si poliolefine, instalatii sanitare din poliesteri armati, polimeri acrilici sau aliaje din diferite materiale plastice cum ar fi acrilonitrilul, butadiena si stirenul(ABS).
- Electrotehnica si electronica, beneficiari traditionali ai materialelor polimere, au cunoscut o patrundere relativ importanta a maselor plastice, in special polmerii traditionali ca policlorura de vinil, polietilena, polistirenul dar si unele mase plastice speciale cum sunt policarbonatii, poliacetalii, polifenilen oxidul etc.
- Industria constructiilor de masini si autovehicule a inregistrat cel mai inalt ritm de asimilare a mateeialelor plastice: in medie, pe plan mondial, 44% anual. Principalele tipuri de polimeri folositi sunt policlorura de vinil, poliolefinele si polimerii stirenici. Directiile de utilizare a materialelor plastice in constructia de masini se diversifica si se multiplica continuu.
- In agricultura ponderea ce mai mare o detin filmele de polietilena de joasa presiune, folosite pentru mentinerea umiditatii solului, protejarea culturilor in sere si solarii, impermeabilitatea rezervoarelor si canalelor.
- Industria aerospatiala. Conditiile principale impuse materialelor plastice utilizate in acest domeniu sunt: sa reziste la temperaturi ridicate si scazute, sa nu arda, iar daca ard sa nu produca fum. Astfel hublourile avioanelor se confectioneaza din policarbonat rezistent la foc si care are si o exceptionala rezistenta la soc. Pentru cabinele de pasageri se fosesc laminate din rasina epoxidica sau fenolica ranforsate cu fibre de sticla si acoperite cu un strat metalic subtire pentru o cat mai buna rezistenta la foc. La constructia navelor spatiale se utilizeaza placi cu structura sandwich de grafit-rasina epoxidica-bor-aluminiu care rezista la temperaturi ridicate.
- Industria nucleara. Politetrafluoretilena si politriclorfluoretilena, care rezista la compusii fluorurati agresivi cum este si hexaflurura de uraniu, se utilizeaza la instalatiile industriale destinate separarii izotopice a uraniului, ca elemente de legatura pentru pompe si compresoare, conducte, clape de vane etc. Pentru imbunatatirea rezistentei fata de radiatiile beta sau de amestecurile de radiatii si neutroni provenite de la pilele nucleare se utilizeaza polimeri fluorurati (fluoroplaste) grefati radiochimic cu monomeri de stiren, metil-metacrilat etc.
In sfarsit, cea mai interesanta aventura a materialelor plastice, pare sa devina in viitor, biocompatibilitatea. Prin grefarea pe lantul polimerului a unor grupari chimice adecvate se spera ca acesta nu va mai fi considerat strain de organismul uman. Cat de utila ar fi o asemenea proprietate pe langa medicina viitorului este usor de imaginat, la nivelul actual de cunostinte de care dispunem.
Aproape toate masele plastice contin, in afara de polimeri (denumiti adesea rasini), componenti care le confera anumite calitati; substanta polimere serveste in ele in calitate de liant. O masa plastica este constituita din materialul de implutura ( faina de lemn, teseturi,azbest, fibre de sticla s.a.), care ii reduc costul si ii imbunatatesc proprietatile mecanice, plastifianti( de exemplu esteri cu punctual de fierbere inalt), care le sporesc elasticitaea, le reduc fragilitatea, stabilizatori (antioxidanti, fotostabilizatori), care contribuie la pastrarea proprietatilor maselor plastice in timpul proceselor de prelucrare si in timpul utilizarii, coloranti, care le dau culoarea necesara, si alte substante.
Polimerii termoplastici( de exemplu polietilena) la incalzire devin moi si in aceasta stare isi schimba usor forma. La racire ele se solidifica din nou si isi pastreaza forma capatata. Din polimerii termoplastici pot fi formate prin incalzire si presiune diferite articole care in caz de necessitate pot fi din nou supuse aceluias mod de prelucrare.
Polimerii termoreactivi la incalzire devin plastici, apoi isi pierd plasticitatea devinind nefuzibili si insolubili, deoarece intre macromoleculele lor liare au loc interactiuni chimice, formindu-se o structura tridimensionala ( ca in cazul vulcanizarii cauciucului). Un astfele de material nu mai poate fi supus prelucrarii a doua oara: el a capatat o structura spatiala si si-a pierdut plasticitatea – proprietate necesara pentru acest scop.
POLIETILENA
In drumul mereu ascendent al materialelor plastice, o deosebita importanta a avut descoperirea facuta de Karl Ziegler, in anul 1954, si anume ca amestecul de combinatii organo-aluminice si tetraclorura de titan catalizeaza polimerizarea etilenei la presiuni joase. Pana la acea data, polietilena se obtinea numai prin polimerizarea radicalica la presiuni de ordinul catorva mii sau chiar zeci de mii de atmosfere (5000-20.000 atmosfere, conducand la asa numita polietilena de presiune inalta si foarte inalta sau polietilena de densitate joasa (0,92 g/cm3). Macromoleculele acestui polimer prezinta numeroase ramificatii, ceea ce face ca materialul plastic sa aiba o cristalinitate de numai 40-50%. Ca urmare, polietilena de densitate joasa se caracterizeaza prin rezistenta termica si mecanica relativ scazute (polietilena moale).
Procedeul Ziegler a revolutionat tehnologia de obtinere a polietilenei, permitand obtinerea industriala a acesteia la presiuni de numai cateva atmosfere.
Polietilena obtinuta prin procedeul Ziegler este cunoscuta sub numele de polietilena de mare densitate, (0,97 g/cm3) sau polietilena dura. Pe langa utilizarile clasice in domeniul ambalajelor, ea are si alte intrebuintari, cum ar fi: conducte de presiune, izolatii electrice, rezervoare foarte mari, ambarcatiuni usoare sau chiar roti dintate.
Descoperirea lui Karl Ziegler a fost dezvoltata cu succes de lucrarile lui Giulio Natta si ale scolii sale. In anul 1955 Giulio Natta pune bazele polimerizarii stereospecifice care permite obtinerea polimerilor stereoregulati, folosind drept catalizator de polimerizare produsii de reactie ai combinatiilor organo-aluminice cu compusii materialelor traditionale (asa numitii catalizatori Ziegler-Natta). Importanta acestor descoperiri rezulta si din faptul ca in 1963, celor doi savanti le-a fost decernat premiul Nobel pentru chimie.
Cu acesti catalizatori au fost polimerizati cei mai diversi momomeri, obtinnandu-se materiale plastice cu proprietati noi. Una din proprietatile de baza este aceea ca sunt apte de a cristaliza, datorita aranjamentului spatial regulat al monomerilor si ai substituentilor acestora, faptul acesta conferindu-le o rezistenta mecanica si termica superioara celor ale materialelor plastice atactice (nestereoregulate). In acest sens o mare realizare a constituit-o obtinerea polipropilenei izotactice cu structura cristalina a carei temperatura de topire este de circa 165°C, pe cand polipropilena atactica, amorfa are intervalul de inmuiere la 100-120°C. Deosebit de interesanta este obtinerea unor polimeri de propilena stereobloc. Sinteza decurge astfel incat in macromolecule se gasesc blocuri cristaline si amorfe. Un asemenea material plastic se topeste intr-un interval larg de temperatura, (100-170°C) ceea ce ii faciliteaza prelucrarea.
Pentru a imbunatati calitatile maselor plastice se recurge si la alte procedee. Materialele plastice izotactice se utilizeaza atat ca atare, cat si sub forma compozitiilor lor ranforsate (cu fibre de sticla, grafit, fibre de azbest etc). Ranforsarea (armarea) materialelor plastice mareste mult rezistenta mecanica si greutatea specifica, dar in acelasi timp creste si pretul lor.
Alte cai e modificare a proprietatilor materialelor plastice constau in formarea de aliaje intre ele, grefari de macromolecule pe un material dat etc. (- CH2-CH2-)n este o substanta solida, de culoare alba, termoplastica, putin grasoasa la pipait, asemanatoare cu parafina. Acesta asemanare poate fi inteleasa daca vom lua in consideratie faptulca acest polimer prezinta prin structura sa o idrocartbura saturata (parafina) cu o masa moleculara mare. De aci se poate trage concluzia despre inflamabilitatea polietilenei si despre stabilitatea ei chimica fata de reagenti. Polietilena arde cu o flacara albastrie luminoasa. Solutiile de acizi, baze si oxidanti( permanganat de caliu) asupra ei nu influenteaza. Acidul azotic concentrat o distruge.
POLIPROPILENA
(-CH2-CH-)n este foarte asemanatoare cu polietilena.
CH3
Ea de asemenea este un material solid, grasos la pipait, de culoare alba, termoplastic. Ca si polietilena ea poate fi considerate hidrocarbura macromoleculara saturata (masa moleculara –80 000 – 200 000). Este un polimer stabil la mediile agresive. Spre deosebire de polietilena, ea devine moale la o temperatura mai inalta( de 160-170 C) si are o rezistenta mai mare. La prima vedere aceasta pare de neinteles. Prezenta in prolipropilena a numeroase grupe laterale - CH3 ar fi trebuit sa impiedice la alipirea macromoleculeleor una de alta. Rezistenta polimerului si temperatura lui de topire in acest caz ar fi trebuit nu sa creasca, ci sa descreasca. Pentru a intelege aceasta “contradictie”, este necesar sa examinam mai profound structura acestei substante.In procesul de polimerizare moleculele de propilena(sau de alt monomer cu o structura asemanatoare)pot sa se uneasca unele cu altele in diferite moduri, de exemplu:
CH2 – CH – CH2 – CH – CH2 – CH – CH2 – CH -
CH3 CH3 CH3 CH3
CH2 – CH – CH – CH2 – CH2 – CH – CH – CH2 –
CH3 CH3 CH3 CH3
Primul procedeu se numeste “cap-coada”, cel de-al doilea procedeu-“coada-cap”. E posibila si o varianta mixta de combinare.Polimerizarea propilenei se realizeaza in prezenta de catalizatori, ceea ce contribuie la formarea dintre toti polimerii posibili a polimerului cu o structura regulata corespunzatoare principiului “cap-coada”, caracterizata printr-o succesiune dreapta a grupelor metil in catena.Grupele- CH3 capata in cazul unei polimerizari de acest fel o orientare spatiala regulata. Daca ne vom inchipui ca atomii de carbon, care formeaza macromolecula zigzag, sint situati intr-un singur plan, atunci grupele metil vor fi situate sau de una si aceeasi parte a acestui plan, sau se vor succeed regulat de ambele parti ale lui.Clorura de polivinil(- CH2 – CH -)n – este un poilimer termoplastic, ale carui macromoleculele au o structura de tipul “cap-coada”(Mr de la 10 000 pine la 150 000). Ea se obtine prin polimerizarea prin radicali a clorurii de vinil CH2=CH. In prezenta de initiatori, din a caror dezintegrare rezulta radicali liberi pentru inceputul cresterii catenei. Faceti schema unei macromolecule crescinde de polimer prin formarea successive de radicali liberi.Pe baza de clorura de polivinil se obtin mase plastice de doua tipuri: viniplast , care are o regiditate considerabila, si plasticat, care e un material ceva mai moale. Pentru a preveni descompunerea acestui polimer, in masele plastice fabricate pe baza lui se introduc stabilizatori, iar pentru a obtine plasticate moi se introduc si plastifianti.Din viniplast se fabrica tevi rezistente la actiunea agentilor chimici, piese pentru aparatajul chimic, cutii de accumulator si multe altele.
POLISTIRENUL
(- CH2 – CH - )n.
C6H5 C6H5
Monomerul acestui polimer este stirenul CH2=CH. El reprezinta o imbinare de hidrocarburi nesaturate cu hidrocarburi saturate, ca si cum ar fi etilena, in a carui molecula un atom de hydrogen este substituit cu un radical de fenil – C6H5, sau benzen, in a carui molecula atomul de hydrogen este substituit cu un radical de vinil CH2=CH-. Polisterenul are o structura liniara, masa moleculara de la 50 000 pana la 300 000. Se obtine prin polimerizarea monomeruluiin prezenta de initiatori.
Spre deosebire de polimerii examinati mai inainte, polistirenul la incalzire se depolimerizeaza foarte usor, adica se dezintegreaza, formind monomerul initial:
-CH2 – CH – CH2 – CH – CH2 – CH - … nCH2=CH
C6H5 C6H5 C6H5 C6H5
Unul din dezavantajele polistirenului este rezistenta relativ mica la lovire, ceea ce-I reduce domeniile de utilizare. In present datorita cauciucului la sintetizarea polimerului se obtine polistiren rezistent la lovire. Acest polistiren este acum cel mai raspindit.O varietate de polimer este penopolistirenul. El se obtine, adaugind in timpul prepararii materialului a unei subtante de spumare. Ca rezultat polistirenul capata o structura asemanatoare cu o spuma solidificata cu porii inchisi. Acesta este un material foarte usor. Penopolistirenul se utilizeaza in calitate de material termo- si fonoizolator, la constructii, in tehnica frigorifica, industria mobilei.
MASELE PLASTICE FENOLFORMALDEHIDE
Rasina fenol- formaldehidica este o substanta macromoleculara care constituie baza maselor plastice ea se sintetizeaza nu prin polimerizare, ci prin reactia de policondensare si dupa proprietati nu e termoplastica, ci termoreactiva. Prin aceste doua particularitati si se deosebeste de celelalte mase plastice.Aceasta rasina se sintetizeaza prin incalzirea fenolului impreuna cu aldehida formica in prezenta de acizi sau de baze in calitate de catalizatori.Rasinele fenolformaldehidice se utilizeaza, de regula, ca parti componente ale diferitelor materiale artificiale. In afara de poilimeri care joaca rolul de lianti, in compozitia lor intra materiale de umplutura, substante de solidificare, coloranti si altele. In procesul de prelucrare la executarea articolelor din ele, de exemplu in timpul presarii la cald, o astfel de masa plastica la inceput e termoplastica, umple bine forma, apoi in timpul incalzirii si sub actiunea presiunii in ea se formeaza structura spatiala si ea devine articol solid monolit.
Articolele produse pe baza de mase plastice fenolformaldehidice se caracterizeaza printr-o rezistenta mecanica, rezistenta termica si stabilitate mare la actiunea acizilor, prin proprietati dielectrice bune.Din masele plastice fenolformaldehidice, la care in calitate de material de umplutura serveste faina de lemn, se prepara pulberi de presare, iar din acestea - prin presare la cald – un larg asortiment de articole electrotehnice, precum si multe aparate de uz casnic.Utilizind in calitate de material de umplutura materiale fibroase, de exemplu linters de bumbac, se obtin materialele cu fibre.Daca in calitate de material de umplutura se foloseste tesatura de bumbac, se obtine o masa plastica rezistenta denumita textolit ( piatra textila). Din ea se executa piese deosebit de importante pentru masini. Sunt foarte cunoscute materialele plastice cu straturi lemnoase. Ele se obtin prin prelucrarea furnirului de lemn cu rasina formaldehidica si prin presarea lui ulterioara. Fiind un material rezistent si ieftin, se folosesc in industria constructoare de masini, in transport, in diverse ramuri ale tehnicii, precum si pentru fabricarea mobilei.
Domenii de aplicare a materialelor plastice
- Industria de ambalaje este si va ramane si in viitor in lume principalul consumator de materiale plastice. Se estimeaza ca rata de dezvoltare a ambalajelor din plastic va fi in continuare in medie de 10% anual in lume, iar pe tari o dezvoltare proportionala cu produsul national brut. Materialele plastice au patruns adanc in domeniile de utilizare ale sticlei, tablelor si foliilor metalice, extinderea si perfectionarea sistemelor de ambalaje.
- In domeniul materialelor de constructii, masele plastice isi vor continua de asemenea ascensiunea, pe plan mondial atingandu-se ritmuri de crestere a productiei si consumului de 10-15%. Principalele categorii de produse sunt profilele din materiale plastice ca inlocuitor ai tablelor ondulate si profilelor metalice, panourile stratificate, elementele prefabricate cu izolatie termica si fonica din spume poliuretanice, retele sanitare si electice cuprinzand tevi din policlorura de vinil si poliolefine, instalatii sanitare din poliesteri armati, polimeri acrilici sau aliaje din diferite materiale plastice cum ar fi acrilonitrilul, butadiena si stirenul(ABS).
- Electrotehnica si electronica, beneficiari traditionali ai materialelor polimere, au cunoscut o patrundere relativ importanta a maselor plastice, in special polmerii traditionali ca policlorura de vinil, polietilena, polistirenul dar si unele mase plastice speciale cum sunt policarbonatii, poliacetalii, polifenilen oxidul etc.
- Industria constructiilor de masini si autovehicule a inregistrat cel mai inalt ritm de asimilare a mateeialelor plastice: in medie, pe plan mondial, 44% anual. Principalele tipuri de polimeri folositi sunt policlorura de vinil, poliolefinele si polimerii stirenici. Directiile de utilizare a materialelor plastice in constructia de masini se diversifica si se multiplica continuu.
- In agricultura ponderea ce mai mare o detin filmele de polietilena de joasa presiune, folosite pentru mentinerea umiditatii solului, protejarea culturilor in sere si solarii, impermeabilitatea rezervoarelor si canalelor.
- Industria aerospatiala. Conditiile principale impuse materialelor plastice utilizate in acest domeniu sunt: sa reziste la temperaturi ridicate si scazute, sa nu arda, iar daca ard sa nu produca fum. Astfel hublourile avioanelor se confectioneaza din policarbonat rezistent la foc si care are si o exceptionala rezistenta la soc. Pentru cabinele de pasageri se fosesc laminate din rasina epoxidica sau fenolica ranforsate cu fibre de sticla si acoperite cu un strat metalic subtire pentru o cat mai buna rezistenta la foc. La constructia navelor spatiale se utilizeaza placi cu structura sandwich de grafit-rasina epoxidica-bor-aluminiu care rezista la temperaturi ridicate.
- Industria nucleara. Politetrafluoretilena si politriclorfluoretilena, care rezista la compusii fluorurati agresivi cum este si hexaflurura de uraniu, se utilizeaza la instalatiile industriale destinate separarii izotopice a uraniului, ca elemente de legatura pentru pompe si compresoare, conducte, clape de vane etc. Pentru imbunatatirea rezistentei fata de radiatiile beta sau de amestecurile de radiatii si neutroni provenite de la pilele nucleare se utilizeaza polimeri fluorurati (fluoroplaste) grefati radiochimic cu monomeri de stiren, metil-metacrilat etc.
In sfarsit, cea mai interesanta aventura a materialelor plastice, pare sa devina in viitor, biocompatibilitatea. Prin grefarea pe lantul polimerului a unor grupari chimice adecvate se spera ca acesta nu va mai fi considerat strain de organismul uman. Cat de utila ar fi o asemenea proprietate pe langa medicina viitorului este usor de imaginat, la nivelul actual de cunostinte de care dispunem.
Cromozomii - Referat
Cromozomul este alcatuit dintr-o macromolecula de ADN, in constructia caruia intra mai multe gene lincate.
Cromozomii indiferent de modul de organizare fizica si moleculara,sunt unitati genetice permanente,care isi conserva individualitatea,proprietatile structural- functionale si se transmit prin auto-aplicare de-a lungul generatiilor celulare.
Exista doua tipuri de cromozomi:
-cromozomul de tip procariot
-cromozomul de tip eucariot.
1) Cromozomul de tip procariot:
-este caracteristic bacteriilor si algelor albastre-verzi
-are o organizare relativ simpla si este format dintr-o macromolecula de ADN,dublu catenara,elicala circular covalent inchisa , cu o varietate de proteine.
GENOMUL VIRAL: este alcatiut dintr-o molecula de ADN (acidul dezoxiribonucleic) sau ARN (acidul ribonucleic),
unucatenara sau bicatenara,liniara sau circulara,inchisa intr-un invelis de proteine.
- are o functionalitate particulara
-la viroizi genomul este in exclusiv ADN
-la eucariote are o organizare mai complexa in sensul ca ADN este permanent compexat cu proteine histonice si alte proteine.
Fiecarei specii ii apartine un anumit numar de cromozomi,de forma si structura bine definite;astfel organismele eucariote pot fi identificate prin complementul lor cromozomal.
Toate celulele din constitutia corpului unui organism pluricelular au aceiasi numar de cromozomi,acesta fiind in numar de doi.
Celulele reproducatoare poseda numai un singur set de cromozomi si se numesc haploide.
NUMARUL DE COMOZOMI DIN CADRUL SETULUI HAPLOID este o constanta pentru fiecare specie.
majoritatea speciilor de plante ,animale si fungi au complemente cromozomale formate din 10-50 de cromozomi.
FORMA cromozomilor metafizici este adesea de betisoare;uneori pot fi filoformi sau granulari.
DIMENSIUNILE cromozomilor sunt in general de ordinul micronilor.
AUTOZOMII sunt cromozomo normali ai complementului unei specii.Ei poarta gene care controleazadiferite caractere;morfo-anatomice si eco-fiziolologice ale organismelor.
HETEROZOMII sunt cromozomi care contin un set de gene cu rol decisiv in determinarea sexului unui individ.
2) Sructura cromozomului de tip eucariot:
Cromozomi sunt structuri cu o morfologie dinamica
-aspectul lor se modifica pregnant in timpul ciclului celular
-cromozomul profazic si metafizic este format din doua elemente fibriliare numite cromatine.
Cele doua cromatine a unui cromozom sunt omoloage din punct de vedere morfologic,biochimic,genetic si functional;una reprezinta copia celeilalte,deoarece rezulta in urma unui fenomen de replicare(copiere)de unde si numele de "cromatide surori."
Comadidele sunt unute intre ele printr-o regiune numita centromer.
Centromerul delimiteaza in cadrul unui cromozom doua portiuni egale sau inegale numite brate.
uneori centromerul este situat la unul dintre capetele cromozomului;in acast caz cromozomul are un singur brat.
Dupa pozitia centromerului se disting mai multe tipuri morfologice de cromozomi(metacentric,submetacentric,subtelocentric,telocentric sau acrocentric.La oanumita specie se gasesc in mod constant tipuri morfologice particulare de cromozomo; identificarea acestora este de mare utilitate pentru cunoasterea cariotipului uneu specii, a carui analiza esta deosebit de relevata in caracterizarea acesteia
Prin cariotip se intelege setul de cromozomi caracteristic unei anumite specii.
Cromozomii indiferent de modul de organizare fizica si moleculara,sunt unitati genetice permanente,care isi conserva individualitatea,proprietatile structural- functionale si se transmit prin auto-aplicare de-a lungul generatiilor celulare.
Exista doua tipuri de cromozomi:
-cromozomul de tip procariot
-cromozomul de tip eucariot.
1) Cromozomul de tip procariot:
-este caracteristic bacteriilor si algelor albastre-verzi
-are o organizare relativ simpla si este format dintr-o macromolecula de ADN,dublu catenara,elicala circular covalent inchisa , cu o varietate de proteine.
GENOMUL VIRAL: este alcatiut dintr-o molecula de ADN (acidul dezoxiribonucleic) sau ARN (acidul ribonucleic),
unucatenara sau bicatenara,liniara sau circulara,inchisa intr-un invelis de proteine.
- are o functionalitate particulara
-la viroizi genomul este in exclusiv ADN
-la eucariote are o organizare mai complexa in sensul ca ADN este permanent compexat cu proteine histonice si alte proteine.
Fiecarei specii ii apartine un anumit numar de cromozomi,de forma si structura bine definite;astfel organismele eucariote pot fi identificate prin complementul lor cromozomal.
Toate celulele din constitutia corpului unui organism pluricelular au aceiasi numar de cromozomi,acesta fiind in numar de doi.
Celulele reproducatoare poseda numai un singur set de cromozomi si se numesc haploide.
NUMARUL DE COMOZOMI DIN CADRUL SETULUI HAPLOID este o constanta pentru fiecare specie.
majoritatea speciilor de plante ,animale si fungi au complemente cromozomale formate din 10-50 de cromozomi.
FORMA cromozomilor metafizici este adesea de betisoare;uneori pot fi filoformi sau granulari.
DIMENSIUNILE cromozomilor sunt in general de ordinul micronilor.
AUTOZOMII sunt cromozomo normali ai complementului unei specii.Ei poarta gene care controleazadiferite caractere;morfo-anatomice si eco-fiziolologice ale organismelor.
HETEROZOMII sunt cromozomi care contin un set de gene cu rol decisiv in determinarea sexului unui individ.
2) Sructura cromozomului de tip eucariot:
Cromozomi sunt structuri cu o morfologie dinamica
-aspectul lor se modifica pregnant in timpul ciclului celular
-cromozomul profazic si metafizic este format din doua elemente fibriliare numite cromatine.
Cele doua cromatine a unui cromozom sunt omoloage din punct de vedere morfologic,biochimic,genetic si functional;una reprezinta copia celeilalte,deoarece rezulta in urma unui fenomen de replicare(copiere)de unde si numele de "cromatide surori."
Comadidele sunt unute intre ele printr-o regiune numita centromer.
Centromerul delimiteaza in cadrul unui cromozom doua portiuni egale sau inegale numite brate.
uneori centromerul este situat la unul dintre capetele cromozomului;in acast caz cromozomul are un singur brat.
Dupa pozitia centromerului se disting mai multe tipuri morfologice de cromozomi(metacentric,submetacentric,subtelocentric,telocentric sau acrocentric.La oanumita specie se gasesc in mod constant tipuri morfologice particulare de cromozomo; identificarea acestora este de mare utilitate pentru cunoasterea cariotipului uneu specii, a carui analiza esta deosebit de relevata in caracterizarea acesteia
Prin cariotip se intelege setul de cromozomi caracteristic unei anumite specii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)