Comunicarea nonverbala se realizeaza prin mai multe canale: a. paralimbaj (inaltime, ton, volum, tarie); miscarea corpului:
• emblemele - miscari ce se traduc direct in cuvinte, de pilda semnul mainii de a lua loc;
• ilustratorii - a arata cu mana directia, marimea etc.;
• regulatorii - a te pregati sa asculti ridicand ochii, „ciulind" urechile;
• expozitorii - a rosi de rusine ;
• adaptatorii - complexe neverbale relationale, a strange mana, a saluta); c. tipologia corpului (ectomorf, mezomorf, endomorf); d. atractivitate; e. impodobirea corpului; f. spatiul si distanta (ca indicatori ai statutului sau intimitatii); g. atingerea (functional-profesionala, social-politicoasa, calduros-prietenoasa, intimal-erotica); h. timpul cand/cat are loc tranzactia comunicationala (Hybels, Weaver, 1986, pp. 114-127).
Sa conchidem ca strategia exprimarii printr-o retorica a nonverbalului, bazata pe ocultare, disimulare ori ascundere intentionata, vine sa stimuleze structurile cognitive si imaginative ale elevilor si se poate subordona - chiar daca pare paradoxal - unei metodologii cerute insistent de pedagogia activa.
Nu am vrea sa se creada, insa, ca am anula rolul comunicarii verbale si am face o apologie a tacerii sau suspendarii exprimarii in educatie. Caci altfel, dand crezare lui Confucius, care spunea ca „cel care stie nu vorbeste, iar cel care vorbeste nu stie si de aceea inteleptul practica un invatamant fara vorbire", am dezerta de la orice intreprindere sau intentie comunicativa cuprinsa si in capitolul de fata.
miercuri, 13 octombrie 2010
Fabula
Este o specie a genului epic, în versuri(nai rar în proză), în care sunt criticate trăsături negative de caracter şi defecte omeneşti puse pe seama umor animale, urmărind îndreptarea comportamentului uman.
În literatura universală au scris fabule: Esop, La Fontaine, Krâlov.
Fabula a fost cultivată în literatura română de către:
1. Grigore Alexandrescu
2. Alecu Donici
3. George Topârceanu
4. Tudor Arghezi
5. Aurel Barang
Grigore Alexandrescu aparţine generaţiei de scriitori de la 1848 şi a scris fabule valoroase cum ar fi: „Boul şi viţelul”, „Câinele şi căţelul”, „Lupul moralist”, „Toporul şi pădurea”.
Trăsături ale fabulei
este o creaţie epică deoarece are narator, acţiune şi personaje
textul fabulei este alcătuit din 2 părţi:
1. poveste alegorică
2. morala: - explicită (formulată de către autor)
- implicită (desprinsă de către autor)
acţiunea oricărei fabule este scurt , concentrată, rezumându-se la un singur aspect din viaţa personajelor
cadrul spaţio-temporal al unei fabule este vag conturat, intenţia autorului fiind de a da un caracter de generalitate faptelor prezente
universul uman este înlocuit cu universul necuvântătoarelor 8de obicei animale) pe baza unei succesiune de personificări care se numeşte alegorie
Alegoria este o figură de stil care constă în înlocuirea unei realităţi abstracte cu o imagine concretă pe baza unor asemănări existente între acestea. Ea se realizează printr-o succesiune de epitete, personificări, metafore, comparaţii.
în fabule sunt criticate: lăcomia, lenea, minciuna, îngâmfarea, aroganţa, prostia, credulitatea / naivitatea, demagogia, parvenitism (îmbogăţirea rapidă prin mijloace necinstite, depăşirea condiţiei materiale pe căi josnice), făţărnicia / ipocrizia.
numărul de personaje din fabulă este întotdeauna foarte mic, acestea fiind alese în strânsă legătură cu tipurile umane pe care le reprezintă: iepurele – omul fricos, leul – omul puternic, lupul – omul făţarnic, vulpea – omul viclean, căţelul – omul naiv
personajele unor fabule sunt prezentate în antiteză, acest fapt fiind evident chiar din titlu
modurile de expunere folosite în fabule sunt: naraţiune, dialog, monologul adresat şi descrierile (foarte rar) ocupă un spaţiu redus oferind scurte informaţii ce ajută la caracterizarea personajelor
atitudinea naratorului faţă de personajele înfăţişate este diferită, ironică, sarcastică la adresa celor aflate pe o treaptă socială superioară şi compătimitoare, îngăduitoare la adresa celor aflate în inferioritate
fabulei au un caracter educativ evident prin ele realizându-se, pe un ton glumeţ, amuzant, o critică virulentă la adresa societăţii omeneşti.
În literatura universală au scris fabule: Esop, La Fontaine, Krâlov.
Fabula a fost cultivată în literatura română de către:
1. Grigore Alexandrescu
2. Alecu Donici
3. George Topârceanu
4. Tudor Arghezi
5. Aurel Barang
Grigore Alexandrescu aparţine generaţiei de scriitori de la 1848 şi a scris fabule valoroase cum ar fi: „Boul şi viţelul”, „Câinele şi căţelul”, „Lupul moralist”, „Toporul şi pădurea”.
Trăsături ale fabulei
este o creaţie epică deoarece are narator, acţiune şi personaje
textul fabulei este alcătuit din 2 părţi:
1. poveste alegorică
2. morala: - explicită (formulată de către autor)
- implicită (desprinsă de către autor)
acţiunea oricărei fabule este scurt , concentrată, rezumându-se la un singur aspect din viaţa personajelor
cadrul spaţio-temporal al unei fabule este vag conturat, intenţia autorului fiind de a da un caracter de generalitate faptelor prezente
universul uman este înlocuit cu universul necuvântătoarelor 8de obicei animale) pe baza unei succesiune de personificări care se numeşte alegorie
Alegoria este o figură de stil care constă în înlocuirea unei realităţi abstracte cu o imagine concretă pe baza unor asemănări existente între acestea. Ea se realizează printr-o succesiune de epitete, personificări, metafore, comparaţii.
în fabule sunt criticate: lăcomia, lenea, minciuna, îngâmfarea, aroganţa, prostia, credulitatea / naivitatea, demagogia, parvenitism (îmbogăţirea rapidă prin mijloace necinstite, depăşirea condiţiei materiale pe căi josnice), făţărnicia / ipocrizia.
numărul de personaje din fabulă este întotdeauna foarte mic, acestea fiind alese în strânsă legătură cu tipurile umane pe care le reprezintă: iepurele – omul fricos, leul – omul puternic, lupul – omul făţarnic, vulpea – omul viclean, căţelul – omul naiv
personajele unor fabule sunt prezentate în antiteză, acest fapt fiind evident chiar din titlu
modurile de expunere folosite în fabule sunt: naraţiune, dialog, monologul adresat şi descrierile (foarte rar) ocupă un spaţiu redus oferind scurte informaţii ce ajută la caracterizarea personajelor
atitudinea naratorului faţă de personajele înfăţişate este diferită, ironică, sarcastică la adresa celor aflate pe o treaptă socială superioară şi compătimitoare, îngăduitoare la adresa celor aflate în inferioritate
fabulei au un caracter educativ evident prin ele realizându-se, pe un ton glumeţ, amuzant, o critică virulentă la adresa societăţii omeneşti.
ROMANUL POSTBELIC
Perioada postbelică este extrem de agitată în plan politic, plină de turbulenţe comportamentale determinate de înfiinţarea, apoi de dizolvarea Partidului Comunist, cu puternice influenţe pentru literatura română atât în ceea ce priveşte elementul politic şi artistic, dar mai ales în privinţa tematicii şi a ariei de inspiraţie. In cei 70 de ani de la terminarea celui de al Doilea Război Mondial, s-au produs numeroase schimbări în cultura română, în ierarhizarea valorilor şi a aprecierilor pentru anumite producţii literare, desprinzându-se câteva perioade specifice:
I. Perioada realismului socialist, supranumită "Obsedantul deceniu", se desfăşoară între anii 1947-1960 şi se defineşte printr-o ideologie partinică autoritară, care modifică fundamental universul prozei româneşti.
Scriitorii sunt obligaţi să reflecte în operele lortezele marxist-leniniste, formarea omului nou, luând ca model dictatura stalinistă. Literatura acestei epoci este în evident regres faţă de cea interbelică, fiind aservită concepţiei comuniste din Răsărit. Cenzura de partid transformă lupta de clasă în conflict literar, se promovează numai clasa muncitoare supusă unui fals progres şi se incriminează burghezia şi chiaburii prin confiscarea bunurilor, deschizându-se larg porţile închisorilor politice. Personajul pozitiv şi omagiat este exclusiv muncitorul, singurul deţinător al adevărului şi al valorilor vitale. Mulţi scriitori afirmaţi în perioada interbelică şi consacraţi definitiv în istoria literaturii sunt nevoiţi să recurgă la compromisuri ruşinoase pentru a subzista, riscând să fie interzisi ori arestati pentru atitudine împotriva poporului.
De pildă, romanul lui Mihail Sadoveanu "Mitrea Cocor", apărut în 1949 şi inclus în programa şcolară de atunci, este reprezentativ pentru realismul socialist prin tema conflictului dintre ţăranii săraci şi boierul Cristea Trei-Nasuri, în satul Malu Surpat. Orfanul umilit Mitrea este alfabetizat de către fierarul comunist Florea Costea, care-1 învaţă să recite "Internaţionala". Cele două personaje pozitive, ţăranul şi muncitorul, sunt reprezentanţii clasei oprimate de către moşierii haini şi lacomi, împotriva cărora se îndreaptă revolta şi ura celor doi.
După ce Mitrea Cocor ajunge în Uniunea Sovietică şi intră în contact direct cu binefacerile comunismului, aplică în România reforma agrară după modelul răsăritean, împărţind pământurile care aparţineau moşierilor, ţăranilor din Malu Surpat.
Un scriitor care a introdus în literatura română concepte estetice novatoare în perioada interbelică, romancierul Camil Petrescu, reuşeşte să se strecoare în vremurile tulburi ale "obsedantului deceniu" prin scrierea romanului istoric în trei volume despre personalitatea lui Nicolae Bălcescu, dar "plăteşte" şi el preţul apariţiei operei, prin aceea că protagonistul este construit ca un precursor al comunismului.
Moartea lui Stalin în 1953 relaxează, întrucâtva, monitorizarea acerbă asupra literaturii, dar ea continuă să fie aservită ideologiei comuniste. Cu toate acestea, apar în această perioadă şi câteva romane importante cu o epică şi tipologie a personajelor înscrise în valoare artistică: "Bietul Ioanide" (1953) de George Călinescu, volumul I din "Moromeţii" lui Marin Preda. (1955) şi romanul-ciclu "Cronica de familie" (1957) de Petru Dumitriu.
II. Perioada anilor '60 face posibilă o schimbare evidentă în calitatea literaturii atât din punct de vedere al conţinutului, cât şi al expresivităţii artistice şi se subscrie neomodernismului. Diversitatea tematică a creaţiilor literare în proză a fost structurată de Eugen Simion, care desprinde următoarele trăsături:
* proza lirică - Geo Bogza, Zaharia Stancu;
* realismul psihologic - Marin Preda;
* romanul de analiză - Nicolae Brebân, Augustin Buzura;
* eseul romanesc - Al.Ivasiuc, Paul Georgescu;
* realismul mitic - Mircea Eliade, Ştefan Bănulescu
Notabile sunt romanele cu temă politică ale scriitorilor care s-au lansat în această perioadă: "Orgolii" de Augustin Buzura (1977) şi "Cel mai iubit dintre pământeni" de Marin Preda (1980).
III. Perioada anilor '80 este reprezentantă, în principal de Mircea Nedelciu,. Mircea Cărtărescu, Simona Popescu, Ştefan Agopian, Alexandru Muşina. Scriitorii generaţiei '80 aparţin postmodernismului şi sunt conştienţi că în literatură se spusese aproape tot şi că ei nu mai au cum să surprindă cititorii cu noutăţi, de aceea se întorc cu ironie la creaţiile anterioare din care preiau fragmente de text devenite celebre, pe care le introduc în textul lor.
Acest gen de proză se defineşte prin conceptele: metatextualitate, intertextualitate, textualism.
Evoluţia prozei româneşti după cel de al Doilea Război Mondial se poate caracteriza prin varietatea tematică şi artistică a nuvelei şi romanului. Criticul Eugen Simion ordonează după criteriul compoziţiei romanul românesc postbelic, identificând o diversitate de formule narative, în studiul "Scriitori români de azi":
♦Proza poetică: Geo Bogza, Zaharia Stancu;
♦Realismul psihologic: Marin Preda
*Proza de analiză: Nicolae Breban, Augustin Buzura;
* Eseul romanesc: Alexandru Ivasiuc, Paul Georgescu;
*Romanul pitoresc şi baroc: Eugen Barbu;
♦Romanul mitic şi realismul artistic: Fănuş Neagu, Ştefan Bănulescu, D.R.Popescu;
*Proza fantastică: Emil Botta, Romulus Vulpescu; ' *Metaromanul: Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu;
*Textualismul: Mircea Cărtărescu, Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Ioan Groşan etc.
.
In perioada postbelică, destinul romanului românesc a fost influenţat de puternicele schimbări ideologice, mai întâi prin faptul că prozatorii "au învăţat că prezentul trebuia evitat" întrucât acesta aparţinea doctrinei comuniste, iar literatura fusese confiscată "integral de aparatul de propagandă".
George Călinescu "a deschis pârtie pentru romanul citadin" prin "Bietul Ioanide" şi Marin Preda cu un roman dedicat "lumii satului şi ignoratei complexităţi sufleteşti a ţăranului". (Eugen Negrici, "Literatura română sub-comunism").
Evoluţia prozei traversează tematici şi formule artistice dintre cele mai variate, ajungând ca după 1990 să se caracterizeze printr-o explozie literară, explicabilă, de altfel, după cenzura comunistă.
Experimentele livreşti despre condiţia literaturii s-au manifestat prin constituirea unor grupări estetice, mai mult sau mai puţin formale, cum ar fi "Şcoala de la Târgovişte" sau "Optzeciştii", perioadă în care se remarcă valoric mulţi scriitori, între care: Mircea Nedelciu, Ioan Groşan şi Mircea Cărtărescu.
In concluzie, romanul postbelic s-a putut dezvolta mai ales pentru că scriitorii au fost atraşi de tabloul social, de percepţia condiţiei umane, de relaţia individului cu istoria, construind personaje cazuale, introspectate psihologic şi regăsite în banalitatea vieţii.
I. Perioada realismului socialist, supranumită "Obsedantul deceniu", se desfăşoară între anii 1947-1960 şi se defineşte printr-o ideologie partinică autoritară, care modifică fundamental universul prozei româneşti.
Scriitorii sunt obligaţi să reflecte în operele lortezele marxist-leniniste, formarea omului nou, luând ca model dictatura stalinistă. Literatura acestei epoci este în evident regres faţă de cea interbelică, fiind aservită concepţiei comuniste din Răsărit. Cenzura de partid transformă lupta de clasă în conflict literar, se promovează numai clasa muncitoare supusă unui fals progres şi se incriminează burghezia şi chiaburii prin confiscarea bunurilor, deschizându-se larg porţile închisorilor politice. Personajul pozitiv şi omagiat este exclusiv muncitorul, singurul deţinător al adevărului şi al valorilor vitale. Mulţi scriitori afirmaţi în perioada interbelică şi consacraţi definitiv în istoria literaturii sunt nevoiţi să recurgă la compromisuri ruşinoase pentru a subzista, riscând să fie interzisi ori arestati pentru atitudine împotriva poporului.
De pildă, romanul lui Mihail Sadoveanu "Mitrea Cocor", apărut în 1949 şi inclus în programa şcolară de atunci, este reprezentativ pentru realismul socialist prin tema conflictului dintre ţăranii săraci şi boierul Cristea Trei-Nasuri, în satul Malu Surpat. Orfanul umilit Mitrea este alfabetizat de către fierarul comunist Florea Costea, care-1 învaţă să recite "Internaţionala". Cele două personaje pozitive, ţăranul şi muncitorul, sunt reprezentanţii clasei oprimate de către moşierii haini şi lacomi, împotriva cărora se îndreaptă revolta şi ura celor doi.
După ce Mitrea Cocor ajunge în Uniunea Sovietică şi intră în contact direct cu binefacerile comunismului, aplică în România reforma agrară după modelul răsăritean, împărţind pământurile care aparţineau moşierilor, ţăranilor din Malu Surpat.
Un scriitor care a introdus în literatura română concepte estetice novatoare în perioada interbelică, romancierul Camil Petrescu, reuşeşte să se strecoare în vremurile tulburi ale "obsedantului deceniu" prin scrierea romanului istoric în trei volume despre personalitatea lui Nicolae Bălcescu, dar "plăteşte" şi el preţul apariţiei operei, prin aceea că protagonistul este construit ca un precursor al comunismului.
Moartea lui Stalin în 1953 relaxează, întrucâtva, monitorizarea acerbă asupra literaturii, dar ea continuă să fie aservită ideologiei comuniste. Cu toate acestea, apar în această perioadă şi câteva romane importante cu o epică şi tipologie a personajelor înscrise în valoare artistică: "Bietul Ioanide" (1953) de George Călinescu, volumul I din "Moromeţii" lui Marin Preda. (1955) şi romanul-ciclu "Cronica de familie" (1957) de Petru Dumitriu.
II. Perioada anilor '60 face posibilă o schimbare evidentă în calitatea literaturii atât din punct de vedere al conţinutului, cât şi al expresivităţii artistice şi se subscrie neomodernismului. Diversitatea tematică a creaţiilor literare în proză a fost structurată de Eugen Simion, care desprinde următoarele trăsături:
* proza lirică - Geo Bogza, Zaharia Stancu;
* realismul psihologic - Marin Preda;
* romanul de analiză - Nicolae Brebân, Augustin Buzura;
* eseul romanesc - Al.Ivasiuc, Paul Georgescu;
* realismul mitic - Mircea Eliade, Ştefan Bănulescu
Notabile sunt romanele cu temă politică ale scriitorilor care s-au lansat în această perioadă: "Orgolii" de Augustin Buzura (1977) şi "Cel mai iubit dintre pământeni" de Marin Preda (1980).
III. Perioada anilor '80 este reprezentantă, în principal de Mircea Nedelciu,. Mircea Cărtărescu, Simona Popescu, Ştefan Agopian, Alexandru Muşina. Scriitorii generaţiei '80 aparţin postmodernismului şi sunt conştienţi că în literatură se spusese aproape tot şi că ei nu mai au cum să surprindă cititorii cu noutăţi, de aceea se întorc cu ironie la creaţiile anterioare din care preiau fragmente de text devenite celebre, pe care le introduc în textul lor.
Acest gen de proză se defineşte prin conceptele: metatextualitate, intertextualitate, textualism.
Evoluţia prozei româneşti după cel de al Doilea Război Mondial se poate caracteriza prin varietatea tematică şi artistică a nuvelei şi romanului. Criticul Eugen Simion ordonează după criteriul compoziţiei romanul românesc postbelic, identificând o diversitate de formule narative, în studiul "Scriitori români de azi":
♦Proza poetică: Geo Bogza, Zaharia Stancu;
♦Realismul psihologic: Marin Preda
*Proza de analiză: Nicolae Breban, Augustin Buzura;
* Eseul romanesc: Alexandru Ivasiuc, Paul Georgescu;
*Romanul pitoresc şi baroc: Eugen Barbu;
♦Romanul mitic şi realismul artistic: Fănuş Neagu, Ştefan Bănulescu, D.R.Popescu;
*Proza fantastică: Emil Botta, Romulus Vulpescu; ' *Metaromanul: Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu;
*Textualismul: Mircea Cărtărescu, Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Ioan Groşan etc.
.
In perioada postbelică, destinul romanului românesc a fost influenţat de puternicele schimbări ideologice, mai întâi prin faptul că prozatorii "au învăţat că prezentul trebuia evitat" întrucât acesta aparţinea doctrinei comuniste, iar literatura fusese confiscată "integral de aparatul de propagandă".
George Călinescu "a deschis pârtie pentru romanul citadin" prin "Bietul Ioanide" şi Marin Preda cu un roman dedicat "lumii satului şi ignoratei complexităţi sufleteşti a ţăranului". (Eugen Negrici, "Literatura română sub-comunism").
Evoluţia prozei traversează tematici şi formule artistice dintre cele mai variate, ajungând ca după 1990 să se caracterizeze printr-o explozie literară, explicabilă, de altfel, după cenzura comunistă.
Experimentele livreşti despre condiţia literaturii s-au manifestat prin constituirea unor grupări estetice, mai mult sau mai puţin formale, cum ar fi "Şcoala de la Târgovişte" sau "Optzeciştii", perioadă în care se remarcă valoric mulţi scriitori, între care: Mircea Nedelciu, Ioan Groşan şi Mircea Cărtărescu.
In concluzie, romanul postbelic s-a putut dezvolta mai ales pentru că scriitorii au fost atraşi de tabloul social, de percepţia condiţiei umane, de relaţia individului cu istoria, construind personaje cazuale, introspectate psihologic şi regăsite în banalitatea vieţii.
Necunoscutul Macedonski
Editat, nu de mult, de Academia Romana in doua splendide volume (peste 4000 de pagini!), comentat de Adrian Marino in Viata
(1966) si apoi Opera lui Al. Macedonski (1967), doua volume oarecum paralizante, caci sugerau exhaustivitatea si rezolvarea pentru multa vreme a unei mosteniri literare, recitit, totusi, de Mihai Zamfir, in Introducere in opera lui Al. Macedonski, 1972, sau de N. Oprea, in Alexaridru Macedonski intre romantism si simbolism, 1999, Macedonski e departe de a fi un „necunoscut". Sau, oricum, nu mai mult decat oricare autor mare la care pot reveni generatii succesive de exegeti pentru o re-citire cu alte chei. Dincolo de acest titlu stangaci - o noua lectura nu are nevoie neaparat de o scuza ori de un manifest -, cartea lui Florentin Popescu (Necunoscutul Macedonski, Ed. Fundatiei Culturale ldeea Europeana, Bucuresti, 2005, 232 pag.) tine de zona studiilor didactice, cum sunt si cartile sale despre Voiculescu ori diversele antologii pe care le-a alcatuit. E vorba, de fapt, despre un studiu onest precedat de un tabel cronologic si urmat de o consistenta antologie de texte macedonskiene (poezie, proza, nu si articolele teoreticE), plus o bibliografie extrem de selectiva. Secventa rezervata biografiei se/ne desfata retinand nu doar argumente despre „personajul" Macedonski, „deopotriva actor si intruchipare a propriei imaginatii", si decupand scandaluri prafuite de vreme ori iubiri tainice, ci si detalii pitoresti despre Bucurestiul epocii, locul devenind el insusi personaj. Secventa dedicata operei se multumeste sa repete cateva dintre locurile comune ale exegezei, intentionand mai degraba o calatorie „pe urmele" altor cititori (in capitole precum: Pe filonul traditiei, Mastile personalitatii, Precursor al prozei moderne, Scriitor europeaN) decat o rasturnare spectaculoasa si personala a portretului canonic.
Ca sa ma opresc la un singur aspect, nu sunt foarte sigura ca Macedonski „are un acut simt al naturii", oricum nu in sensul obisnuit al pastelului traditional, cum pare sa creada autorul. El „rezolva" disime-tria funciara a fiintei - trup muritor, spirit nemuritor - prin vointa de a visa. Rondelurile, de pilda, sunt materializarea acestei iesiri din real, din „cercul vietei" cel limitat, dar si din perspectiva mortii. Armonia e celebrata ca „trasura de unire" intre suflet si ceruri, absenta ei insemnand moarte. Gandul mortii este exilat, luciditatea condamnata ca izvor de rele, havuzuri, cascade de roze, portelanuri si pietre rare -intrupari alese, estete, de temporalia - exorcizeaza moartea, o pun intre paranteze. Dar si natura! La Macedonski, starea materiei poetice pare un argument al afirmatiei calinesciene: „natura omului e artificiul." Atractia catre centru a razei macedonskiene functioneaza constant ca principiu conservator. Raza va defini, de altfel, viziunea poetica macedonskiana. Vectoriala, limitata, avand o origine clara si o rigoare rece a manifestarii, raza nu poate „scanteia in afara", libertatea sa suprema si orgolioasa fiind respectarea circumferintei. Rafinata si geometrizant-impetuoasa, ea tine de clasicism, tot asa cum rigoarea sa nuda exerseaza nete sensuri moderniste. Lumina sa este moarta, rece, vesnica, radiata calm/distins/inutil de cristale, pietre pretioase, portelanuri, aur, poleiala, argint, dar si de roze, crini, poveri de liliac. O lumina minerala autentica si iluzorie ca poezia insasi le insoteste deopotriva. Exceptionalele panze dupa natura sunt, de fapt, lucrari de atelier exaltand valoarea metaforica, sticlos artificiala a acestor elemente „naturale".
(1966) si apoi Opera lui Al. Macedonski (1967), doua volume oarecum paralizante, caci sugerau exhaustivitatea si rezolvarea pentru multa vreme a unei mosteniri literare, recitit, totusi, de Mihai Zamfir, in Introducere in opera lui Al. Macedonski, 1972, sau de N. Oprea, in Alexaridru Macedonski intre romantism si simbolism, 1999, Macedonski e departe de a fi un „necunoscut". Sau, oricum, nu mai mult decat oricare autor mare la care pot reveni generatii succesive de exegeti pentru o re-citire cu alte chei. Dincolo de acest titlu stangaci - o noua lectura nu are nevoie neaparat de o scuza ori de un manifest -, cartea lui Florentin Popescu (Necunoscutul Macedonski, Ed. Fundatiei Culturale ldeea Europeana, Bucuresti, 2005, 232 pag.) tine de zona studiilor didactice, cum sunt si cartile sale despre Voiculescu ori diversele antologii pe care le-a alcatuit. E vorba, de fapt, despre un studiu onest precedat de un tabel cronologic si urmat de o consistenta antologie de texte macedonskiene (poezie, proza, nu si articolele teoreticE), plus o bibliografie extrem de selectiva. Secventa rezervata biografiei se/ne desfata retinand nu doar argumente despre „personajul" Macedonski, „deopotriva actor si intruchipare a propriei imaginatii", si decupand scandaluri prafuite de vreme ori iubiri tainice, ci si detalii pitoresti despre Bucurestiul epocii, locul devenind el insusi personaj. Secventa dedicata operei se multumeste sa repete cateva dintre locurile comune ale exegezei, intentionand mai degraba o calatorie „pe urmele" altor cititori (in capitole precum: Pe filonul traditiei, Mastile personalitatii, Precursor al prozei moderne, Scriitor europeaN) decat o rasturnare spectaculoasa si personala a portretului canonic.
Ca sa ma opresc la un singur aspect, nu sunt foarte sigura ca Macedonski „are un acut simt al naturii", oricum nu in sensul obisnuit al pastelului traditional, cum pare sa creada autorul. El „rezolva" disime-tria funciara a fiintei - trup muritor, spirit nemuritor - prin vointa de a visa. Rondelurile, de pilda, sunt materializarea acestei iesiri din real, din „cercul vietei" cel limitat, dar si din perspectiva mortii. Armonia e celebrata ca „trasura de unire" intre suflet si ceruri, absenta ei insemnand moarte. Gandul mortii este exilat, luciditatea condamnata ca izvor de rele, havuzuri, cascade de roze, portelanuri si pietre rare -intrupari alese, estete, de temporalia - exorcizeaza moartea, o pun intre paranteze. Dar si natura! La Macedonski, starea materiei poetice pare un argument al afirmatiei calinesciene: „natura omului e artificiul." Atractia catre centru a razei macedonskiene functioneaza constant ca principiu conservator. Raza va defini, de altfel, viziunea poetica macedonskiana. Vectoriala, limitata, avand o origine clara si o rigoare rece a manifestarii, raza nu poate „scanteia in afara", libertatea sa suprema si orgolioasa fiind respectarea circumferintei. Rafinata si geometrizant-impetuoasa, ea tine de clasicism, tot asa cum rigoarea sa nuda exerseaza nete sensuri moderniste. Lumina sa este moarta, rece, vesnica, radiata calm/distins/inutil de cristale, pietre pretioase, portelanuri, aur, poleiala, argint, dar si de roze, crini, poveri de liliac. O lumina minerala autentica si iluzorie ca poezia insasi le insoteste deopotriva. Exceptionalele panze dupa natura sunt, de fapt, lucrari de atelier exaltand valoarea metaforica, sticlos artificiala a acestor elemente „naturale".
Combustibili
Conform datelor Departamentului Controlului Vamal, in 1999 au fost importate 232 mii de tone de produse petroliere, in a la 1 milion tone. In consecinta,timp ce volumele comercializate pe piata interna bugetul a ratat anul trecut venituri in suma de 800 milioane lei.
In Republica Moldova piata produselor petroliere este probabil una din cele mai \"dinamice\" sfere de activitate. Evenimentele se petrec cu o rapiditate enorma si aceasta e normal daca luam in considerare ca lipsa de combustibil a creat totdeauna situatii exceptionale, mai ales in agricultura, ramura care ramane sa aiba cea mai mare pondere in economia nationala. Daca va mai amintiti, anume aceasta problema a creat o situatie complicata in campania de recoltare din anul trecut, cand din lipsa de carburanti, recoltarea graului era pusa sub semnul intrebarii.
In ultimul timp, insa, sunt provocate discutii aprinse in legatura cu scumpirea periodica a produselor petroliere. Firmele importatoare spun ca aceste scumpiri sunt provocate de majorarea preturilor la petrol pe pietele mondiale. Altii, cointeresati in stirbirea imaginii importatorilor, sunt de parerea ca preturile la carburanti sunt majorate intentionat pentru a majora castigurile.
Dupa parerea mea firmele importatoare nu sunt interesate in a majora pur si simplu preturile. Nu le permite puterea mica de cumparare a celor mai mari consumatori de combustibil - gospodariile agricole, dar si a celorlalti consumatori.
Un argument in favoarea acestei teze este faptul ca dupa orice majorare, cat de mica, urmeaza o perioada moarta in vanzari, cand timp de o saptamana-doua nu se vinde nimic sau foarte putin, dupa care ritmurile se apropie de cele anterioare, dar totusi raman mai mici. Si, va dati seama, nimeni nu vrea sa vanda mai putin, pentru ca ar castiga mai putin.
La acest capitol este de mentionat ca la fiecare majorare, cei \"ocarati\" sunt marile companii petroliere, care de obicei activeaza absolut legal. Adica, nimeni nici nu-si aminteste ca 50-60 de procente din produsele petroliere sunt importate prin contrabanda. Spun aceasta pentru ca, in general, la noi toate pietrele sunt aruncate in capul businessului legal, si probabil a venit timpul sa ne rafuim rau cu contrabandistii.
Din cauza contrabandei, piata produselor petroliere se dezvolta foarte incet. Nici chiar marile companii importatoare de petrol nu pot tine piept concurentei neloiale a importatorilor din afara legii, pentru ca acestia din urma pot vinde si la preturi mai mici decat cele de piata.
Majoritatea companiilor care activeaza legal, sunt foarte nemultamite de linistea care domina in lupta cu contrabanda. Chiar daca s-au organizat mai multe intalniri dintre reprezentantii Guvernului, primul-ministru si importatori pentru a se lua niste masuri de combatere a contrabandei.
La inceputul acestui an si prim-ministrul Dumitru Braghis a solicitat celor mai mari importatori de produse petroliere din Republica Moldova sa avanseze propuneri pentru a adopta o decizie de Guvern privind stoparea importului ilicit. In cadrul intrevederii, primul-ministru a recunoscut ca doi din trei litri de combustibil sunt importati in Republica Moldova prin contrabanda.
Cu toate acestea, pana in prezent, piata este dominata de contrabanda.
Un reprezentant al unei companii petroliere, care a participat la mai multe sedinte de acest fel, ne-a comunicat ca in general ele sunt destul de amuzante. \"Guvernul ne intreaba ce sa facem. Noi ii spunem ca pe contrabandisti ii stiu toti. Reprezentantii Guvernului recunosc ca intr-adevar se stie cine importa produse petroliere ilegal. Toate aceste intrevederi cu asta si se termina - cu strangerea parerilor. Dar nu am vazut inca sa se faca ceva concret in aceasta directie\".
Nu stiu daca ceea ce mi-a spus aceasta persoana, este adevarat, dar daca lucrurile stau anume asa, atunci unica concluzie este ca Guvernul, pur si simplu, nu vrea sa lupte cu contrabanda, chiar si in conditiile in care avem un deficit bugetar imens, iar haznaua statului ramane goala.
La inceputul anului trecut statul a incercat sa ia controlul asupra importului si comercializarii produselor petroliere prin emiterea in februarie 1999 a hotararii Guvernului cu privire la masurile de reglementare a importului, transportarii, stocarii si comercializarii produselor petroliere.
Astfel licentele pentru importul si comercializarea angro a produselor petroliere, precum si de comercializare a acestora este eliberata de Ministerul Finantelor. Departamentul Standarde, Metrologie si Supraveghere Tehnica elibereaza licente pentru exploatarea depozitelor de stocare si a statiilor de alimentare cu produse petroliere, iar Ministerul Transporturilor si Comunicatiilor - pentru transportare.
Solicitantii de licente trebuie sa dispuna de un fond statutar de 200 mii de lei, pentru activitatea de import si comercializare, si 100 mii - pentru activitatea de comert cu amanuntul.
Licentele sunt nominale si se elibereaza pe un termen de un an.
Pentru o evidenta stricta a circulatiei produselor petroliere urma sa fie implementat un sistem automatizat.
In prezent, dupa cum am mentionat si mai sus, contrabanda este cu atat mai periculoasa pentru importurile legale, cu cat preturile la carburanti s-au majorat in cateva randuri, pe cand salariile si veniturile majoritatii consumatorilor, de cele mai multe ori au ramas la acelasi nivel. Este adevarat si ceea ce spun companiile importatoare ca preturile la combustibili in lei, transformati in dolari, pe parcursul ultimilor ani au ramas practic aceleasi. Dar nu trebuie sa uitam ca veniturile in lei a consumatorilor nu corespund celor in dolari.
Dupa parerea unor participanti la piata produselor petroliere, pentru stabilirea unor reguli foarte clare de joc in acest domeniu, trebuie urgentata adoptarea Legii cu privire la piata produselor petroliere si executarea ei stricta de catre toti participantii: stat, importatori, comercianti si consumatori. Dar si asta nu este totul, pentru ca \"legalii\" vor continua sa fie defavorizati in fata \"ilegalilor\", daca, desigur, nu se vor intreprinde un sir de masuri concrete pentru combaterea contrabandei prin metode represive sau legalizarea totala a importurilor de petrol, prin crearea unor conditii favorabile pentru toti participantii la aceasta piata.
Unii analisti considera ca inasprirea controlului asupra importului de combustibili, care este o masura administrativa, nu va avea efect, ca in alte cazuri. Pentru \"starpirea\" totala a acestui fenomen, va trebui sa mergem, ca de obicei, pe calea masurilor economice.
Una din ele ar putea fi introducerea licentelor de mai multe tipuri, ca in cazul celor acordate in sistemul bancar (tip A, B, C), fiecare din ele presupunand un anumit spectru de activitati pe aceasta piata. Evident ca fiecare tip de licenta va costa in mod diferit - cele care includ mai multe activitati vor costa mai scump s.a.m.d. La acordarea unui anumit tip de licenta se va tine cont si de marimea capitalului social. Astfel, in primul rand, se va crea un climat de concurenta normala, iar in doilea rand fiecare importator va avea o nisa a lui. Plus la asta, statul va avea posibilitate sa efectueze un control mai riguros al acestei piete.
O alta metoda economica de legalizare a importurilor de petrol este micsorarea numarului de taxe vamale si impozite. Unii importatori sunt de parerea ca numarul acestor taxe ar trebui sa coboare pana la doua-trei, astfel sistemul de impozitare fiind foarte clar si usor de controlat. Avem deja un asa exemplu, cand in cateva luni de la micsorarea taxelor pentru importul de tigari, cota de piata a tigarilor de contrabanda a scazut cu 30-40 la suta.
Importurile ilegale, in majoritatea lor se fac cu cantitati destul de mici - de la o tona pana la cateva zeci de tone. Contrabanda nu se face cu esaloane intregi de cisterne, de aceea in acest scop se utilizeaza transportul auto - un mijloc de transport care este destul de usor sa-l treci \"pe langa vama\". De aceea se propune interzicerea importului cu aceste mijloace si trecerea treptata, iar apoi totala, la importurile pe calea ferata, unde posibilitatile de contrabanda sunt cu mult mai mici.
O idee mai veche de legalizare a importurilor de produse petroliere este tranzitarea (importul prin) lor obligatorie prin Terminalul petrolier de la Giurgiulesti. Desigur, dupa finalizarea constructiei. Aceasta metoda corespunde si cerintei Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare ca statul sa asigure tranzitarea prin terminal a cel putin 1 milion tone de produse petroliere anual, cerinta care este calificata de unii drept absurda. Argumentul cel mai simplu este ca statul nu va putea obliga pe nici o firma privata sa importe produse petroliere prin intermediul terminalului de la Giurgiulesti. Mai ales ca la momentul actual majoritatea importurilor de benzina si motorina vin din Romania, de unde, spun importatorii, este mai convenabila transportarea cu cisterne auto, decat pe vase maritime. Transportarea produselor petroliere prin Terminalul de la Giurgiulesti ar putea fi acceptata de importatori doar in cazul in care petrolul ar fi adus din tari mai indepartate.
Ne-am oprit mai mult in acest articol la contrabanda cu produse petroliere, pentru ca ea este principala piedica in calea dezvoltarii normale a pietei de combustibil. Intr-adevar este greu de luptat cu acest fenomen, numai ca o concluzie care nu este chiar optimista rezida in faptul ca nici nu se depun prea multe eforturi de stopare a acestui fenomen. Pana la urma nici posturile fiscale infiintate de guvernul Sturza nu au avut efectul dorit. Nici legalizarea depozitelor vamale, iar apoi lichidarea lor nu a influentat in vreun fel activitatea importatorilor ilegali.
Concurenta dintre importatorii legali si contrabandisti este foarte dura, iar statul nicidecum nu intelege ca numai sprijinul acordat primilor va avea efect. Pentru ca astfel se vor majora defalcarile la buget, si de ce nu, poate, din contul volumelor mari de vanzari, se vor micsora si preturile. Statul este obligat sa sustina businessul legal, concurenta loiala, si pana nu va intelege acest lucru, vom avea o economie bolnava, inclusiv o piata a produselor petroliere care nu se supune nici unei legi economice normale.
P.S. Evident, ca in acest articol nu am scris nici pe departe despre toate problemele pietei produselor petroliere. De aceea vom reveni la aceasta tema si in numerele viitoare.
Pentru anul 2000, Parlamentul a stabilit accizele la benzina si la motorina la nivelul anului trecut, adica 1200 lei pentru o tona, si, respectiv, 500 lei per tona.
Proiectul bugetului pe anul 2000 stipula initial un acciz de 120 euro per tona, la benzina, si 50 euro, la motorina. Deputatii nu au acceptat majorarea cu aproape 20 la suta a accizelor pe motiv ca majorarea taxelor ar putea provoca scumpirea marfurilor si produselor autohtone. Anterior s-a declarat ca majorarea accizelor va conduce la lichidarea unor companii petroliere locale si statii PECO.
Potrivit unor date, vanzarile zilnice medii la o statie PECO s-au redus pe parcursul anului 1999, dupa cinci scumpiri, de la 30-40 tone pana la 4-5 tone.
In ultimii trei ani, accizul la benzina in RM a fost majorat de la 400 pana la 1200 lei pentru o tona, iar la motorina de la 100 pana la 500 lei per tona. Potrivit specialistilor, din cauza taxelor mari, cresc importurile ilegale.
In Republica Moldova piata produselor petroliere este probabil una din cele mai \"dinamice\" sfere de activitate. Evenimentele se petrec cu o rapiditate enorma si aceasta e normal daca luam in considerare ca lipsa de combustibil a creat totdeauna situatii exceptionale, mai ales in agricultura, ramura care ramane sa aiba cea mai mare pondere in economia nationala. Daca va mai amintiti, anume aceasta problema a creat o situatie complicata in campania de recoltare din anul trecut, cand din lipsa de carburanti, recoltarea graului era pusa sub semnul intrebarii.
In ultimul timp, insa, sunt provocate discutii aprinse in legatura cu scumpirea periodica a produselor petroliere. Firmele importatoare spun ca aceste scumpiri sunt provocate de majorarea preturilor la petrol pe pietele mondiale. Altii, cointeresati in stirbirea imaginii importatorilor, sunt de parerea ca preturile la carburanti sunt majorate intentionat pentru a majora castigurile.
Dupa parerea mea firmele importatoare nu sunt interesate in a majora pur si simplu preturile. Nu le permite puterea mica de cumparare a celor mai mari consumatori de combustibil - gospodariile agricole, dar si a celorlalti consumatori.
Un argument in favoarea acestei teze este faptul ca dupa orice majorare, cat de mica, urmeaza o perioada moarta in vanzari, cand timp de o saptamana-doua nu se vinde nimic sau foarte putin, dupa care ritmurile se apropie de cele anterioare, dar totusi raman mai mici. Si, va dati seama, nimeni nu vrea sa vanda mai putin, pentru ca ar castiga mai putin.
La acest capitol este de mentionat ca la fiecare majorare, cei \"ocarati\" sunt marile companii petroliere, care de obicei activeaza absolut legal. Adica, nimeni nici nu-si aminteste ca 50-60 de procente din produsele petroliere sunt importate prin contrabanda. Spun aceasta pentru ca, in general, la noi toate pietrele sunt aruncate in capul businessului legal, si probabil a venit timpul sa ne rafuim rau cu contrabandistii.
Din cauza contrabandei, piata produselor petroliere se dezvolta foarte incet. Nici chiar marile companii importatoare de petrol nu pot tine piept concurentei neloiale a importatorilor din afara legii, pentru ca acestia din urma pot vinde si la preturi mai mici decat cele de piata.
Majoritatea companiilor care activeaza legal, sunt foarte nemultamite de linistea care domina in lupta cu contrabanda. Chiar daca s-au organizat mai multe intalniri dintre reprezentantii Guvernului, primul-ministru si importatori pentru a se lua niste masuri de combatere a contrabandei.
La inceputul acestui an si prim-ministrul Dumitru Braghis a solicitat celor mai mari importatori de produse petroliere din Republica Moldova sa avanseze propuneri pentru a adopta o decizie de Guvern privind stoparea importului ilicit. In cadrul intrevederii, primul-ministru a recunoscut ca doi din trei litri de combustibil sunt importati in Republica Moldova prin contrabanda.
Cu toate acestea, pana in prezent, piata este dominata de contrabanda.
Un reprezentant al unei companii petroliere, care a participat la mai multe sedinte de acest fel, ne-a comunicat ca in general ele sunt destul de amuzante. \"Guvernul ne intreaba ce sa facem. Noi ii spunem ca pe contrabandisti ii stiu toti. Reprezentantii Guvernului recunosc ca intr-adevar se stie cine importa produse petroliere ilegal. Toate aceste intrevederi cu asta si se termina - cu strangerea parerilor. Dar nu am vazut inca sa se faca ceva concret in aceasta directie\".
Nu stiu daca ceea ce mi-a spus aceasta persoana, este adevarat, dar daca lucrurile stau anume asa, atunci unica concluzie este ca Guvernul, pur si simplu, nu vrea sa lupte cu contrabanda, chiar si in conditiile in care avem un deficit bugetar imens, iar haznaua statului ramane goala.
La inceputul anului trecut statul a incercat sa ia controlul asupra importului si comercializarii produselor petroliere prin emiterea in februarie 1999 a hotararii Guvernului cu privire la masurile de reglementare a importului, transportarii, stocarii si comercializarii produselor petroliere.
Astfel licentele pentru importul si comercializarea angro a produselor petroliere, precum si de comercializare a acestora este eliberata de Ministerul Finantelor. Departamentul Standarde, Metrologie si Supraveghere Tehnica elibereaza licente pentru exploatarea depozitelor de stocare si a statiilor de alimentare cu produse petroliere, iar Ministerul Transporturilor si Comunicatiilor - pentru transportare.
Solicitantii de licente trebuie sa dispuna de un fond statutar de 200 mii de lei, pentru activitatea de import si comercializare, si 100 mii - pentru activitatea de comert cu amanuntul.
Licentele sunt nominale si se elibereaza pe un termen de un an.
Pentru o evidenta stricta a circulatiei produselor petroliere urma sa fie implementat un sistem automatizat.
In prezent, dupa cum am mentionat si mai sus, contrabanda este cu atat mai periculoasa pentru importurile legale, cu cat preturile la carburanti s-au majorat in cateva randuri, pe cand salariile si veniturile majoritatii consumatorilor, de cele mai multe ori au ramas la acelasi nivel. Este adevarat si ceea ce spun companiile importatoare ca preturile la combustibili in lei, transformati in dolari, pe parcursul ultimilor ani au ramas practic aceleasi. Dar nu trebuie sa uitam ca veniturile in lei a consumatorilor nu corespund celor in dolari.
Dupa parerea unor participanti la piata produselor petroliere, pentru stabilirea unor reguli foarte clare de joc in acest domeniu, trebuie urgentata adoptarea Legii cu privire la piata produselor petroliere si executarea ei stricta de catre toti participantii: stat, importatori, comercianti si consumatori. Dar si asta nu este totul, pentru ca \"legalii\" vor continua sa fie defavorizati in fata \"ilegalilor\", daca, desigur, nu se vor intreprinde un sir de masuri concrete pentru combaterea contrabandei prin metode represive sau legalizarea totala a importurilor de petrol, prin crearea unor conditii favorabile pentru toti participantii la aceasta piata.
Unii analisti considera ca inasprirea controlului asupra importului de combustibili, care este o masura administrativa, nu va avea efect, ca in alte cazuri. Pentru \"starpirea\" totala a acestui fenomen, va trebui sa mergem, ca de obicei, pe calea masurilor economice.
Una din ele ar putea fi introducerea licentelor de mai multe tipuri, ca in cazul celor acordate in sistemul bancar (tip A, B, C), fiecare din ele presupunand un anumit spectru de activitati pe aceasta piata. Evident ca fiecare tip de licenta va costa in mod diferit - cele care includ mai multe activitati vor costa mai scump s.a.m.d. La acordarea unui anumit tip de licenta se va tine cont si de marimea capitalului social. Astfel, in primul rand, se va crea un climat de concurenta normala, iar in doilea rand fiecare importator va avea o nisa a lui. Plus la asta, statul va avea posibilitate sa efectueze un control mai riguros al acestei piete.
O alta metoda economica de legalizare a importurilor de petrol este micsorarea numarului de taxe vamale si impozite. Unii importatori sunt de parerea ca numarul acestor taxe ar trebui sa coboare pana la doua-trei, astfel sistemul de impozitare fiind foarte clar si usor de controlat. Avem deja un asa exemplu, cand in cateva luni de la micsorarea taxelor pentru importul de tigari, cota de piata a tigarilor de contrabanda a scazut cu 30-40 la suta.
Importurile ilegale, in majoritatea lor se fac cu cantitati destul de mici - de la o tona pana la cateva zeci de tone. Contrabanda nu se face cu esaloane intregi de cisterne, de aceea in acest scop se utilizeaza transportul auto - un mijloc de transport care este destul de usor sa-l treci \"pe langa vama\". De aceea se propune interzicerea importului cu aceste mijloace si trecerea treptata, iar apoi totala, la importurile pe calea ferata, unde posibilitatile de contrabanda sunt cu mult mai mici.
O idee mai veche de legalizare a importurilor de produse petroliere este tranzitarea (importul prin) lor obligatorie prin Terminalul petrolier de la Giurgiulesti. Desigur, dupa finalizarea constructiei. Aceasta metoda corespunde si cerintei Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare ca statul sa asigure tranzitarea prin terminal a cel putin 1 milion tone de produse petroliere anual, cerinta care este calificata de unii drept absurda. Argumentul cel mai simplu este ca statul nu va putea obliga pe nici o firma privata sa importe produse petroliere prin intermediul terminalului de la Giurgiulesti. Mai ales ca la momentul actual majoritatea importurilor de benzina si motorina vin din Romania, de unde, spun importatorii, este mai convenabila transportarea cu cisterne auto, decat pe vase maritime. Transportarea produselor petroliere prin Terminalul de la Giurgiulesti ar putea fi acceptata de importatori doar in cazul in care petrolul ar fi adus din tari mai indepartate.
Ne-am oprit mai mult in acest articol la contrabanda cu produse petroliere, pentru ca ea este principala piedica in calea dezvoltarii normale a pietei de combustibil. Intr-adevar este greu de luptat cu acest fenomen, numai ca o concluzie care nu este chiar optimista rezida in faptul ca nici nu se depun prea multe eforturi de stopare a acestui fenomen. Pana la urma nici posturile fiscale infiintate de guvernul Sturza nu au avut efectul dorit. Nici legalizarea depozitelor vamale, iar apoi lichidarea lor nu a influentat in vreun fel activitatea importatorilor ilegali.
Concurenta dintre importatorii legali si contrabandisti este foarte dura, iar statul nicidecum nu intelege ca numai sprijinul acordat primilor va avea efect. Pentru ca astfel se vor majora defalcarile la buget, si de ce nu, poate, din contul volumelor mari de vanzari, se vor micsora si preturile. Statul este obligat sa sustina businessul legal, concurenta loiala, si pana nu va intelege acest lucru, vom avea o economie bolnava, inclusiv o piata a produselor petroliere care nu se supune nici unei legi economice normale.
P.S. Evident, ca in acest articol nu am scris nici pe departe despre toate problemele pietei produselor petroliere. De aceea vom reveni la aceasta tema si in numerele viitoare.
Pentru anul 2000, Parlamentul a stabilit accizele la benzina si la motorina la nivelul anului trecut, adica 1200 lei pentru o tona, si, respectiv, 500 lei per tona.
Proiectul bugetului pe anul 2000 stipula initial un acciz de 120 euro per tona, la benzina, si 50 euro, la motorina. Deputatii nu au acceptat majorarea cu aproape 20 la suta a accizelor pe motiv ca majorarea taxelor ar putea provoca scumpirea marfurilor si produselor autohtone. Anterior s-a declarat ca majorarea accizelor va conduce la lichidarea unor companii petroliere locale si statii PECO.
Potrivit unor date, vanzarile zilnice medii la o statie PECO s-au redus pe parcursul anului 1999, dupa cinci scumpiri, de la 30-40 tone pana la 4-5 tone.
In ultimii trei ani, accizul la benzina in RM a fost majorat de la 400 pana la 1200 lei pentru o tona, iar la motorina de la 100 pana la 500 lei per tona. Potrivit specialistilor, din cauza taxelor mari, cresc importurile ilegale.
Totul despre minerale
Calciul intra in componenta tesutului osos. Ionii de calciu stabilizeaza membranele celulare. El este necesar pentru normalizarea proceselor de oxidare la nivelul sistemului nervos si de contractie a muschilor, activeaza unii fermenti si hormoni, participa in procesul de coagulare a sangelui, are actiune antiinflamatorie si desensibilizanta. Organismul uman contine circa 1200g de calciu, totodata 99% din aceasta cantitate se afla in sistemul osos. Tesutul osos este rezerva principala de calciu si fosfor. Absorbtia calciului din produsele alimentare are loc in intestinul subtire si ea se produce in prezenta vitaminelor D, proteinelor, acidului citric si lactozei. Aminoacizii formeaza cu ionii de calciu compusi care se dizolva usor si se asimileaza. Procesul de absorbtie si utilizare a calciului este ingreuiat de acidul fitinic, unii fosfati, acizi grasi, acidul oxalic. Aceste substante transforma calciul in compusi indisolubili. Acidul fitinic se gaseste in cereale (grau, ovaz, secara). Drojdiile alimentare contin fitaza. Acest ferment descompune acidul fitinic. Calciul din aluatul pregatit cu drojdii se asimileaza bine datorita prezentei fitazei. Surplusul de grasimi in ratia alimentara deregleaza absorbtia calciului, deoarece acizii grasi formeaza la randul lor compusi indisolubili cu calciul, acesta eliminandu-se in cantitati mari cu masele fecale. Acizii biliari normalizeaza absorbtia acizilor grasi si utilizarea calciului. Deficitul de calciu apare la insuficienta lui in produsele alimentare (foame, excluderea produselor lactate din hrana), in caz de transpiratie abundenta, la femeile gravide si la cele care alapteaza prunci. Dereglarea procesului de absorbtie a calciului are loc in patologiile organelor digestive (enterita, tulburarea functiei exocrine a pancreasului, maladiile cailor biliare), la folosirea indelungata a corticosteroizilor si hormonilor anabolici. Ca urmare apar convulsii, parestezii, osteoporoza. In acelasi timp, surplusul de calciu in ratia alimentara si in apa de baut, preparatele de calciu si calciferolul pot provoca hipercalciemia cu pierderea poftei de mancare, sete, greata, voma, slabiciune generala, convulsii, azotemie. E posibila depunerea calciului in organele interne, muschi, vase. Sunt bogate in calciu laptele si produsele lactate.
Fosforul intra in componenta nucleotidelor, acizilor nucleinici, fosfoproteidelor, fosfolipidelor, cofermentilor etc. Fosforul neorganic impreuna cu calciul contribuie la formarea oaselor. Fosforul, din componenta nucleotidelor si acizilor nucleici, participa la procesele de pastrare si de folosire a informatiei genetice, de biosinteza a acizilor nucleici, proteinelor, de crestere si separare a celulelor. Compusii fosforului - ATF si creatinfosfatul - acumuleaza energia eliminata in procesul de glicoliza si fosforilare oxidativa si care este utilizata pentru lucrul mecanic, electric si chimic in organism. Fosforul neorganic mentine echilibrul acido-alcalin in organism. Deficitul de fosfor poate aparea ca rezultat al folosirii timp indelungat a hranei sarace in acest element, in perioada sarcinii si lactatiei, in insuficienta de proteine, vitamina D. Micsorarea continutului de fosfor in organism provoaca osteoporoza, osteomalacie, inapetenta, scaderea capacitatii de munca fizica si intelectuala. Sunt bogate in fosfor crupele, ficatul, pestele, carnea, laptele, produsele lactate. Fructele si legumele contin o cantitate mai mica de fosfor.
Potasiul regleaza metabolismul hidro-salin si intracelular, presiunea osmotica, asigura echilibrul acido-alcalin, functia miocardului, mareste excretia sodiului si a apei din organism, activizeaza unii fermenti. Folosirea indelungata a diureticelor, hormonilor suprarenalelor, voma, diareea, transpiratia abundenta pot provoca hipokaliemie cu adinamie, somnolenta, inapetenta, oligurie, hipotonie, dereglarea ritmului cardiac. Hiperkaliemia poate fi provocata de hipofunctia suprarenalelor, insuficienta renala. in aceste stari la bolnavi apare adinamie, excitabilitatea marita a sistemului nervos, marirea diurezei, dereglari ale ritmului cardiac. Dieta bogata in potasiu se recomanda in dereglarile de ritm cardiac, hipokaliemie, insuficienta miocardului, hipokaliemia provocata de tratamentul indelungat cu corticosteroizi si diuretice. Cantitati sporite de potasiu contin fructele uscate, cartofii, carnea, pestele, leguminoasele, strugurii si alte fructe si legume.
Sodiul in forma de clorura de sodiu intra in componenta tesuturilor si a sangelui, determina sinteza acidului clorhidric in stomac, normalizeaza echilibrul acido-alcanic, presiunea osmotica, este antagonistul potasiului. Hiponatriemia poate aparea ca urmare a unei diete bogate in potasiu, consumata timp indelungat, poate fi provocata de vomismente, diaree, transpiratie abundenta, folosirea diureticelor, hipofunctia suprarenalelor. In hiponatriemie moderata apare slabiciune generala, somnolenta, inapetenta; in hiponatriemia pronuntata - voma, diaree, hipotonie, tahicardie, se poate observa pierderea cunostintei, convulsii, creste vascozitatea sangelui si azotemia. Este daunator si surplusul de sodiu. Persoanele ce consuma clorura de sodiu in exces sufera frecvent de hipertensiune arteriala, prezinta dereglari ale functiei rinichilor, la ele se mareste azotul rezidual in sange. Norma zilnica in sodiu este asigurata de sarea de bucatarie pe care o contine painea (2-3 g), de sarea folosita la prepararea bucatelor si cea consumata in timpul mesei. Ratia alimentara zilnica trebuie sa contina 10-12g clorura de sodiu. Unii savanti considera aceasta norma ca fiind sporita.
Sulful intra in componenta unor aminoacizi, vitamine, a insulinei, sistemului nervos, oaselor, cartilajelor, bilei, sangelui. Sursa principala de sulf o constituie leguminoasele, crupele de ovaz, hrisca, ouale, carnea, laptele, branza.
Organismul omului adult contine pana la 25 g de magneziu care intra mai ales in componenta oaselor, fiind rezerva acestui element. Magneziul poseda actiune antispastica, vasodilatatoare, mareste peristaltismul intestinal, eliminarea bilei si a colesterolului prin intestin. Dereglarea proceselor de absorbtie la nivelul intestinului si folosirea diureticelor timp indelungat poate provoca hipomagneziemia cu aparitia osteoporozei, hipotoniei, convulsiilor, dereglarilor de ritm cardiac. Deficitul de magneziu mareste excitabilitatea neuromusculara, provoaca halucinatii auditive, senzatia de teama, tahicardie. Sunt bogate in magneziu taratele de cereale, crupele de ovaz, leguminoasele, fructele uscate, ouale, nucile, sfecla, salata verde, morcovul, bacele.
Fierul intra in structura mioglobinei, hemoglobinei, a globulelor rosii si transporta oxigenul, participa la sinteza unor fermenti, in lipsa fierului in sange apare anemia feripriva. Cauzele ei pot fi continutul redus de fier in ratia alimentara, lipsa acidului clorhidric in sucul gastric (se deregleaza absorbtia acestuia), hemoragiile cronice, consumul sporit de fier in cazul femeilor in sarcina si al celor care alapteaza copii. Anemia se observa si la copiii mici a caror mame sufera de carenta de fier. La bolnavi apare slabiciune generala, cefalee, palpitatii, dispnee la efort fizic, scaderea poftei de mancare, anemia hipocroma, micsorarea rezistentei organismului la infectii.
Clorul intra in componenta clorurii de sodiu si participa la reglarea presiunii osmotice in tesuturi si celule, la normalizarea metabolismului hidric si la formarea acidului clorhidric de catre glandele stomacului. Clorul in componenta solutiei hipertonice a clorurii de sodiu micsoreaza transpiratia la lucrul fizic si temperatura inalta a mediului inconjurator. Clorul se elimina prin piele cu sudoarea, dar mai ales cu urina. Hipocloremia retine lichidul in tesuturi. La hipocloremie apare somnolenta, anorexie, slabiciune generala, voma, tahicardie, hipotonie, convulsii, pierderea constiintei, creste azotul rezidual in sange. Produsele alimentare naturale nu sunt bogate in clor. Clorul patrunde in organism cu clorura de sodiu adaugata in bucate.
Iodul asigura functia normala a glandei tiroide, in lipsa lui apare gusa. Iodul se afla in cantitati mari in produsele marii (peste, alge s.a.), in oua, ceapa, usturoi. In localitatile cu continutul mic de iod in apa este marit pericolul de aparitie a gusei endemice, de aceea se recomanda a folosi sarea de bucatarie iodata. Dar trebuie stiut ca iodul nu este stabil si termenul de valabilitate a sarii iodate este de 6 luni.
Fluorul se afla in dinti, oase, muschi, glandele endocrine. In lipsa lui apare caria dentara. Continutul inalt de fluor in produsele alimentare si apa potabila provoaca fluoroza (manifestata prin osteoscleroza, smaltul dintilor capata un aspect granular). Sunt bogate in fluor ceaiul, laptele, galbenusul de ou, pestele de mare, spanacul, tomatele si apa de baut.
Cuprul intra in componenta unor enzime, intensificandu-le actiunea, a proteinelor, participa in metabolismul fierului, mareste actiunea hipoglicemica a insulinei. Insuficienta lui in organism provoaca anemie. Cupru se afla in cereale, leguminoase, cartofi, coacaze negre, diferite fructe, legume.
Manganul contribuie la eritropoieza si sinteza hemoglobinei, joaca un rol in reglarea metabolismului glucido-hidric, in biosinteza colesterolului, poseda actiune lipotropa, hipoglicemica, este necesar pentru cresterea normala, pentru metabolismul tesutului conjunctiv. Insuficienta de mangan in organism provoaca hipercolesterinemie, voma, greata, scaderea masei corporale, anemie. Sunt bogate in mangan cerealele, leguminoasele, nucile, ceaiul, cafeaua. Continutul de mangan in carne, peste, oua este mic.
Zincul este necesar organismului pentru cresterea normala, dezvoltarea si maturizarea sexuala, normalizarea hemoglobinei si a proceselor de regenerare a tesuturilor, are actiune lipotropa, imbunatateste starea imunologica a organismului, intra in componenta insulinei si mareste actiunea ei hipoglicemica. Carenta zincului in organism se exprima prin retinerea cresterii la copii si a dezvoltarii lor sexuale, scaderea poftei de mancare, prin anemie, hepatomegalie. Sunt bogate in zinc carnea, pestele, ficatul, ouale, branzeturile, nucile, cerealele, ciupercile.
Cobaltul intra in componenta vitaminei B12, participa la maturizarea eritrocitelor si sinteza insulinei, stimuleaza hemopoieza si procesele de crestere. La insuficienta cobaltului in organism scade pofta de mancare, apare anemie, casexie, ataxie. Sunt bogate in cobalt varza alba, morcovul, sfecla, tomatele, strugurii, coacazele negre, ficatul, pestele.
Arseniul este un tonic, stimulant al poftei de mancare. El inlesneste respiratia si actioneaza binefacator in dermatoze. Insuficienta lui in organism provoaca oboseala generala, lipsa poftei de mancare, anemie, afectiuni respiratorii, eczeme, psoriazis, acnee. Arseniul se gaseste in germenele de grau, orez, usturoi, varza, spanac, nap, morcov, cartofi, mar s.a.
Bromul este un sedativ al sistemului nervos, utilizarea lui este binevenita in insomnie. El se gaseste in mar, struguri, fragi, pepene galben, usturoi, sparanghel, morcov, telina, varza, ceapa, praz, tomate.
Nichelul stimuleaza functia pancreasului si se indica in diabet. Se gaseste in morcov, varza, spanac, fasole, ceapa, tomate, struguri.
Strontiul participa la procesele de osificare. Se observa paralelism in continutul de calciu si strontiu in tesuturi. Continutul de strontiu in organism se mareste cu varsta si depinde de alimentatie. Strontiul se retine in organism folosind o ratie alimentara saraca in calciu. Produsele alimentare bogate in calciu retin in organism o cantitate mica de strontiu. Patrunderea in organism a strontiului in cantitati mari deregleaza procesul de osificare si provoaca rahitismul de strontiu. Spre deosebire de rahitismul obisnuit, aceasta maladie nu se trateaza cu vitamina D si cu ratia alimentara bogata in calciu si fosfor. in localitatile cu un continut mare de strontiu in sol apare rahitismul de strontiu la animale si boala Urov (boala Kasin-Bek) la oameni. Dupa parerea unor savanti aceasta boala poate fi considerata ca o varianta a rahitismului de strontiu la oameni.
Beriliul deprima fosfataza alcalina si, ca urmare, si procesul de osificare. Sarurile de beriliu actioneaza asupra procesului de sinteza a fosforului neorganic din acizii nucleici. Sarurile de mangan deprima actiunea beriliului asupra fosfatazei. Surplusul de beriliu provoaca in oase dereglari ca la rahitism si nu se supun tratamentului cu vitamina D. Continutul inalt de beriliu in organism deprima cresterea celulelor si regenerarea tesuturilor. Intoxicarea acuta cu beriliu provoaca necroza in ficat si canaliculele rinichilor.
Molibdenul contribuie la sinteza proteinelor vegetale, activeaza transmiterea aminoacizilor proteinelor. Surplusul de molibden in organism provoaca uraturie, guta. Lipsa molibdenului in sol micsoreaza continutul aminoacizilor si acidului ascorbic in plante.
Cromul participa in metabolismul proteinelor, colesterolului, glucidelor. Deficitul de crom in organism reduce sensibilitatea tesuturilor la insulina, inrautateste asimilarea glucozei in tesuturi si sporeste continutul glucozei din sange. In crom sunt bogate painea neagra, crupele, leguminoasele, legumele.
Siliciul joaca un rol important in sistemele osos, vascular, respirator. Intervine la formarea tendoanelor, pielii. Este implicat in tratamentul aterosclerozei, hipertensiunii, dernineralizarii, rahitismului, oboselii generale. El isi asuma un rol plastic si functional in fenomenele de nutritie generala, joaca un rol in diversele procese de dezintoxicare. Siliciul se gaseste in taratele de cereale, in usturoi, in nap si in alte produse vegetale.
Litiul este un echilibrant psihic, indicat in cazuri de insomnie, melancolie, oboseala, psihastenie, stari depresive. El se intalneste in numeroase produse vegetale.
Fosforul intra in componenta nucleotidelor, acizilor nucleinici, fosfoproteidelor, fosfolipidelor, cofermentilor etc. Fosforul neorganic impreuna cu calciul contribuie la formarea oaselor. Fosforul, din componenta nucleotidelor si acizilor nucleici, participa la procesele de pastrare si de folosire a informatiei genetice, de biosinteza a acizilor nucleici, proteinelor, de crestere si separare a celulelor. Compusii fosforului - ATF si creatinfosfatul - acumuleaza energia eliminata in procesul de glicoliza si fosforilare oxidativa si care este utilizata pentru lucrul mecanic, electric si chimic in organism. Fosforul neorganic mentine echilibrul acido-alcalin in organism. Deficitul de fosfor poate aparea ca rezultat al folosirii timp indelungat a hranei sarace in acest element, in perioada sarcinii si lactatiei, in insuficienta de proteine, vitamina D. Micsorarea continutului de fosfor in organism provoaca osteoporoza, osteomalacie, inapetenta, scaderea capacitatii de munca fizica si intelectuala. Sunt bogate in fosfor crupele, ficatul, pestele, carnea, laptele, produsele lactate. Fructele si legumele contin o cantitate mai mica de fosfor.
Potasiul regleaza metabolismul hidro-salin si intracelular, presiunea osmotica, asigura echilibrul acido-alcalin, functia miocardului, mareste excretia sodiului si a apei din organism, activizeaza unii fermenti. Folosirea indelungata a diureticelor, hormonilor suprarenalelor, voma, diareea, transpiratia abundenta pot provoca hipokaliemie cu adinamie, somnolenta, inapetenta, oligurie, hipotonie, dereglarea ritmului cardiac. Hiperkaliemia poate fi provocata de hipofunctia suprarenalelor, insuficienta renala. in aceste stari la bolnavi apare adinamie, excitabilitatea marita a sistemului nervos, marirea diurezei, dereglari ale ritmului cardiac. Dieta bogata in potasiu se recomanda in dereglarile de ritm cardiac, hipokaliemie, insuficienta miocardului, hipokaliemia provocata de tratamentul indelungat cu corticosteroizi si diuretice. Cantitati sporite de potasiu contin fructele uscate, cartofii, carnea, pestele, leguminoasele, strugurii si alte fructe si legume.
Sodiul in forma de clorura de sodiu intra in componenta tesuturilor si a sangelui, determina sinteza acidului clorhidric in stomac, normalizeaza echilibrul acido-alcanic, presiunea osmotica, este antagonistul potasiului. Hiponatriemia poate aparea ca urmare a unei diete bogate in potasiu, consumata timp indelungat, poate fi provocata de vomismente, diaree, transpiratie abundenta, folosirea diureticelor, hipofunctia suprarenalelor. In hiponatriemie moderata apare slabiciune generala, somnolenta, inapetenta; in hiponatriemia pronuntata - voma, diaree, hipotonie, tahicardie, se poate observa pierderea cunostintei, convulsii, creste vascozitatea sangelui si azotemia. Este daunator si surplusul de sodiu. Persoanele ce consuma clorura de sodiu in exces sufera frecvent de hipertensiune arteriala, prezinta dereglari ale functiei rinichilor, la ele se mareste azotul rezidual in sange. Norma zilnica in sodiu este asigurata de sarea de bucatarie pe care o contine painea (2-3 g), de sarea folosita la prepararea bucatelor si cea consumata in timpul mesei. Ratia alimentara zilnica trebuie sa contina 10-12g clorura de sodiu. Unii savanti considera aceasta norma ca fiind sporita.
Sulful intra in componenta unor aminoacizi, vitamine, a insulinei, sistemului nervos, oaselor, cartilajelor, bilei, sangelui. Sursa principala de sulf o constituie leguminoasele, crupele de ovaz, hrisca, ouale, carnea, laptele, branza.
Organismul omului adult contine pana la 25 g de magneziu care intra mai ales in componenta oaselor, fiind rezerva acestui element. Magneziul poseda actiune antispastica, vasodilatatoare, mareste peristaltismul intestinal, eliminarea bilei si a colesterolului prin intestin. Dereglarea proceselor de absorbtie la nivelul intestinului si folosirea diureticelor timp indelungat poate provoca hipomagneziemia cu aparitia osteoporozei, hipotoniei, convulsiilor, dereglarilor de ritm cardiac. Deficitul de magneziu mareste excitabilitatea neuromusculara, provoaca halucinatii auditive, senzatia de teama, tahicardie. Sunt bogate in magneziu taratele de cereale, crupele de ovaz, leguminoasele, fructele uscate, ouale, nucile, sfecla, salata verde, morcovul, bacele.
Fierul intra in structura mioglobinei, hemoglobinei, a globulelor rosii si transporta oxigenul, participa la sinteza unor fermenti, in lipsa fierului in sange apare anemia feripriva. Cauzele ei pot fi continutul redus de fier in ratia alimentara, lipsa acidului clorhidric in sucul gastric (se deregleaza absorbtia acestuia), hemoragiile cronice, consumul sporit de fier in cazul femeilor in sarcina si al celor care alapteaza copii. Anemia se observa si la copiii mici a caror mame sufera de carenta de fier. La bolnavi apare slabiciune generala, cefalee, palpitatii, dispnee la efort fizic, scaderea poftei de mancare, anemia hipocroma, micsorarea rezistentei organismului la infectii.
Clorul intra in componenta clorurii de sodiu si participa la reglarea presiunii osmotice in tesuturi si celule, la normalizarea metabolismului hidric si la formarea acidului clorhidric de catre glandele stomacului. Clorul in componenta solutiei hipertonice a clorurii de sodiu micsoreaza transpiratia la lucrul fizic si temperatura inalta a mediului inconjurator. Clorul se elimina prin piele cu sudoarea, dar mai ales cu urina. Hipocloremia retine lichidul in tesuturi. La hipocloremie apare somnolenta, anorexie, slabiciune generala, voma, tahicardie, hipotonie, convulsii, pierderea constiintei, creste azotul rezidual in sange. Produsele alimentare naturale nu sunt bogate in clor. Clorul patrunde in organism cu clorura de sodiu adaugata in bucate.
Iodul asigura functia normala a glandei tiroide, in lipsa lui apare gusa. Iodul se afla in cantitati mari in produsele marii (peste, alge s.a.), in oua, ceapa, usturoi. In localitatile cu continutul mic de iod in apa este marit pericolul de aparitie a gusei endemice, de aceea se recomanda a folosi sarea de bucatarie iodata. Dar trebuie stiut ca iodul nu este stabil si termenul de valabilitate a sarii iodate este de 6 luni.
Fluorul se afla in dinti, oase, muschi, glandele endocrine. In lipsa lui apare caria dentara. Continutul inalt de fluor in produsele alimentare si apa potabila provoaca fluoroza (manifestata prin osteoscleroza, smaltul dintilor capata un aspect granular). Sunt bogate in fluor ceaiul, laptele, galbenusul de ou, pestele de mare, spanacul, tomatele si apa de baut.
Cuprul intra in componenta unor enzime, intensificandu-le actiunea, a proteinelor, participa in metabolismul fierului, mareste actiunea hipoglicemica a insulinei. Insuficienta lui in organism provoaca anemie. Cupru se afla in cereale, leguminoase, cartofi, coacaze negre, diferite fructe, legume.
Manganul contribuie la eritropoieza si sinteza hemoglobinei, joaca un rol in reglarea metabolismului glucido-hidric, in biosinteza colesterolului, poseda actiune lipotropa, hipoglicemica, este necesar pentru cresterea normala, pentru metabolismul tesutului conjunctiv. Insuficienta de mangan in organism provoaca hipercolesterinemie, voma, greata, scaderea masei corporale, anemie. Sunt bogate in mangan cerealele, leguminoasele, nucile, ceaiul, cafeaua. Continutul de mangan in carne, peste, oua este mic.
Zincul este necesar organismului pentru cresterea normala, dezvoltarea si maturizarea sexuala, normalizarea hemoglobinei si a proceselor de regenerare a tesuturilor, are actiune lipotropa, imbunatateste starea imunologica a organismului, intra in componenta insulinei si mareste actiunea ei hipoglicemica. Carenta zincului in organism se exprima prin retinerea cresterii la copii si a dezvoltarii lor sexuale, scaderea poftei de mancare, prin anemie, hepatomegalie. Sunt bogate in zinc carnea, pestele, ficatul, ouale, branzeturile, nucile, cerealele, ciupercile.
Cobaltul intra in componenta vitaminei B12, participa la maturizarea eritrocitelor si sinteza insulinei, stimuleaza hemopoieza si procesele de crestere. La insuficienta cobaltului in organism scade pofta de mancare, apare anemie, casexie, ataxie. Sunt bogate in cobalt varza alba, morcovul, sfecla, tomatele, strugurii, coacazele negre, ficatul, pestele.
Arseniul este un tonic, stimulant al poftei de mancare. El inlesneste respiratia si actioneaza binefacator in dermatoze. Insuficienta lui in organism provoaca oboseala generala, lipsa poftei de mancare, anemie, afectiuni respiratorii, eczeme, psoriazis, acnee. Arseniul se gaseste in germenele de grau, orez, usturoi, varza, spanac, nap, morcov, cartofi, mar s.a.
Bromul este un sedativ al sistemului nervos, utilizarea lui este binevenita in insomnie. El se gaseste in mar, struguri, fragi, pepene galben, usturoi, sparanghel, morcov, telina, varza, ceapa, praz, tomate.
Nichelul stimuleaza functia pancreasului si se indica in diabet. Se gaseste in morcov, varza, spanac, fasole, ceapa, tomate, struguri.
Strontiul participa la procesele de osificare. Se observa paralelism in continutul de calciu si strontiu in tesuturi. Continutul de strontiu in organism se mareste cu varsta si depinde de alimentatie. Strontiul se retine in organism folosind o ratie alimentara saraca in calciu. Produsele alimentare bogate in calciu retin in organism o cantitate mica de strontiu. Patrunderea in organism a strontiului in cantitati mari deregleaza procesul de osificare si provoaca rahitismul de strontiu. Spre deosebire de rahitismul obisnuit, aceasta maladie nu se trateaza cu vitamina D si cu ratia alimentara bogata in calciu si fosfor. in localitatile cu un continut mare de strontiu in sol apare rahitismul de strontiu la animale si boala Urov (boala Kasin-Bek) la oameni. Dupa parerea unor savanti aceasta boala poate fi considerata ca o varianta a rahitismului de strontiu la oameni.
Beriliul deprima fosfataza alcalina si, ca urmare, si procesul de osificare. Sarurile de beriliu actioneaza asupra procesului de sinteza a fosforului neorganic din acizii nucleici. Sarurile de mangan deprima actiunea beriliului asupra fosfatazei. Surplusul de beriliu provoaca in oase dereglari ca la rahitism si nu se supun tratamentului cu vitamina D. Continutul inalt de beriliu in organism deprima cresterea celulelor si regenerarea tesuturilor. Intoxicarea acuta cu beriliu provoaca necroza in ficat si canaliculele rinichilor.
Molibdenul contribuie la sinteza proteinelor vegetale, activeaza transmiterea aminoacizilor proteinelor. Surplusul de molibden in organism provoaca uraturie, guta. Lipsa molibdenului in sol micsoreaza continutul aminoacizilor si acidului ascorbic in plante.
Cromul participa in metabolismul proteinelor, colesterolului, glucidelor. Deficitul de crom in organism reduce sensibilitatea tesuturilor la insulina, inrautateste asimilarea glucozei in tesuturi si sporeste continutul glucozei din sange. In crom sunt bogate painea neagra, crupele, leguminoasele, legumele.
Siliciul joaca un rol important in sistemele osos, vascular, respirator. Intervine la formarea tendoanelor, pielii. Este implicat in tratamentul aterosclerozei, hipertensiunii, dernineralizarii, rahitismului, oboselii generale. El isi asuma un rol plastic si functional in fenomenele de nutritie generala, joaca un rol in diversele procese de dezintoxicare. Siliciul se gaseste in taratele de cereale, in usturoi, in nap si in alte produse vegetale.
Litiul este un echilibrant psihic, indicat in cazuri de insomnie, melancolie, oboseala, psihastenie, stari depresive. El se intalneste in numeroase produse vegetale.
Anhidrida maleica
Anhidrida maleica este intermediar de mare tonaj folosit in industria maselor plastice pentru obtinerea de polimeri. Totodata serveste la obtinerea unor produse fitofarmaceutice : malation, hidrazida maleica, endotal, captan.
Anhidrida maleica este un compus cu reactivitate mare , datorita atat dublei legaturi cat si celor doua grupe carboxilice,drept pentru care ea poate fi utilizata in reactii de poliaditie sau policondensare. Produsii cei mai utilizati sunt:
-rasini poliesterice(produsi de policondensare solubili ai acidului maleic si alcoolilor dihidroxilici):adezivi,cerneluri etc
-rasini alchidice(produsi de policondensare ai acidului maleic, poliolilor si acizi grasi):cu utilizari in obtinerea de vopsele
-copolimeri de tip AM-stiren pentru obtinerea de mase plastice
-copolimeri de tip AM-acid acrilic utilizati in industrai detergentilor ca agenti de complexare sau drept floculanti in tratarea apelor.
Anhidrida maleica este obtinuta industrial prin oxidarea catalitica in faza gazoasa a benzenului sau a unui amestec de butan-butene lineare.
Metode de obtinere a anhidridei maleice:
• Oxidarea benzenului:
• Oxidarea crotonaldehidei:
• Oxidarea hidrocarburilor C4 lineare:
• Oxidarea furfurolului:
Dintre metodele prezentate mai sus, cea mai economica este obtinerea din butan, materie prima ieftina si accesibila, dar exista inca multe instalatii care folosesc benzenul ca materie prima.
Oxidarea benzenului:
Termodinamica si mecanismul de reactie:
Oxidarea benzenului la anhidrida maleica este o reactie puternic exoterma. Din datele termodinamice s-a calculate ca prin oxidarea a 1 kg benzen la anhidrida maleica se degaja 5368 kcal, in timp ce pentru arderea aceleiasi cantitati de benzen se consuma 9710 kcal. Ca urmare a concurentei celor doua reactii efectul termic global variaza intre limitele celor doua valori, fiind functie de activitatea si selectivitatea catalizatorului.
Desi oxidarea benzenului la anhidrida maleica a facut obiectul a numeroase lucrari stiintifice, mecanismul de reactie nu este inca pe deplin lamurit. Fiind un proces catalitic, ambii reactanti trebuie intai sa se absoarba pe suprafata catalizatorului. Oxigenul se absoarbe deosebit de usor pe suprafata catalizatorului, urmat de benzen care, prin adsorbtie, se tensioneaza o legatura C-H, urmata de ruperea acesteia, care este prima etapa a reactiei. Formarea anhidridei maleice are loc printr-o succesiune de reactii, insotite de reactii de oxidare mai adanca.
Se pot lua in considerare urmatoarele reactii globale:
Expresia vitezei totale de transformare a benzenului valabila pentru cazul cand concentratia oxigenului este mai mica de 0.004 moli/L şi reactia 2 este neglijabila, este data de relatia:
Exista mai multe variante tehnologice de fabricare a anhidridei maleice prin oxidarea benzenului:
1. Procedeul Scientific Design:
Se lucreaza cu un amestec aer-benzen, din care concentratia hidrocarburii trebuie sa fie inferioara valorii de 1,5 % vol. Raportul benzen/aer variaza intre 1:28 si 1:30 (gr.). Amestecul de aer si benzen se preincalzeste la 120-150ºC, pe seama caldurii de reactie preluate de un amestec de saruri topite (azotat-azotit de sodiu). In proces, rezulta produsi secundari de tipul: benzochinona, anhidrida acetica, acid benzoic, diferite aldehide, cetone si polimeri, care creeaza dificultati la purificarea anhidridei maleice.
Produsele de reactie se racesc pana la 70ºC, cand se recupereaza prin condensare pana la 50-60% din anhidrida maleica, sub forma de topitura. Restul se absoarbe din faza gazoasa, prin absorbtie in apa, rezultand o solutie de 35-40% acid maleic. Acidul maleic se supune apoi deshidratarii prin eliminarea azeotropa a apei.
Anhidrida maleica condensata si ea rezultata prin deshidratare se amesteca si se supune purificarii, prin distilare in vid.
Prin acest prodeceu, pentru o tona de anhidrida maleica se consuma 1.31 t benzen.
1-suflanta pentru aer; 2-evaporator; 3-recuperator caldura; 4-racitor-condensator; 5-reactor; 6-coloana dispersare gaz-lichid;
7-coloana de absorbtie in apa; 8-pompa;9-coloana de deshidratare;
10-rezervor; 11-coloana de rectificare; 12-condensator;
13-reactor izomerizare
2. Procedeul Halcon:
Aerul 1 trece prin filtrul 2 , se comprima cu vaporii de benzene 4 ce vin din evaporatorul 5. Amestecul intra in reactorul 6 racit cu baie de saruri. O parte din agentul termic este trimisa in schimbatorul de caldura 7, unde cedeaza caldura, cu formare de abur industrial 8. Din reactor , gazele intra in racitorul 9, racit de asemenea cu apa, care se transforma in abur 10. In continuare gazele se trimit in reactorul 11 unde se racesc sub punctual de roua al anhidridei maleice, cand condenseaza peste 50% din anhidrida maleica. Amestecul de reactie se trimite la separatorul 12 pentru separarea anhidridei maleice de gazelle necondensabile si, apoi, la colectorul 13.
Faza gazoasa din separatorul 12 ctrece la scruberul 14, stropit cu apa,unde intreaga cantitate de anhidrida maleicaantrenata hidrolizeaza la acid maleic. Abgazele din scruberul 14 se evacueaza in atmosfera 15. Solutia de acid maleic se colecteza in colectorul 16.
Urmeaza stadiile de deshidratare prin distilare azeotropa si purificare. In blazul 18 se introduce agentl de distilare Azeotropa (xilen) din rezervorul 19 si produsul brut topit din 13. Vaporii care ies pe la partea superioara a coloanei de distilare 17 trec la condensatorul 20. In coloana se introduce solutia de acid maleic pentru deshidratare, iar topitura de anhidrida maleica bruta se scurge in blazul 18 . Apa rezultata la deshidratare se colecteza in vasul 21 si se recircula apoi la scruberul 14. Xilenul se colecteza in rezervorul 19.
In vederea purificarii produsului se coboara presiunea sub cea atmosferica in coloana 17. Prima fractie, colectata la cifra de reflux mare , se trimite in vasul 13 su se reintroduce in process. Produsul dorit se colecteaza la cifra de reflux mica si se trimite in colectorul 22. Reziduul din blaz se reintroduce in ciclu. La fiecare 2-3 cicluri reziduul se dizolva in apa si se elimina, iar coloana se spala si se usuca.
3. Procedeul conform tehnologiei firmei belgiene U.C.B.S.A.:
Aerul 1, filtrat si comprimat, se incalzeste intr-un schimbator de caldura pe seama caldurii gazelor de iesire si se amesteca cu vapori de benzen 2 la o concentratie sub limitele de explozie. Amestecul de vapori de benzene si aer, a carui compozitie se regleaza automat , intra in reactorul 3 care contine catalizatorul in strat fix. Temperatura in reactorse mentine constanta prin circulatia sarurilor topite intre generatorul de vapori de inalta presiune si spatial intertubular al reactorului.
La iesirea din reactor , amestecul gazos se raceste treptat in schimbatoare de caldura,caldura cedata fiind folosita pentru obtinerea de vapori de apa si pentru preincalzirea aerului. Cea mai mare parte din anhidrida maleica (50-60%) se separa in condensatorul 4 unde masa de reactie se raceste pana la o temperature sub punctual de roua al anhidridei maleice dar peste punctual de roua al apei. Amestecul gazos trece apoi in coloana de absorbtie 5, unde se spala cu apa 6. Dupa spalare gazele se elimina,7, iar pe la partea inferioara se scoate solutie bruta de acid maleic 8, care se supune evaporarii la vid in evaporatorul 10 . Acidul maleic separat se amesteca cu anhidrida maleica bruta 9 si se deshidrateaza prin incalzirea in reactorul 11, de constructie speciala. Din reactorul de deshidratare se colecteaza anhidrida maleica pura pe la partea superioara; reziduul contine impuritati grele 12. In continuare, anhidrida maleica trece in coloana de rectificare sub vid 13, de unde se colecteaza continuu produse de inalta puritate 14 (randament 88%).
Anhidrida maleica este un compus cu reactivitate mare , datorita atat dublei legaturi cat si celor doua grupe carboxilice,drept pentru care ea poate fi utilizata in reactii de poliaditie sau policondensare. Produsii cei mai utilizati sunt:
-rasini poliesterice(produsi de policondensare solubili ai acidului maleic si alcoolilor dihidroxilici):adezivi,cerneluri etc
-rasini alchidice(produsi de policondensare ai acidului maleic, poliolilor si acizi grasi):cu utilizari in obtinerea de vopsele
-copolimeri de tip AM-stiren pentru obtinerea de mase plastice
-copolimeri de tip AM-acid acrilic utilizati in industrai detergentilor ca agenti de complexare sau drept floculanti in tratarea apelor.
Anhidrida maleica este obtinuta industrial prin oxidarea catalitica in faza gazoasa a benzenului sau a unui amestec de butan-butene lineare.
Metode de obtinere a anhidridei maleice:
• Oxidarea benzenului:
• Oxidarea crotonaldehidei:
• Oxidarea hidrocarburilor C4 lineare:
• Oxidarea furfurolului:
Dintre metodele prezentate mai sus, cea mai economica este obtinerea din butan, materie prima ieftina si accesibila, dar exista inca multe instalatii care folosesc benzenul ca materie prima.
Oxidarea benzenului:
Termodinamica si mecanismul de reactie:
Oxidarea benzenului la anhidrida maleica este o reactie puternic exoterma. Din datele termodinamice s-a calculate ca prin oxidarea a 1 kg benzen la anhidrida maleica se degaja 5368 kcal, in timp ce pentru arderea aceleiasi cantitati de benzen se consuma 9710 kcal. Ca urmare a concurentei celor doua reactii efectul termic global variaza intre limitele celor doua valori, fiind functie de activitatea si selectivitatea catalizatorului.
Desi oxidarea benzenului la anhidrida maleica a facut obiectul a numeroase lucrari stiintifice, mecanismul de reactie nu este inca pe deplin lamurit. Fiind un proces catalitic, ambii reactanti trebuie intai sa se absoarba pe suprafata catalizatorului. Oxigenul se absoarbe deosebit de usor pe suprafata catalizatorului, urmat de benzen care, prin adsorbtie, se tensioneaza o legatura C-H, urmata de ruperea acesteia, care este prima etapa a reactiei. Formarea anhidridei maleice are loc printr-o succesiune de reactii, insotite de reactii de oxidare mai adanca.
Se pot lua in considerare urmatoarele reactii globale:
Expresia vitezei totale de transformare a benzenului valabila pentru cazul cand concentratia oxigenului este mai mica de 0.004 moli/L şi reactia 2 este neglijabila, este data de relatia:
Exista mai multe variante tehnologice de fabricare a anhidridei maleice prin oxidarea benzenului:
1. Procedeul Scientific Design:
Se lucreaza cu un amestec aer-benzen, din care concentratia hidrocarburii trebuie sa fie inferioara valorii de 1,5 % vol. Raportul benzen/aer variaza intre 1:28 si 1:30 (gr.). Amestecul de aer si benzen se preincalzeste la 120-150ºC, pe seama caldurii de reactie preluate de un amestec de saruri topite (azotat-azotit de sodiu). In proces, rezulta produsi secundari de tipul: benzochinona, anhidrida acetica, acid benzoic, diferite aldehide, cetone si polimeri, care creeaza dificultati la purificarea anhidridei maleice.
Produsele de reactie se racesc pana la 70ºC, cand se recupereaza prin condensare pana la 50-60% din anhidrida maleica, sub forma de topitura. Restul se absoarbe din faza gazoasa, prin absorbtie in apa, rezultand o solutie de 35-40% acid maleic. Acidul maleic se supune apoi deshidratarii prin eliminarea azeotropa a apei.
Anhidrida maleica condensata si ea rezultata prin deshidratare se amesteca si se supune purificarii, prin distilare in vid.
Prin acest prodeceu, pentru o tona de anhidrida maleica se consuma 1.31 t benzen.
1-suflanta pentru aer; 2-evaporator; 3-recuperator caldura; 4-racitor-condensator; 5-reactor; 6-coloana dispersare gaz-lichid;
7-coloana de absorbtie in apa; 8-pompa;9-coloana de deshidratare;
10-rezervor; 11-coloana de rectificare; 12-condensator;
13-reactor izomerizare
2. Procedeul Halcon:
Aerul 1 trece prin filtrul 2 , se comprima cu vaporii de benzene 4 ce vin din evaporatorul 5. Amestecul intra in reactorul 6 racit cu baie de saruri. O parte din agentul termic este trimisa in schimbatorul de caldura 7, unde cedeaza caldura, cu formare de abur industrial 8. Din reactor , gazele intra in racitorul 9, racit de asemenea cu apa, care se transforma in abur 10. In continuare gazele se trimit in reactorul 11 unde se racesc sub punctual de roua al anhidridei maleice, cand condenseaza peste 50% din anhidrida maleica. Amestecul de reactie se trimite la separatorul 12 pentru separarea anhidridei maleice de gazelle necondensabile si, apoi, la colectorul 13.
Faza gazoasa din separatorul 12 ctrece la scruberul 14, stropit cu apa,unde intreaga cantitate de anhidrida maleicaantrenata hidrolizeaza la acid maleic. Abgazele din scruberul 14 se evacueaza in atmosfera 15. Solutia de acid maleic se colecteza in colectorul 16.
Urmeaza stadiile de deshidratare prin distilare azeotropa si purificare. In blazul 18 se introduce agentl de distilare Azeotropa (xilen) din rezervorul 19 si produsul brut topit din 13. Vaporii care ies pe la partea superioara a coloanei de distilare 17 trec la condensatorul 20. In coloana se introduce solutia de acid maleic pentru deshidratare, iar topitura de anhidrida maleica bruta se scurge in blazul 18 . Apa rezultata la deshidratare se colecteza in vasul 21 si se recircula apoi la scruberul 14. Xilenul se colecteza in rezervorul 19.
In vederea purificarii produsului se coboara presiunea sub cea atmosferica in coloana 17. Prima fractie, colectata la cifra de reflux mare , se trimite in vasul 13 su se reintroduce in process. Produsul dorit se colecteaza la cifra de reflux mica si se trimite in colectorul 22. Reziduul din blaz se reintroduce in ciclu. La fiecare 2-3 cicluri reziduul se dizolva in apa si se elimina, iar coloana se spala si se usuca.
3. Procedeul conform tehnologiei firmei belgiene U.C.B.S.A.:
Aerul 1, filtrat si comprimat, se incalzeste intr-un schimbator de caldura pe seama caldurii gazelor de iesire si se amesteca cu vapori de benzen 2 la o concentratie sub limitele de explozie. Amestecul de vapori de benzene si aer, a carui compozitie se regleaza automat , intra in reactorul 3 care contine catalizatorul in strat fix. Temperatura in reactorse mentine constanta prin circulatia sarurilor topite intre generatorul de vapori de inalta presiune si spatial intertubular al reactorului.
La iesirea din reactor , amestecul gazos se raceste treptat in schimbatoare de caldura,caldura cedata fiind folosita pentru obtinerea de vapori de apa si pentru preincalzirea aerului. Cea mai mare parte din anhidrida maleica (50-60%) se separa in condensatorul 4 unde masa de reactie se raceste pana la o temperature sub punctual de roua al anhidridei maleice dar peste punctual de roua al apei. Amestecul gazos trece apoi in coloana de absorbtie 5, unde se spala cu apa 6. Dupa spalare gazele se elimina,7, iar pe la partea inferioara se scoate solutie bruta de acid maleic 8, care se supune evaporarii la vid in evaporatorul 10 . Acidul maleic separat se amesteca cu anhidrida maleica bruta 9 si se deshidrateaza prin incalzirea in reactorul 11, de constructie speciala. Din reactorul de deshidratare se colecteaza anhidrida maleica pura pe la partea superioara; reziduul contine impuritati grele 12. In continuare, anhidrida maleica trece in coloana de rectificare sub vid 13, de unde se colecteaza continuu produse de inalta puritate 14 (randament 88%).
Uleiuri vegetale
CAPITOLUL 1
PLANTELE OLEAGINOASE
Uleiurile şi grăsimile vegetale se găsesc în natură în ţesutul plantelor, fiind concentrat în seminţe, în pulpă, în sâmburele fructelor, în tuberculi sau în germeni. Pentru ţara noastră principala materie primă o reprezintă plantele oleaginoase producătoare de seminţe.
Seminţele separate de planta mamă reprezintă germenele unei viitoare plante. În timpul formării şi maturizării seminţelor oleaginoase, în celule are loc o acumulare de substanţe oleaginoase (grăsimi, albumine, hidranţi de carbon), care au rolul de a asigura germenului funcţiile vitale, până când acesta devine capabil să-şi asigure singur hrana minerală din sol şi aer. Prezenţa acestor substanţe hrănitoare, determină valoarea seminţelor oleaginoase ca materii prime pentru obţinerea uleiului vegetal.
Conţinutul de materie grasă în aceste părţi ale plantei este foarte variabil. La plantele cultivate pentru producţia de uleiuri vegetale, conţinutul de ulei în seminţe, fructe şi tuberculi, variază între 18 şi 60%.
Dintre plantele oleaginoase în care uleiul este concentrat în seminţe amintim: floarea soarelui, soia, rapiţa; ca plante producătoare de fructe oleaginoase: măslinul, cocotierul, palmierul; tuberculi oleaginoşi produc arahidele, iar germeni oleaginoşi conţine porumbul.
Ca materii prime în întreprinderile de ulei din România se folosesc seminţele plantelor oleaginoase şi germenii de porumb (deşeuri oleaginoase).
1.1 Structura morfologică a seminţelor oleaginoase
Seminţele oleaginoase se compun din două părţi principale: miezul şi coaja.
Miezul cuprinde embrionul, două cotiledoane şi ţesutul nutritiv, denumit endosperm. Cotiledoanele şi endospermul cuprind substanţe nutritive de rezervă, care se consumă în perioada iniţială a dezvoltării plantei noi din embrion.
Coaja constituie învelişul exterior al seminţelor şi are rolul de a le apăra împotriva deteriorărilor de ordin mecanic (şocuri), chimic (acţiunea gazelor şi aerului) şi biochimic (acţiunea enzimelor).
În funcţie de grosimea şi aderenţa cojilor de miez, seminţele oleaginoase se împart în seminţe decorticabile (floarea soarelui, soia, ricin) şi seminţe nedecorticabile (inul, rapiţa).
Seminţele oleaginoase ca orice organism, se compun dintr-un număr mare de celule. O celulă este înconjurată de membrană, iar în interiorul ei se găsesc: eleoplasma, granulele de proteine (aleuron), nucleul şi alţi compuşi organici.
1.2 Compoziţia chimică a seminţelor oleaginoase
Pe lângă lipide, seminţele oleaginoase conţin în proporţii mari proteine, zaharide şi apă. În cantităţi mici se găsesc fosfatide, steride, ceruri, substanţe colorante şi alţi compuşi chimici, care se extrag o dată cu uleiul şi poartă numele de substanţe care însoţesc materia grasă.(ANEXA 1)
Raportul cantitativ între miez şi coajă variază în limite destul de largi. Astfel: la seminţele de floarea soarelui, conţinutul de coajă este 23 – 27%, la cele de soia între 6 – 10%, la seminţele de in şi rapiţă între 4 – 6%.
Compoziţia chimică este alcătuită din:
Lipide sunt esteri ai alcoolilor cu acizii graşi. În funcţie de natura alcoolilor conţinuţi în molecula lor, lipidele se clasifică astfel: lipide simple şi lipide complexe. (ANEXA 2)
Proteinele se cumulează mai ales în miezul seminţelor, în timp ce coaja conţine o cantitate mică de proteine. În timpul prăjirii seminţelor, proteinele suferă modificări structurale, dintre care cea mai importantă o constituie denaturarea termică.
Gliceridele sunt grăsimi vegetale, care după starea lor de agregare se împart în: grăsimi lichide sau uleiuri şi grăsimi solide la temperatura mediului ambiant. La rândul lor uleiurile se împart în uleiuri sicative, semisicative şi nesicative. În contact cu aerul, uleiurile sicative au proprietatea de a se transforma după 5-6 zile într-o peliculă elastică şi rezistentă la intemperii.
Zaharurile sunt substanţe extractive neazotate, care se găsesc în seminţele oleaginoase, sunt mai uşor sau mai greu asimilabile, în funcţie de grupa din care fac parte.
Apa se găseşte în seminţele oleaginoase în proporţie variabilă, în funcţie de categoria seminţelor şi calitatea lor.
Substanţele minerale sunt reprezentate de macroelemente (C, H, N, S, K, Na, Ca, P, Fe) şi microelemente (Mg, Zn, I, Mo, Mn) şi sunt în proporţii variabile funcţiede soi, afrofond, etc.
1.3 Floarea soarelui
Floarea soarelui (Helianthus annuus), face parte din familia compozitelor, este originară din America centrală şi a fost adusă în Europa în secolul al XVI –lea .
În prezent floarea soarelui constituie una din principalele culturi oleaginoase, în producţia mondială de seminţe oleaginoase ocupă locul al doilea după soia.
Sămânţa de floarea soarelui se compune din învelişul exterior (coaja), o pieliţă subţire (tegumentul) şi miezul.
Coaja conţine puţin ulei (0,7 – 1%), componenţii principali ai acesteia fiind celuloza şi nemiceluloza. Coaja are o structură poroasă, din care motiv absoarbe o cantitate mare de ulei, ceea ce îngreunează procesul de extragere a uleiului la presare.
Lipidele (uleiul), proteinele şi substanţele extractive neazotate sunt concentrate în miezul seminţelor.
Cojile care rezultă la decorticarea seminţelor se folosesc în întreprinderile de ulei drept combustibil,
sau ca materie primă pentru fabricarea furfurolului, un solvent utilizat la rafinarea uleiurilor.
Ulei natural de floarea-soarelui este de o culoare ceva mai inchisa, avand in plus o
aroma distincta, de planta, pe care variantele prelucrate nu o mai pastreaza.
Este foarte bogat in vitaminele E si F, in acizi grasi nesaturati (extrem de sanatosi
pentru inima si vasele de sange), precum si in substante cu efecte antiinfectioase, stimulatoare
ale activitatii hormonale, regenerative etc.
Caracteristile calitative ale semintelor de floarea-soarelui destinate industrializarii sunt, in
principal, urmatoarele:
► continutul in umidiatate
► continul de corpuri stặine
► seminte cu defecte
► masa hectolitrcica a semintelor de floarea-soarelui variaza intre 40 si 42 kh/hl
Caracteristicile fizice ale uleiului din floarea soarelui:
densitatea la 20 grade = 0,92;
vascozitate (CST) la 20 grade = 55 - 61;
punctul de fuziune = - 16 grade;
punctul de rupere = - 5 grade;
PCI (Kcal/kg) = 9032;
Amplitudinea autoinflamarii = 30.
minerale.
In ultima perioada se discuta tot mai mult de folosirea uleiurilor vegetale ca biocarburanti.
Uleiul din floarea soarelui, utilizat ca si carburant are avantajul ca este usor de pastrat, este
stabil, nu este periculos, este putin poluant, nu are risc foarte mare de inflamare si are un
indice de evapoare aproape de zero. Uleiul din floarea soarelui contine intre 10-15% oxigen,
ceea ce duce la ameliorarea combustiei si la diminuarea nivelului poluarii.
Utilizarea florii soarelui in constructii este un alt motiv de cultivare a acestei plante
Prin industrializare, dupa extragerea uleiului, raman sroturile, utilizate ca sursa de proteina in hrana animalelor si materie prima pentru concentrate de proteine in industria mezelurilor.
Din cojile semintelor se fabrica furfurolul folosit in industria fibrelor artificiale, a maselor plastice. Macinate, cojile se folosesc la fabricarea drojdiei furajere, circa 150 kg /tona produs.
1.4 Soia
Soia (Glyccine hispita Max), face parte din familia leguminoaselor şi este o plantă originară din China. În prezent soia este prima cultură oleaginoasă din lume ca producţie de ulei. Ca toate leguminoasele, planta de soia prezintă pe rădăcină nodozităţi pe care se găsesc bacterii fixatoare de azot, care trăiesc în sol şi au capacitatea de a fixa în combinaţii organice azotul atmosferic, îmbogăţind astfel solul în azotul necesar dezvoltării plantelor.
Soia are multiple întrebuinţări, fiind o plantă bogată atât în ulei, cât şi în proteine. Astfel, făina de soia este un produs de o mare valoare nutritivă, iar şrotul de soia este unul din cele mai bune nutreţuri.
Din uleiul de soia se recuperează lecitina, folosită ca emulgator în fabricarea margarinei, în industria cosmetică şi farmaceutică, la fabricarea ciocolatei, etc.
Fructul plantei de soia este o păstaie care conţine trei pana la cinci seminte. Samanta de soia constituie 8-9% din greutatea semintelor.
Samanta de soia este acoperita cu cu o coaja subtire, concrescuta de miez, sfaramicioasa si care se separa usor.
Soia are multiple intrebuintari astfel ca faina de soia are o mare valoare nutritiva.
Ca forma semintele de soia seamana cu boabele de mazare, fiind putin aplatizate. Culoarea semintelor variaza de la galben pana la maro-deschis; exista si varietati de culoare neagra si pestrita.
1.5 Rapiţa
Rapita (Brassica oleracea), face parte din din familia crucifelerol.
Se cultiva ca planta oleaginoasa din secolul XVI-lea. Inrudit cu rapita este mustarul negru care contine 23-28% ulei. Se cultiva doua varietati de rapita: rapita colz si rapita naveta.
Rapita colz are forma de pastaie cu 4-7 seminte si un continult ridicat de ulei (38-44%). Rapita naveta are seminte mai marunte decat varietatea
colza, cu un continut de ulei 33-38%.
Uleiul vegetal extras din seminţele de rapiţă are două mari întrebuinţări în domeniul alimentar şi domeniul biocombustibilului. Pretabilitatea şi eficienţa culturii fiind raportată diferenţiat la aceste utilizării şi la posibilităţile de valorificare a produsului finit.
Uleiul vegetal de rapiţă este astfel utilizat în:
» industria agroalimentară,
» industria combustibililor.
Se situeaza pe locul cinci, sub aspectul productiei de ulei comestibil, intre plantele oleaginoase.
Uleiul de rapita are largi utilizari industriale si alimentare ; turtele de rapita obtinute din procesare au o buna valoare furajera, fiind bogate in proteine(38-42%), glucide si saruri minerale ; paiele de rapita se folosesc in industria materialelor de constructii ;
Rapita se recolteaza timpuriu, motiv pentru care constituie o buna premergatoare pentru grau si orzul de toamna ;
Rapita este o excelenta planta melifera timpurie( asigura circa 50 kg miere/ha)
1.6 Ricinul
Ricinul (Ricinus communis) face parte din familia euphorbiaceelor. Se cultiva din timpurile cele mai vechi mai ales in China si Egipt, unde uleiul de ricin a fost folosit ca medicament. Fructul ricinului este o capsula formata din trei componente, in care se gaseste cate o seminta.. Samanta de ricin este acoprrita cu o coaja care nu este concrescuta cu endospermul. In aceasta se geseste tesut bogat in ulei. Continutul de ulei al cojii variaza intre 2.5 si 3.3 %.
Uleiul de ricin terapeutic nu este toxic. Efectul toxic, in cazul ingerarii de seminte, se manifesta prin coagularea fibrinei, aglutinarea eritrocitelor, lezarea peretilor vaselor sanguine, iritarea mucoasei gastro-intestinale, leziuni hepatice si renale. Ingerarea a 5-6 seminte de catre un copil sau 10 seminte de catre un adult poate provoca moartea acestora.
Ricinul este un arbust adus din India in Europa cu milenii in urma.
Fructul de ricin este o capsula formata din trei compartimente, in care se gaseste cate o samanta.
Semintele de ricin ,asemanatoare boabelor de fasole, au forma ovaidala_alungita, cu suprafata neteda si lucioasa. Ele sunt pestrite: pe un font cenusiu-albastru pana la brun roscat se afla un mosaic de alb pana la brun deschis.
1.7 Mǎslinele
Este la ora actuala cel mai folosit ulei in diversele tratamente naturiste, atat intern, cat
si extern.
Avand o culoare verzuie (datorata continutului de clorofila) si un gust usor aromat,
uleiul de masline este un excelent reintineritor, un protector al vaselor de sange si al aparatului
cardiac, un antiinfectios bland si eficient
Uleiul de masline trebuie realizat dupa standarde internationale, tinand cont de metoda de
producere, de nivelul de aciditate si de caracteristicile organice.
Culoarea nu dovedeste intotdeauna calitatea uleiului. Nuanta unui bun ulei de masline
poate sa varieze de la verde (daca are clorofila ca element principal) pana la galben auriu (daca
are caroten);
Gustul si mirosul uleiului de masline sunt
excelente. Daca uleiul este putin amar, asta inseamna ca maslinele nu au fost pe deplin coapte
atunci cand au fost culese.. Aciditatea uleiului de masline nu trebuie sa depaseasca 3.3 grade.
In Grecia, este considerat a fi cel mai bun ulei acela care nu depaseste 0.5 grade aciditate.
Metodele de culegere, depozitare si presare a uleiului de masline pot afecta nivelul de aciditate.
Oxidarea este cauza cea mai importanta care duce la deteriorarea uleiului de masline.
Localnicii simt dupa miros daca uleiul este deteriorat sau nu.
Sunt folosite procese de filtrare pentru a indeparta sedimente si rez
iduuri obtinand astfel ulei de masline extra virgin cu aciditate sub 1%.
Asemeni vinurilor distinse, uleiul de masline este evaluat in functie de gust si de nivelul
aciditatii inaintea imbutelierii.
Proprietatile (aroma, culoarea, valoarea nutritiva) fiecarui tip de ulei sunt influentate de
calitatea solului, climat, varietea si varsta maslinilor, metodele de obtinere.
Daca procesul de obtinere s-a desfasurat corespunzator, uleiul pastreaza in intregime
savoarea, aroma si proprietatile nutritive ale maslinelor din care a fost extras.
. In tari dezvoltate se consuma mai mult peste, fructe si legume proaspete iar principala
sursa de grasimi este uleiul de masline.
Acesta contine grasimi monosaturate ce au un important rol in impiedicarea acumularii
de colesterol, reducand depozitele asimilate.
Uleiul de masline ofera si alte beneficii, fiind bogat in antioxidanti si vitamine cu efect
de prevenire a imbatrinirii celulelor.
CAPITOLUL 2
INDUSTRIA ULEIURILOR
2.1. Procese şi operaţii premergătoare presării
Curatirea semintelor are ca scop indepartarea impuritatilor organice, minerale si a prafului.
Rezultatele acestor operatii depind de metoda si tipul de utilaj folosit. oleaginoase.
Uleiurile vegetale se extrag din seminte, pulpa, sau miezul unor fructe, sau chiar din samburii unor plante, denumite oleaginoase.
Compozitia chimica a semintelor oleaginoase variaza cu specia vegetala din care provine. Se considera ca semintele au un cntinut de 0,5 g ulei/g proteina.
Compozitia chimica a semintelor si uleiurilor poate fi influentata de umiditate solului, procedeele agrotehnice aplicate, temperatura mediului.
Receptia calitativa a semintelor oleaginoase consta in determinarea greutati hectolitrice, a umiditati, continutului de ulei, continutului de corpuri staine si a puritatii biologice.
Precuratirea semintelor oleaginoase are ca scop prevenirea unor deprecieri ale materie prime in timpul depozitarii.
Reducerea umiditati semintelor se aplica pentru evitarea degradarii in timpul depozitarii, fie p calea hidrolizei grasimii din seminte.
Depozitarea semintelor oleaginoase. Depozitarea si reducerea umiditatii semintelor oleagonoase creaza conditi necesare unei depozitari in care pericolul degradarii materiei prime prin respiratie, incingere, degradare este micsorat.
Maturarea semintelor oleaginoase se poate continua si dupa recoltareStabilitatea este influentata de trecerea enzimelor din starea lor activa in starea inactiva. Incheierea maturarii imbunatateste randamentul de prelucreare a semintelor in uleiuri.
In timpul depozitarii e evita accesul luminii in silozuri, pentru a preveni autooxidarea grasimilor.
Microorganismele pot provoca degradarea semintelor activitatea lor fiind favorizata de umiditate. Controlul de calitate va urmari eventuala dezvoltare a germenilor, a bacteriilor si a mucegaiurilor.
Decojirea se realizeaza prin lovire , frecare, presare sau taiere; folosindu-se in acest scop utilaje speciale. Este necesar de examinat materialul iesit de la decojire si procentul de seminte nesparte. In materialul descojit se determina procentul de miez, continutul de ulei in coaja si umiditate.
Macinarea are ca scop ruperea membranei celulare si destramarea stucturiiectoplasmei, creandu-se conditii favorabile pentru extractia uleiului
Continutul de mic de ulei si mediul favorizeaza in general o buna macinare. In timpul macinarii se creeaza conditi prielnice oxidarii uleiului.
Prajirea are ca scopmodificarea proprietatilorfizice-chimice ale macinarutii pentru ca la presare sa se obtina randamentul maxim in ulei.
Umectarea se realizeaza prin adaugarea de apa favorizand fenomenul deudare selectiva, potrivit caruia fortele de suprafata care retin uleiu se satureaza cu apa eliminand uleiul. Incalzirea macinaturii duce la scaderea tensiunii superficiale si vascozitatii uleiului.
2.2. Presarea
Presarea macinaturii reprezinta una dintre cele doua operatii finale ale procesului tehnologic de obtinere a uleiului brut. Pentru fabricatiile de ulei care nu au extractie, presarea incheie procesul de obtinere a uleiului brut.
Prin presare, uleiul se separa din macinatura cu randament supus preserarii.
Procesul de presare este infuentat de: tipul de presa, presiunea exercitata, durata presarii, umiditatea macinaturi, temperatura macinaturii, grosimea stratului de material supus presarii
Csterea presiunii trebuie sa se faca gradat, pentru a evita infundarea capilalelor si, impiedicarea scurgerii uleiului.
Cresterea presiunii si durata de presare influenteaza asupra cantitati de ulei expulzat, numai pana la o limita, dupa care randamentul nu mai este modificat.
2.3. Purificarea
Purificarea uleiului de presa are ca scop retinerea suspensilor mecanice si organice, cum si a urmelor de apa. Acestea pot micsora conservabilitatea uleiului si ingreuna operatie de rafinare.
Purificarea uleuiului brut cu presa se realizeaza prin trecerea uleiului pe sita vibratoare, uscarea si filtrarea uleiului.
Factorii care influenteaza filtrarea sunt: presiunea si viteza de filtrare, structura sau natura precipitatului depus, grosimea precipitatuluyi, vascozitarea lichidului cere se filtreaza, si temperatuta lichidului care se filtreaza.
La uleiul brut se determina sedimetul si aciditatea iar la brochen umiditatea si continutul de ulei.
Rezultatul purificarii se masoara prin continul de impuritati si apa a uleiului rezultat.
In acelasi timp se verifica aciditatea libera, gustul mirosul si culoarea.
2.4. Extracţia cu dizolvanţi
Extractia cu dizolvanti prezinta avantajul ca asiguta extragerea aproape integrala a uleiului, mai ales atunci cand se practica o schema tehnologica moderna, care cuprinde si presare anterioara.
In industrie extractia este influentata de sructura materialului supus extractiei, proprietatile dizolvantului si regimul de extractie a macinaturii. Structura anterioara a macinaturii permeabilitatea dizolvantulu, gradul de degresare al macinaturii.
Umiditatea optima a macinaturii este de 6-9 %.
Cresterea temperaturii dizolvantului favorizeaza procesul de extractie a uleiului
Extractia macinaturii se poate realiza atat in baterii de extractie cat si in instalatii cu flux continuu. La extractia in baterii, controlul de calitate va urmari respectatea normelor tehnologice de incarcare a extractului cu macinatura si benzina.
Distilarea miscelei se refera la procesul de ulei dizolvat intr-o cantitate determinatade dizolvant. Greutatea specifica este influentata de raportul cantitativ dintre ulei si dizolvant si de temperatura.
Eliminarea dizolvantului din srot se realizeaza prin aburirea srotului urmata de uscare, pana la o umiditate de 8-9 % pentru eliminarea dizolvantului..
2.5. Rafinarea uleiurilor vegetale
Rafinarea uleiurilor vegetale are ce scop eliminarea unor substante de insotire din uleiu brut(mucilagii, acizii grasi liberi, pigmenti vegetali),.
Prin rafinare se amelioreaza proprietatile uleiurilor cum sunt culoarea aciditatea libera, gustul si mirosul, transparenta, consevabilitatea.
Rfinarea trebuie astfel condusa incat sa se obtina minimim de pierderi de grasime.
Rafinarea se realizeaza in funcie de impuritatile din uleiul brut prin:
• metode fizice: sedimentare, centrifugare, filtrare, distilare;
• merode chimice: neutralizarea alcalina, rafinarea acida, decolorarea chimica, neutralizarea prin esterificare;
• metode fizico-chimice: hidratatea, decolorarea prin adsortie, rafinarea cu dizolvanti selectivi;
Filtrarea este influentata de presiunea vascozitati uleiului si temperatura sa, grosimea stratului de de separat.
Controlul de calitate va urmari calitatea uleiului dupa filtrare, colmatarea stratului filtrant si, in functie de aceasta, durata de functionare a filtrului si necesitatea regenararii capacitatii filtrate prin curatire.
Demucilaginarea uleiului brut este necesara pentru marirea convervabilitati si pentru favorizarea procesului de neutralizare.
Demucilaginarea prin acidificare se realizeaza folosinduse acid sulfuric in functie de gradul de impurificare a uleiului. Acidul se introduce treptat pentru observa culoarea uleiului care initial este verzui.In cazul in care se produce o scindare partiala a triglicerldelor creste aciditatea uleiului.
Dezacidifierea uleiurilor se realizeaza prin:
►- neutralizare alcalina;
►- neutralizarea prin distilare;
►- neutralizarea prin esterificarea acizilor grasi cu glicerina;
►- rafinarea cu dizolvanti selectivi.
Metedele de neutralizare se apalic in functie de aciditatea libera a uleiurilor.
Dupa neutralizare se determina aciditatea reziduala a uleiului.
Spalarea uleiului se efectueaza pentru indepartatea cantitativa a sapunului din ulei.
Tratamentul cu dizolvanti selectivi are ca scop separerea glucidelor si uleiurilor in mai multe fractiuni.
2.6. Uscarea uleiurilor
Uscarea in industria uleiului se realizeaza utilizand, in general, actiunea caldurii. La indicarea metodei de uscare si a regimului de uscare aplicat, contrlul de calitale va urmari:
►-evitarea supraincalzirii semintelor, printr-o temperatura prea ridicata;
►-mentinerea unei durate cat mai reduse de deshidratare pentru a evita , la temperaturi ridicate, unele procese enzimetice;
Uscarea se poate realiza in uscatoare rotative, uscaroare tambur si in instalatii de iradiere cu radiatii infrarosii.
Viteza de uscare depinde de umiditatea initiala si finala a semintelor oleaginoase, de temperatura mediului in care are loc uscarea si de intensitatea de miscare a agentului.
Uscarea uleiurilor se realizeaza la o temperatura de 90-95oC, la o presiune de reziduala de 100-160 mm Hg.
Aparatul de de uscare trebuie supravegheat , deoarece in cazul spumarii uleiului aceasta poate fi aspirat pe conducta de vid.
La uscarea contnua presiunea remanenta in aparatul de 10-200 m Hg, iar temperatura de 85-90oC astfel ca se produce o autoevaporare
Continul de apa al uleiului uscat este de circa 0,05%
Uscarea uleiului se efectueaza pentru a indeparta apa ramasa in ulei dupa spalare.
Incalzirea sub vid la o anumita temperatura asiguta avaporarea ultimelor resturi de apa.
2.7. Decolorarea şi vinterizarea
Decolorarea (albirea) are ca scop obtinerea unui ulei cu o coloratie cat mai slaba.Decolorarea se face utizand absorbanti si este influentata de ai multi factori: natura substantei absorbante, temperatura, timpul de contact dintre adsorbant si ulei, starea de agitare.
Prezenta aciilor grasi liberi cum si a urmelor de sapun micsoreaza eficienta docolorarii cu adsorbanti, datorita faptului ca sunt adsotbanti preferentiali.
Cantitatea de pamant decolorant pentru ulei de dovleac este de 4-5%
Efectul secundar al decolorarii consta in diminuarea resturilor de substamnte de insotire (mucigai, resturi de sapun).
Factorii care influenteaza acest proces de decolorare sunt:
•-cantitatea acizilor grasi liberi;
•-prezenta unor urme de sapun;
•-temperatura de lucru (90-105oC);
•-durata de contact dintre ulei si si agentul adsorbant;
•-natura si caracteristicele adsorbantultui utilizat
•-metoda si tipul de instalatie folosit.
Vintetizarea (deceruirea sau demargarinizarea) este o operatie prin care se elimina din ulei cerurile si gliceridele care se solidifica la temperatura camerei.
Temperatura de cristalizare este de 5-7oC, iar in vederea obtinerii de cristale cu dimensiuni mari se introduc ce centre de cristalizare granule de kiselgur in proprtie de 0,5%.
Filtrarea se face in filtre tip Seitz, iar pentru formarea stratului filtrant se aplica dozele de 1 kg cristal teorit si 25 kg kiselgur pentru primele 2500 kg ulei.
Presiunea de impingere a uleiului inainte de filtrare trebuie riguros urmarita pentru a nu permite retopirea cristalelor formate.
La o temperatua mai jpasa de 15-20oC apare o tulbureala a uleiului , care este rezultatul precipitari cerului si gliceridelor saturate.
Procesul de vintilare este influentat de
•-temperatura la care este racit uleiul;
•-cantitatea de praf folosita;
•-durata mentinerii la temperatura respectiva;
•-temperatura de reincalzire a uleiului.
2.8. Dezodorizarea
Dezodorizarea consta in indepartarea substantelor care confera uleiului gust si miros strain.Dezodorizarea este obligatorie pentru uleiurile comestibile obtinute prin extractie.
Gustul si mirosul uleiurilor sunt provocate de unele componente naturale, de produsi rezultati din alterarea materiei prime sau a uleiului in timpul depozitarii sau a operatiilor de prelucrare.
Aceste substante sunt hidrocarburile nesaturate , compusi cu gust amar, aldehide sau cetone, rezultate din degradarea grasimilor.
Prin dezodorizare se urmareste eliminarea mirositoare fara antrenarea gliceridelor.
Tensiunea de vapori fiin redusa la presiunea atmosferica, temperatura de fierbere este de 193-263oC pentru eliminarea de metilului si cetonelor.
Pentru reducerea temperaturii de distilare se lucreaza fie sub vacuum, fie utilizandu-se antrenarea cu gaz inert.
Pentru a evita hidroliza gliceridelor se va aplica, pentru uleiurile vegetale, temperatura maxim de 185-200oC. Ca gaz inert se folosesc vaporii de apa.
In timpul dezodorizarii de pierde de la 0,2-0,8%ulei.
La dezodorizarea discontinua se va urmarii coeficientul de umplere al aparatului.De asemea serpentina de incalzire va fi in permanta acoperita de ulei, pentru a evita supraincalzirea unor stropi de ulei, producand degradarea produsului finit.
Aburul utilizat la dezodorizare trebuie sa fie obtinut din apa bine purificata sau chiar din condens, deoarece urmele de saruri prezente in abur pot influenta gustul uleiului.
Pentru evitarea pericolului oxidarii, inainte de vacuarea din apareat, uleiul dezodorizat se raceste pana la 110oC, iar etapa a doua pana la 20-30oC.
Dupa racire, uleiul este supus filtrarii de control, numita polizare.
Schema controluluitehnic de calitate la rafinarea uleiurilor-una dintre cele mai importante faze.Cuprinde controlul la:
•-uleiul supus rafinarii: aciditatea, umiditatea, substante insolubile in eter etilic, fosfatide si mucilagii;
•-neutralizare: aciditate si continut de de sapun (dupa spalare) controlul apelor la spalare (continut in sapun);
•-albire: aciditate, culoare, continut in sapun, continut de ulei in pamantul decolorant;
•-acizi grasi de rafinare: continut de acizi grasi, umiditate, impuritati;
Uleiul rafinat de controleaza conform STAS 145-57.
2.9. Controlul produselor finite
Conditiile de calitate ale uleiurilor comestibile sunt inscrise in STAS 12-62 si ulterioare.
Uleiurile se pastreaza in rezervoare ferite de actiunea lumini si umiditatii care favorizeaza producerea unor fenomene de degradare.
Rezervoarele trebuie sa fie etanse, pentru a impiedica patrunderea prafului si mirosurilor straine.
In timpul depozitarii uleiul poate suferii procese de degradare (hidroliza enzimatica absortia unor substante volatine, mirositoare,...)
Rancezirea hidrolitica se caracterizeaza prin cresterea aciditatii, in timp ce rancezirea oxidativa duce fie la formarea metil-cetonelor puternic mirositoare (rancezirea cetonica), cum si a unor peroxizi si in final la aldehide si acizi cu catena mijlocie.
Urmele de fier, cupru, zinc sau de alte merale grele catalizeaza reactia.
Alterarea se produce cu atat mai repede cu cat grasimea contine o cantitate mai mare de acizi grasi nesaturati si grasimea este mai impura.
La descompunerea lecitinelor cuprinse in grasimi, aceastea primesc miros de peste prin formarea trimetil-aminelor.
Procese microbiologice. Numeroase ciuperci ca: Penecillium,Aspergillus, sterigmatocistis, sau bacterii ca Bacterium pyocianeus, Bacterium fluorescens liquefaciens, sarcina lutea saponifica grasimile.
Alte microorganisme oxideaza grasimile rezultand peroxizi, oxi-acizi, aldehide, cetone.
Unele ciuperci sau bacterii produc pigmenti;de pilda bacterium luteum formeaza un pigment galben- portocaliu.
Falsificarile grasimilor mai frecvente sunt: adausul de apa, adausul de antiseptice sau conservanti , amestecarea grasimilor intre ele.
Stabilizarea uleiurilor si a grasimilor in general se realizeaza atat prin regimtehnologic utilizat, cat si prin conditiile de pastrare si depozitare.
De asemenea, pot fi utilizati antioxidanti naturali sau sintetici.Antioxidanti folositi pentru stabilirea grasimilor nu trebuie sa aiba afecte nocive asupra organismului, sa fie sulbili ingrasimi, stabili in conditiile de tratament si depozitare.
Ca antioxidanti pot fi folositi de asemenea acidul citric, acidul ascorbic si acidul fosforic.
Recunoasterea si identificarea alterarilor: indice de peroxid, proba cu fuxina decolorata pentru aldehide, proba epihidrin-aldehidei. Proba cetonelor cu aldehida salicilica, proba cu difenil-carbazida;
Determinarea falsificarilor
Caracterizarea grasimilor se face prin urmatoarele constante fizico-chimice: greutatea specifica, punctul de topire si solidificare.
Indicii urmariti sunt :de aciditate, de saponificare, de xilen, de acid butiric de iod, rodan, acetil si hidroxil.
Metodele de analiza a grasimilor sunt inscrise in STAS 145-57
PLANTELE OLEAGINOASE
Uleiurile şi grăsimile vegetale se găsesc în natură în ţesutul plantelor, fiind concentrat în seminţe, în pulpă, în sâmburele fructelor, în tuberculi sau în germeni. Pentru ţara noastră principala materie primă o reprezintă plantele oleaginoase producătoare de seminţe.
Seminţele separate de planta mamă reprezintă germenele unei viitoare plante. În timpul formării şi maturizării seminţelor oleaginoase, în celule are loc o acumulare de substanţe oleaginoase (grăsimi, albumine, hidranţi de carbon), care au rolul de a asigura germenului funcţiile vitale, până când acesta devine capabil să-şi asigure singur hrana minerală din sol şi aer. Prezenţa acestor substanţe hrănitoare, determină valoarea seminţelor oleaginoase ca materii prime pentru obţinerea uleiului vegetal.
Conţinutul de materie grasă în aceste părţi ale plantei este foarte variabil. La plantele cultivate pentru producţia de uleiuri vegetale, conţinutul de ulei în seminţe, fructe şi tuberculi, variază între 18 şi 60%.
Dintre plantele oleaginoase în care uleiul este concentrat în seminţe amintim: floarea soarelui, soia, rapiţa; ca plante producătoare de fructe oleaginoase: măslinul, cocotierul, palmierul; tuberculi oleaginoşi produc arahidele, iar germeni oleaginoşi conţine porumbul.
Ca materii prime în întreprinderile de ulei din România se folosesc seminţele plantelor oleaginoase şi germenii de porumb (deşeuri oleaginoase).
1.1 Structura morfologică a seminţelor oleaginoase
Seminţele oleaginoase se compun din două părţi principale: miezul şi coaja.
Miezul cuprinde embrionul, două cotiledoane şi ţesutul nutritiv, denumit endosperm. Cotiledoanele şi endospermul cuprind substanţe nutritive de rezervă, care se consumă în perioada iniţială a dezvoltării plantei noi din embrion.
Coaja constituie învelişul exterior al seminţelor şi are rolul de a le apăra împotriva deteriorărilor de ordin mecanic (şocuri), chimic (acţiunea gazelor şi aerului) şi biochimic (acţiunea enzimelor).
În funcţie de grosimea şi aderenţa cojilor de miez, seminţele oleaginoase se împart în seminţe decorticabile (floarea soarelui, soia, ricin) şi seminţe nedecorticabile (inul, rapiţa).
Seminţele oleaginoase ca orice organism, se compun dintr-un număr mare de celule. O celulă este înconjurată de membrană, iar în interiorul ei se găsesc: eleoplasma, granulele de proteine (aleuron), nucleul şi alţi compuşi organici.
1.2 Compoziţia chimică a seminţelor oleaginoase
Pe lângă lipide, seminţele oleaginoase conţin în proporţii mari proteine, zaharide şi apă. În cantităţi mici se găsesc fosfatide, steride, ceruri, substanţe colorante şi alţi compuşi chimici, care se extrag o dată cu uleiul şi poartă numele de substanţe care însoţesc materia grasă.(ANEXA 1)
Raportul cantitativ între miez şi coajă variază în limite destul de largi. Astfel: la seminţele de floarea soarelui, conţinutul de coajă este 23 – 27%, la cele de soia între 6 – 10%, la seminţele de in şi rapiţă între 4 – 6%.
Compoziţia chimică este alcătuită din:
Lipide sunt esteri ai alcoolilor cu acizii graşi. În funcţie de natura alcoolilor conţinuţi în molecula lor, lipidele se clasifică astfel: lipide simple şi lipide complexe. (ANEXA 2)
Proteinele se cumulează mai ales în miezul seminţelor, în timp ce coaja conţine o cantitate mică de proteine. În timpul prăjirii seminţelor, proteinele suferă modificări structurale, dintre care cea mai importantă o constituie denaturarea termică.
Gliceridele sunt grăsimi vegetale, care după starea lor de agregare se împart în: grăsimi lichide sau uleiuri şi grăsimi solide la temperatura mediului ambiant. La rândul lor uleiurile se împart în uleiuri sicative, semisicative şi nesicative. În contact cu aerul, uleiurile sicative au proprietatea de a se transforma după 5-6 zile într-o peliculă elastică şi rezistentă la intemperii.
Zaharurile sunt substanţe extractive neazotate, care se găsesc în seminţele oleaginoase, sunt mai uşor sau mai greu asimilabile, în funcţie de grupa din care fac parte.
Apa se găseşte în seminţele oleaginoase în proporţie variabilă, în funcţie de categoria seminţelor şi calitatea lor.
Substanţele minerale sunt reprezentate de macroelemente (C, H, N, S, K, Na, Ca, P, Fe) şi microelemente (Mg, Zn, I, Mo, Mn) şi sunt în proporţii variabile funcţiede soi, afrofond, etc.
1.3 Floarea soarelui
Floarea soarelui (Helianthus annuus), face parte din familia compozitelor, este originară din America centrală şi a fost adusă în Europa în secolul al XVI –lea .
În prezent floarea soarelui constituie una din principalele culturi oleaginoase, în producţia mondială de seminţe oleaginoase ocupă locul al doilea după soia.
Sămânţa de floarea soarelui se compune din învelişul exterior (coaja), o pieliţă subţire (tegumentul) şi miezul.
Coaja conţine puţin ulei (0,7 – 1%), componenţii principali ai acesteia fiind celuloza şi nemiceluloza. Coaja are o structură poroasă, din care motiv absoarbe o cantitate mare de ulei, ceea ce îngreunează procesul de extragere a uleiului la presare.
Lipidele (uleiul), proteinele şi substanţele extractive neazotate sunt concentrate în miezul seminţelor.
Cojile care rezultă la decorticarea seminţelor se folosesc în întreprinderile de ulei drept combustibil,
sau ca materie primă pentru fabricarea furfurolului, un solvent utilizat la rafinarea uleiurilor.
Ulei natural de floarea-soarelui este de o culoare ceva mai inchisa, avand in plus o
aroma distincta, de planta, pe care variantele prelucrate nu o mai pastreaza.
Este foarte bogat in vitaminele E si F, in acizi grasi nesaturati (extrem de sanatosi
pentru inima si vasele de sange), precum si in substante cu efecte antiinfectioase, stimulatoare
ale activitatii hormonale, regenerative etc.
Caracteristile calitative ale semintelor de floarea-soarelui destinate industrializarii sunt, in
principal, urmatoarele:
► continutul in umidiatate
► continul de corpuri stặine
► seminte cu defecte
► masa hectolitrcica a semintelor de floarea-soarelui variaza intre 40 si 42 kh/hl
Caracteristicile fizice ale uleiului din floarea soarelui:
densitatea la 20 grade = 0,92;
vascozitate (CST) la 20 grade = 55 - 61;
punctul de fuziune = - 16 grade;
punctul de rupere = - 5 grade;
PCI (Kcal/kg) = 9032;
Amplitudinea autoinflamarii = 30.
minerale.
In ultima perioada se discuta tot mai mult de folosirea uleiurilor vegetale ca biocarburanti.
Uleiul din floarea soarelui, utilizat ca si carburant are avantajul ca este usor de pastrat, este
stabil, nu este periculos, este putin poluant, nu are risc foarte mare de inflamare si are un
indice de evapoare aproape de zero. Uleiul din floarea soarelui contine intre 10-15% oxigen,
ceea ce duce la ameliorarea combustiei si la diminuarea nivelului poluarii.
Utilizarea florii soarelui in constructii este un alt motiv de cultivare a acestei plante
Prin industrializare, dupa extragerea uleiului, raman sroturile, utilizate ca sursa de proteina in hrana animalelor si materie prima pentru concentrate de proteine in industria mezelurilor.
Din cojile semintelor se fabrica furfurolul folosit in industria fibrelor artificiale, a maselor plastice. Macinate, cojile se folosesc la fabricarea drojdiei furajere, circa 150 kg /tona produs.
1.4 Soia
Soia (Glyccine hispita Max), face parte din familia leguminoaselor şi este o plantă originară din China. În prezent soia este prima cultură oleaginoasă din lume ca producţie de ulei. Ca toate leguminoasele, planta de soia prezintă pe rădăcină nodozităţi pe care se găsesc bacterii fixatoare de azot, care trăiesc în sol şi au capacitatea de a fixa în combinaţii organice azotul atmosferic, îmbogăţind astfel solul în azotul necesar dezvoltării plantelor.
Soia are multiple întrebuinţări, fiind o plantă bogată atât în ulei, cât şi în proteine. Astfel, făina de soia este un produs de o mare valoare nutritivă, iar şrotul de soia este unul din cele mai bune nutreţuri.
Din uleiul de soia se recuperează lecitina, folosită ca emulgator în fabricarea margarinei, în industria cosmetică şi farmaceutică, la fabricarea ciocolatei, etc.
Fructul plantei de soia este o păstaie care conţine trei pana la cinci seminte. Samanta de soia constituie 8-9% din greutatea semintelor.
Samanta de soia este acoperita cu cu o coaja subtire, concrescuta de miez, sfaramicioasa si care se separa usor.
Soia are multiple intrebuintari astfel ca faina de soia are o mare valoare nutritiva.
Ca forma semintele de soia seamana cu boabele de mazare, fiind putin aplatizate. Culoarea semintelor variaza de la galben pana la maro-deschis; exista si varietati de culoare neagra si pestrita.
1.5 Rapiţa
Rapita (Brassica oleracea), face parte din din familia crucifelerol.
Se cultiva ca planta oleaginoasa din secolul XVI-lea. Inrudit cu rapita este mustarul negru care contine 23-28% ulei. Se cultiva doua varietati de rapita: rapita colz si rapita naveta.
Rapita colz are forma de pastaie cu 4-7 seminte si un continult ridicat de ulei (38-44%). Rapita naveta are seminte mai marunte decat varietatea
colza, cu un continut de ulei 33-38%.
Uleiul vegetal extras din seminţele de rapiţă are două mari întrebuinţări în domeniul alimentar şi domeniul biocombustibilului. Pretabilitatea şi eficienţa culturii fiind raportată diferenţiat la aceste utilizării şi la posibilităţile de valorificare a produsului finit.
Uleiul vegetal de rapiţă este astfel utilizat în:
» industria agroalimentară,
» industria combustibililor.
Se situeaza pe locul cinci, sub aspectul productiei de ulei comestibil, intre plantele oleaginoase.
Uleiul de rapita are largi utilizari industriale si alimentare ; turtele de rapita obtinute din procesare au o buna valoare furajera, fiind bogate in proteine(38-42%), glucide si saruri minerale ; paiele de rapita se folosesc in industria materialelor de constructii ;
Rapita se recolteaza timpuriu, motiv pentru care constituie o buna premergatoare pentru grau si orzul de toamna ;
Rapita este o excelenta planta melifera timpurie( asigura circa 50 kg miere/ha)
1.6 Ricinul
Ricinul (Ricinus communis) face parte din familia euphorbiaceelor. Se cultiva din timpurile cele mai vechi mai ales in China si Egipt, unde uleiul de ricin a fost folosit ca medicament. Fructul ricinului este o capsula formata din trei componente, in care se gaseste cate o seminta.. Samanta de ricin este acoprrita cu o coaja care nu este concrescuta cu endospermul. In aceasta se geseste tesut bogat in ulei. Continutul de ulei al cojii variaza intre 2.5 si 3.3 %.
Uleiul de ricin terapeutic nu este toxic. Efectul toxic, in cazul ingerarii de seminte, se manifesta prin coagularea fibrinei, aglutinarea eritrocitelor, lezarea peretilor vaselor sanguine, iritarea mucoasei gastro-intestinale, leziuni hepatice si renale. Ingerarea a 5-6 seminte de catre un copil sau 10 seminte de catre un adult poate provoca moartea acestora.
Ricinul este un arbust adus din India in Europa cu milenii in urma.
Fructul de ricin este o capsula formata din trei compartimente, in care se gaseste cate o samanta.
Semintele de ricin ,asemanatoare boabelor de fasole, au forma ovaidala_alungita, cu suprafata neteda si lucioasa. Ele sunt pestrite: pe un font cenusiu-albastru pana la brun roscat se afla un mosaic de alb pana la brun deschis.
1.7 Mǎslinele
Este la ora actuala cel mai folosit ulei in diversele tratamente naturiste, atat intern, cat
si extern.
Avand o culoare verzuie (datorata continutului de clorofila) si un gust usor aromat,
uleiul de masline este un excelent reintineritor, un protector al vaselor de sange si al aparatului
cardiac, un antiinfectios bland si eficient
Uleiul de masline trebuie realizat dupa standarde internationale, tinand cont de metoda de
producere, de nivelul de aciditate si de caracteristicile organice.
Culoarea nu dovedeste intotdeauna calitatea uleiului. Nuanta unui bun ulei de masline
poate sa varieze de la verde (daca are clorofila ca element principal) pana la galben auriu (daca
are caroten);
Gustul si mirosul uleiului de masline sunt
excelente. Daca uleiul este putin amar, asta inseamna ca maslinele nu au fost pe deplin coapte
atunci cand au fost culese.. Aciditatea uleiului de masline nu trebuie sa depaseasca 3.3 grade.
In Grecia, este considerat a fi cel mai bun ulei acela care nu depaseste 0.5 grade aciditate.
Metodele de culegere, depozitare si presare a uleiului de masline pot afecta nivelul de aciditate.
Oxidarea este cauza cea mai importanta care duce la deteriorarea uleiului de masline.
Localnicii simt dupa miros daca uleiul este deteriorat sau nu.
Sunt folosite procese de filtrare pentru a indeparta sedimente si rez
iduuri obtinand astfel ulei de masline extra virgin cu aciditate sub 1%.
Asemeni vinurilor distinse, uleiul de masline este evaluat in functie de gust si de nivelul
aciditatii inaintea imbutelierii.
Proprietatile (aroma, culoarea, valoarea nutritiva) fiecarui tip de ulei sunt influentate de
calitatea solului, climat, varietea si varsta maslinilor, metodele de obtinere.
Daca procesul de obtinere s-a desfasurat corespunzator, uleiul pastreaza in intregime
savoarea, aroma si proprietatile nutritive ale maslinelor din care a fost extras.
. In tari dezvoltate se consuma mai mult peste, fructe si legume proaspete iar principala
sursa de grasimi este uleiul de masline.
Acesta contine grasimi monosaturate ce au un important rol in impiedicarea acumularii
de colesterol, reducand depozitele asimilate.
Uleiul de masline ofera si alte beneficii, fiind bogat in antioxidanti si vitamine cu efect
de prevenire a imbatrinirii celulelor.
CAPITOLUL 2
INDUSTRIA ULEIURILOR
2.1. Procese şi operaţii premergătoare presării
Curatirea semintelor are ca scop indepartarea impuritatilor organice, minerale si a prafului.
Rezultatele acestor operatii depind de metoda si tipul de utilaj folosit. oleaginoase.
Uleiurile vegetale se extrag din seminte, pulpa, sau miezul unor fructe, sau chiar din samburii unor plante, denumite oleaginoase.
Compozitia chimica a semintelor oleaginoase variaza cu specia vegetala din care provine. Se considera ca semintele au un cntinut de 0,5 g ulei/g proteina.
Compozitia chimica a semintelor si uleiurilor poate fi influentata de umiditate solului, procedeele agrotehnice aplicate, temperatura mediului.
Receptia calitativa a semintelor oleaginoase consta in determinarea greutati hectolitrice, a umiditati, continutului de ulei, continutului de corpuri staine si a puritatii biologice.
Precuratirea semintelor oleaginoase are ca scop prevenirea unor deprecieri ale materie prime in timpul depozitarii.
Reducerea umiditati semintelor se aplica pentru evitarea degradarii in timpul depozitarii, fie p calea hidrolizei grasimii din seminte.
Depozitarea semintelor oleaginoase. Depozitarea si reducerea umiditatii semintelor oleagonoase creaza conditi necesare unei depozitari in care pericolul degradarii materiei prime prin respiratie, incingere, degradare este micsorat.
Maturarea semintelor oleaginoase se poate continua si dupa recoltareStabilitatea este influentata de trecerea enzimelor din starea lor activa in starea inactiva. Incheierea maturarii imbunatateste randamentul de prelucreare a semintelor in uleiuri.
In timpul depozitarii e evita accesul luminii in silozuri, pentru a preveni autooxidarea grasimilor.
Microorganismele pot provoca degradarea semintelor activitatea lor fiind favorizata de umiditate. Controlul de calitate va urmari eventuala dezvoltare a germenilor, a bacteriilor si a mucegaiurilor.
Decojirea se realizeaza prin lovire , frecare, presare sau taiere; folosindu-se in acest scop utilaje speciale. Este necesar de examinat materialul iesit de la decojire si procentul de seminte nesparte. In materialul descojit se determina procentul de miez, continutul de ulei in coaja si umiditate.
Macinarea are ca scop ruperea membranei celulare si destramarea stucturiiectoplasmei, creandu-se conditii favorabile pentru extractia uleiului
Continutul de mic de ulei si mediul favorizeaza in general o buna macinare. In timpul macinarii se creeaza conditi prielnice oxidarii uleiului.
Prajirea are ca scopmodificarea proprietatilorfizice-chimice ale macinarutii pentru ca la presare sa se obtina randamentul maxim in ulei.
Umectarea se realizeaza prin adaugarea de apa favorizand fenomenul deudare selectiva, potrivit caruia fortele de suprafata care retin uleiu se satureaza cu apa eliminand uleiul. Incalzirea macinaturii duce la scaderea tensiunii superficiale si vascozitatii uleiului.
2.2. Presarea
Presarea macinaturii reprezinta una dintre cele doua operatii finale ale procesului tehnologic de obtinere a uleiului brut. Pentru fabricatiile de ulei care nu au extractie, presarea incheie procesul de obtinere a uleiului brut.
Prin presare, uleiul se separa din macinatura cu randament supus preserarii.
Procesul de presare este infuentat de: tipul de presa, presiunea exercitata, durata presarii, umiditatea macinaturi, temperatura macinaturii, grosimea stratului de material supus presarii
Csterea presiunii trebuie sa se faca gradat, pentru a evita infundarea capilalelor si, impiedicarea scurgerii uleiului.
Cresterea presiunii si durata de presare influenteaza asupra cantitati de ulei expulzat, numai pana la o limita, dupa care randamentul nu mai este modificat.
2.3. Purificarea
Purificarea uleiului de presa are ca scop retinerea suspensilor mecanice si organice, cum si a urmelor de apa. Acestea pot micsora conservabilitatea uleiului si ingreuna operatie de rafinare.
Purificarea uleuiului brut cu presa se realizeaza prin trecerea uleiului pe sita vibratoare, uscarea si filtrarea uleiului.
Factorii care influenteaza filtrarea sunt: presiunea si viteza de filtrare, structura sau natura precipitatului depus, grosimea precipitatuluyi, vascozitarea lichidului cere se filtreaza, si temperatuta lichidului care se filtreaza.
La uleiul brut se determina sedimetul si aciditatea iar la brochen umiditatea si continutul de ulei.
Rezultatul purificarii se masoara prin continul de impuritati si apa a uleiului rezultat.
In acelasi timp se verifica aciditatea libera, gustul mirosul si culoarea.
2.4. Extracţia cu dizolvanţi
Extractia cu dizolvanti prezinta avantajul ca asiguta extragerea aproape integrala a uleiului, mai ales atunci cand se practica o schema tehnologica moderna, care cuprinde si presare anterioara.
In industrie extractia este influentata de sructura materialului supus extractiei, proprietatile dizolvantului si regimul de extractie a macinaturii. Structura anterioara a macinaturii permeabilitatea dizolvantulu, gradul de degresare al macinaturii.
Umiditatea optima a macinaturii este de 6-9 %.
Cresterea temperaturii dizolvantului favorizeaza procesul de extractie a uleiului
Extractia macinaturii se poate realiza atat in baterii de extractie cat si in instalatii cu flux continuu. La extractia in baterii, controlul de calitate va urmari respectatea normelor tehnologice de incarcare a extractului cu macinatura si benzina.
Distilarea miscelei se refera la procesul de ulei dizolvat intr-o cantitate determinatade dizolvant. Greutatea specifica este influentata de raportul cantitativ dintre ulei si dizolvant si de temperatura.
Eliminarea dizolvantului din srot se realizeaza prin aburirea srotului urmata de uscare, pana la o umiditate de 8-9 % pentru eliminarea dizolvantului..
2.5. Rafinarea uleiurilor vegetale
Rafinarea uleiurilor vegetale are ce scop eliminarea unor substante de insotire din uleiu brut(mucilagii, acizii grasi liberi, pigmenti vegetali),.
Prin rafinare se amelioreaza proprietatile uleiurilor cum sunt culoarea aciditatea libera, gustul si mirosul, transparenta, consevabilitatea.
Rfinarea trebuie astfel condusa incat sa se obtina minimim de pierderi de grasime.
Rafinarea se realizeaza in funcie de impuritatile din uleiul brut prin:
• metode fizice: sedimentare, centrifugare, filtrare, distilare;
• merode chimice: neutralizarea alcalina, rafinarea acida, decolorarea chimica, neutralizarea prin esterificare;
• metode fizico-chimice: hidratatea, decolorarea prin adsortie, rafinarea cu dizolvanti selectivi;
Filtrarea este influentata de presiunea vascozitati uleiului si temperatura sa, grosimea stratului de de separat.
Controlul de calitate va urmari calitatea uleiului dupa filtrare, colmatarea stratului filtrant si, in functie de aceasta, durata de functionare a filtrului si necesitatea regenararii capacitatii filtrate prin curatire.
Demucilaginarea uleiului brut este necesara pentru marirea convervabilitati si pentru favorizarea procesului de neutralizare.
Demucilaginarea prin acidificare se realizeaza folosinduse acid sulfuric in functie de gradul de impurificare a uleiului. Acidul se introduce treptat pentru observa culoarea uleiului care initial este verzui.In cazul in care se produce o scindare partiala a triglicerldelor creste aciditatea uleiului.
Dezacidifierea uleiurilor se realizeaza prin:
►- neutralizare alcalina;
►- neutralizarea prin distilare;
►- neutralizarea prin esterificarea acizilor grasi cu glicerina;
►- rafinarea cu dizolvanti selectivi.
Metedele de neutralizare se apalic in functie de aciditatea libera a uleiurilor.
Dupa neutralizare se determina aciditatea reziduala a uleiului.
Spalarea uleiului se efectueaza pentru indepartatea cantitativa a sapunului din ulei.
Tratamentul cu dizolvanti selectivi are ca scop separerea glucidelor si uleiurilor in mai multe fractiuni.
2.6. Uscarea uleiurilor
Uscarea in industria uleiului se realizeaza utilizand, in general, actiunea caldurii. La indicarea metodei de uscare si a regimului de uscare aplicat, contrlul de calitale va urmari:
►-evitarea supraincalzirii semintelor, printr-o temperatura prea ridicata;
►-mentinerea unei durate cat mai reduse de deshidratare pentru a evita , la temperaturi ridicate, unele procese enzimetice;
Uscarea se poate realiza in uscatoare rotative, uscaroare tambur si in instalatii de iradiere cu radiatii infrarosii.
Viteza de uscare depinde de umiditatea initiala si finala a semintelor oleaginoase, de temperatura mediului in care are loc uscarea si de intensitatea de miscare a agentului.
Uscarea uleiurilor se realizeaza la o temperatura de 90-95oC, la o presiune de reziduala de 100-160 mm Hg.
Aparatul de de uscare trebuie supravegheat , deoarece in cazul spumarii uleiului aceasta poate fi aspirat pe conducta de vid.
La uscarea contnua presiunea remanenta in aparatul de 10-200 m Hg, iar temperatura de 85-90oC astfel ca se produce o autoevaporare
Continul de apa al uleiului uscat este de circa 0,05%
Uscarea uleiului se efectueaza pentru a indeparta apa ramasa in ulei dupa spalare.
Incalzirea sub vid la o anumita temperatura asiguta avaporarea ultimelor resturi de apa.
2.7. Decolorarea şi vinterizarea
Decolorarea (albirea) are ca scop obtinerea unui ulei cu o coloratie cat mai slaba.Decolorarea se face utizand absorbanti si este influentata de ai multi factori: natura substantei absorbante, temperatura, timpul de contact dintre adsorbant si ulei, starea de agitare.
Prezenta aciilor grasi liberi cum si a urmelor de sapun micsoreaza eficienta docolorarii cu adsorbanti, datorita faptului ca sunt adsotbanti preferentiali.
Cantitatea de pamant decolorant pentru ulei de dovleac este de 4-5%
Efectul secundar al decolorarii consta in diminuarea resturilor de substamnte de insotire (mucigai, resturi de sapun).
Factorii care influenteaza acest proces de decolorare sunt:
•-cantitatea acizilor grasi liberi;
•-prezenta unor urme de sapun;
•-temperatura de lucru (90-105oC);
•-durata de contact dintre ulei si si agentul adsorbant;
•-natura si caracteristicele adsorbantultui utilizat
•-metoda si tipul de instalatie folosit.
Vintetizarea (deceruirea sau demargarinizarea) este o operatie prin care se elimina din ulei cerurile si gliceridele care se solidifica la temperatura camerei.
Temperatura de cristalizare este de 5-7oC, iar in vederea obtinerii de cristale cu dimensiuni mari se introduc ce centre de cristalizare granule de kiselgur in proprtie de 0,5%.
Filtrarea se face in filtre tip Seitz, iar pentru formarea stratului filtrant se aplica dozele de 1 kg cristal teorit si 25 kg kiselgur pentru primele 2500 kg ulei.
Presiunea de impingere a uleiului inainte de filtrare trebuie riguros urmarita pentru a nu permite retopirea cristalelor formate.
La o temperatua mai jpasa de 15-20oC apare o tulbureala a uleiului , care este rezultatul precipitari cerului si gliceridelor saturate.
Procesul de vintilare este influentat de
•-temperatura la care este racit uleiul;
•-cantitatea de praf folosita;
•-durata mentinerii la temperatura respectiva;
•-temperatura de reincalzire a uleiului.
2.8. Dezodorizarea
Dezodorizarea consta in indepartarea substantelor care confera uleiului gust si miros strain.Dezodorizarea este obligatorie pentru uleiurile comestibile obtinute prin extractie.
Gustul si mirosul uleiurilor sunt provocate de unele componente naturale, de produsi rezultati din alterarea materiei prime sau a uleiului in timpul depozitarii sau a operatiilor de prelucrare.
Aceste substante sunt hidrocarburile nesaturate , compusi cu gust amar, aldehide sau cetone, rezultate din degradarea grasimilor.
Prin dezodorizare se urmareste eliminarea mirositoare fara antrenarea gliceridelor.
Tensiunea de vapori fiin redusa la presiunea atmosferica, temperatura de fierbere este de 193-263oC pentru eliminarea de metilului si cetonelor.
Pentru reducerea temperaturii de distilare se lucreaza fie sub vacuum, fie utilizandu-se antrenarea cu gaz inert.
Pentru a evita hidroliza gliceridelor se va aplica, pentru uleiurile vegetale, temperatura maxim de 185-200oC. Ca gaz inert se folosesc vaporii de apa.
In timpul dezodorizarii de pierde de la 0,2-0,8%ulei.
La dezodorizarea discontinua se va urmarii coeficientul de umplere al aparatului.De asemea serpentina de incalzire va fi in permanta acoperita de ulei, pentru a evita supraincalzirea unor stropi de ulei, producand degradarea produsului finit.
Aburul utilizat la dezodorizare trebuie sa fie obtinut din apa bine purificata sau chiar din condens, deoarece urmele de saruri prezente in abur pot influenta gustul uleiului.
Pentru evitarea pericolului oxidarii, inainte de vacuarea din apareat, uleiul dezodorizat se raceste pana la 110oC, iar etapa a doua pana la 20-30oC.
Dupa racire, uleiul este supus filtrarii de control, numita polizare.
Schema controluluitehnic de calitate la rafinarea uleiurilor-una dintre cele mai importante faze.Cuprinde controlul la:
•-uleiul supus rafinarii: aciditatea, umiditatea, substante insolubile in eter etilic, fosfatide si mucilagii;
•-neutralizare: aciditate si continut de de sapun (dupa spalare) controlul apelor la spalare (continut in sapun);
•-albire: aciditate, culoare, continut in sapun, continut de ulei in pamantul decolorant;
•-acizi grasi de rafinare: continut de acizi grasi, umiditate, impuritati;
Uleiul rafinat de controleaza conform STAS 145-57.
2.9. Controlul produselor finite
Conditiile de calitate ale uleiurilor comestibile sunt inscrise in STAS 12-62 si ulterioare.
Uleiurile se pastreaza in rezervoare ferite de actiunea lumini si umiditatii care favorizeaza producerea unor fenomene de degradare.
Rezervoarele trebuie sa fie etanse, pentru a impiedica patrunderea prafului si mirosurilor straine.
In timpul depozitarii uleiul poate suferii procese de degradare (hidroliza enzimatica absortia unor substante volatine, mirositoare,...)
Rancezirea hidrolitica se caracterizeaza prin cresterea aciditatii, in timp ce rancezirea oxidativa duce fie la formarea metil-cetonelor puternic mirositoare (rancezirea cetonica), cum si a unor peroxizi si in final la aldehide si acizi cu catena mijlocie.
Urmele de fier, cupru, zinc sau de alte merale grele catalizeaza reactia.
Alterarea se produce cu atat mai repede cu cat grasimea contine o cantitate mai mare de acizi grasi nesaturati si grasimea este mai impura.
La descompunerea lecitinelor cuprinse in grasimi, aceastea primesc miros de peste prin formarea trimetil-aminelor.
Procese microbiologice. Numeroase ciuperci ca: Penecillium,Aspergillus, sterigmatocistis, sau bacterii ca Bacterium pyocianeus, Bacterium fluorescens liquefaciens, sarcina lutea saponifica grasimile.
Alte microorganisme oxideaza grasimile rezultand peroxizi, oxi-acizi, aldehide, cetone.
Unele ciuperci sau bacterii produc pigmenti;de pilda bacterium luteum formeaza un pigment galben- portocaliu.
Falsificarile grasimilor mai frecvente sunt: adausul de apa, adausul de antiseptice sau conservanti , amestecarea grasimilor intre ele.
Stabilizarea uleiurilor si a grasimilor in general se realizeaza atat prin regimtehnologic utilizat, cat si prin conditiile de pastrare si depozitare.
De asemenea, pot fi utilizati antioxidanti naturali sau sintetici.Antioxidanti folositi pentru stabilirea grasimilor nu trebuie sa aiba afecte nocive asupra organismului, sa fie sulbili ingrasimi, stabili in conditiile de tratament si depozitare.
Ca antioxidanti pot fi folositi de asemenea acidul citric, acidul ascorbic si acidul fosforic.
Recunoasterea si identificarea alterarilor: indice de peroxid, proba cu fuxina decolorata pentru aldehide, proba epihidrin-aldehidei. Proba cetonelor cu aldehida salicilica, proba cu difenil-carbazida;
Determinarea falsificarilor
Caracterizarea grasimilor se face prin urmatoarele constante fizico-chimice: greutatea specifica, punctul de topire si solidificare.
Indicii urmariti sunt :de aciditate, de saponificare, de xilen, de acid butiric de iod, rodan, acetil si hidroxil.
Metodele de analiza a grasimilor sunt inscrise in STAS 145-57
Solida sau lichida?
Scientific Question:
Poate o substanta sa fie, in acelasi timp, si lichida si solida la temperatura camerei?
Despre Amidon
Amidonul este raspandit in tot regnul vegetal, fiind polizaharida de rezerva a plantelor. In cantitate mare se gaseste sub forma de granule in semintele plantelor ce contin clorofila, ca de exmeplu in cereale, porumb si tuberculii cartofului. Se formeaza in celulele plantei, in rpezenta clorofilei, si sub influenta luminii, dioxidul de carbon si apa dau glucoza. Glucoza, prin eliminare de apa, se transforma in amidon sau in celuloza. Procesul se numeste fotosinteza.
Amidonul serveste atat ca hrana necesara in perioada de maturizare a plantei, cat si ca substanta de rezerva in fructe, seminte, tulpini sau radacini.
Amidonul nu este o substanta unitara, fiind format din amiloza (10% - 20%) si amilopectina (80% - 90%). Ambele componente sunt polizaharide, a caror molecula contine un numar mare de resturi de glucoza. Amidonul se prezinta ca o pulbera alba insolubila in apa rece.
Amiloza are o structura neramificata, in care numarul de resturi de glucoza are valori cuprinse intre 300 – 1200, in functie de specia vegetala. Amilopectina are o structura ramificata, mai complexa, si un numar de resturi de glucoza cuprins intre 6000 – 3600.
Cele doua componente ale amidonului se comporta diferit in reactia cu iodul:
- Amiloza se coloreaza in albastru indigo intens
- Amilopectina se coloreaza mult mai slab in purpuriu
Este o reactie de recunoastere a amidonului. Indiferent de ce provenienta are amidonul, el este o substanta alba, fara miros, fara gust insolubila in apa rece si alcol etilic. Cu apa calda, amidonul formeaza o masa apa lipicioasa (coca de amidon) numita clei de amidon sau scrobeala.
Prin incalzire de 200° C, amidonul se transforma in dextrina, o substanta solida putin galbuien solubila in apa. Dextrina se gaseste in coaja painii, dandui un gust placut.
Problem: Este posibil ca un cui sa fie batut pe bucata de lemn ce pluteste pe coca de amidon si cum va reactiona comparativ cu apa?
Hypothesis: Noi credem ca va fi posibil sa batem cuiul, avand in vedere caracteristicile neobisnuite ale amidonului, fiind alcatuit din doi compusi, unul ramificat si unul neramificat.
Materials:
- 2 boluri, capacitate ~5L
- 6 cutii amidon alimentar, 200g o cutie
- 2 bucati lemn slefuit, 10x2x10cm
- 2 cuie
- 1 ciocan
Procedure
1. Pregatiti materialele, situandu-le pe masa.
2. Asezati cele doua boluri una langa alta. Umpleti unul dintre boluri cu apa.
3. Puneti pulberea de amidon in celalalt bol, adaugand treptat apa, acordand multa atentie amestecului obtinut. La 6 cutii de amidon, nu trebuie adaugat mai mult decat 10 pahare de apa!
4. Incercati sa combinati in asa fel amidonul cu apa incat sa se obtina o substanta omogena cleioasa.
5. Plasati cate o bucata de lemn in fiecare bol, lasand-o sa pluteasca.
6. Plasati un cui asupra placii de lemn care pluteste pe apa, incercand sa bateti acesta cu un ciocan. Notati observatiile.
7. Plasati un cui asupra placii de lemn care pluteste pe coca de amidon, incercand sa bateti acesta cu un ciocan. Notati observatiile.
Observations
Cand am incercat sa batem cuiul pe bucata de lemn plasata in bolul cu apa, am observat ca datorita faptului ca apa este lichida, ii permite bucatii de lemn sa pluteasca pe suprafata ei, insa nu ii ofera sustinere la soc, bucata de lemn scufundandu-se. Asta demonstreaza ca nu este posibil sa batem un cui pe o bucata de lemn plasata pe apa.
Insa, cand am incercat sa batem cuiul pe bucata de lemn plasata in bolul cu solutie de amidon, am reusit sa batem cuiul, avand in vedere ca desi solutia este lichida, ea isi schimba starea de agregare in solida la soc, oferind suport bucatii de lemn. Astfel am demonstrat ca este posibil sa batem un cui pe o bucata de lemn plasata pe solutie de amidon, desi substanta este lichida.
Data
Solutie Posibilitatea de a bate un cui pe o bucata de lemn care pluteste pe solutie
Apa Imposibil
Amidon Posibil
Results and Conclusion
Scopul experimentului a fost de a demonstra ca amidonul este si lichid si solid in acelasi timp. Am reusit sa aratam asta, comparand amidonul cu apa pentru ca ambele sunt lichide, dar am observat ca amidonul are o caracteristica speciala, acea de a actiona ca o substanta solida la soc. Acest lucru fiind usor de demonstrat, incecand sa batem un cui pe bucata de lemn din boloul cu apa dar nu am reusit, iar dupa incercand sa facem acelasi lucru in bolul cu substanta de amidon reusind. Rezultatele se potrivesc cu ceea ce am prevazut, deoarece am reusit sa batem cuiul pe bucata de lemn.
Reactia amidonului la soc a fost aceea de solidificare, care a fost impusa de catre cei doi compusi ai amidonului, care sunt ramficati si neramificati.
Poate o substanta sa fie, in acelasi timp, si lichida si solida la temperatura camerei?
Despre Amidon
Amidonul este raspandit in tot regnul vegetal, fiind polizaharida de rezerva a plantelor. In cantitate mare se gaseste sub forma de granule in semintele plantelor ce contin clorofila, ca de exmeplu in cereale, porumb si tuberculii cartofului. Se formeaza in celulele plantei, in rpezenta clorofilei, si sub influenta luminii, dioxidul de carbon si apa dau glucoza. Glucoza, prin eliminare de apa, se transforma in amidon sau in celuloza. Procesul se numeste fotosinteza.
Amidonul serveste atat ca hrana necesara in perioada de maturizare a plantei, cat si ca substanta de rezerva in fructe, seminte, tulpini sau radacini.
Amidonul nu este o substanta unitara, fiind format din amiloza (10% - 20%) si amilopectina (80% - 90%). Ambele componente sunt polizaharide, a caror molecula contine un numar mare de resturi de glucoza. Amidonul se prezinta ca o pulbera alba insolubila in apa rece.
Amiloza are o structura neramificata, in care numarul de resturi de glucoza are valori cuprinse intre 300 – 1200, in functie de specia vegetala. Amilopectina are o structura ramificata, mai complexa, si un numar de resturi de glucoza cuprins intre 6000 – 3600.
Cele doua componente ale amidonului se comporta diferit in reactia cu iodul:
- Amiloza se coloreaza in albastru indigo intens
- Amilopectina se coloreaza mult mai slab in purpuriu
Este o reactie de recunoastere a amidonului. Indiferent de ce provenienta are amidonul, el este o substanta alba, fara miros, fara gust insolubila in apa rece si alcol etilic. Cu apa calda, amidonul formeaza o masa apa lipicioasa (coca de amidon) numita clei de amidon sau scrobeala.
Prin incalzire de 200° C, amidonul se transforma in dextrina, o substanta solida putin galbuien solubila in apa. Dextrina se gaseste in coaja painii, dandui un gust placut.
Problem: Este posibil ca un cui sa fie batut pe bucata de lemn ce pluteste pe coca de amidon si cum va reactiona comparativ cu apa?
Hypothesis: Noi credem ca va fi posibil sa batem cuiul, avand in vedere caracteristicile neobisnuite ale amidonului, fiind alcatuit din doi compusi, unul ramificat si unul neramificat.
Materials:
- 2 boluri, capacitate ~5L
- 6 cutii amidon alimentar, 200g o cutie
- 2 bucati lemn slefuit, 10x2x10cm
- 2 cuie
- 1 ciocan
Procedure
1. Pregatiti materialele, situandu-le pe masa.
2. Asezati cele doua boluri una langa alta. Umpleti unul dintre boluri cu apa.
3. Puneti pulberea de amidon in celalalt bol, adaugand treptat apa, acordand multa atentie amestecului obtinut. La 6 cutii de amidon, nu trebuie adaugat mai mult decat 10 pahare de apa!
4. Incercati sa combinati in asa fel amidonul cu apa incat sa se obtina o substanta omogena cleioasa.
5. Plasati cate o bucata de lemn in fiecare bol, lasand-o sa pluteasca.
6. Plasati un cui asupra placii de lemn care pluteste pe apa, incercand sa bateti acesta cu un ciocan. Notati observatiile.
7. Plasati un cui asupra placii de lemn care pluteste pe coca de amidon, incercand sa bateti acesta cu un ciocan. Notati observatiile.
Observations
Cand am incercat sa batem cuiul pe bucata de lemn plasata in bolul cu apa, am observat ca datorita faptului ca apa este lichida, ii permite bucatii de lemn sa pluteasca pe suprafata ei, insa nu ii ofera sustinere la soc, bucata de lemn scufundandu-se. Asta demonstreaza ca nu este posibil sa batem un cui pe o bucata de lemn plasata pe apa.
Insa, cand am incercat sa batem cuiul pe bucata de lemn plasata in bolul cu solutie de amidon, am reusit sa batem cuiul, avand in vedere ca desi solutia este lichida, ea isi schimba starea de agregare in solida la soc, oferind suport bucatii de lemn. Astfel am demonstrat ca este posibil sa batem un cui pe o bucata de lemn plasata pe solutie de amidon, desi substanta este lichida.
Data
Solutie Posibilitatea de a bate un cui pe o bucata de lemn care pluteste pe solutie
Apa Imposibil
Amidon Posibil
Results and Conclusion
Scopul experimentului a fost de a demonstra ca amidonul este si lichid si solid in acelasi timp. Am reusit sa aratam asta, comparand amidonul cu apa pentru ca ambele sunt lichide, dar am observat ca amidonul are o caracteristica speciala, acea de a actiona ca o substanta solida la soc. Acest lucru fiind usor de demonstrat, incecand sa batem un cui pe bucata de lemn din boloul cu apa dar nu am reusit, iar dupa incercand sa facem acelasi lucru in bolul cu substanta de amidon reusind. Rezultatele se potrivesc cu ceea ce am prevazut, deoarece am reusit sa batem cuiul pe bucata de lemn.
Reactia amidonului la soc a fost aceea de solidificare, care a fost impusa de catre cei doi compusi ai amidonului, care sunt ramficati si neramificati.
Lucrare de atestat - Fluidele Minerale
Lucrare de atestat
Fluidele Minerale
Elev:
Profesor indrumator:
Clasa a XI-a E
Argument
Fluidele minerale sunt fluide obtinute din rafinare,disitlarea petrolului(titeiului).Din titei otbinem lubrifianti lichizi,solizi, combustibili,petrol,petrol lampant etc.Aceste produse le folosim si in viata de zi cu zi.Alimentarea masinilor cu combustil,shimbarea uleiurilor de motor,ungerea pieselor cu vaseline etc.Acestea au devenit atat de obisnuiti in viata omului incat omul modern nu ar putea trai fara aceste produse.Aceste produse sunt produse comercializate de firme specializate in domeniu cu multa experienta.Aceste produse sunt duse cat mai aproape de perfectiune pentur a satisface cerintele constructorilor cat si cerintelor de piata.
Obtinerea fluidelor minerale
Fluidele minerale se obtin din:Petrol(titei)
Petrol
Titeiul sau petrolul brut constituie una dintre principalele bogatii naturale ale tarii noastre. Zacaminte mari de de titei se gasesc in judetele :Bacau,Prahova, Arges si Gorj.
COMPOZITIE
Din punctul de vedere al compozitiei chimice ,titeiul este un amestec complex de hidrocarburi gazoase si solide dizolvate in hidrocarburi lichide. De aceea el se prezinta in natura in stare lichida . titeiul mai contine compusi organici cu oxigen (fenoli,acizi naftetici),cu sulf(tiofen,mercaptani),cu azot (chinolina). In titei se gasesc hidrocarburi aciclice saturate (alcani sau parafine), hidrocarburi ciclice saturate(cicloparafine sau naftene) si hidrocarburi aromatice.aceste trei clase de hidrocarburi in proportii diferite se gasesc in toate tipurile de titei.
ORIGINEA TITEIULUI
Asupra modului de formare a titeiului in scoarta pamantului s-au emis mai multe teorii. Unele dinte acesteconsidera titeiul ca fiind de origine anorganica ,altele ii atribuie origine organica. 28452dcs62loz7k
Teoria anorganica asupra originei titeiului a fost formulata de M.Berthelot si a fost completata si sustinuta de D.I. Mendeleev.
Aceasta teorie afirma faptul ca titeiul s-a format in straturile adanci ale scoartei prin actiunea apei asupra carburilor metalice: CaC2 ,Al4C3 etc.,care in contact cu apa se descompun rezultand acetilena ,metan si alte hidrocarburi si sub actiunea temperaturii si presiunii inalte din interiorul pamantului si in prezenta catalizatorilor naturali(oxizi si saruri metalice),hidrocarburile nesaturate s-au polimerizat formand titeiul de astazi.
Teoria organica se fundamenteaza pe mai multe ipoteze , si anume :
• titeiul este de origine vegetala (Figuier),formandu-se din plante prin putrezirea acestora si transformarea lor in metan,dioxid de carbon si acizi grasi etc. co452d8262looz
• titeiul este de origine animalica (Engler),rezultand din transformarea grasimilor animalelor marine ,in special a pestilor ,la temperaturi si presiuni mari in scoarta pamantului ;
• titeiul este de origine mixta ,vegetala –animala (Potonie) si prin transformarea unor plante si animale marine microscopice (microplanton), acoperite de namol ,si sub actiunea unor bacterii anaerobea rezultat o materieorganica ,numita ‘sapropel’ care a imbibat namolul.Datorita transformarilor geologice ale scoartei pamantului ,namolul cu ‘sapropropel’ a fost acoperit cu alte straturi de pamant .Sub influenta temperaturii si a presiunii inalte ‘sapropelul’ din namol a suferit apoi transformari chimice rezultand titeiul.
In majoritatea cazurilor ,titeiul astfel format n-a ramas in locul de formare printer rocile permeabile adunandu-se sub forma de zacaminte in straturile de nisip inconjurate de straturi de argila impermeabila sau marna.
PROPRIETATI
Titeiul brut, este un lichid vascos ,de culoare bruna-neagra ,cu reflexe albastrui,rareori galbui. Are miros caracteristic ,este insolubil in apa si mai usor decat apa ,densitatea lui variind intre 0,700 si 0,930 g/cm3 . Nu are temperatura de fierbere fixa ,fiind un amestec complex de hidrocarburi.
Extractia si prelucrarea titeiului
Pentru exploatarea titeiului sunt necesare doua operatii succesive : forajul sondelor si extractia titeiului. Prin sonda intelegem o gaura cilindrica ,sapata in scoarta Pamantului cu ajutorul unor dispozitive mecanice ,caracterizata printr-o sectiune foarte mica in comparatie cu lungimea ei care poate ajunge la cateva mii de metri(pana la 15000 m). Deschiderea de la suprafata se numeste gura sondei (cu diametrul de aproximativ 60 cm), iar fundul gaurii cilindrice poarta numele de talpa (cu diametrul minim de 10 cm).
Forajul sondei reprezinta ansamblul operatiilor care se fac in vederea obtinerii unei gauri de sonda cum sunt : saparea (forarea) propriuzisa,care consta in dislocarea rocilor intalnite ,cu ajutorul unui instrument numit sapa sau trepan, eliminarea detritusului (curatirea gaurii de sfaramaturile de teren rezultate din sapare), tubarea gaurii (consolidarea peretilor gaurii de sonda prin introducerea unor burlane de otel,insurubate cap la cap care se fixeaza prin cimentare), inchiderea apelor ,etc. saparea unei sonde se poate executa umed (eliminarea detritusului se realizeaza cu ajutorul noruiului de foraj) folosind sistemul de foraj percutant(cand sapa avanseazaprin cadere libera, percutie sau bataie pe talpa sondei) si rotativ(la care sapa avanseaza prin apasare si rotire continua ,ca un burghiu)sau uscat (numai percutant).S-a creat si o noua metoda de foraj(de sapare a sondelor) caracterizata prin folosirea unor motoare (masini de forta) care se introduc in sonda ,la talpa si actioneaza direct asupra sapei.motoarele care actioneaza direct sapa sunt amplasate imediat deasupra sapei.ele sunt hidraulice(ansamblul motor-sapa numindu-se electrobur sau motor electric de fund).
Sistemele de extractie a titeiului din tara nostra sunt foarte diferite, ele depinzand de adancimea ,pozitia si de presiunea titeiului sau a gazelor pe care le contine. Astfel, din zacamintele fara presiune el trebuie extras cu dispozitive corespunzatoare.sistemele de extractie a titeiului utilizate ,dupa ce forarea a ajuns pana la stratul de titei,sunt :
• Prin eruptie , daca in zacamant titeiul este insotit de op cantitate mare de gaze naturale, presiunea exercitata de acestea asupra titeiului poate fi destul de mare pentru a ridica titeiul pana la suprafata .
• Prin eruptir artificiala (gaz-lift), cand presiunea gazelor a scazut in asa masura incat eruptia naturala nu mai poate avea loc si in acest caz se provoaca sifonarea fortata a titeiului la suprafata,prin introducerea in gaura sondei a gazelor sub presiune, cu ajutorul compresoarelor.
• Extractia prin pompare, cu ajutorul pompelor de adancime se aplica sondelor neeeruptive ,izolate si putin adanci(pana la 1000 m).
Titeiul extras prin sistemele mentionate este amestecat cu apa si nisip. Nisipul se separa prin sedimentare iar daca insa ,apa formeaza cu titeiul o emulsie ,atunci se adauga titeiului anumite substante cu actiune dezemulsionanta pentru a se separa de apa. Titeiul extras este supus in continuare ,unor tratamente speciale in instalatii de prelucrare a titeiului numite rafinarii.Prin incalzirea progresiva a titeiului, la presiunea atmosferica sau la presiune joasa ,se separa componentii sai dupa temperatura lor de fierbere. Operatia aceasta se numeste distilare fractionata si hidrocarburile care se separa in intervale diferite de temperatura se numesc fractiuni de distilare. Se considera ‘fractiuni usoare’ cele cu punct final de distilare de 2000 C si ‘fractiuni medii’ cele care au acest punct final intre 200 si 3600 si ‘fractiuni grele’ cele cu punctul final de distilare peste 3600 C.
DERIVATELE TITEIULUI
Principalele derivate ale titeiului sunt urmatoarele
Benzina usoara ;
Benzina grea ;
White-spirit,Gaze de cracare ;
Titei,Petrol lampant,Benzine ;
Motorina,Uleiuri ;
Pacura prin cracare Bitum
Parafina
Cocs de petrol
Pacura de cracare
Inainte de a fi supus operatie de distilare fractionata , titeiul este supus unui tratament preliminar ,pentru indepartarea gazelor de sonda care insotesc intotdeauna titeiul.in urma acestui tratamentse obtin :gaze sarace, alcatuite din hidrocarburisaturate gazoase cu 1-4 atomide carbon ,gazolina, o fractiune lichida ,foarte volatila ,care contine in special alcani cu 5 atomi de carbon (pentan+izopentan) si titeiul dezbinat. Din gazele sarace se separa propanul si butanul , care comprimate in butelii ,sunt consumate in gospodarie sub denumirea de aragaz. Instalatiile speciale ,folosite pentru separarea titeiului in fractiuni,prin distilare sunt alcatuite din coloane de distilare prevazute cu talere si cu clopote. Fiecare taler (etaj) are orificii prin care vaporii componentelor mai volatile urca in susul coloanei. Doua talere consecutive sunt unite prin tevi(preaplinuri) prin care lichidul dintr-un taler superior se poate scurge in unul inferior. In felul acesta ,titeiul brut se fractioneaza, in talerele superioare aglomerandu-se fractiunile mai usoare (hidrocarburile cu mase moleculare mai mici si puncte de fierbere mai scazute),iar in talerele din partea inferioara a coloanei se aduna fractiunile mai grele.
La prima distilare (distilare primara)se obtin urmatoarele fractiuni mai importante :
• benzinele intre 30-1500 (contin hidrocarburi C5-C10 ) ;
• petrolul lampant intre 150-2500 (cu peste 10 atomi de C in moleculele hidrocarburilor) ;
• motorina intre 250-3600 (cu 12-20 atomi de C in molecula) ;
• pacura care este reziduul ramas in cazan dupa distilarea primara(cu mai mult de 20 atomi de C in moleculele hidrocarburilor) .
Importanta !!!
• Benzinele se intrebuinteaza ca dizolvanti si drept carburanti la automobile, avioane ,etc.
• Benzinele sintetice se formeaza in anumite conditii (temperatura,presiune,catalizatori) prin hidrogenarea carbunilor de pamant (procedeul Bergius) sau a oxidului de carbon (procedeul Fischer-Tropsch). Amestecul de hidrocarburi rezultat se distila fractionat.
• Petrolul lampant se intrebuinteaza la iluminat si drept carburant la tractoare si avioane turboreactoare .
• Motorina este un lichid galben-brun,care se intrebuinteaza drept carburant pentru motoarele Diesel si ca materie prima in industria petrochimica, in procesele de cracare.
• Pacura reprezinta cam circa 45% din cantitatea initiala de titei supusa distilarii fractionate. Se utilizeaza ca materie prima pentru obtinerea uleiurilor de uns ,numite si uleiuri minerale, a parafinei, a asfaltului, si in industria petrochimica.
• Parafina se prezinta sub forma unei mase albe , semiopace ;este un amestec de hidrocarburi cu mai mult de 20 de atomi de carbon in molecula. Se intrebuinteaza ca izolant electric ,la impermeabilitatea tesaturilor ,a hartiei, la fabricarea cerurilor, lumanarilor,etc.
• Uleiurile de uns sunt fractiuni lichide-vascoase,alcatuite dintr-un amestec de hidrocarburi cu 20-50 de atomi de C in molecula. Se obtin din pacura prin distilarea fractionata la presiune joasa (in vid). Se intrebuinteaza la ungerea unor piese ,ca lagare, rulmenti, roti dintate, supape la motoare, pompe, turbine, compresoare ,etc. ,precum si la izolarea e lectrica in transformatoare etc.
• Asfaltul (bitumul),denumit si smoala de petrol ,este o substanta solida-vascoasa de culoare inchisa. Este format dintr-un amestec de hidrocarburi grele,mai ales aromatice. Se obtine sub forma unui reziduu la distilarea fractionata a pacurii sau prin oxidareapacurii asfaltoase. Se intrebuinteaza la impregnarea lemnului, a cartonului, la asfaltarea drumurilor, ca liant pentru brichete,ca izolant in constructia cladirilor etc.
Procesul de cracare
Prin incalzire la peste 4000 a fractiunilor mai grele de titei(motorina sau pacura) are loc procesul decracare, obtinandu-se fractiuni mai usoare (benzinele de cracare). In functie de conditiile in care lucreaza,se deosebesc : procedee de cracare termica si procedee de cracare catalitica.
a. Cracarea termica se poate realiza in faza lichida sau in faza de vapori :
• In faza lichida ,motorina sau pacura este incalzita la 450-5500 sub o presiune de 15-45 at ;
• In faza de vapori, motorina sau pacura se incalzeste la temperaturi de 500-6000 si la presiuni joase de 1-3 at. Benzinele de cracare astfel obtinute se deosebesc de benzinele rezultate prin distilarea fractionata a titeiului ,prin continutul lor mare mai mare de alchene si hidrocarburi aromatice.
b) Cracarea catalitica se realizeaza in faza de vapori. Motorina sau pacura ,la 4800 si 1-2,5 at, este trecuta peste un strat de catalizatori (ortosilicat de aluminiu). La cracarea catalitica se obtin randamente mai mari de benzina si cu caracter mai saturat. Benzinele de cracare , in comparatie cu cele obtinute la distilarea fractionata a titeiului sunt mai bune si au o cifra octanica (C.O.) mai mare.
Uleiul
Uleiul motor este un lubrifiant pentru motoarele cu ardere interna.
Rolul lui primar este de a unge piesele motorului,a preveni frecare a doua piese fara film de ulei si reducerea frecarii.Mai are rolul de a prelua temperaturilor,intretinerea motorului,si protejarea pieselor impotriva coroziunii.ROLUL SI FUNCTIA LUBREFIANTILOR
Funcţionarea motorului cu ardere internă se caracterizează prin existenţa mai multor suprafeţe aflate sub sarcină şi în mişcare relativă unele faţă de altele, în aceste condiţii este necesar pentru a diminua frecările dintre suprafeţe. Deci, să se introducă între acestea un fluid care să adere la suprafeţe, să fie vâscos ca prin presiunea internă care ia naştere să menţină suprafeţele la o anumită distanţă.
Lubrifiantul prezent între suprafeţele în mişcare relativă trebuie să îndeplinească următoarele funcţii:
2.2 Funcţia mecanică.
Uleiul trebuie înainte de toate să ungă asamblajul, adică să formeze între cele două suprafeţe o peliculă de ulei pentru a evita contactul metal pe metal.
2. 3 Funcţia termică.
Uleiul are ca rol secundar limitarea temperaturii în anumite organe care nu pot fi răcite prin alte procedee.
• Componenti:uleiul motor se compune din uleiul de baza si aditivi
Uleiul de baza hotaraste calitatile uleiului.Aceste calitati se pot modifica,imbunatati cu aditivi.Adidtivi ajuta la mentinerea calitatii uleiurilor chiar si daca sunt exploatati la capacitatea maxima.De obicei in uleiuri sunt folosite urmatoarele aditivi:
• anticorozivi
• antispumanti
• crestere vascozitati
• cresterea punctului de inghet
Uleiurile pot fii calasificati in: -uleiuri minerale
-uleiuri semi-sintetice
-uleiuri sintetice
• Uleiurile minerale:sunt uleiuri naturale amestecate cu aditivi.Uleiul de baza este un ulei rafinat.
• Uleiurile semi-sintetice:baza uleiurilor semi-sintetice este tot un ulei rafinat dar este un ulei care a trecut printr-un process de rafinare hidrogenat.Dupa acest proces este obtinut un ulei care prezinta calitati de ulei sintetic.Ex:
MOL Dynamic Max 10W-40 - ulei semi-sintetic de motor
Ulei semi-sintetic, cu performanţe de vârf, pentru motoarele celor mai moderne autoturisme. Asigură protecţie şi curăţenie deosebită precum şi perioadă lungă de funcţionare pentru motoarele pe benzină, diesel şi cu gaz, cu alimentare normală şi turbo.
Clasa de viscozitate SAE 10W-40
Nivele de performanta. Aprobari ACEA A3/B4-04
API SL/CF
MB 229.3
VW 502 00/505 00
Viscozitate la 100°C [mm2/s] 14 Viscozitate la 40°C [mm2/s] 95 Densitate la 15°C [g/cm3] 0,866 Punct de curgere °C -33
Uleiurile sintetice:aceste uleiuri sunt obtinute in laboratoare din uleiuri de baza sintetizate.Datorita structurei moleculare stabile si bine calculate pe dinainte prezinta o calitate mai buna.Prezinta un avans fata de uleiurile naturale pentru ca sunt proiectate de la inceput pentru ungere,deci producatorul se poate concentra mai bine pe produsul finit decat la cele produse din uleiuri naturale.Ex: MOL Dynamic Star 5W-30 - ulei sintetic de motor
Ulei sintetic, cu performanţe de vârf, ce asigură un consum optim de combustibil pentru motoarele celor mai moderne autoturisme. Datorită proprietăţilor favorabile de curgere la rece şi conţinutului scăzut de SAPS (cenuşă sulfat, sulf şi fosfor) corespunde celor mai severe standarde ACEA (Asociaţia Producătorilor de Autovehicule din Europa) precum şi prevederilor ecologice. Asigură durată lungă de exploatare şi nivel înalt de protecţie pentru cele mai noi motoare pe benzină şi diesel prevăzute cu catalizator şi filtru de particule Diesel. Special formulat pentru cele mai moderne motoare Ford şi Mazda.
Clasa de viscozitate SAE 5W-30 Nivele de performanta. Aprobari ACEA C1-04
ACEA A5/B5-04
Ford WSS M2C934-A
Proprietati
Viscozitate la 100°C [mm2/s] 9,9 Viscozitate la 40°C [mm2/s] 54 Densitate la 15°C [g/cm3] 0,850 Punct de curgere °C -39
Avantajele uleiurilor sintetice:
• Arata un bun avantaj fata de uleiurile minerale.
Performanţa uleiurilor sintetice şi în special a Mobil 1 este mai robustă, mai ales în ceea ce priveşte capacitatea de pompare la temperaturi scăzute, stabilitatea la temperaturi înalte şi protecţia împotriva depunerilor. Aceste caracteristici înseamnă mai puţină uzură a motorului, economie crescută de combustibil şi o viaţă mai lungă a motorului.
Uleiurile sintetice au fost dezvoltate special pentru a face faţă condiţiilor extreme care se regăsesc în motoarele moderne. Acestea sunt mult mai fluide decât uleiurile minerale tradiţionale. Cel mai mare beneficiu este că acestea cresc semnificativ protecţia motorului. Atunci când un motor este pornit pentru prima dată, durează ceva timp pentru ca un ulei mineral să circule, frecarea dintre piesele nelubrifiate cauzând uzură. În contrast, un lubrifiant sintetic începe să circule imediat, protejând fiecare piesă mobilă din motor.
Uleiurile sintetice pot de asemenea îmbunătăţi semnificativ economia de combustibil. În perioada de încălzire a unei călătorii obişnuite cu maşina, uleiurile minerale sunt mai groase şi se mişcă mai greu, motorul fiind mai uscat şi mai puţin eficient. Deoarece uleiurile sintetice acţionează mult mai rapid, motorul atinge eficienţa optimă de operare mai repede.
Un alt avantaj al uleiurilor sintetice este că acestea, faţă de uleiurile minerale, sunt mai curate şi mai ecologice - ajută la reducerea emisiilor motorului. Uleiurile minerale convenţionale conţin de asemenea cantităţi mai mari de impurităţi, cum ar fi sulf, hidrocarburi reactive şi instabile, precum şi alţi contaminanţi nedoriţi ce nu pot fi îndepărtaţi în întregime prin rafinarea convenţională a petrolului.
Datorită acestor aspecte, lubrifianţii sintetici depăşesc cu mult uleiurile minerale în ceea ce priveşte performanţa. Ulei sintetic 100%, Mobil 1 oferă avantaje importante faţă de uleiurile de motor obişnuite, cum ar fi:
• Protecţie remarcabilă
• Degradare redusă a uleiului
• Lubrifiere mai rapidă la pornire în cazul temperaturilor scăzute
• Protecţie excelentă la temperaturi ridicate
• Rezistenţă excepţională la temperaturi ridicate
• Curăţenia motorului
• Protecţie remarcabilă împotriva depunerilor dăunătoare
• Motoare care funcţionează mai curat
• Eficienţa motorului
• Rezistenţă mai mare la oxidarea uleiului (îngroşare), ceea ce reduce frânarea motorului
• Consum mai mic de ulei în condiţii de viteză mare
• Operarea mai eficientă a motorului într-un interval mare de temperatură
La racire:Datorita structurii moleculare omogene uleiurile sintetice au o anumita viteza de flux.Uleiurile naturale au structura moleculara incalcita si n-au o viteza stabila de a curge,au o viteza mai mica de a prelua caldura de pe punctele foarte fierbinti.Racirea motorului este asigurat de instalatia de racire dar un ulei sintetic completeaza sistemul de racire si ajuta la racirea motorului,mai bine ca un ulei mineral.
• Pornirea la rece:La pornirea la rece uleiurile sintetice nu sunt chiar asa de buni ca uleiurile minerale.Uleiurile de 5W si 0W nu pot fii preparati din uleiuri minerale,dar aceste uleiuri sunt cele care curg cel mai bine la temperaturi scazute.Acesta este foarte critic mai ales iarna cand motorul si uleiul ajung la temperatura optima de lucru.Vascozitatea mica pentru uleiurile de iarna asigura ca motorul sa ramana cat mai putin timp fara ungere dupa o pornire la rece.
• In perioada exploatari sa nu-si piarda calitatile:Uleiurile multi grad nu trebuie sa-si piarda vascozitatea la trecerea de la o temperatura scazuta la o temperatura mare.Uleiurile multigrad se pot fabrica din uleiuri minerale dar trebuie adaugati aditivi care modifica vascozitatea uleiului.Problema este ca in urma exploatarii mototrului(uleiului) acesti adetivi isi pierd calitatitile si nu isi pot indeplini sarcina,dar la apropierea perioadei de schimb uleiul minerale multigrad ajunge sa fie un ulei cu un singur grad.In schimb uleiurile sintetice nu necesita aditivi de acest gen ca vascozitate sa ramana stabil.Sunt cazuri in care chiar uleiul sintetic de baza prezinta aceste calitati.Datorita acestor calitati uleiurile sintetice chiar si in apropierea perioadei de schimb prezinta o stare foarte buna.
• Vascozitatea:La uleiuri vascozitatea este rezistenta la curgere.Asteptarile fata de uleiuri este ca si iarna sa aiba destula vascozitate ca sa poata circula si sa asigure o ungere cat mai buna,si sa nu aiba vascozitatea mica nici la tepmratura optima de lucru a motorului.
1. Clase da vascozitate:Pentru ca vascozitatea uleiurilor se schimba in functie de temperatura nu sunt clasate dupa vascozitate ci dupa calasa de vascozitate alcatuite de Society of Automotive Engineers(SAE).Grupurile SAE se clasifica in doua clase:vascozitate de ianra si vascozitate de vara.
Vascozitatea de iarna este important pentru pornirea la rece,iar vascozitate de vara este important pentru sarcina si viteza mare,cand motorul este solicitat mai intens.
Uleiuri multigrad si monograd:Ca uleiul sa aiba o performanta cat mai buna si la temperaturi mari si mici este necesar ca vascozitatea sa nu se schimbe mult la schimbarile de temperatura.Uleiurile care au vascozitatea scazuta si nu se pot incadra in cerintele sezonului rece si cald.Aceste uleiuri se pot incadra numai intr-o clasa de vascozitate de aceea se numesc uleiurimonograd.Uleiurile care au vascozitatea mai ridicata si pot satisface cerintele sezonului de iarna si de vara se numesc uleiuri multigrad.EX: MOL Dynamic Super Diesel 15W-40 - ulei multigrad pentru motoare diesel
Ulei cu nivel ridicat de performanţă pentru motoarele Diesel ale vehiculelor comerciale uşoare şi heavy-duty. Asigură un nivel înalt de protecţie a motorului şi curăţenia acestuia chiar şi în cele mai grele condiţii de operare. Se recomandă în special pentru motoarele Diesel cu alimentare naturală şi turbo ale autobuzelor, camioanelor şi maşinilor agricole moderne.
Clasa de viscozitate SAE 15W-40 Nivele de performanta. Aprobari ACEA E3-96 Issue 4
MB 228.3
Tatra TDS 40/16
API CG-4/CF/SJ
MAN M 3275
Volvo VDS
MTU Type 2
Proprietati
Viscozitate la 100°C [mm2/s] 15 Viscozitate la 40°C [mm2/s] 113 Densitate la 15°C [g/cm3] 0,885 Punct de curgere °C -30
Ex: MOL Standard S 40 - ulei monograd pentru motoare diesel
Uleiuri de motor, monograde, pentru ungerea motoarele Diesel de capacitate mică şi medie, cu alimentare naturală, ale utilajelor industriale, autoutilitarelor, maşinilor agricole, de terasare şi de construcţii drumuri. Asigură protecţie împotriva uzurii şi presiune de ulei corespunzătoare chiar şi în condiţii grele de exploatare.
Clasa de viscozitate SAE 40 Nivele de performanta. Aprobari API CC
MIL-L-2104B
Proprietati
Viscozitate la 100°C [mm2/s] 15,4 Viscozitate la 40°C [mm2/s] 177 Densitate la 15°C [g/cm3] 0,901 Punct de curgere °C -18
• Standarde de uleiuri:Cele mai cunoscute standarde de uleiuri sunt cele de la American Petroleum Institute(API) si cele de la ACEA.In afara de astea mai multe marci de automobile si autocamioane si-au facut o gama proprie de uleiuri,ex:BMW,Mercedes etc. care sunt date in folosinta pentru automobilele proprii.Pentru un motor uleiul optim este cel care este prescris de producator pentru a indeplinii conditiile cerute de producator.
• Perioada de schimb:Schimbul se face intr-o perioada bine stabilita.Perioada este stabilita de producator.Perioada este stabilita ca timp si ca km parcursi si se executa atunci cand una dintre conditi este impilnit.La cele mai multe masini schimbul este la 15.000 de km si la max 1 an de la ultimul schimb .La motoarele mai moderne calculatorul decide daca uleiul a pierdut sau nu din calitati si daca trebuie sau nu schimbat.Tot la motoarele moderne producatorii prescriu data schimbului de ulei.De ex masinile fabricate de grupul Volkswagen combinati cu intervalul optim de service pot parcurge si 50.000 km intre cele 2 perioade de schimb.
Reciclarea uleiurilor: Uleiul de motor:
Uleiul de motor este folosit drept combustibil in anumite industrii. Reciclarea uleiului uzat se face numai in rafinarii. Prin reciclare, sunt obtinuti lubrifianti, cu doar o treime din energia folosita pentru rafinarea titeiului. Bateriile auto si uleiul de motor sunt printre cele mai nocive deseuri. Ele contin substante toxice, care polueaza mediul si ne afecteaza sanatatea.
Un litru de ulei de motor uzat poate contamina un milion de litri de apa. Uleiul de motor aruncat in natura afecteaza panza freatica mai multe zeci de ani.
Arderea uleiului uzat in soba produce particule cancerigene, care iti pot afecta sanatatea
Vopsirea gardurilor din lemn cu ulei uzat este daunatoare. Dupa ploaie, substantele nocive din ulei ajung in sol si contamineaza panza freatica.
Depozitare uleiurilor:
Instructiuni privind depozitarea uleiurilor
Este preferabil ca lubrifiantii sa fie depozitati in interior, intr-un depozit special amenajat pentru acest scop si care sa asigure urmatoarele conditii:
• o temperatura constanta( optim 15-18 C)
• conditii bune de ventilatie si protectie impotriva contaminarii uleiului cu apa, praf, sau alte produse petroliere.
• Posibilitati de acces pentru autovehiculele care fac aprovizionare.
• Ambalajele trebuie asezate in pozitie verticala pe paleti si acoperite, sau pe stelaje orizontale la 15-20 cm de podea.Astfel manipularea ambalajelor este mult mai usoara.
Se pot aseza maximum 4 paleti unul peste altul.
Daca paletii cu butoaie sint depozitati afara, acestia trebuie acoperiti cu o husa.
Daca butoaiele nu sint paletizate, acestea se pot aseza in pozitie orizontala, dar nu mai mult de 3 unul peste altul.
Daca depozitarea in aer liber dureaza mai multe luni, vopseaua ambalajului se poate degrada, iar identificarea produsului devine dificila.
Nu se admite depozitarea butoaielor in aer liber in zone expuse razelor solare sau surse de caldura si cu ventilatie.
Daca ambalajele sint depozitate in cladiri cu acoperis metalic, acoperisul trebuie udat cu apa pentru ca temperatura incaperii sa nu depasasca 50 C.
Nu pot fi depozitate niciodata in exterior:
• uleiurile electroizolante;
• uleiurile pentru compresoarele frigiderelor;
• uleiurile albe si medicinale;
• unsorile ;
• uleiurile pentru prelucrari metalice, care contin produsi ce se pot solidifica si separa cand temperaturile sint foarte scazute;
In cazuri extreme lubrifiantii pot fi depozitati afara temporar, desi nu este de preferat aceasta varianta, pentru ca ambalajuleste supus unei deteriorari mai rapide, iar posibilitatea contaminarii este mai mare.
La aceasta se adauga variatiile de temperatura, care pot conduce la separarea ireversibila a unor componenti din lubrifiant.
In aceste conditii de depozitare, calitatea si stabilitatea produselor este garantata trei ani pentru uleiurile de motor cu baza minerala sau sintetica, uleiurile hidraulice si uleiurile pentru angrenaje, uleiuri albe, unsori auto; un an pentru uleiurile emulsionabile, de protectie antirugina,unsori cu aplicatii industriale, lubrifianti cu utilizari speciale.
Dupa expirarea acestui termen, trebuie verificata periodic calitatea acestor produse.
Uleiurile emulsionabile nu pot fi depozitate la temperaturi mai mici de 0 C, deoarece contin apa.
Lichidele speciale, ca de exemplu Antifreeze nu este afectat de temperaturile extreme, dar trebuie protejat impotriva contaminarii.
Fluidele pentru sistemele de frinare sint sensibile la formarea amestecurilor.
Primul ajutor:
Ingerare
Nu este impus un tratament special.
In cazul unor complicatii chemati un doctor.
Aspirare ( aspirarea produselor in plamini)
Majoritatea uleiurilor lubrifiante sint destul de viscoase, de aceea nu exista pericululul ca ele sa fie inhalate.
Lubrifiantii cu viscozitatea cinematica sub 7 cSt la 40C, pot prezenta anumite riscuri.
Aspirarea acestor produse poate provoca pneumonie chimica.
In caz de voma spontana, persona respectiva trebuie dusa de urgenta la spital.
Inhalare (vapori sau ceata)
In cazul expunerii la concentratii ridicate de vapori si ceata, persoana trebuie scoasa afara .
Daca este cazul chemati asistenta medicala.
Contactul cu ochii
In cazul contactului cu ochii, spalati din abundenta cu apa.
Daca iritatia continua, chemati asistenta medicala.
Contactul cu pielea
In cazul contactului cu pielea, spalati cu apa si sapun.
A nu se utiliza kerosen, motorina sau solventi in general.
Pierderi prin scurgere
In cazul scurgerilor de produs pe pardoseala sau pe pamint, acestea se indeparteaza prin presararea de material absorbant ( nisip), care apoi este colectat si transportat din zona contaminata.
In cazul scurgerilor in apa, acestea se indeparteaza cu ajutorul unor substante absorbante sau a unor dispozitive mecanice.
Instructiuni privind manipularea uleiurilor
Prevenirea incendiilor
Majoritatea lubrifiantilor au un punct de inflamabilitate mai mare de 200 C, dar daca sint corect depozitati si utilizati nu constituie pericol de incendiu.
Citeva produse, de exemplu cele de protectie, care contin distilate de petrol cum ar fi white spirit sau kerosen, daca sint depozitate in conditii necorespunzatoare pot constitui pericol de incendiu.
Scurgerile de produs de pe pardoseala sau pamant se indeparteaza prin presararea de material absorbant ( nisip), care apoi este colectat si transportat din zona contaminata de catre firme specializate in acest domeniu.
Depozitul de lubrifianti trebuie echipat obligatoriu cu extinctoare cu dioxid de carbon, cu spuma sau cu pudra chimica uscata, precum si cu galeti umplute cu nisip.
Apa nu va fi utilizata pentru stingerea incendiilor, pentru ca uleiul arzind poate pluti la suprafata si astfel focul se imprastie.
Depozitul de lubrifianti va fi desemnat zona in care fumatul este strict interzis.
Manipularea butoaielor sau a recipientiilor destinate depozitarii uleiurilor se manipuleaza cu utilaje adecvate si personal calificat,autorizat.
Ambalarea si comercializarea
Ambalarea se face in rafinarii pe linni de amablare speciale in conditii de maxima siguranta a mediului respectand conditiile de protectia muncii.Ambalare se face in diferite recipienti de diferite culori si mondele,etanse in fuctie de firma producatoare,dar proprietatiile fizico-chimice incadranduse in standardele internationale convenite mentionate pe eticheta ambalajului.
Comercializare uleiurilor se face de firma producatoare si magazine sau agenti comerciai specializati si autorizati.
ULEIURI INDUSTRIALE SI ALTE PRODUSE SIMILARE
Uleiuri si Fluide Hidraulice
- Uleiuri minerale hidraulice
- Uleiuri hidraulice pentru ghidaje
- Fluide hidraulice rezistente la foc
- Uleiuri si fluide hidraulice speciale
Lubrifianti pentru reductoare industriale
Lubrifianti pentru reductoare deschise si cabluri suspendate
Lubrifianti pentru lanturi
Uleiuri pentru compresoare
Uleiuri pentru scule pneumatice
Fluide pentru transfer termic
Uleiuri pentru transformator
Produse pentru decofrare
Alti lubrifianti pentru uz industrial
ULEIURI SI FLUIDE PENTRU PRELUCRAREA METALELOR
Fluide pentru prelucrarea metalelor miscibile in apa
- Uleiuri minerale miscibile in apa
- Ulei conventional
- Uleiuri conventionale pentru aliaje galbene
- Fluide semisintetice miscibile in apa
- Uleiuri minerale libere miscibile in apa
- Uleiuri sintetice miscibile in apa
Alte produse pentru prelucrarea metalelor
Uleiuri de prelucare
- Active
- Non-active
Uleiuri pentru electroeroziune
Lubrifianti de formare
Uleiuri pentru tratamente termice
FLUIDE ANTICOROZIVE TEMPORARE
Uleiuri minerale
Uleiuri minerale cu solventi
Emulsii
VASELINE AUTO SI INDUSTRIALE
Vaseline pentru rulmenti si tehnica liniara
Vaseline pentru rulmenti si tehnica liniara pentru heavy duty
Vaseline pentru sisteme centralizate
Vaseline pentru aplicatii speciale
Vaseline pentru echipamente navale
Vaseline biodegradabile
Motorina
Motorinele(combustibili Diesel): sunt fractiuni petroliere cu densitate cuprinsa intre
850 – 890 kg/cm3 si cu temperatura de fierbere cuprinsa intre 200 – 370 C.
Ele provin, in general, de la distilarea atmosferica a titeiului si constau din amestecuri de hidrocarburi ce au in moleculele lor de la 12 pana la 18 atomi de carbon.
Combustibilii pentru motoarele Diesel se caracterizeaza prin proprietati opuse benzinei, respectiv, hidrocarburile componente trebuie sa se oxideze cu usurinta cu
formare de peroxizi si alte produse de oxidare incompleta, pentru ca autoaprinderea
sa se produca usor.
Motorina EVO Diesel Euro 5
Motorina EVO Diesel este recomandata atat celor mai noi autovehicule Turbo Diesel, cat si vehiculelor mai vechi. Datorita continutului de sulf practic nul (sub 10 ppm) si a vascozitatii scazute, motorina EVO Diesel este un carburant ecologic, care satisface normele EURO 5.
Caracteristici Unitate de masura Standard in vigoare EVO Diesel Numar cetanic min. 51 >51 Punct de distilare 95% °C 350 <350 Hidrocarburi aromatice policiclice % m/m 11 <11 Continut de sulf mg/kg max.10 <10 Temperatura limita de filtrabilitate (iarna) °C -26 <-30* Lichid vâscos obținut prin distilarea petrolului, a gudroanelor cărbunilor de pământ sau a unor produse sintetice, folosit drept combustibil la anumite motoare sau ca materie primă în industria chimică Motorina este un fluid motor care este utilizat pentru motoarele cu ardere interna cu aprindere prin compresie(diesel).Motorina este obtinuta din rafinarea petrolului in marile rafinarii(OMV,SHELL etc).Dupa rafinare este depozitat in depozite speciale de unde se va scoate la vanzare. Caracteristici ale motorinelor: Motorinele trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: rezistenta mica la autoaprindere; vaporizare usoara; punct de congelare scazut. ADITIV MOTORINA: Aditivi pentru motorine: aditivi acceleratori (maresc cifra cetanica,micsoreaza temperatura de autoaprindere si favorizeaza procesul de ardere). aditivi anticongelanti (impiedica formarea si dezvoltarea procesului de cristalizare a hidrocarburilor parafinice). aditivi contra fumului (fac ca emisia de fum sa fie mult mai redusa iar consumul de combustibil sa se reduca si el) Aditivul pentru motorina este un amestec lichid de substante chimice care au roluri multiple ca: • imbunatatirea cifrei cetanice a motorinei; • imbunatatirea capacitatii de curgere a motorinei la temperaturi scazute (antigeluire); • inhibitor de coroziune; • epurator. Efectul principal dorit al utilizarii aditivului pentru motorina este o imbunatatire a arderii si implicit a randamentului motor direct. Un alt efect extrem de important al aditivului de motorina antigeluire este cresterea lichiditatii acesteia la temperaturi scazute (sub 18 grade Celsius) cand motorina tinde sa transforme intr-un gel. Datorita continutului destul de ridicat de sulf, aditivii anticoroziune au, de asemenea un rol important in mentinerea indelungata in folosinta a motorului. Totusi aceste produse trebuiesc utilizate sub rezerva garantiei producatorului autoturismului unde sunt folosite, deoarece unii producatori interzic folosirea de aditivi pentru combustibi Cifră cetanică Cifra cetanică (CC) caracterizează uşurinţa la autoaprindere a combustibilului pentru motoare cu aprindere prin comprimare.[1] Este unul dintre principalii indicatori care caracterizează calitatea unui combustibil pentru motoarele diesel. Cifra cetanica(sau indicele cetanic).valoarea numerica care reprezinta procentul ,in volume ,de cetan(n-hexadecan,C16H34)intr-un amestec al acestuia cu a-Metilnaftalina. Pentru aprecierea cifrei cetanice s-a ales o scara arbitrara(analog cifrei octanice)potrivit careia s-a atribuit cetanului (C16H34 ), valoarea 100 iar a-Metilnaftalinei (C10H7-CH3) ,valoarea 0(zero).Cifra cetanica arata tendinta spre aprindere a combustililor (ex. Motorinei etc.)folositi in motoarele Diesel, cu auto-aprindere. Cu cat cifra cetanica a unui combustibil este mai mare cu atat mai usor se aprinde combustibilul. La combustibilii obisnuiti folositi la motoarele Diesel , cifra cetanica variaza intre 35 si 55. Definiţie Cifra cetanică a unui combustibil se defineşte prin compararea comportării combustibilului cu cea a unui amestec etalon, format din hidrocarburi cu calităţi de autoaprindere opuse. Drept hidrocarbură care se aprinde uşor, adică are rezistenţă la autoaprindere mică, se foloseşte cetanul (C16H34 ), căruia i se atribuie, în mod convenţional cifra cetanică CC = 100. Drept hidrocarbură care se aprinde greu, adică are rezistenţă la autoaprindere mare, se foloseşte α-metil-naftalina (C10H7CH3 ), căruia i se atribuie, în mod convenţional cifra cetanică CC = 0. Cifra cetanică este definită de procentul de cetan în volumul amestecului etalon.[1] Benzina Benzinele: din punct de vedere chimic sunt un amestec de hidrocarburi C5 – C10 din clasa alcanilor (parafinice),cicloalcanilor (naftenice) aromatice si nesaturate liniare (olefinice). In benzina procentul de carbon este de 80 – 82% iar cel ce hidrogen de 14 – 15%. Benzina, este un amestec lichid derivat din petrol, care este compus în principal din hidrocarburi lichide (având între şase şi zece atomi de carbon în moleculă) şi care este imbunătăţit cu benzenuri, pentru a mări cifra octanică, folosit ca şi combustibil în motoare cu combustie internă. Benzina EVO Benzina EVO este recomandata atat celor mai noi autovehicule (cu sau fara supraalimentare), cat si vehiculelor mai vechi care functioneaza cu benzina fara plumb. Datorita continutului de sulf practic nul, EVO Benzina este un carburant ecologic, care satisface normele EURO 5. Combustibilul indeplineste cele mai stricte standarde de calitate ale Federatiei Internationale a producatorilor de automobile si se incadreaza in specificatiile Uniunii Europene ce vor deveni obligatorii in anul 2008. Caracteristici Unitate de masura Standard in vigoare Benzina EVO Cifra octanica "research" min. 95 >99* Continut de hidrocarburi aromatice aromatice % v/v max. 42 <42 Continut benzen % v/v max. 1 <1 Continut de sulf mg/kg max.10 <10 Punct de fierbere °C max. 210 <205
Aditiv benzina
Aditivi pentru benzine:
aditivi antidetonanti (impiedica autoaprinderea, maresc cifra octanica)
aditivi anticorozivi (reduc coroziunea pieselor metalice ce intra in contact cu benzinele)
aditivi degivranti (au rolul de a impiedica formarea ghetii pe carburator,
produsa de evaporarea benzinei).
Aditiv benzina - amestec lichid de substante chimice care au roluri multiple ca:
imbunatatirea cifrei octanice a benzinei
inhibitor de coroziune
epurator
Efectul principal dorit al utilizarii aditivului pentru benzina este o imbunatatire a arderii si implicit a randamentului motor direct.
Producatorii de aditivi pentru combustibil au specializat foarte mult acest domeniu existand in mod curent aditiv pentru benzina cu rol de curatare a sistemului de admisie sau cu rol de anticoroziune etc.
Totusi aceste produse trebuiesc utilizate sub rezerva garantiei producatorului autoturismului unde sunt folosite, deoarece unii producatori interzic folosirea de aditivi pentru combustibil.
Cifra octanică (CO) a unei benzine reprezintă rezistenţa la autoaprindere a combustibilului, adică rezistenţa la detonaţie.
Cifra octanica
Principalul criteriu pentru determinarea calitatii antidetonante a benzinelor este cifra octanica (CO). Cu cat valoarea cifrei octanice este mai mare, cu atat benzina are o rezistenta mai mare la detonatie.Cifra octanica se determina prin compararea benzinei cu un combustibil etalon cu o cifra octanica cunoscuta.
Cifra octanica (C.O.) sau indicele octanic aratarezistenta la detonatie a unui combustibil (ex. benzina)pentru motoarele cu aprindere din exterior. S-a constat ca hidrocarburile care intra in compozitia benzinelor se comporta diferit in motor in ce priveste fenomenul de detonatie ;in timp ce alcanii normali produc detonatie puternica in motor ,izoalcanii si hidrocarburile aromatice impiedica aparitia acestui fenomen. Pentru a aprecia tendinta la detonatie a unei benzine se compara comportarea ei intr-un motor experimental si in conditii standard cu a amestecurilor formate din hidrocarburile n-heptan (C7H16 ), considerat ca avand cifra octanica zero( care produce detonatie puternica in motor) si izooctan (2, 2, 4- trimetil-pentan),caruia i s-a atribuit cifra octanica 100(putin sensibil la autoaprindere). Datorita proprietatilor sale antidetonante , izooctanul a fost luat ca substanta de referinta. In felul acesta se stabileste o scara (aleasa arbitrar) cu limite cuprinse intre 0 si 100 in care benzinele cu o cifra octanica anumita ,de exemplu C.O. 86, se comporta in acest motor ca un amestec format din 86% izooctan si 14% n-heptan.
Definiţie
Cifra octanică se defineşte prin compararea comportării benzinei cu cea a unui amestec etalon, format din hidrocarburi cu proprietăţi antidetonante opuse. Drept hidrocarbură care detonează uşor, adică are rezistenţă la autoaprindere mică, se foloseşte normal heptanul (C7H16 ), căruia i se atribuie, în mod convenţional cifra octanică CO = 0. Drept hidrocarbură care detonează greu, adică are rezistenţă la autoaprindere mare, se foloseşte izooctanul (2,2,4-trimetilpentan) (C8H18 ), căruia i se atribuie, în mod convenţional cifra octanică CO = 100. Cifra octanică este definită de procentul de izooctan în volumul amestecului etalon.[1]
Definirea cifrei octanice a fost făcută în jurul anului 1926 de chimistul Russell Marker de la Ethyl Corporation. Alegerea n-heptanului s-a datorat posibilităţii de a se obţine substanţa foarte pură, fără urme de alţi izomeri ai heptanului sau octanului, prin distilarea răşinii de pin Jeffrey. Obţinerea heptanului din alte surse, de exemplu din ţiţei nu se poate face la puritatea necesară unei substanţe etalon.
Poluarea mediului
In hidrosfera, hidrocarburile ajung mai ales din scurgerile de titei sau ale produselor de prelucrare a lui, la care trebuie adaugate cantitatile de titei provenite din accidente ale vaselor petroliere.Se precizeaza ca din aceasta ultima sursa, patrunde anual in oceane circa 200000 tone titei.Mari cantitati de petrol provin si din operatiile normale legate de extractia titeiului(prin sonde terestre si marine), de incarcarea, transportul si descarcarea lui etc.O alta cantitate de produse petroliere patrunde in apa, din scurgerile industriale si rafinarii.Pe toate aceste cai ajung in apele oceanice, annual o cantitate de 5-10 milioane tone petrol.
Petrolul si poluarea aerului
Utilizarea petrolului provoaca poluari masive ale aerului in multe orase. Gazele de esapament evacuate de autoturisme si de alte masini cu combustie interna contin gaze otravitoare cum ar fi monoxidul de carbon, hidrocarburi nearse, oxizi de azot si plumb. Unii dintre acesti agenti de poluare reactioneaza cu lumina soarelui producand acel smog neplacut, fotochimic, care pluteste deasupra multor oras, cum ar fi Los Angeles sau Mexico City. Atunci cand acizii de azot se combina cu picaturile de apa din nori, ia nastere ploaia acida care polueaza lacurile si raurile, distrugand si padurile. S-au facut pasi importanti pentru a micsora efectul gazelor de esapament. Se produce benzina fara plumb, iar unele masini sunt dotate cu filtre catalitice care transforma gazele nocive in gaze inofensive. Insa eficienta acestor imbunatatiri este diminuate de cresterea consumului de petrol.
POLUAREA CU PETROL
De fapt, problema raportului dintre om si mediul ambiant nu este noua.Ea a aparut o data cu cele dintai colectivitati omenesti, caci omel cu inteligenta si spiritul creator care il definesc, nu s-a multumit cu natura asa cum era ea, ci a pornit cu curaj si tenacitate la opera de transformare a ei potrivit nevoilor sale.Multiplicandu-se neincetat, specia umana a adaugat peisajului natural privelisti noi, prefacand mlastini si pamanturi intelenite in vai roditoare, tinuturi aride in oaze de verdeata, a creat noi soiuri de plante de cultura si a domesticit animale salbatice.Pana aici, echilibrul natural nu a avut de suferit decat, poate, pe arii foarte restranse, care nu puteau afecta ansamblul.
Cotitura a intervenit o data cu revolutia industriala si, mai cu seama, cu noua revolutie tehnico-stiintifica, gratie careia avioane si rachete brazdeaza, astazi, vazduhul si strapung norii, nave tot mai mari si mai puternice despica luciul marilor si al oceanelor, cascade de hidrocentrale transorma puterea apelor in salbe de lumina, in energie ce alimenteaza parcul de masini in crestere vertiginoasa.Intr-un cuvant, stiinta si tehnica moderna, sporind nemasurat puterea omului, au ridicat, in medie, nivelul de viata de pretutindeni.Dar reversul civilizatiei industriale este contemporane, al progresului material a fost si este inrautatirea mediuluinatural.Sub impactul dezvoltarii economice au fost poluate, mai mult sau mai putin grav, solul, apa si aerul, au disparut sau sunt pe cale de disparitie multe specii de plante si animale, iar omul este confruntat la randul lui cu diverse maladii cauzate de poluare, fenomen ce cuprinde astazi toate tarile si continentele.Efectele eisunt resimtite pana si peintinderile, pana ieri imaculate, ale Antarcticii.S-a calculat ca in timp de un deceniu, devierile civilizatiei au provocat mediului natural pagube mai mari decat intr-un mileniu.
La inceputul erei neolitice, numai aproximativ zece milioane de oameni actionau asupra naturii, cu unelte primitive care practic nu lasau urme cat de cat sesizabile.La mijlocul secolului trecut, deci nu la mult timp dupa declansarea revolutiei industriale, numarul locuitorilor globului ajunge la un miliard, dar deteriorarea mediului nu cunoaste inca manifestari preocupante, cu exceptia anumitor perimetre din unele tari occidentale - incepand cu Anglia - care au urcat primele in "trenul industrializarii", gratie in primul rand masinii cu abur.
Poluarea ca problema globala este apanajul secolului nostru, mai precis al ultimelor trei decenii, timp in care populatia lumii a crescut de la 5 la 6 miliarde de locuitori.Sunt multi sau putini ? Exercita oare numarul lor cu adevarat o "presiune demografica" asupra mediului inconjurator ? Iata intrebari ce-i framanta deja pe demografi, economisti, medici si alti specia-listi, ca si pe oamenii politici.Problema care i-a preocupat pe specialisti de-a lungul timpului a fost, de fapt, aceea daca se poate asigura hrana suficienta populatiei si doar in ultimile decenii si-au indreptat atentia asupra unui aspect care s-a dovedit a fi la fel de important : degradarea mediuluiambiant prin poluare, eroziune si alte fenomene, datorate actiunii, voite sau nu, a omului, proces ce afecteaza nu numai posibilitatile de procurare a hranei, ci si alte aspecte ale existentei umane, incepand cu sanatatea.
Nu incape indoiala ca solul este capitalul cel mai pretios de care omul dispune pentru satisfacerea nevoilor si ambitilor sale.La urma urmelor, cel putinpana la inventarea fotosintezei artificiale, cu totii depindem de stratul subtire si roditor de la suprafata Pamantului, de unde se extrag totalitatea resurselor necesare vietii.Or, unul din marile paradoxuri este acela ca omul tinde sa-si pericliteze izvorul vietii si al fortei din nestiinta, lacomie, neglijenta sau din alte cauze.Asa se face ca, in timp ce tehnicile moderne ii ingaduie sa introduca in circuitul productiv milioane de hectare de teren, cepana ieri erau socotite inerte pe vecie, in paralel alte milioane de hectare dintre cele aflate in productie devin improprii cultivarii, datorita tot actiunii omului.De cand omul a inceput sa lupte impotriva naturii, suprafata deserturilor a crescut cu un miliard de hectare si procesul avanseaza intr-un ritm accelerat.Se cuvine sa adaugam ca, in fiecare an, zeci de milioane de hectare de soluri productivesunt "devorate" de drumuri, de uzine si de orase, tot atatea secvente ale duelului inegal dintre frunza verde si asfalt.
De cand primul topor primitiv a doborit intaiul arbore, padurile au pierdut jumatate din intinderea lor, in timp ce omenirea in acest rasimp s-a multiplicat de sute sau chiar mii de ori.Distrugerea padurilor, carora li se datoreste in cel mai inalt grad stabilitatea si calitatea a trei elemente fundamentale ale vietii oamenilor - solul,aerul si apa - s-a soldat de-a lungul timpului cu efecte dezastruoase.Padurilor le revine un rol insemnat in fixarea stratului, relativ subtire, de sol fertil, mediul germinativ al masei vegetale.
Despaduririle masive au inmormantat sub dune de nisip infloritoare civilizatii nu numai in nordul Africii, ci si in Asia, iar in unele parti ale Europei au impins dezgolirea muntilor si dealurilorpana la limite vecine cu calamitatea.
Reimpadurirea e inca un cuvant prea nou si efectele ei prea mici pentru a rascumpara greseala multimilenara care a determinat disparitia a jumatate din arborii planetei.Desigur, in aceasta privinta calculelesunt foarte precare.Recurgem totusi la unele, care, indiferent cat de mare e aproximatia, ne spun cate ceva.La sfarsitul Imperiului roman, Peninsula Iberica era acoperita cu paduri viguroase de la Biscayapana la stramtoarea Gibraltar si ar fi avut o populatie aproape dubla fata de cea de azi, cand au ramas doar vreo cinci la suta din fostele paduri.
In afara de protejarea solului, padurea exercita cea mai puternica actiune purificatoare asupra aerului , absorbind bioxidul de carbon si restituindu-l sub forma atat de necesarului oxigen.Din cele 14-16 miliarde de tone de bioxid de carbon lansate anual in atmosfera prin arderea combustibililor, plus cele provenite din respiratia oamenilor si animalelor, doua treimisunt absorbite de paduri, acei "plamani verzi" ai Pamantului, carora le datoram atat de mult.
Nu mai putin important este rolul padurii ca factor de regularizare a cursurilor raurilor.De asemenea, padurea este menita sa asigure cerintele de agrement si turism, tot mai accentuate in conditiile vietii moderne, ambianta biofizica indispensabila localitatilor balneoclimaterice, conservarea multor specii deplante si animale foarte utile etc.
Intr-un cuvant, fara paduri suficiente, dezvoltarea si, la urma urmelor, viata insasi nu sunt posibile.Astazi, cand padurile ocupa cam o treime din suprafata uscatului (circa 4 miliarde de hectare), pe plan modial isi face loc parerea ca aceasta reprezinta un minimum necesar,sub care omenirea nu-si poate permite sa coboare.In conditiile cand raman de rascumparat fata de padure greseli multe si vechi, cand un singur automobil, parcurgand 1000 de kilometri, consuma o cantitate de oxigen suficienta unui om pe timp de un an, iar raurile dezlantuite fac tot mai mari ravagii, spaland nemilos ce a mai ramas din fertilitatea solului, exploatarea nerationala a resurselor forestiere a devenit un lux preascump.
Paleta surselor de degradare a solului este vasta, insa partea cea mai vizibila si aflata la indemana intelegerii oricui priveste acumularea unei enorme cantitati de reziduri de tot felul.Imaginea haldelor de deseuri din jurul uzinelor si impresionanta productie de gunoi din centrele urbanesunt numai doua din aspectele acestui fenomen nociv.Gunoi a existat dintotdeauna, dar notiunea aceasta, ca si atatea altele, si-a modificat serios continutul.Pentru gospodariile taranesti traditionale si deci pentru localitatile rurale, gunoiul insemna aproape exclusiv resturi vegetale nefolosite deanimale , care putrezeau in cateva luni, pentru ca iarna sau primavara sa fie imprastiate pe camp pentru fertilizare.Exista practic o reciclare naturala completa ce se consuma aproape la fel si in perimetrul oraselor, ale caror periferii nu se deosebeau cine stie cat de felul de viata de la sate.
Cu totul altfel stau lucrurile intr-o lume a industrializarii si urbanizarii vertiginoase , cand doi din cinci locuitori ai globului traiesc deja in orase - fata de unul din sapte la inceputul secolului.In plus, prolifereaza orasele mari si foarte mari, ajungandu-se ca acela cu peste un milion de locuitori sa depaseasca 200.Or, dupa calcule aproximative, fiecare locuitor din orasele europene "produce" mai bine de 1.5 Kg de gunoi pe zi, iar in S.U.A de vreo trei ori mai mult.De obicei, drumul gunoiului sfarseste la periferia orasului, in gropi existente sau pe locuri virane, unde se acumuleaza in gramezi imense, acceptate ca servituti inevitabile, uratind peisajul, poluand solul, aerul si apele subterane.Si mai grav e ca o buna parte din aceste gunoaie, indeosebi materialele plastice, sunt extrem de rezistente la actiunea bacterii-lor si, practic, nu se recicleaza pe cale naturala.
Evacuarea rudimentara a gunoaielor a inceput sa puna serioase proble-me in zonele puternic urbanizate din Occident inca de acum mai bine de o suta de ani.In 1870, in Anglia, si in 1892, in Germania, pentru marile orase s-a introdus incinerarea gunoaielor, cu valorificarea partiala a caldurii pentru producerea de abur si curent electric.Sistemul de incinerare s-a extins si per-fectionat mult, optandu-se pentru arderea centralizata in mari uzine, mai avantajoasa pentru marile orase.
Preocupanta ramane nu numai problema asigurarii salubritatii in perime-trele urbane si in vecinatatea lor.Astazi, plugurile tractoarelor scot deseori la iveala ambalaje de plastic si cutii de conserve, in primul rand pe terenurile arabile din jurul centrelor urbane, dar si in alte parti.Prezenta acestor obiecte aruncate si a multor altora se intalneste, din pacate, si in poienile muntilor, si pe malul raurilor sau pe litoralul marin, cam peste tot unde oraseanul "eva-deaza" in sanul naturii, fara a renunta macar pentru scurt timp la comodita-tile locuintei si la gestul reflex de a arunca resturile.
Prin arderea a aproape opt miliarde de tone de combustibil conventional se arunca anual in atmosfera aproximatim un miliard si jumatate tone de cenusa, praf si gaze.Pe langa arderea combustibililor - carbune, petrol, lemn, gaze naturale - probleme asemanatoare creeaza si alte industrii, indeosebi chimica, metalurgica, unele ramuri constructoare de masini, industria ali-mentara etc. - ca si circulatia automobilelor, avioanelor, trenurilor,vapoa-relor etc.
Abstractie facand de unele unitati industriale plasate in plina natura, grosul poluarii atmosferice provine din orase, caci aparitia industriei fie ca are loc in orase, fie creeaza ulterior orase.Asa ca primele victime sunt orasenii.Exista de acum un numar apreciabil de "infernuri ecologice", perimetre urbane unde noxele industrializarii se fac simtite prin efecte combinate : aer viciat, zgomot, aglomeratie.In asemenea locuri - cum sunt orasele San Paulo, Ciudad de Mexico, Detroit, Callacuta, Los Angeles, New York - procentul de imbolnaviri ale cailor respiratorii, inclusiv cancerul pul-monar, este de cateva ori mai mare, inregistrandu-se, de asemenea diversi alti factori de risc pentru sanatatea oamenilor, si nu numai a acelora ce locuiesc la orase.Abordand aceasta problema, specialistii considera ca, pe langa reducerea prin toate mijloacele a surselor de poluare, si, daca se poate, chiar eliminarea totala a unora dintre ele, insanatosirea aerului este de neconceput fara aportul decisiv al ariilor verzi.
Dar daca aerul, asa cum este, deocamdata poate fi respirat pretutindeni pe gratis, nu acelasi lucru se intampla cu apa potabila, care pentru citadini are de mai multa vreme un pret.Si inca in continua crestere.Caci apa, acest al doilea element in ordinea urgentelor omenesti, dupa aer, a devenit si el un produs industrial.In preajma marilor orase si unitati industriale apar instalatii uriase de "tratare" a apelor naturale, prin decantare, filtrare, serilizare de mai multe feluri etc.
La prima vedere, pare paradoxal sa vorbim de nevoia asigurarii apei pe o planeta care dispune de atata apa, incat s-ar putea inunda complet cu un strat de 3 km grosime.Chestiunea e ca 97 la suta din apa globului este sarata, iar din restul de 3 la suta cea mai mare parte se afla in ghetari.Rezulta ca populatia lumii are la dispozitie pentru consumul personal si pentru activi-tatile sale economice numai in jur de 1 la suta din volumul de apa dulce, respectiv cea din rauri, fluvii, lacuri si din unele panze freatice.Chiar si asa, ar fi mai mult decat suficient pe ansamblu, numai ca, asa ca si la alte capitole ale inzestrarii naturale, apa e foarte neuniform repartizata pe intinderea globului, iar o mare parte din ea este de acum puternic poluata.In ansamblul poluarii, ponderea apelor uzate - menajere si industriale - este covarsitoare.
Daca la poluarea aerului imaginea-simbol este oferita de arborii "perforati" de "ploile acide", la poluarea apei expresia caracteristica ar putea fi considerate "mareele negre", adica poluarea, practic continua, cu petrol a marilor si oceanelor lumii, avand efecte dezastroase asupra florei si faunei marine.
Analizele necesare cunatificarii efectelor negative asupra mediului generate de contaminarea cu hidrocarburi a invelisului edafic, se constituie in analize deosebit de complexe. Astfel au fost utilizate tehnologii complexe ca: analize spectrale in UV-VIZ, GC – MS, analize gravimetrice.
Pentru realizarea acestor analize Centrul de Cercetare a Mediului si Efectuare a Studiilor de Impact a colaborat cu Catedra de Chimie Analitica a Facultatii de Chimie din Universitatea din Bucuresti. 26683snj82gsi2s
Transportare si depozitarea fluidelor petroliere
Colectarea, tranportul şi depozitarea petrolului brut, a produselor petroliere şi a gazelor, constituie o activitate de mare importanţă prin care se asigura alimentarea cu materie primă a rafinăriilor sau a combinatelor petrochimice precum şi distribuirea produselor finite ale acestora catre beneficiari.
Activitatea de colectare are drept scop economic acumularea produselor de ţiţei brut a mai multor sonde. Din punct de vedere tehnic, acesta se realizează prin intermediul conductelor de legătură dintre sondele productive şi parcul de separatoare şi rezervoare.
Activitatea de depozitare răspude cerinţelor tehnico – economice de acumulare şi păstrare a produselor petroliere în spaţii special amenajate în vederea transportului sau distribuirii catre beneficiar. Din punct de vedere tehnic aceasta se realizează prin intermediul rezervoarelor de acumulare de diferite capacităţi.
Transportul produselor petroliere reprezintă activitatea economica cu ponderea cea mai mare in cadrul general amintit, având drept scop economic deplasarea produselor petroliere şi a gazelor asigurând legătura dintre producatori şi consumatori. Alegerea modalităţilor de efectuare a transportului se face pe baza unui studiu tehnico – economic care are în vedere în primul rând costul total al transportului precum şi volumul total de transport.
Transportul prin conducta reprezintă o serie de avantaje: continuitate şi regularitate în transport, capacitate mare de transport, posibilitate mare de automatizare, fiabilitate în exploatare, cost redus la capacităţi mari de transport în raport cu alte mijloace. Totuşi, transportul prin conducte necesită un efort financiar mare din punct de vedere al investiţiilor care trebuiesc justificate economic.
Obiectul disciplinei constă în studiul legilor care guvernează produsele de transport şi depozitare a hidrocarburilor fluide sau în drumul lor între producator şi consumator, în vederea cunoaşterii metodologiei de proiectare şi exploatare în condiţii optime a instalaţiilor de transport.
Datorită necesarului tot mai ridicat de combustibil în viaţa economică şi industrială a întregii omeniri, transportul hidrocarburilor are pentru viaţa economică aceeaşi importanţă pe care o are sistemul circulator pentru organismul uman.
1. TEMA PROIECTULUI
În cadrul unei brigăzi de producţie petrolieră pe un câmp petrolier se extind x sonde care se racordează la un parc de separatoare nou. Producţia acestui parc este transportată la depozitul central (DC) împreună cu producţia a încă patru parcuri conform schemei:
unde notaţiile au următoarea semnificaţie:
P1, ,P5 -parcuri de sonde;
La -lungimea conductei de apă;
qa -debitul sursei de apă;
za -cota topografică a sursei de apă;
Lij -lungimea conductei pe porţiunea ij;
Lt -lungimea conductei de transport ţiţei între depozitul central şi rafinărie;
DC -depozit central;
R -rafinărie;
zi -cote topografice ale parcurilor i, i=1 5;
SA -sursa de apă;
Qi -debitul de ţiţei de la parcurile Pi.
2. DATE CUNOSCUTE
INTRODUCERE
Colectarea, tranportul şi depozitarea petrolului brut, a produselor petroliere şi a gazelor, constituie o activitate de mare importanţă prin care se asigura alimentarea cu materie primă a rafinăriilor sau a combinatelor petrochimice precum şi distribuirea produselor finite ale acestora catre beneficiari.
Activitatea de colectare are drept scop economic acumularea produselor de ţiţei brut a mai multor sonde. Din punct de vedere tehnic, acesta se realizează prin intermediul conductelor de legătură dintre sondele productive şi parcul de separatoare şi rezervoare.
Activitatea de depozitare răspude cerinţelor tehnico – economice de acumulare şi păstrare a produselor petroliere în spaţii special amenajate în vederea transportului sau distribuirii catre beneficiar. Din punct de vedere tehnic aceasta se realizează prin intermediul rezervoarelor de acumulare de diferite capacităţi.
Transportul produselor petroliere reprezintă activitatea economica cu ponderea cea mai mare in cadrul general amintit, având drept scop economic deplasarea produselor petroliere şi a gazelor asigurând legătura dintre producatori şi consumatori. Alegerea modalităţilor de efectuare a transportului se face pe baza unui studiu tehnico – economic care are în vedere în primul rând costul total al transportului precum şi volumul total de transport.
Transportul prin conducta reprezintă o serie de avantaje: continuitate şi regularitate în transport, capacitate mare de transport, posibilitate mare de automatizare, fiabilitate în exploatare, cost redus la capacităţi mari de transport în raport cu alte mijloace. Totuşi, transportul prin conducte necesită un efort financiar mare din punct de vedere al investiţiilor care trebuiesc justificate economic.
Obiectul disciplinei constă în studiul legilor care guvernează produsele de transport şi depozitare a hidrocarburilor fluide sau în drumul lor între producator şi consumator, în vederea cunoaşterii metodologiei de proiectare şi exploatare în condiţii optime a instalaţiilor de transport.
Datorită necesarului tot mai ridicat de combustibil în viaţa economică şi industrială a întregii omeniri, transportul hidrocarburilor are pentru viaţa economică aceeaşi importanţă pe care o are sistemul circulator pentru organismul uman.
1. TEMA PROIECTULUI
În cadrul unei brigăzi de producţie petrolieră pe un câmp petrolier se extind x sonde care se racordează la un parc de separatoare nou.
Bibliogrtafie:
• http://www.molromania.ro/
• http://www.lubricants.ro/
• http://www.wikipedia.org/
• http://www.google.com
• http://www.e-scoala.ro/
• http://www.referatele.com/
Rezumat
1. Obtinere petrolului
• Compozitie
• Proprietati
• Extractie
• Distilarea
• Procesul de cracare
2. Uleiul
3. Motorina
4. Benzina
5. Poluarea
6. Transportul si depozitarea fluidelor petroliere
Fluidele Minerale
Elev:
Profesor indrumator:
Clasa a XI-a E
Argument
Fluidele minerale sunt fluide obtinute din rafinare,disitlarea petrolului(titeiului).Din titei otbinem lubrifianti lichizi,solizi, combustibili,petrol,petrol lampant etc.Aceste produse le folosim si in viata de zi cu zi.Alimentarea masinilor cu combustil,shimbarea uleiurilor de motor,ungerea pieselor cu vaseline etc.Acestea au devenit atat de obisnuiti in viata omului incat omul modern nu ar putea trai fara aceste produse.Aceste produse sunt produse comercializate de firme specializate in domeniu cu multa experienta.Aceste produse sunt duse cat mai aproape de perfectiune pentur a satisface cerintele constructorilor cat si cerintelor de piata.
Obtinerea fluidelor minerale
Fluidele minerale se obtin din:Petrol(titei)
Petrol
Titeiul sau petrolul brut constituie una dintre principalele bogatii naturale ale tarii noastre. Zacaminte mari de de titei se gasesc in judetele :Bacau,Prahova, Arges si Gorj.
COMPOZITIE
Din punctul de vedere al compozitiei chimice ,titeiul este un amestec complex de hidrocarburi gazoase si solide dizolvate in hidrocarburi lichide. De aceea el se prezinta in natura in stare lichida . titeiul mai contine compusi organici cu oxigen (fenoli,acizi naftetici),cu sulf(tiofen,mercaptani),cu azot (chinolina). In titei se gasesc hidrocarburi aciclice saturate (alcani sau parafine), hidrocarburi ciclice saturate(cicloparafine sau naftene) si hidrocarburi aromatice.aceste trei clase de hidrocarburi in proportii diferite se gasesc in toate tipurile de titei.
ORIGINEA TITEIULUI
Asupra modului de formare a titeiului in scoarta pamantului s-au emis mai multe teorii. Unele dinte acesteconsidera titeiul ca fiind de origine anorganica ,altele ii atribuie origine organica. 28452dcs62loz7k
Teoria anorganica asupra originei titeiului a fost formulata de M.Berthelot si a fost completata si sustinuta de D.I. Mendeleev.
Aceasta teorie afirma faptul ca titeiul s-a format in straturile adanci ale scoartei prin actiunea apei asupra carburilor metalice: CaC2 ,Al4C3 etc.,care in contact cu apa se descompun rezultand acetilena ,metan si alte hidrocarburi si sub actiunea temperaturii si presiunii inalte din interiorul pamantului si in prezenta catalizatorilor naturali(oxizi si saruri metalice),hidrocarburile nesaturate s-au polimerizat formand titeiul de astazi.
Teoria organica se fundamenteaza pe mai multe ipoteze , si anume :
• titeiul este de origine vegetala (Figuier),formandu-se din plante prin putrezirea acestora si transformarea lor in metan,dioxid de carbon si acizi grasi etc. co452d8262looz
• titeiul este de origine animalica (Engler),rezultand din transformarea grasimilor animalelor marine ,in special a pestilor ,la temperaturi si presiuni mari in scoarta pamantului ;
• titeiul este de origine mixta ,vegetala –animala (Potonie) si prin transformarea unor plante si animale marine microscopice (microplanton), acoperite de namol ,si sub actiunea unor bacterii anaerobea rezultat o materieorganica ,numita ‘sapropel’ care a imbibat namolul.Datorita transformarilor geologice ale scoartei pamantului ,namolul cu ‘sapropropel’ a fost acoperit cu alte straturi de pamant .Sub influenta temperaturii si a presiunii inalte ‘sapropelul’ din namol a suferit apoi transformari chimice rezultand titeiul.
In majoritatea cazurilor ,titeiul astfel format n-a ramas in locul de formare printer rocile permeabile adunandu-se sub forma de zacaminte in straturile de nisip inconjurate de straturi de argila impermeabila sau marna.
PROPRIETATI
Titeiul brut, este un lichid vascos ,de culoare bruna-neagra ,cu reflexe albastrui,rareori galbui. Are miros caracteristic ,este insolubil in apa si mai usor decat apa ,densitatea lui variind intre 0,700 si 0,930 g/cm3 . Nu are temperatura de fierbere fixa ,fiind un amestec complex de hidrocarburi.
Extractia si prelucrarea titeiului
Pentru exploatarea titeiului sunt necesare doua operatii succesive : forajul sondelor si extractia titeiului. Prin sonda intelegem o gaura cilindrica ,sapata in scoarta Pamantului cu ajutorul unor dispozitive mecanice ,caracterizata printr-o sectiune foarte mica in comparatie cu lungimea ei care poate ajunge la cateva mii de metri(pana la 15000 m). Deschiderea de la suprafata se numeste gura sondei (cu diametrul de aproximativ 60 cm), iar fundul gaurii cilindrice poarta numele de talpa (cu diametrul minim de 10 cm).
Forajul sondei reprezinta ansamblul operatiilor care se fac in vederea obtinerii unei gauri de sonda cum sunt : saparea (forarea) propriuzisa,care consta in dislocarea rocilor intalnite ,cu ajutorul unui instrument numit sapa sau trepan, eliminarea detritusului (curatirea gaurii de sfaramaturile de teren rezultate din sapare), tubarea gaurii (consolidarea peretilor gaurii de sonda prin introducerea unor burlane de otel,insurubate cap la cap care se fixeaza prin cimentare), inchiderea apelor ,etc. saparea unei sonde se poate executa umed (eliminarea detritusului se realizeaza cu ajutorul noruiului de foraj) folosind sistemul de foraj percutant(cand sapa avanseazaprin cadere libera, percutie sau bataie pe talpa sondei) si rotativ(la care sapa avanseaza prin apasare si rotire continua ,ca un burghiu)sau uscat (numai percutant).S-a creat si o noua metoda de foraj(de sapare a sondelor) caracterizata prin folosirea unor motoare (masini de forta) care se introduc in sonda ,la talpa si actioneaza direct asupra sapei.motoarele care actioneaza direct sapa sunt amplasate imediat deasupra sapei.ele sunt hidraulice(ansamblul motor-sapa numindu-se electrobur sau motor electric de fund).
Sistemele de extractie a titeiului din tara nostra sunt foarte diferite, ele depinzand de adancimea ,pozitia si de presiunea titeiului sau a gazelor pe care le contine. Astfel, din zacamintele fara presiune el trebuie extras cu dispozitive corespunzatoare.sistemele de extractie a titeiului utilizate ,dupa ce forarea a ajuns pana la stratul de titei,sunt :
• Prin eruptie , daca in zacamant titeiul este insotit de op cantitate mare de gaze naturale, presiunea exercitata de acestea asupra titeiului poate fi destul de mare pentru a ridica titeiul pana la suprafata .
• Prin eruptir artificiala (gaz-lift), cand presiunea gazelor a scazut in asa masura incat eruptia naturala nu mai poate avea loc si in acest caz se provoaca sifonarea fortata a titeiului la suprafata,prin introducerea in gaura sondei a gazelor sub presiune, cu ajutorul compresoarelor.
• Extractia prin pompare, cu ajutorul pompelor de adancime se aplica sondelor neeeruptive ,izolate si putin adanci(pana la 1000 m).
Titeiul extras prin sistemele mentionate este amestecat cu apa si nisip. Nisipul se separa prin sedimentare iar daca insa ,apa formeaza cu titeiul o emulsie ,atunci se adauga titeiului anumite substante cu actiune dezemulsionanta pentru a se separa de apa. Titeiul extras este supus in continuare ,unor tratamente speciale in instalatii de prelucrare a titeiului numite rafinarii.Prin incalzirea progresiva a titeiului, la presiunea atmosferica sau la presiune joasa ,se separa componentii sai dupa temperatura lor de fierbere. Operatia aceasta se numeste distilare fractionata si hidrocarburile care se separa in intervale diferite de temperatura se numesc fractiuni de distilare. Se considera ‘fractiuni usoare’ cele cu punct final de distilare de 2000 C si ‘fractiuni medii’ cele care au acest punct final intre 200 si 3600 si ‘fractiuni grele’ cele cu punctul final de distilare peste 3600 C.
DERIVATELE TITEIULUI
Principalele derivate ale titeiului sunt urmatoarele
Benzina usoara ;
Benzina grea ;
White-spirit,Gaze de cracare ;
Titei,Petrol lampant,Benzine ;
Motorina,Uleiuri ;
Pacura prin cracare Bitum
Parafina
Cocs de petrol
Pacura de cracare
Inainte de a fi supus operatie de distilare fractionata , titeiul este supus unui tratament preliminar ,pentru indepartarea gazelor de sonda care insotesc intotdeauna titeiul.in urma acestui tratamentse obtin :gaze sarace, alcatuite din hidrocarburisaturate gazoase cu 1-4 atomide carbon ,gazolina, o fractiune lichida ,foarte volatila ,care contine in special alcani cu 5 atomi de carbon (pentan+izopentan) si titeiul dezbinat. Din gazele sarace se separa propanul si butanul , care comprimate in butelii ,sunt consumate in gospodarie sub denumirea de aragaz. Instalatiile speciale ,folosite pentru separarea titeiului in fractiuni,prin distilare sunt alcatuite din coloane de distilare prevazute cu talere si cu clopote. Fiecare taler (etaj) are orificii prin care vaporii componentelor mai volatile urca in susul coloanei. Doua talere consecutive sunt unite prin tevi(preaplinuri) prin care lichidul dintr-un taler superior se poate scurge in unul inferior. In felul acesta ,titeiul brut se fractioneaza, in talerele superioare aglomerandu-se fractiunile mai usoare (hidrocarburile cu mase moleculare mai mici si puncte de fierbere mai scazute),iar in talerele din partea inferioara a coloanei se aduna fractiunile mai grele.
La prima distilare (distilare primara)se obtin urmatoarele fractiuni mai importante :
• benzinele intre 30-1500 (contin hidrocarburi C5-C10 ) ;
• petrolul lampant intre 150-2500 (cu peste 10 atomi de C in moleculele hidrocarburilor) ;
• motorina intre 250-3600 (cu 12-20 atomi de C in molecula) ;
• pacura care este reziduul ramas in cazan dupa distilarea primara(cu mai mult de 20 atomi de C in moleculele hidrocarburilor) .
Importanta !!!
• Benzinele se intrebuinteaza ca dizolvanti si drept carburanti la automobile, avioane ,etc.
• Benzinele sintetice se formeaza in anumite conditii (temperatura,presiune,catalizatori) prin hidrogenarea carbunilor de pamant (procedeul Bergius) sau a oxidului de carbon (procedeul Fischer-Tropsch). Amestecul de hidrocarburi rezultat se distila fractionat.
• Petrolul lampant se intrebuinteaza la iluminat si drept carburant la tractoare si avioane turboreactoare .
• Motorina este un lichid galben-brun,care se intrebuinteaza drept carburant pentru motoarele Diesel si ca materie prima in industria petrochimica, in procesele de cracare.
• Pacura reprezinta cam circa 45% din cantitatea initiala de titei supusa distilarii fractionate. Se utilizeaza ca materie prima pentru obtinerea uleiurilor de uns ,numite si uleiuri minerale, a parafinei, a asfaltului, si in industria petrochimica.
• Parafina se prezinta sub forma unei mase albe , semiopace ;este un amestec de hidrocarburi cu mai mult de 20 de atomi de carbon in molecula. Se intrebuinteaza ca izolant electric ,la impermeabilitatea tesaturilor ,a hartiei, la fabricarea cerurilor, lumanarilor,etc.
• Uleiurile de uns sunt fractiuni lichide-vascoase,alcatuite dintr-un amestec de hidrocarburi cu 20-50 de atomi de C in molecula. Se obtin din pacura prin distilarea fractionata la presiune joasa (in vid). Se intrebuinteaza la ungerea unor piese ,ca lagare, rulmenti, roti dintate, supape la motoare, pompe, turbine, compresoare ,etc. ,precum si la izolarea e lectrica in transformatoare etc.
• Asfaltul (bitumul),denumit si smoala de petrol ,este o substanta solida-vascoasa de culoare inchisa. Este format dintr-un amestec de hidrocarburi grele,mai ales aromatice. Se obtine sub forma unui reziduu la distilarea fractionata a pacurii sau prin oxidareapacurii asfaltoase. Se intrebuinteaza la impregnarea lemnului, a cartonului, la asfaltarea drumurilor, ca liant pentru brichete,ca izolant in constructia cladirilor etc.
Procesul de cracare
Prin incalzire la peste 4000 a fractiunilor mai grele de titei(motorina sau pacura) are loc procesul decracare, obtinandu-se fractiuni mai usoare (benzinele de cracare). In functie de conditiile in care lucreaza,se deosebesc : procedee de cracare termica si procedee de cracare catalitica.
a. Cracarea termica se poate realiza in faza lichida sau in faza de vapori :
• In faza lichida ,motorina sau pacura este incalzita la 450-5500 sub o presiune de 15-45 at ;
• In faza de vapori, motorina sau pacura se incalzeste la temperaturi de 500-6000 si la presiuni joase de 1-3 at. Benzinele de cracare astfel obtinute se deosebesc de benzinele rezultate prin distilarea fractionata a titeiului ,prin continutul lor mare mai mare de alchene si hidrocarburi aromatice.
b) Cracarea catalitica se realizeaza in faza de vapori. Motorina sau pacura ,la 4800 si 1-2,5 at, este trecuta peste un strat de catalizatori (ortosilicat de aluminiu). La cracarea catalitica se obtin randamente mai mari de benzina si cu caracter mai saturat. Benzinele de cracare , in comparatie cu cele obtinute la distilarea fractionata a titeiului sunt mai bune si au o cifra octanica (C.O.) mai mare.
Uleiul
Uleiul motor este un lubrifiant pentru motoarele cu ardere interna.
Rolul lui primar este de a unge piesele motorului,a preveni frecare a doua piese fara film de ulei si reducerea frecarii.Mai are rolul de a prelua temperaturilor,intretinerea motorului,si protejarea pieselor impotriva coroziunii.ROLUL SI FUNCTIA LUBREFIANTILOR
Funcţionarea motorului cu ardere internă se caracterizează prin existenţa mai multor suprafeţe aflate sub sarcină şi în mişcare relativă unele faţă de altele, în aceste condiţii este necesar pentru a diminua frecările dintre suprafeţe. Deci, să se introducă între acestea un fluid care să adere la suprafeţe, să fie vâscos ca prin presiunea internă care ia naştere să menţină suprafeţele la o anumită distanţă.
Lubrifiantul prezent între suprafeţele în mişcare relativă trebuie să îndeplinească următoarele funcţii:
2.2 Funcţia mecanică.
Uleiul trebuie înainte de toate să ungă asamblajul, adică să formeze între cele două suprafeţe o peliculă de ulei pentru a evita contactul metal pe metal.
2. 3 Funcţia termică.
Uleiul are ca rol secundar limitarea temperaturii în anumite organe care nu pot fi răcite prin alte procedee.
• Componenti:uleiul motor se compune din uleiul de baza si aditivi
Uleiul de baza hotaraste calitatile uleiului.Aceste calitati se pot modifica,imbunatati cu aditivi.Adidtivi ajuta la mentinerea calitatii uleiurilor chiar si daca sunt exploatati la capacitatea maxima.De obicei in uleiuri sunt folosite urmatoarele aditivi:
• anticorozivi
• antispumanti
• crestere vascozitati
• cresterea punctului de inghet
Uleiurile pot fii calasificati in: -uleiuri minerale
-uleiuri semi-sintetice
-uleiuri sintetice
• Uleiurile minerale:sunt uleiuri naturale amestecate cu aditivi.Uleiul de baza este un ulei rafinat.
• Uleiurile semi-sintetice:baza uleiurilor semi-sintetice este tot un ulei rafinat dar este un ulei care a trecut printr-un process de rafinare hidrogenat.Dupa acest proces este obtinut un ulei care prezinta calitati de ulei sintetic.Ex:
MOL Dynamic Max 10W-40 - ulei semi-sintetic de motor
Ulei semi-sintetic, cu performanţe de vârf, pentru motoarele celor mai moderne autoturisme. Asigură protecţie şi curăţenie deosebită precum şi perioadă lungă de funcţionare pentru motoarele pe benzină, diesel şi cu gaz, cu alimentare normală şi turbo.
Clasa de viscozitate SAE 10W-40
Nivele de performanta. Aprobari ACEA A3/B4-04
API SL/CF
MB 229.3
VW 502 00/505 00
Viscozitate la 100°C [mm2/s] 14 Viscozitate la 40°C [mm2/s] 95 Densitate la 15°C [g/cm3] 0,866 Punct de curgere °C -33
Uleiurile sintetice:aceste uleiuri sunt obtinute in laboratoare din uleiuri de baza sintetizate.Datorita structurei moleculare stabile si bine calculate pe dinainte prezinta o calitate mai buna.Prezinta un avans fata de uleiurile naturale pentru ca sunt proiectate de la inceput pentru ungere,deci producatorul se poate concentra mai bine pe produsul finit decat la cele produse din uleiuri naturale.Ex: MOL Dynamic Star 5W-30 - ulei sintetic de motor
Ulei sintetic, cu performanţe de vârf, ce asigură un consum optim de combustibil pentru motoarele celor mai moderne autoturisme. Datorită proprietăţilor favorabile de curgere la rece şi conţinutului scăzut de SAPS (cenuşă sulfat, sulf şi fosfor) corespunde celor mai severe standarde ACEA (Asociaţia Producătorilor de Autovehicule din Europa) precum şi prevederilor ecologice. Asigură durată lungă de exploatare şi nivel înalt de protecţie pentru cele mai noi motoare pe benzină şi diesel prevăzute cu catalizator şi filtru de particule Diesel. Special formulat pentru cele mai moderne motoare Ford şi Mazda.
Clasa de viscozitate SAE 5W-30 Nivele de performanta. Aprobari ACEA C1-04
ACEA A5/B5-04
Ford WSS M2C934-A
Proprietati
Viscozitate la 100°C [mm2/s] 9,9 Viscozitate la 40°C [mm2/s] 54 Densitate la 15°C [g/cm3] 0,850 Punct de curgere °C -39
Avantajele uleiurilor sintetice:
• Arata un bun avantaj fata de uleiurile minerale.
Performanţa uleiurilor sintetice şi în special a Mobil 1 este mai robustă, mai ales în ceea ce priveşte capacitatea de pompare la temperaturi scăzute, stabilitatea la temperaturi înalte şi protecţia împotriva depunerilor. Aceste caracteristici înseamnă mai puţină uzură a motorului, economie crescută de combustibil şi o viaţă mai lungă a motorului.
Uleiurile sintetice au fost dezvoltate special pentru a face faţă condiţiilor extreme care se regăsesc în motoarele moderne. Acestea sunt mult mai fluide decât uleiurile minerale tradiţionale. Cel mai mare beneficiu este că acestea cresc semnificativ protecţia motorului. Atunci când un motor este pornit pentru prima dată, durează ceva timp pentru ca un ulei mineral să circule, frecarea dintre piesele nelubrifiate cauzând uzură. În contrast, un lubrifiant sintetic începe să circule imediat, protejând fiecare piesă mobilă din motor.
Uleiurile sintetice pot de asemenea îmbunătăţi semnificativ economia de combustibil. În perioada de încălzire a unei călătorii obişnuite cu maşina, uleiurile minerale sunt mai groase şi se mişcă mai greu, motorul fiind mai uscat şi mai puţin eficient. Deoarece uleiurile sintetice acţionează mult mai rapid, motorul atinge eficienţa optimă de operare mai repede.
Un alt avantaj al uleiurilor sintetice este că acestea, faţă de uleiurile minerale, sunt mai curate şi mai ecologice - ajută la reducerea emisiilor motorului. Uleiurile minerale convenţionale conţin de asemenea cantităţi mai mari de impurităţi, cum ar fi sulf, hidrocarburi reactive şi instabile, precum şi alţi contaminanţi nedoriţi ce nu pot fi îndepărtaţi în întregime prin rafinarea convenţională a petrolului.
Datorită acestor aspecte, lubrifianţii sintetici depăşesc cu mult uleiurile minerale în ceea ce priveşte performanţa. Ulei sintetic 100%, Mobil 1 oferă avantaje importante faţă de uleiurile de motor obişnuite, cum ar fi:
• Protecţie remarcabilă
• Degradare redusă a uleiului
• Lubrifiere mai rapidă la pornire în cazul temperaturilor scăzute
• Protecţie excelentă la temperaturi ridicate
• Rezistenţă excepţională la temperaturi ridicate
• Curăţenia motorului
• Protecţie remarcabilă împotriva depunerilor dăunătoare
• Motoare care funcţionează mai curat
• Eficienţa motorului
• Rezistenţă mai mare la oxidarea uleiului (îngroşare), ceea ce reduce frânarea motorului
• Consum mai mic de ulei în condiţii de viteză mare
• Operarea mai eficientă a motorului într-un interval mare de temperatură
La racire:Datorita structurii moleculare omogene uleiurile sintetice au o anumita viteza de flux.Uleiurile naturale au structura moleculara incalcita si n-au o viteza stabila de a curge,au o viteza mai mica de a prelua caldura de pe punctele foarte fierbinti.Racirea motorului este asigurat de instalatia de racire dar un ulei sintetic completeaza sistemul de racire si ajuta la racirea motorului,mai bine ca un ulei mineral.
• Pornirea la rece:La pornirea la rece uleiurile sintetice nu sunt chiar asa de buni ca uleiurile minerale.Uleiurile de 5W si 0W nu pot fii preparati din uleiuri minerale,dar aceste uleiuri sunt cele care curg cel mai bine la temperaturi scazute.Acesta este foarte critic mai ales iarna cand motorul si uleiul ajung la temperatura optima de lucru.Vascozitatea mica pentru uleiurile de iarna asigura ca motorul sa ramana cat mai putin timp fara ungere dupa o pornire la rece.
• In perioada exploatari sa nu-si piarda calitatile:Uleiurile multi grad nu trebuie sa-si piarda vascozitatea la trecerea de la o temperatura scazuta la o temperatura mare.Uleiurile multigrad se pot fabrica din uleiuri minerale dar trebuie adaugati aditivi care modifica vascozitatea uleiului.Problema este ca in urma exploatarii mototrului(uleiului) acesti adetivi isi pierd calitatitile si nu isi pot indeplini sarcina,dar la apropierea perioadei de schimb uleiul minerale multigrad ajunge sa fie un ulei cu un singur grad.In schimb uleiurile sintetice nu necesita aditivi de acest gen ca vascozitate sa ramana stabil.Sunt cazuri in care chiar uleiul sintetic de baza prezinta aceste calitati.Datorita acestor calitati uleiurile sintetice chiar si in apropierea perioadei de schimb prezinta o stare foarte buna.
• Vascozitatea:La uleiuri vascozitatea este rezistenta la curgere.Asteptarile fata de uleiuri este ca si iarna sa aiba destula vascozitate ca sa poata circula si sa asigure o ungere cat mai buna,si sa nu aiba vascozitatea mica nici la tepmratura optima de lucru a motorului.
1. Clase da vascozitate:Pentru ca vascozitatea uleiurilor se schimba in functie de temperatura nu sunt clasate dupa vascozitate ci dupa calasa de vascozitate alcatuite de Society of Automotive Engineers(SAE).Grupurile SAE se clasifica in doua clase:vascozitate de ianra si vascozitate de vara.
Vascozitatea de iarna este important pentru pornirea la rece,iar vascozitate de vara este important pentru sarcina si viteza mare,cand motorul este solicitat mai intens.
Uleiuri multigrad si monograd:Ca uleiul sa aiba o performanta cat mai buna si la temperaturi mari si mici este necesar ca vascozitatea sa nu se schimbe mult la schimbarile de temperatura.Uleiurile care au vascozitatea scazuta si nu se pot incadra in cerintele sezonului rece si cald.Aceste uleiuri se pot incadra numai intr-o clasa de vascozitate de aceea se numesc uleiurimonograd.Uleiurile care au vascozitatea mai ridicata si pot satisface cerintele sezonului de iarna si de vara se numesc uleiuri multigrad.EX: MOL Dynamic Super Diesel 15W-40 - ulei multigrad pentru motoare diesel
Ulei cu nivel ridicat de performanţă pentru motoarele Diesel ale vehiculelor comerciale uşoare şi heavy-duty. Asigură un nivel înalt de protecţie a motorului şi curăţenia acestuia chiar şi în cele mai grele condiţii de operare. Se recomandă în special pentru motoarele Diesel cu alimentare naturală şi turbo ale autobuzelor, camioanelor şi maşinilor agricole moderne.
Clasa de viscozitate SAE 15W-40 Nivele de performanta. Aprobari ACEA E3-96 Issue 4
MB 228.3
Tatra TDS 40/16
API CG-4/CF/SJ
MAN M 3275
Volvo VDS
MTU Type 2
Proprietati
Viscozitate la 100°C [mm2/s] 15 Viscozitate la 40°C [mm2/s] 113 Densitate la 15°C [g/cm3] 0,885 Punct de curgere °C -30
Ex: MOL Standard S 40 - ulei monograd pentru motoare diesel
Uleiuri de motor, monograde, pentru ungerea motoarele Diesel de capacitate mică şi medie, cu alimentare naturală, ale utilajelor industriale, autoutilitarelor, maşinilor agricole, de terasare şi de construcţii drumuri. Asigură protecţie împotriva uzurii şi presiune de ulei corespunzătoare chiar şi în condiţii grele de exploatare.
Clasa de viscozitate SAE 40 Nivele de performanta. Aprobari API CC
MIL-L-2104B
Proprietati
Viscozitate la 100°C [mm2/s] 15,4 Viscozitate la 40°C [mm2/s] 177 Densitate la 15°C [g/cm3] 0,901 Punct de curgere °C -18
• Standarde de uleiuri:Cele mai cunoscute standarde de uleiuri sunt cele de la American Petroleum Institute(API) si cele de la ACEA.In afara de astea mai multe marci de automobile si autocamioane si-au facut o gama proprie de uleiuri,ex:BMW,Mercedes etc. care sunt date in folosinta pentru automobilele proprii.Pentru un motor uleiul optim este cel care este prescris de producator pentru a indeplinii conditiile cerute de producator.
• Perioada de schimb:Schimbul se face intr-o perioada bine stabilita.Perioada este stabilita de producator.Perioada este stabilita ca timp si ca km parcursi si se executa atunci cand una dintre conditi este impilnit.La cele mai multe masini schimbul este la 15.000 de km si la max 1 an de la ultimul schimb .La motoarele mai moderne calculatorul decide daca uleiul a pierdut sau nu din calitati si daca trebuie sau nu schimbat.Tot la motoarele moderne producatorii prescriu data schimbului de ulei.De ex masinile fabricate de grupul Volkswagen combinati cu intervalul optim de service pot parcurge si 50.000 km intre cele 2 perioade de schimb.
Reciclarea uleiurilor: Uleiul de motor:
Uleiul de motor este folosit drept combustibil in anumite industrii. Reciclarea uleiului uzat se face numai in rafinarii. Prin reciclare, sunt obtinuti lubrifianti, cu doar o treime din energia folosita pentru rafinarea titeiului. Bateriile auto si uleiul de motor sunt printre cele mai nocive deseuri. Ele contin substante toxice, care polueaza mediul si ne afecteaza sanatatea.
Un litru de ulei de motor uzat poate contamina un milion de litri de apa. Uleiul de motor aruncat in natura afecteaza panza freatica mai multe zeci de ani.
Arderea uleiului uzat in soba produce particule cancerigene, care iti pot afecta sanatatea
Vopsirea gardurilor din lemn cu ulei uzat este daunatoare. Dupa ploaie, substantele nocive din ulei ajung in sol si contamineaza panza freatica.
Depozitare uleiurilor:
Instructiuni privind depozitarea uleiurilor
Este preferabil ca lubrifiantii sa fie depozitati in interior, intr-un depozit special amenajat pentru acest scop si care sa asigure urmatoarele conditii:
• o temperatura constanta( optim 15-18 C)
• conditii bune de ventilatie si protectie impotriva contaminarii uleiului cu apa, praf, sau alte produse petroliere.
• Posibilitati de acces pentru autovehiculele care fac aprovizionare.
• Ambalajele trebuie asezate in pozitie verticala pe paleti si acoperite, sau pe stelaje orizontale la 15-20 cm de podea.Astfel manipularea ambalajelor este mult mai usoara.
Se pot aseza maximum 4 paleti unul peste altul.
Daca paletii cu butoaie sint depozitati afara, acestia trebuie acoperiti cu o husa.
Daca butoaiele nu sint paletizate, acestea se pot aseza in pozitie orizontala, dar nu mai mult de 3 unul peste altul.
Daca depozitarea in aer liber dureaza mai multe luni, vopseaua ambalajului se poate degrada, iar identificarea produsului devine dificila.
Nu se admite depozitarea butoaielor in aer liber in zone expuse razelor solare sau surse de caldura si cu ventilatie.
Daca ambalajele sint depozitate in cladiri cu acoperis metalic, acoperisul trebuie udat cu apa pentru ca temperatura incaperii sa nu depasasca 50 C.
Nu pot fi depozitate niciodata in exterior:
• uleiurile electroizolante;
• uleiurile pentru compresoarele frigiderelor;
• uleiurile albe si medicinale;
• unsorile ;
• uleiurile pentru prelucrari metalice, care contin produsi ce se pot solidifica si separa cand temperaturile sint foarte scazute;
In cazuri extreme lubrifiantii pot fi depozitati afara temporar, desi nu este de preferat aceasta varianta, pentru ca ambalajuleste supus unei deteriorari mai rapide, iar posibilitatea contaminarii este mai mare.
La aceasta se adauga variatiile de temperatura, care pot conduce la separarea ireversibila a unor componenti din lubrifiant.
In aceste conditii de depozitare, calitatea si stabilitatea produselor este garantata trei ani pentru uleiurile de motor cu baza minerala sau sintetica, uleiurile hidraulice si uleiurile pentru angrenaje, uleiuri albe, unsori auto; un an pentru uleiurile emulsionabile, de protectie antirugina,unsori cu aplicatii industriale, lubrifianti cu utilizari speciale.
Dupa expirarea acestui termen, trebuie verificata periodic calitatea acestor produse.
Uleiurile emulsionabile nu pot fi depozitate la temperaturi mai mici de 0 C, deoarece contin apa.
Lichidele speciale, ca de exemplu Antifreeze nu este afectat de temperaturile extreme, dar trebuie protejat impotriva contaminarii.
Fluidele pentru sistemele de frinare sint sensibile la formarea amestecurilor.
Primul ajutor:
Ingerare
Nu este impus un tratament special.
In cazul unor complicatii chemati un doctor.
Aspirare ( aspirarea produselor in plamini)
Majoritatea uleiurilor lubrifiante sint destul de viscoase, de aceea nu exista pericululul ca ele sa fie inhalate.
Lubrifiantii cu viscozitatea cinematica sub 7 cSt la 40C, pot prezenta anumite riscuri.
Aspirarea acestor produse poate provoca pneumonie chimica.
In caz de voma spontana, persona respectiva trebuie dusa de urgenta la spital.
Inhalare (vapori sau ceata)
In cazul expunerii la concentratii ridicate de vapori si ceata, persoana trebuie scoasa afara .
Daca este cazul chemati asistenta medicala.
Contactul cu ochii
In cazul contactului cu ochii, spalati din abundenta cu apa.
Daca iritatia continua, chemati asistenta medicala.
Contactul cu pielea
In cazul contactului cu pielea, spalati cu apa si sapun.
A nu se utiliza kerosen, motorina sau solventi in general.
Pierderi prin scurgere
In cazul scurgerilor de produs pe pardoseala sau pe pamint, acestea se indeparteaza prin presararea de material absorbant ( nisip), care apoi este colectat si transportat din zona contaminata.
In cazul scurgerilor in apa, acestea se indeparteaza cu ajutorul unor substante absorbante sau a unor dispozitive mecanice.
Instructiuni privind manipularea uleiurilor
Prevenirea incendiilor
Majoritatea lubrifiantilor au un punct de inflamabilitate mai mare de 200 C, dar daca sint corect depozitati si utilizati nu constituie pericol de incendiu.
Citeva produse, de exemplu cele de protectie, care contin distilate de petrol cum ar fi white spirit sau kerosen, daca sint depozitate in conditii necorespunzatoare pot constitui pericol de incendiu.
Scurgerile de produs de pe pardoseala sau pamant se indeparteaza prin presararea de material absorbant ( nisip), care apoi este colectat si transportat din zona contaminata de catre firme specializate in acest domeniu.
Depozitul de lubrifianti trebuie echipat obligatoriu cu extinctoare cu dioxid de carbon, cu spuma sau cu pudra chimica uscata, precum si cu galeti umplute cu nisip.
Apa nu va fi utilizata pentru stingerea incendiilor, pentru ca uleiul arzind poate pluti la suprafata si astfel focul se imprastie.
Depozitul de lubrifianti va fi desemnat zona in care fumatul este strict interzis.
Manipularea butoaielor sau a recipientiilor destinate depozitarii uleiurilor se manipuleaza cu utilaje adecvate si personal calificat,autorizat.
Ambalarea si comercializarea
Ambalarea se face in rafinarii pe linni de amablare speciale in conditii de maxima siguranta a mediului respectand conditiile de protectia muncii.Ambalare se face in diferite recipienti de diferite culori si mondele,etanse in fuctie de firma producatoare,dar proprietatiile fizico-chimice incadranduse in standardele internationale convenite mentionate pe eticheta ambalajului.
Comercializare uleiurilor se face de firma producatoare si magazine sau agenti comerciai specializati si autorizati.
ULEIURI INDUSTRIALE SI ALTE PRODUSE SIMILARE
Uleiuri si Fluide Hidraulice
- Uleiuri minerale hidraulice
- Uleiuri hidraulice pentru ghidaje
- Fluide hidraulice rezistente la foc
- Uleiuri si fluide hidraulice speciale
Lubrifianti pentru reductoare industriale
Lubrifianti pentru reductoare deschise si cabluri suspendate
Lubrifianti pentru lanturi
Uleiuri pentru compresoare
Uleiuri pentru scule pneumatice
Fluide pentru transfer termic
Uleiuri pentru transformator
Produse pentru decofrare
Alti lubrifianti pentru uz industrial
ULEIURI SI FLUIDE PENTRU PRELUCRAREA METALELOR
Fluide pentru prelucrarea metalelor miscibile in apa
- Uleiuri minerale miscibile in apa
- Ulei conventional
- Uleiuri conventionale pentru aliaje galbene
- Fluide semisintetice miscibile in apa
- Uleiuri minerale libere miscibile in apa
- Uleiuri sintetice miscibile in apa
Alte produse pentru prelucrarea metalelor
Uleiuri de prelucare
- Active
- Non-active
Uleiuri pentru electroeroziune
Lubrifianti de formare
Uleiuri pentru tratamente termice
FLUIDE ANTICOROZIVE TEMPORARE
Uleiuri minerale
Uleiuri minerale cu solventi
Emulsii
VASELINE AUTO SI INDUSTRIALE
Vaseline pentru rulmenti si tehnica liniara
Vaseline pentru rulmenti si tehnica liniara pentru heavy duty
Vaseline pentru sisteme centralizate
Vaseline pentru aplicatii speciale
Vaseline pentru echipamente navale
Vaseline biodegradabile
Motorina
Motorinele(combustibili Diesel): sunt fractiuni petroliere cu densitate cuprinsa intre
850 – 890 kg/cm3 si cu temperatura de fierbere cuprinsa intre 200 – 370 C.
Ele provin, in general, de la distilarea atmosferica a titeiului si constau din amestecuri de hidrocarburi ce au in moleculele lor de la 12 pana la 18 atomi de carbon.
Combustibilii pentru motoarele Diesel se caracterizeaza prin proprietati opuse benzinei, respectiv, hidrocarburile componente trebuie sa se oxideze cu usurinta cu
formare de peroxizi si alte produse de oxidare incompleta, pentru ca autoaprinderea
sa se produca usor.
Motorina EVO Diesel Euro 5
Motorina EVO Diesel este recomandata atat celor mai noi autovehicule Turbo Diesel, cat si vehiculelor mai vechi. Datorita continutului de sulf practic nul (sub 10 ppm) si a vascozitatii scazute, motorina EVO Diesel este un carburant ecologic, care satisface normele EURO 5.
Caracteristici Unitate de masura Standard in vigoare EVO Diesel Numar cetanic min. 51 >51 Punct de distilare 95% °C 350 <350 Hidrocarburi aromatice policiclice % m/m 11 <11 Continut de sulf mg/kg max.10 <10 Temperatura limita de filtrabilitate (iarna) °C -26 <-30* Lichid vâscos obținut prin distilarea petrolului, a gudroanelor cărbunilor de pământ sau a unor produse sintetice, folosit drept combustibil la anumite motoare sau ca materie primă în industria chimică Motorina este un fluid motor care este utilizat pentru motoarele cu ardere interna cu aprindere prin compresie(diesel).Motorina este obtinuta din rafinarea petrolului in marile rafinarii(OMV,SHELL etc).Dupa rafinare este depozitat in depozite speciale de unde se va scoate la vanzare. Caracteristici ale motorinelor: Motorinele trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: rezistenta mica la autoaprindere; vaporizare usoara; punct de congelare scazut. ADITIV MOTORINA: Aditivi pentru motorine: aditivi acceleratori (maresc cifra cetanica,micsoreaza temperatura de autoaprindere si favorizeaza procesul de ardere). aditivi anticongelanti (impiedica formarea si dezvoltarea procesului de cristalizare a hidrocarburilor parafinice). aditivi contra fumului (fac ca emisia de fum sa fie mult mai redusa iar consumul de combustibil sa se reduca si el) Aditivul pentru motorina este un amestec lichid de substante chimice care au roluri multiple ca: • imbunatatirea cifrei cetanice a motorinei; • imbunatatirea capacitatii de curgere a motorinei la temperaturi scazute (antigeluire); • inhibitor de coroziune; • epurator. Efectul principal dorit al utilizarii aditivului pentru motorina este o imbunatatire a arderii si implicit a randamentului motor direct. Un alt efect extrem de important al aditivului de motorina antigeluire este cresterea lichiditatii acesteia la temperaturi scazute (sub 18 grade Celsius) cand motorina tinde sa transforme intr-un gel. Datorita continutului destul de ridicat de sulf, aditivii anticoroziune au, de asemenea un rol important in mentinerea indelungata in folosinta a motorului. Totusi aceste produse trebuiesc utilizate sub rezerva garantiei producatorului autoturismului unde sunt folosite, deoarece unii producatori interzic folosirea de aditivi pentru combustibi Cifră cetanică Cifra cetanică (CC) caracterizează uşurinţa la autoaprindere a combustibilului pentru motoare cu aprindere prin comprimare.[1] Este unul dintre principalii indicatori care caracterizează calitatea unui combustibil pentru motoarele diesel. Cifra cetanica(sau indicele cetanic).valoarea numerica care reprezinta procentul ,in volume ,de cetan(n-hexadecan,C16H34)intr-un amestec al acestuia cu a-Metilnaftalina. Pentru aprecierea cifrei cetanice s-a ales o scara arbitrara(analog cifrei octanice)potrivit careia s-a atribuit cetanului (C16H34 ), valoarea 100 iar a-Metilnaftalinei (C10H7-CH3) ,valoarea 0(zero).Cifra cetanica arata tendinta spre aprindere a combustililor (ex. Motorinei etc.)folositi in motoarele Diesel, cu auto-aprindere. Cu cat cifra cetanica a unui combustibil este mai mare cu atat mai usor se aprinde combustibilul. La combustibilii obisnuiti folositi la motoarele Diesel , cifra cetanica variaza intre 35 si 55. Definiţie Cifra cetanică a unui combustibil se defineşte prin compararea comportării combustibilului cu cea a unui amestec etalon, format din hidrocarburi cu calităţi de autoaprindere opuse. Drept hidrocarbură care se aprinde uşor, adică are rezistenţă la autoaprindere mică, se foloseşte cetanul (C16H34 ), căruia i se atribuie, în mod convenţional cifra cetanică CC = 100. Drept hidrocarbură care se aprinde greu, adică are rezistenţă la autoaprindere mare, se foloseşte α-metil-naftalina (C10H7CH3 ), căruia i se atribuie, în mod convenţional cifra cetanică CC = 0. Cifra cetanică este definită de procentul de cetan în volumul amestecului etalon.[1] Benzina Benzinele: din punct de vedere chimic sunt un amestec de hidrocarburi C5 – C10 din clasa alcanilor (parafinice),cicloalcanilor (naftenice) aromatice si nesaturate liniare (olefinice). In benzina procentul de carbon este de 80 – 82% iar cel ce hidrogen de 14 – 15%. Benzina, este un amestec lichid derivat din petrol, care este compus în principal din hidrocarburi lichide (având între şase şi zece atomi de carbon în moleculă) şi care este imbunătăţit cu benzenuri, pentru a mări cifra octanică, folosit ca şi combustibil în motoare cu combustie internă. Benzina EVO Benzina EVO este recomandata atat celor mai noi autovehicule (cu sau fara supraalimentare), cat si vehiculelor mai vechi care functioneaza cu benzina fara plumb. Datorita continutului de sulf practic nul, EVO Benzina este un carburant ecologic, care satisface normele EURO 5. Combustibilul indeplineste cele mai stricte standarde de calitate ale Federatiei Internationale a producatorilor de automobile si se incadreaza in specificatiile Uniunii Europene ce vor deveni obligatorii in anul 2008. Caracteristici Unitate de masura Standard in vigoare Benzina EVO Cifra octanica "research" min. 95 >99* Continut de hidrocarburi aromatice aromatice % v/v max. 42 <42 Continut benzen % v/v max. 1 <1 Continut de sulf mg/kg max.10 <10 Punct de fierbere °C max. 210 <205
Aditiv benzina
Aditivi pentru benzine:
aditivi antidetonanti (impiedica autoaprinderea, maresc cifra octanica)
aditivi anticorozivi (reduc coroziunea pieselor metalice ce intra in contact cu benzinele)
aditivi degivranti (au rolul de a impiedica formarea ghetii pe carburator,
produsa de evaporarea benzinei).
Aditiv benzina - amestec lichid de substante chimice care au roluri multiple ca:
imbunatatirea cifrei octanice a benzinei
inhibitor de coroziune
epurator
Efectul principal dorit al utilizarii aditivului pentru benzina este o imbunatatire a arderii si implicit a randamentului motor direct.
Producatorii de aditivi pentru combustibil au specializat foarte mult acest domeniu existand in mod curent aditiv pentru benzina cu rol de curatare a sistemului de admisie sau cu rol de anticoroziune etc.
Totusi aceste produse trebuiesc utilizate sub rezerva garantiei producatorului autoturismului unde sunt folosite, deoarece unii producatori interzic folosirea de aditivi pentru combustibil.
Cifra octanică (CO) a unei benzine reprezintă rezistenţa la autoaprindere a combustibilului, adică rezistenţa la detonaţie.
Cifra octanica
Principalul criteriu pentru determinarea calitatii antidetonante a benzinelor este cifra octanica (CO). Cu cat valoarea cifrei octanice este mai mare, cu atat benzina are o rezistenta mai mare la detonatie.Cifra octanica se determina prin compararea benzinei cu un combustibil etalon cu o cifra octanica cunoscuta.
Cifra octanica (C.O.) sau indicele octanic aratarezistenta la detonatie a unui combustibil (ex. benzina)pentru motoarele cu aprindere din exterior. S-a constat ca hidrocarburile care intra in compozitia benzinelor se comporta diferit in motor in ce priveste fenomenul de detonatie ;in timp ce alcanii normali produc detonatie puternica in motor ,izoalcanii si hidrocarburile aromatice impiedica aparitia acestui fenomen. Pentru a aprecia tendinta la detonatie a unei benzine se compara comportarea ei intr-un motor experimental si in conditii standard cu a amestecurilor formate din hidrocarburile n-heptan (C7H16 ), considerat ca avand cifra octanica zero( care produce detonatie puternica in motor) si izooctan (2, 2, 4- trimetil-pentan),caruia i s-a atribuit cifra octanica 100(putin sensibil la autoaprindere). Datorita proprietatilor sale antidetonante , izooctanul a fost luat ca substanta de referinta. In felul acesta se stabileste o scara (aleasa arbitrar) cu limite cuprinse intre 0 si 100 in care benzinele cu o cifra octanica anumita ,de exemplu C.O. 86, se comporta in acest motor ca un amestec format din 86% izooctan si 14% n-heptan.
Definiţie
Cifra octanică se defineşte prin compararea comportării benzinei cu cea a unui amestec etalon, format din hidrocarburi cu proprietăţi antidetonante opuse. Drept hidrocarbură care detonează uşor, adică are rezistenţă la autoaprindere mică, se foloseşte normal heptanul (C7H16 ), căruia i se atribuie, în mod convenţional cifra octanică CO = 0. Drept hidrocarbură care detonează greu, adică are rezistenţă la autoaprindere mare, se foloseşte izooctanul (2,2,4-trimetilpentan) (C8H18 ), căruia i se atribuie, în mod convenţional cifra octanică CO = 100. Cifra octanică este definită de procentul de izooctan în volumul amestecului etalon.[1]
Definirea cifrei octanice a fost făcută în jurul anului 1926 de chimistul Russell Marker de la Ethyl Corporation. Alegerea n-heptanului s-a datorat posibilităţii de a se obţine substanţa foarte pură, fără urme de alţi izomeri ai heptanului sau octanului, prin distilarea răşinii de pin Jeffrey. Obţinerea heptanului din alte surse, de exemplu din ţiţei nu se poate face la puritatea necesară unei substanţe etalon.
Poluarea mediului
In hidrosfera, hidrocarburile ajung mai ales din scurgerile de titei sau ale produselor de prelucrare a lui, la care trebuie adaugate cantitatile de titei provenite din accidente ale vaselor petroliere.Se precizeaza ca din aceasta ultima sursa, patrunde anual in oceane circa 200000 tone titei.Mari cantitati de petrol provin si din operatiile normale legate de extractia titeiului(prin sonde terestre si marine), de incarcarea, transportul si descarcarea lui etc.O alta cantitate de produse petroliere patrunde in apa, din scurgerile industriale si rafinarii.Pe toate aceste cai ajung in apele oceanice, annual o cantitate de 5-10 milioane tone petrol.
Petrolul si poluarea aerului
Utilizarea petrolului provoaca poluari masive ale aerului in multe orase. Gazele de esapament evacuate de autoturisme si de alte masini cu combustie interna contin gaze otravitoare cum ar fi monoxidul de carbon, hidrocarburi nearse, oxizi de azot si plumb. Unii dintre acesti agenti de poluare reactioneaza cu lumina soarelui producand acel smog neplacut, fotochimic, care pluteste deasupra multor oras, cum ar fi Los Angeles sau Mexico City. Atunci cand acizii de azot se combina cu picaturile de apa din nori, ia nastere ploaia acida care polueaza lacurile si raurile, distrugand si padurile. S-au facut pasi importanti pentru a micsora efectul gazelor de esapament. Se produce benzina fara plumb, iar unele masini sunt dotate cu filtre catalitice care transforma gazele nocive in gaze inofensive. Insa eficienta acestor imbunatatiri este diminuate de cresterea consumului de petrol.
POLUAREA CU PETROL
De fapt, problema raportului dintre om si mediul ambiant nu este noua.Ea a aparut o data cu cele dintai colectivitati omenesti, caci omel cu inteligenta si spiritul creator care il definesc, nu s-a multumit cu natura asa cum era ea, ci a pornit cu curaj si tenacitate la opera de transformare a ei potrivit nevoilor sale.Multiplicandu-se neincetat, specia umana a adaugat peisajului natural privelisti noi, prefacand mlastini si pamanturi intelenite in vai roditoare, tinuturi aride in oaze de verdeata, a creat noi soiuri de plante de cultura si a domesticit animale salbatice.Pana aici, echilibrul natural nu a avut de suferit decat, poate, pe arii foarte restranse, care nu puteau afecta ansamblul.
Cotitura a intervenit o data cu revolutia industriala si, mai cu seama, cu noua revolutie tehnico-stiintifica, gratie careia avioane si rachete brazdeaza, astazi, vazduhul si strapung norii, nave tot mai mari si mai puternice despica luciul marilor si al oceanelor, cascade de hidrocentrale transorma puterea apelor in salbe de lumina, in energie ce alimenteaza parcul de masini in crestere vertiginoasa.Intr-un cuvant, stiinta si tehnica moderna, sporind nemasurat puterea omului, au ridicat, in medie, nivelul de viata de pretutindeni.Dar reversul civilizatiei industriale este contemporane, al progresului material a fost si este inrautatirea mediuluinatural.Sub impactul dezvoltarii economice au fost poluate, mai mult sau mai putin grav, solul, apa si aerul, au disparut sau sunt pe cale de disparitie multe specii de plante si animale, iar omul este confruntat la randul lui cu diverse maladii cauzate de poluare, fenomen ce cuprinde astazi toate tarile si continentele.Efectele eisunt resimtite pana si peintinderile, pana ieri imaculate, ale Antarcticii.S-a calculat ca in timp de un deceniu, devierile civilizatiei au provocat mediului natural pagube mai mari decat intr-un mileniu.
La inceputul erei neolitice, numai aproximativ zece milioane de oameni actionau asupra naturii, cu unelte primitive care practic nu lasau urme cat de cat sesizabile.La mijlocul secolului trecut, deci nu la mult timp dupa declansarea revolutiei industriale, numarul locuitorilor globului ajunge la un miliard, dar deteriorarea mediului nu cunoaste inca manifestari preocupante, cu exceptia anumitor perimetre din unele tari occidentale - incepand cu Anglia - care au urcat primele in "trenul industrializarii", gratie in primul rand masinii cu abur.
Poluarea ca problema globala este apanajul secolului nostru, mai precis al ultimelor trei decenii, timp in care populatia lumii a crescut de la 5 la 6 miliarde de locuitori.Sunt multi sau putini ? Exercita oare numarul lor cu adevarat o "presiune demografica" asupra mediului inconjurator ? Iata intrebari ce-i framanta deja pe demografi, economisti, medici si alti specia-listi, ca si pe oamenii politici.Problema care i-a preocupat pe specialisti de-a lungul timpului a fost, de fapt, aceea daca se poate asigura hrana suficienta populatiei si doar in ultimile decenii si-au indreptat atentia asupra unui aspect care s-a dovedit a fi la fel de important : degradarea mediuluiambiant prin poluare, eroziune si alte fenomene, datorate actiunii, voite sau nu, a omului, proces ce afecteaza nu numai posibilitatile de procurare a hranei, ci si alte aspecte ale existentei umane, incepand cu sanatatea.
Nu incape indoiala ca solul este capitalul cel mai pretios de care omul dispune pentru satisfacerea nevoilor si ambitilor sale.La urma urmelor, cel putinpana la inventarea fotosintezei artificiale, cu totii depindem de stratul subtire si roditor de la suprafata Pamantului, de unde se extrag totalitatea resurselor necesare vietii.Or, unul din marile paradoxuri este acela ca omul tinde sa-si pericliteze izvorul vietii si al fortei din nestiinta, lacomie, neglijenta sau din alte cauze.Asa se face ca, in timp ce tehnicile moderne ii ingaduie sa introduca in circuitul productiv milioane de hectare de teren, cepana ieri erau socotite inerte pe vecie, in paralel alte milioane de hectare dintre cele aflate in productie devin improprii cultivarii, datorita tot actiunii omului.De cand omul a inceput sa lupte impotriva naturii, suprafata deserturilor a crescut cu un miliard de hectare si procesul avanseaza intr-un ritm accelerat.Se cuvine sa adaugam ca, in fiecare an, zeci de milioane de hectare de soluri productivesunt "devorate" de drumuri, de uzine si de orase, tot atatea secvente ale duelului inegal dintre frunza verde si asfalt.
De cand primul topor primitiv a doborit intaiul arbore, padurile au pierdut jumatate din intinderea lor, in timp ce omenirea in acest rasimp s-a multiplicat de sute sau chiar mii de ori.Distrugerea padurilor, carora li se datoreste in cel mai inalt grad stabilitatea si calitatea a trei elemente fundamentale ale vietii oamenilor - solul,aerul si apa - s-a soldat de-a lungul timpului cu efecte dezastruoase.Padurilor le revine un rol insemnat in fixarea stratului, relativ subtire, de sol fertil, mediul germinativ al masei vegetale.
Despaduririle masive au inmormantat sub dune de nisip infloritoare civilizatii nu numai in nordul Africii, ci si in Asia, iar in unele parti ale Europei au impins dezgolirea muntilor si dealurilorpana la limite vecine cu calamitatea.
Reimpadurirea e inca un cuvant prea nou si efectele ei prea mici pentru a rascumpara greseala multimilenara care a determinat disparitia a jumatate din arborii planetei.Desigur, in aceasta privinta calculelesunt foarte precare.Recurgem totusi la unele, care, indiferent cat de mare e aproximatia, ne spun cate ceva.La sfarsitul Imperiului roman, Peninsula Iberica era acoperita cu paduri viguroase de la Biscayapana la stramtoarea Gibraltar si ar fi avut o populatie aproape dubla fata de cea de azi, cand au ramas doar vreo cinci la suta din fostele paduri.
In afara de protejarea solului, padurea exercita cea mai puternica actiune purificatoare asupra aerului , absorbind bioxidul de carbon si restituindu-l sub forma atat de necesarului oxigen.Din cele 14-16 miliarde de tone de bioxid de carbon lansate anual in atmosfera prin arderea combustibililor, plus cele provenite din respiratia oamenilor si animalelor, doua treimisunt absorbite de paduri, acei "plamani verzi" ai Pamantului, carora le datoram atat de mult.
Nu mai putin important este rolul padurii ca factor de regularizare a cursurilor raurilor.De asemenea, padurea este menita sa asigure cerintele de agrement si turism, tot mai accentuate in conditiile vietii moderne, ambianta biofizica indispensabila localitatilor balneoclimaterice, conservarea multor specii deplante si animale foarte utile etc.
Intr-un cuvant, fara paduri suficiente, dezvoltarea si, la urma urmelor, viata insasi nu sunt posibile.Astazi, cand padurile ocupa cam o treime din suprafata uscatului (circa 4 miliarde de hectare), pe plan modial isi face loc parerea ca aceasta reprezinta un minimum necesar,sub care omenirea nu-si poate permite sa coboare.In conditiile cand raman de rascumparat fata de padure greseli multe si vechi, cand un singur automobil, parcurgand 1000 de kilometri, consuma o cantitate de oxigen suficienta unui om pe timp de un an, iar raurile dezlantuite fac tot mai mari ravagii, spaland nemilos ce a mai ramas din fertilitatea solului, exploatarea nerationala a resurselor forestiere a devenit un lux preascump.
Paleta surselor de degradare a solului este vasta, insa partea cea mai vizibila si aflata la indemana intelegerii oricui priveste acumularea unei enorme cantitati de reziduri de tot felul.Imaginea haldelor de deseuri din jurul uzinelor si impresionanta productie de gunoi din centrele urbanesunt numai doua din aspectele acestui fenomen nociv.Gunoi a existat dintotdeauna, dar notiunea aceasta, ca si atatea altele, si-a modificat serios continutul.Pentru gospodariile taranesti traditionale si deci pentru localitatile rurale, gunoiul insemna aproape exclusiv resturi vegetale nefolosite deanimale , care putrezeau in cateva luni, pentru ca iarna sau primavara sa fie imprastiate pe camp pentru fertilizare.Exista practic o reciclare naturala completa ce se consuma aproape la fel si in perimetrul oraselor, ale caror periferii nu se deosebeau cine stie cat de felul de viata de la sate.
Cu totul altfel stau lucrurile intr-o lume a industrializarii si urbanizarii vertiginoase , cand doi din cinci locuitori ai globului traiesc deja in orase - fata de unul din sapte la inceputul secolului.In plus, prolifereaza orasele mari si foarte mari, ajungandu-se ca acela cu peste un milion de locuitori sa depaseasca 200.Or, dupa calcule aproximative, fiecare locuitor din orasele europene "produce" mai bine de 1.5 Kg de gunoi pe zi, iar in S.U.A de vreo trei ori mai mult.De obicei, drumul gunoiului sfarseste la periferia orasului, in gropi existente sau pe locuri virane, unde se acumuleaza in gramezi imense, acceptate ca servituti inevitabile, uratind peisajul, poluand solul, aerul si apele subterane.Si mai grav e ca o buna parte din aceste gunoaie, indeosebi materialele plastice, sunt extrem de rezistente la actiunea bacterii-lor si, practic, nu se recicleaza pe cale naturala.
Evacuarea rudimentara a gunoaielor a inceput sa puna serioase proble-me in zonele puternic urbanizate din Occident inca de acum mai bine de o suta de ani.In 1870, in Anglia, si in 1892, in Germania, pentru marile orase s-a introdus incinerarea gunoaielor, cu valorificarea partiala a caldurii pentru producerea de abur si curent electric.Sistemul de incinerare s-a extins si per-fectionat mult, optandu-se pentru arderea centralizata in mari uzine, mai avantajoasa pentru marile orase.
Preocupanta ramane nu numai problema asigurarii salubritatii in perime-trele urbane si in vecinatatea lor.Astazi, plugurile tractoarelor scot deseori la iveala ambalaje de plastic si cutii de conserve, in primul rand pe terenurile arabile din jurul centrelor urbane, dar si in alte parti.Prezenta acestor obiecte aruncate si a multor altora se intalneste, din pacate, si in poienile muntilor, si pe malul raurilor sau pe litoralul marin, cam peste tot unde oraseanul "eva-deaza" in sanul naturii, fara a renunta macar pentru scurt timp la comodita-tile locuintei si la gestul reflex de a arunca resturile.
Prin arderea a aproape opt miliarde de tone de combustibil conventional se arunca anual in atmosfera aproximatim un miliard si jumatate tone de cenusa, praf si gaze.Pe langa arderea combustibililor - carbune, petrol, lemn, gaze naturale - probleme asemanatoare creeaza si alte industrii, indeosebi chimica, metalurgica, unele ramuri constructoare de masini, industria ali-mentara etc. - ca si circulatia automobilelor, avioanelor, trenurilor,vapoa-relor etc.
Abstractie facand de unele unitati industriale plasate in plina natura, grosul poluarii atmosferice provine din orase, caci aparitia industriei fie ca are loc in orase, fie creeaza ulterior orase.Asa ca primele victime sunt orasenii.Exista de acum un numar apreciabil de "infernuri ecologice", perimetre urbane unde noxele industrializarii se fac simtite prin efecte combinate : aer viciat, zgomot, aglomeratie.In asemenea locuri - cum sunt orasele San Paulo, Ciudad de Mexico, Detroit, Callacuta, Los Angeles, New York - procentul de imbolnaviri ale cailor respiratorii, inclusiv cancerul pul-monar, este de cateva ori mai mare, inregistrandu-se, de asemenea diversi alti factori de risc pentru sanatatea oamenilor, si nu numai a acelora ce locuiesc la orase.Abordand aceasta problema, specialistii considera ca, pe langa reducerea prin toate mijloacele a surselor de poluare, si, daca se poate, chiar eliminarea totala a unora dintre ele, insanatosirea aerului este de neconceput fara aportul decisiv al ariilor verzi.
Dar daca aerul, asa cum este, deocamdata poate fi respirat pretutindeni pe gratis, nu acelasi lucru se intampla cu apa potabila, care pentru citadini are de mai multa vreme un pret.Si inca in continua crestere.Caci apa, acest al doilea element in ordinea urgentelor omenesti, dupa aer, a devenit si el un produs industrial.In preajma marilor orase si unitati industriale apar instalatii uriase de "tratare" a apelor naturale, prin decantare, filtrare, serilizare de mai multe feluri etc.
La prima vedere, pare paradoxal sa vorbim de nevoia asigurarii apei pe o planeta care dispune de atata apa, incat s-ar putea inunda complet cu un strat de 3 km grosime.Chestiunea e ca 97 la suta din apa globului este sarata, iar din restul de 3 la suta cea mai mare parte se afla in ghetari.Rezulta ca populatia lumii are la dispozitie pentru consumul personal si pentru activi-tatile sale economice numai in jur de 1 la suta din volumul de apa dulce, respectiv cea din rauri, fluvii, lacuri si din unele panze freatice.Chiar si asa, ar fi mai mult decat suficient pe ansamblu, numai ca, asa ca si la alte capitole ale inzestrarii naturale, apa e foarte neuniform repartizata pe intinderea globului, iar o mare parte din ea este de acum puternic poluata.In ansamblul poluarii, ponderea apelor uzate - menajere si industriale - este covarsitoare.
Daca la poluarea aerului imaginea-simbol este oferita de arborii "perforati" de "ploile acide", la poluarea apei expresia caracteristica ar putea fi considerate "mareele negre", adica poluarea, practic continua, cu petrol a marilor si oceanelor lumii, avand efecte dezastroase asupra florei si faunei marine.
Analizele necesare cunatificarii efectelor negative asupra mediului generate de contaminarea cu hidrocarburi a invelisului edafic, se constituie in analize deosebit de complexe. Astfel au fost utilizate tehnologii complexe ca: analize spectrale in UV-VIZ, GC – MS, analize gravimetrice.
Pentru realizarea acestor analize Centrul de Cercetare a Mediului si Efectuare a Studiilor de Impact a colaborat cu Catedra de Chimie Analitica a Facultatii de Chimie din Universitatea din Bucuresti. 26683snj82gsi2s
Transportare si depozitarea fluidelor petroliere
Colectarea, tranportul şi depozitarea petrolului brut, a produselor petroliere şi a gazelor, constituie o activitate de mare importanţă prin care se asigura alimentarea cu materie primă a rafinăriilor sau a combinatelor petrochimice precum şi distribuirea produselor finite ale acestora catre beneficiari.
Activitatea de colectare are drept scop economic acumularea produselor de ţiţei brut a mai multor sonde. Din punct de vedere tehnic, acesta se realizează prin intermediul conductelor de legătură dintre sondele productive şi parcul de separatoare şi rezervoare.
Activitatea de depozitare răspude cerinţelor tehnico – economice de acumulare şi păstrare a produselor petroliere în spaţii special amenajate în vederea transportului sau distribuirii catre beneficiar. Din punct de vedere tehnic aceasta se realizează prin intermediul rezervoarelor de acumulare de diferite capacităţi.
Transportul produselor petroliere reprezintă activitatea economica cu ponderea cea mai mare in cadrul general amintit, având drept scop economic deplasarea produselor petroliere şi a gazelor asigurând legătura dintre producatori şi consumatori. Alegerea modalităţilor de efectuare a transportului se face pe baza unui studiu tehnico – economic care are în vedere în primul rând costul total al transportului precum şi volumul total de transport.
Transportul prin conducta reprezintă o serie de avantaje: continuitate şi regularitate în transport, capacitate mare de transport, posibilitate mare de automatizare, fiabilitate în exploatare, cost redus la capacităţi mari de transport în raport cu alte mijloace. Totuşi, transportul prin conducte necesită un efort financiar mare din punct de vedere al investiţiilor care trebuiesc justificate economic.
Obiectul disciplinei constă în studiul legilor care guvernează produsele de transport şi depozitare a hidrocarburilor fluide sau în drumul lor între producator şi consumator, în vederea cunoaşterii metodologiei de proiectare şi exploatare în condiţii optime a instalaţiilor de transport.
Datorită necesarului tot mai ridicat de combustibil în viaţa economică şi industrială a întregii omeniri, transportul hidrocarburilor are pentru viaţa economică aceeaşi importanţă pe care o are sistemul circulator pentru organismul uman.
1. TEMA PROIECTULUI
În cadrul unei brigăzi de producţie petrolieră pe un câmp petrolier se extind x sonde care se racordează la un parc de separatoare nou. Producţia acestui parc este transportată la depozitul central (DC) împreună cu producţia a încă patru parcuri conform schemei:
unde notaţiile au următoarea semnificaţie:
P1, ,P5 -parcuri de sonde;
La -lungimea conductei de apă;
qa -debitul sursei de apă;
za -cota topografică a sursei de apă;
Lij -lungimea conductei pe porţiunea ij;
Lt -lungimea conductei de transport ţiţei între depozitul central şi rafinărie;
DC -depozit central;
R -rafinărie;
zi -cote topografice ale parcurilor i, i=1 5;
SA -sursa de apă;
Qi -debitul de ţiţei de la parcurile Pi.
2. DATE CUNOSCUTE
INTRODUCERE
Colectarea, tranportul şi depozitarea petrolului brut, a produselor petroliere şi a gazelor, constituie o activitate de mare importanţă prin care se asigura alimentarea cu materie primă a rafinăriilor sau a combinatelor petrochimice precum şi distribuirea produselor finite ale acestora catre beneficiari.
Activitatea de colectare are drept scop economic acumularea produselor de ţiţei brut a mai multor sonde. Din punct de vedere tehnic, acesta se realizează prin intermediul conductelor de legătură dintre sondele productive şi parcul de separatoare şi rezervoare.
Activitatea de depozitare răspude cerinţelor tehnico – economice de acumulare şi păstrare a produselor petroliere în spaţii special amenajate în vederea transportului sau distribuirii catre beneficiar. Din punct de vedere tehnic aceasta se realizează prin intermediul rezervoarelor de acumulare de diferite capacităţi.
Transportul produselor petroliere reprezintă activitatea economica cu ponderea cea mai mare in cadrul general amintit, având drept scop economic deplasarea produselor petroliere şi a gazelor asigurând legătura dintre producatori şi consumatori. Alegerea modalităţilor de efectuare a transportului se face pe baza unui studiu tehnico – economic care are în vedere în primul rând costul total al transportului precum şi volumul total de transport.
Transportul prin conducta reprezintă o serie de avantaje: continuitate şi regularitate în transport, capacitate mare de transport, posibilitate mare de automatizare, fiabilitate în exploatare, cost redus la capacităţi mari de transport în raport cu alte mijloace. Totuşi, transportul prin conducte necesită un efort financiar mare din punct de vedere al investiţiilor care trebuiesc justificate economic.
Obiectul disciplinei constă în studiul legilor care guvernează produsele de transport şi depozitare a hidrocarburilor fluide sau în drumul lor între producator şi consumator, în vederea cunoaşterii metodologiei de proiectare şi exploatare în condiţii optime a instalaţiilor de transport.
Datorită necesarului tot mai ridicat de combustibil în viaţa economică şi industrială a întregii omeniri, transportul hidrocarburilor are pentru viaţa economică aceeaşi importanţă pe care o are sistemul circulator pentru organismul uman.
1. TEMA PROIECTULUI
În cadrul unei brigăzi de producţie petrolieră pe un câmp petrolier se extind x sonde care se racordează la un parc de separatoare nou.
Bibliogrtafie:
• http://www.molromania.ro/
• http://www.lubricants.ro/
• http://www.wikipedia.org/
• http://www.google.com
• http://www.e-scoala.ro/
• http://www.referatele.com/
Rezumat
1. Obtinere petrolului
• Compozitie
• Proprietati
• Extractie
• Distilarea
• Procesul de cracare
2. Uleiul
3. Motorina
4. Benzina
5. Poluarea
6. Transportul si depozitarea fluidelor petroliere
Abonați-vă la:
Postări (Atom)